ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12 decembrie 2014, contestatoarea PFA A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea Deciziei nr. 23865 din 11.07.2014 și anularea titlului de creanță - procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014 și înregistrat sub nr. x din 07.05.2014 și a actelor subsecvente emise ca urmare a titlului de creanță.

Prin Sentința nr. 105/2015 pronunțată în data de 2 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de contestatorul PFA A., în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 27 aprilie 2015 contestatoarea PFA A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Noul C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței iar în rejudecarea cauzei să se dispună admiterea contestației formulate, anularea Deciziei nr. 23865 din 11.07.2014 și a titlului de creanță - procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014. În susținerea recursului se arată că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și, de asemenea, că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză deoarece nu ține cont de următoarele aspecte: - prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 07.05.2014, a cărui anulare a fost solicitată, s-a reținut drept neregulă faptul că recurenta nu a respectat amplasamentul prevăzut în cererea de finanțare; sancțiunea retragerii finanțării s-a dispus însă pentru alte fapte, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal; - faptele au fost greșit reținute de instanță în condițiile în care, printr-un proces-verbal anterior celui contestat (întocmit la data de 25.11.2013), s-a constatat că au fost îndeplinite obiectivele proiectului pentru care a fost acordată finanțarea; or, câteva luni mai târziu, la 07.05.2014, s-a reținut contrariul; recurentul reiterează apărările invocate în fața instanței de fond cu privire la modalitatea în care a fost făcută constatare faptelor de către autoritatea intimată; - a fost încălcat principiul proporționalității, așa cum a fost conturat de practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (sunt citate cauzele C-58/08, C-146/05 și Comisia vs. Partheon). În dovedirea motivelor de recurs au fost depuse înscrisuri întocmite în cursul derulării proiectului finanțat de intimată.

Prin întâmpinare, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Analiza motivelor de casare 12. Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 13. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la pct. 1 -

Recurentul a indicat de drept motiv de casare pct. 6 și 8, primul referitor la situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei iar cel de-al doilea la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Primul motiv de casare este neîntemeiat în condițiile în care sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse criticile reclamantei. Astfel, în baza probelor administrate instanța a reținut că reclamanta nu a cultivat întreaga suprafață la care s-a obligat prin proiectul de finanțare (0,072 ha cultură de brad în loc de 0,22 ha și 0,033 ha cultură de trandafir în loc de 0,08 ha), că situația din teren era necorespunzătoare pentru dezvoltarea corespunzătoare a plantelor (terenul era îmburuienat ca urmare a neexecutării lucrărilor de întreținere, plantele nu aveau aspect comercial, etc.) și că nu s-a realizat planul de afaceri care a stat la baza admiterii cererii de finanțare, în acest fel fiind nerespectate pct. 8 și 9 din formularul F atașat cererii de finanțare. De asemenea, instanța a respins motivat toate argumentele reclamantei, atât cele referitoare la starea fapt cât și la chestiunile de drept, indicând expres dispozițiile contractuale încălcate de reclamantă și arătând de ce, în condițiile date, principiul proporționalității nu poate conduce la menținerea unei părți din finanțare. Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Tot neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de casare. Astfel, referitor la prima critică, Înalta Curte constată că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 07.05.2014 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (denumită în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, AFIR, intimată în prezenta cauză) indică expres, în capitolele 5, 6 și 7, motivele de fapt (nerespectarea planului de afaceri atașat cererii de finanțare și nerespectarea obiectivului referitor la creșterea veniturilor exploatație din Fișa de măsuri 112), precum și pe cele de drept (art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, Ghida solicitantului și Fișa măsurii 112 și prevederile corespunzătoare din contractul de finanțare) pentru care retrage finanțarea acordată recurentei. Este adevărat că în cuprinsul capitolului 8 din procesul-verbal, intitulat "Concluziile activității de verificare" se afirmă, printre altele, că recurentul "nu respectă amplasamentul prevăzut în planul de finanțare" dar afirmația, deși inexactă, nu afectează legalitatea procesului-verbal, cum bine a arătat instanța de fond, deoarece trebuie înțeleasă în contextul întregului act, care detaliază faptele constatate. Motivele reale de fapt pentru care a fost retrasă finanțarea sunt arătate în capitolele 5 și 6 și rezumate în capitolul 8.

Referitor la procesul-verbal întocmit la data de 25.11.2013, Înalta Curte constată că are natura unui act preparator întocmit în cadrul procedurii de verificare a implementării proiectului. Faptele menționate la pct. 6 din acest document, referitoare la întinderea reală a suprafețelor cultivate, sunt identice cu cele care au stat la baza retragerii finanțării. Procesul-verbal face mențiunea expresă că menținerea eligibilității finanțării va face obiectul unei analize ulterioare. Așadar, nu există contradicții între cele două procese-verbale. Pe de altă parte, recurentul avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să comunice această împrejurare intimatei, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

În ce privește reiterarea apărărilor invocate în fața instanței de fond cu privire la constatarea faptelor de către autoritatea intimată, Înalta Curte reamintește recurentei că verificarea stării de fapt nu poate face obiectul recursului care, după cum s-a arătat (pct. 13 din prezentele considerente), poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate.

În sfârșit, Înalta Curte confirmă sentința și referitor la principiul proporționalității. Într-adevăr, din cuprinsul prevederilor art. 11 (3) din Anexa 1 la Contractul de finanțare și din art. 16 din Anexa 1 la Prevederile generale ale contractului de finanțare rezultă că în caz de neregulă beneficiarul va restitui integral finanțarea. Este adevărat că autoritatea are o anumită marjă de apreciere dar Înalta Curte, la fel ca și instanța de fond, consideră că aceasta a fost respectată în condițiile în care recurentul a încălcat în bună parte obligațiile la care s-a obligat prin contract. Practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este diferită iar hotărârile la care recurentul face trimitere nu justifică retragerea parțială a finanțării atunci când obiectele proiectului care a stat la baza admiterii cererii de finanțare nu au fost atinse.

Așa fiind, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 și art. 497 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.