JUSTA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37495/02 prezentate de Václav JUSTA împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 10 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamantul, dl Václav Justa, este cetățean ceh, născut în 1953. El este în prezent încarcerat în închisoarea Valdice. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 aprilie 1991, reclamantul a fost arestat și acuzat de furt; în aceeași zi, a fost pus în detenție. Prin sentința Tribunalului Districtual (Okresní Soud) din Děčín din 17 septembrie 1991, a fost achitat și, la 30 septembrie 1991, a fost pus în libertate. La data de 6 aprilie 1994, reclamantul sesizează aceeași instanță cu privire la o cerere formulată împotriva Ministerului Justiției, solicitând o despăgubire pecuniară pentru deținerea sa nejustificată. Prima hotărâre din 10 februarie 1998, care l-a dejucat pe reclamantul cererii sale, a fost anulată, la 8 septembrie 2000, de către Tribunalul Regional (Krajský soud) d După ce a întocmit mai multe rapoarte de expertiză în psihiatrie, Tribunalul de District a decis, la 10 aprilie 2006, să respingă cererea de la . Acesta a interjet apel, care rămâne în curs. Dreptul și practica internă relevante Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEFS 1. Pe teren de la art. 5 alin. (4) și (5) din Convenție, reclamantul denunță hotărârea negativă din 10 februarie 1998, susținând că statul nu poate să își asume răspunderea pentru o detenție ilegală. 2. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, se plânge de durata procedurii în litigiu. (3) În cele din urmă, reclamantul se plânge că nu are la dispoziție nici o acțiune în sensul art. 13 din Convenție, care poate remedia durata procedurii. ÎN Respingerea cererii sale de despăgubire din 10 februarie 1998. În acest sens, el invocă art. 5 alineatul (4) și art. 5, formulat după cum urmează Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Orice persoană care a fost victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. Curtea constată că hotărârea din 10 februarie 1998 contestată de către mai sus a fost anulată de instanța de apel la data de 8 septembrie 2000 și că procedura în despăgubire rămâne în curs de desfășurare. constată, prin urmare, că cauza reclamantului este prematură și că căile de atac interne nu au fost epuizate în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție; prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În observațiile sale complementare, guvernul a informat Curtea că legea nr. 160/2006 a fost adoptată prin modificarea legii 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Reclamantul a exercitat această nouă acțiune de despăgubire prin depunerea unei cereri la Ministerul Justiției, la 25 ianuarie 2007. Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2007, Ministerul Justiției a informat că, după ce a considerat că durata procedurii urmate în speță era rezonabilă și constituia o neregulă în desfășurarea procedurii, Ministerul Justiției a considerat că este rezonabil să-i aloce 113 000 CZK (aproximativ 4 350 EUR) pentru satisfacția rezonabilă. În ceea ce privește hotărârea Curții, Tribunalul a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 a fost efectiv și accesibil pentru a denunța depășirea termenului rezonabil de depășire a termenului rezonabil 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În speță, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției să-i aloce daune-interese în temeiul Legii nr. 82/1998, la 25 ianuarie 2007. Deși cererea sa a fost primită de către minister numai parțial, acesta a decis să nu își continue cazul în fața unei instanțe competente. În aceste circumstanțe, reclamantul, care a eșuat să inițieze o procedură judiciară împotriva statului în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea 82/1998, nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la el pentru a epuiza căile de atac interne. Curtea remarcă, de asemenea, că, în conformitate cu art. 32 alin. (3) din Legea nr. 82/1998, prescrierea dreptului la despăgubire a prejudiciului moral cauzat de durata unei proceduri nu este decât la șase luni de la încheierea acestei proceduri. În consecință, aceasta trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. (3) Reclamantul se plânge, în sfârșit, că dreptul intern nu i-ar oferi nici o cale de atac care ar putea să-i soluționeze obiecțiile întemeiate pe durata procedurii. El invocă în acest sens art. 13 din Convenție, care dispune astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că, în cauza Vokurka c. Republica Cehă (decizie menționată mai sus), că acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 82/1998 în versiunea modificată a acesteia ar putea remedia nerespectarea obligației de a respecta o obligație de termen rezonabil, astfel cum este definită la art. 1 din convenție. Prin urmare, în ordinea juridică cehă există o cale de atac efectivă în această privință, pe care reclamantul a utilizat-o cel puțin parțial. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

37495/02

présentée par Václav JUSTA

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 février 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Snejana Botoucharova,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et

de

Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 octobre 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Václav Justa, est un ressortissant tchèque, né en 1953. Il

est actuellement incarcéré dans la prison de Valdice.

Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 29 avril 1991, le requérant fut arrêté et inculpé de vol

; le même jour, il fut placé en détention. Par le jugement du tribunal de district

(Okresní soud)

de Děčín du 17 septembre 1991, il fut acquitté et, le 30

septembre

1991, il fut mis en liberté. Par la suite, l’affaire se termina par un non-lieu.

Le 6 avril 1994, le requérant saisit le même tribunal d’une demande dirigée contre le ministère de la Justice, sollicitant une réparation pécuniaire de sa détention injustifiée.

Le premier jugement du 10 février 1998, déboutant le requérant de sa demande, fut annulé, le 8 septembre 2000, par le tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ústí nad Labem.

Après avoir fait élaborer plusieurs rapports d’expertise en psychiatrie, le tribunal de district décida, le 10 avril 2006, de rejeter la demande de l’intéressé. Celui-ci interjeta appel, qui reste pendant.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

EN DROIT

rejeté sa demande en réparation en date du 10 février 1998. Il invoque à

cet égard l’article 5 §§ 4 et 5, libellé comme suit

:

«

4.

Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.

5.

Toute personne victime d’une arrestation ou d’une détention dans des conditions contraires aux dispositions de cet article a droit à réparation.

»

La Cour observe que le jugement du 10 février 1998 contesté par l’intéressé a été annulé par la juridiction d’appel en date du 8

septembre

2000 et que la procédure en réparation reste pendante. Elle

constate donc que le grief du requérant est prématuré et que les voies de recours internes n’ont pas été épuisées comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

raisonnable

» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n

o

160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi

n

o

82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.

Le requérant a exercé ce nouveau recours indemnitaire en adressant une demande au ministère de la Justice, en date du 25 janvier 2007. Par une lettre du 8 novembre 2007, le ministère de la Justice l’a informé qu’après avoir considéré que la durée de la procédure suivie en l’espèce était déraisonnable et constituait une irrégularité dans la conduite de la procédure, il estimait raisonnable de lui allouer 113

000 CZK (environ 4

350 EUR) au titre de la satisfaction raisonnable.

L’intéressé a fait savoir à la Cour qu’il n’était pas satisfait de l’issue de sa demande mais qu’il n’avait pas l’intention de saisir le tribunal compétent d’une action en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, le requérant a demandé au ministère de la Justice de lui allouer des dommages-intérêts en vertu de la loi n

o

82/1998, le 25

janvier

Dans ces circonstances, le requérant, qui a manqué d’intenter une procédure judiciaire contre l’Etat en vertu de l’article 15 § 2 de la loi

n

o

82/1998, ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre de lui pour épuiser les voies de recours internes. La Cour note par ailleurs que selon l’article 32

o

82/1998, la prescription du droit à l’indemnisation du préjudice moral causé par la durée d’une procédure n’intervient que six mois après la fin de cette procédure.

Il s’ensuit que le grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle avoir considéré, dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(décision précitée), que le recours indemnitaire prévu par la loi

n

o

82/1998 dans sa version amendée était susceptible de redresser le non-respect de l’exigence de «

délai raisonnable

» au sens de l’article

6

§

1 de la Convention. Il existe donc dans l’ordre juridique tchèque un recours effectif à cet égard, dont le requérant a d’ailleurs fait usage, du moins en partie.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président