ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 04 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă, prin care s-a reținut că, începând cu data de 22 iunie 2012 (când a fost validat mandatul de primar) și până în prezent, reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut concomitent funcția de primar al comunei Secaș jud. Timiș și calitatea de administrator la SC B. SRL, încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 155 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea ei și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Analiza cererii de recurs
Motivele de fapt și de drept relevante
Recurenta a îndeplinit funcția de primar a comunei Secaș jud. Timiș începând cu anul 2012
Prin Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 s-a constatat de către Agenția Naționala de Integritate - Inspecția de Integritate faptul ca începând cu data de 22 iunie 2012 recurenta s-a aflat în stare de incompatibilitate potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a deținut concomitent în această perioadă atât funcția de primar al com. Secaș, cât și funcția de administrator în cadrul SC B. SRL.
Recurenta a susținut atât prin cererea inițială, cât și prin cea de recurs faptul că nu a mai deținut calitatea de asociat și administrator al SC B. SRL începând cu data de 19 octombrie 2009, data la care a cesionat toate părțile sociale pe care le-a deținut către numitul C., de atunci nemaidesfășurând nicio activitate în cadrul firmei, de natură a atrage incompatibilitatea în cadrul funcției de primar, funcție pe care a dobândit-o 3 ani mai târziu, începând cu anul 2012.
Conform Raportului de evaluare întocmit de ANI nr. x și a întâmpinării pe care ANI a formulat-o în fond perioada în care recurenta s-ar fi aflat în incompatibilitate este 22 iunie 2012 - 21 iunie 2013.
În mod corect instanța de fond a reținut că "starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată". Așadar, se poate reține că starea de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003, se poate considera încetată de la momentul în privința căruia s-a dovedit existența unei manifestări unilaterale de voință în sensul renunțării la calitatea de administrator ori asociat al unei societăți, actul care încorporează această manifestare de voință fiind înregistrat la organul competent să ia act de emiterea sa.
Alături de aceasta, ca urmare atât a modificării dispozițiilor legale incidente din Legea nr. 161/2003, cât și a desfășurării în mod vădit de activități efective în cadrul societății față de susținerile reclamantei și de înscrisurile probante din faza judecății în fond, Înalta Curte reține că activitatea SC B. SRL a fost suspendată la cerere în perioada 1 ianuarie 2009 - 1 noiembrie 2012, aceasta fiind perioada extinsă prevăzută de lege conform înscrisurilor oficiale provenind de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Din anul 2009 până în anul 2015, când la nr. 22392 din 7 aprilie 2015 se înscrie o declarație pe proprie răspundere, nu se efectuează nicio altă înscriere vizând societatea noul administrator al firmei solicitând printre altele reluarea activității, ce se dispune prin Rezoluția nr. 7713 din 9 aprilie 2015 a ORC de pe lângă Tribunalul Timiș.
Rezultă că intervalul analizat de ANI cuprinde două perioade distincte.
- 26 iunie 2012 (data validării recurentei ca primar) - 1 noiembrie 2012, perioada în care activitatea firmei a fost suspendată la cerere conform mențiunilor din Registrul Comerțului.
- noiembrie 2012 - 21 iunie 2013 perioadă în care deși suspendarea activității firmei nu este acoperită din punct de vedere juridic, nu s-a făcut dovada efectuării vreunui act de comerț.
Este neîndoielnic faptul că problema cesiunii părților sociale în lipsa unei date certe pe înscrisul constatator nu poate fi acceptată pentru perioada pretinsă de recurentă, însă Raportul ANI nu face nicio referire la efectuarea de către A. de acte de comerț. Mai mult, din înscrisurile emanând de la autoritățile fiscale nu rezultă acest fapt nici pentru recurentă nici pentru D., situație ce trebuie coroborată cu succesiunea declarațiilor de avere întocmite de parte.
În aceste condiții, nu se poate da prevalență formei (nesolicitarea în continuarea suspendării activității societății), față de fond în sensul că nu există dovezi că în perioada în analiză s-ar fi efectuat acte de comerț.
De altfel, din înscrisurile emise de ORC rezultă reluarea activității firmei în data de 2 martie 2015.
Toate acestea vădesc că în perioada analizată SC B. SRL a avut activitatea suspendată, nerealizând acte de comerț.
Față de analiza instanței de fond, care s-a concentrat asupra calității oficiale de asociat și administrator a reclamantei în respectiva societate, instanța de recurs, analizând interdicția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu aspectele concrete ale desfășurării de activități comerciale rezultând din faptul că activitatea firmei era suspendată expres sau din neefectuarea de operațiuni comerciale dublate de reluarea formală a activității, apreciază că interpretarea dată textului analizat în cazul concret este excesivă.
Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs
Cum în raport de analiza de mai sus apare ca întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul și, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va casa sentința recurată, va admite acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, va anula Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 155 din 15 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată.
Admite acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
Anulează Raportul de evaluare nr. x din 18 decembrie 2015 emis de pârâtă.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - CT