Decizia nr. 3500/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 15/2016 a Curții de Apel Oradea

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a contestat Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că nu se află în stare de incompatibilitate și să se dispună anularea raportului de evaluare.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 15 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată. Recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond și-a însușit interpretarea intimatei-pârâte prin care se extinde, în mod nejustificat, sensul noțiunii de reprezentant în adunarea generală a unei societăți, caz de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. Astfel, societățile B. SRL și C. SRL au fost înființate de Consiliul Local Remetea, una dintre acestea având ca obiect de activitate executarea unor lucrări de interes local, iar cealaltă societate pentru administrarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a comunei Remetea, ambele societăți având ca asociat, respectiv asociat unic, unitatea administrativ-teritorială comuna Remetea. Recurentul-reclamant susține că nu a avut calitatea de reprezentant al UAT Remetea în adunarea generală din cadrul celor două societăți, aspect confirmat prin adresele emise de aceste societăți. Precizează că a semnat actele constitutive ale celor două societăți, precum și actele modificatoare ulterioare, însă calitatea de reprezentant în AGA presupune exercitarea, cu caracter de continuitate, pe o anumită perioadă, a drepturilor ce revin UAT în calitate de acționar/asociat, atribuții care nu i-au fost delegate de către Consiliul Local Remetea, neparticipând la adunările generale din cadrul celor două societăți. Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul-reclamant apreciază că nu este vorba de un mandat convențional, ci de exercitarea atribuțiilor specifice funcției de primar, concretizate în semnarea actelor juridice la care comuna Remetea este parte. Referitor la cazul de incompatibilitate reglementat de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant consideră că există o confuzie între dispozițiile art. 50 din C. muncii și respectiv, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, care prevăd suspendarea de drept a contractului individual de muncă, și actul adițional la contractul de muncă, prin care a fost menținut în activitate cu un program parțial de 2 ore/zi.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 06 iunie 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene La termenul de judecată din 24 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare în legătură cu interpretarea noțiunii de incompatibilitate/conflict de interese, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre al Consiliului Europei. În motivare, recurentul a arătat că s-a făcut o interpretare greșită a dreptului comunitar de către autoritatea națională în domeniu, ce a fost favorizată de lipsa unei interpretări unitare a normelor legale în materie. În opinia recurentului-reclamant, cadrul legal european în materie se fundamentează pe Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, care la art. 13 include o definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici, recurentul apreciind că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de aceste dispoziții. II. Soluția instanței de recurs II.1. Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Prin urmare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. Tot în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții. Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că întrebarea preliminară propusă de recurentul-reclamant nu vizează o normă comunitară, solicitându-se opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la interpretarea prevederilor cuprinse în Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre al Consiliului Europei, Recomandare care, așa cum se observă, nu constituie o normă adoptată de Comunitatea Europeană. Or, după cum rezultă din dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, enunțate anterior, Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene, precum și cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, astfel că, demersul recurentului-reclamant nu poate fi circumscris competenței Curții de Justiție. Mai mult, nu există legătură între motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului, și conținutul întrebării preliminare, Înalta Curte constatând că art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, dispoziții ce se solicită a fi interpretate, reglementează conflictul de interese pentru funcționarii publici, iar în speță, chestiunea litigioasă privește o situație de incompatibilitate generată de deținerea simultană a unor funcții, cu funcția de ales local. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurentul-reclamant A. II. 2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Prin Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de Agenția Națională de Integritate, și contestat în speță, s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât: - în perioada 01.07.2012 - 30.09.2013, a deținut simultan atât funcția de primar al comunei Remetea, județul Bihor cât și funcția de inginer silvic în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", contrar dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003; - începând cu data de 04.01.2013 - prezent, deține simultan atât funcția de primar al comunei Remetea, cât și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale Remetea în cadrul A.G.A. a societății B. SRL, încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003; - începând cu data de 23.08.2013 - prezent, deține simultan atât funcția de primar al comunei Remetea, cât și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale Remetea în cadrul A.G.A. a societății C. SRL, încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. Cu privire la reținerea de către instanța de fond a situației de incompatibilitate instituite de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, susținerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate. Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de prima instanță în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții legale prevăzute pentru existența acestui caz de incompatibilitate, constatând că societățile B. SRL și C. SRL, sunt persoane juridice române, având forma de societate cu răspundere limitată, societăți care sunt înființate prin hotărâri ale Consiliului Local Remetea, fiind aplicabile prevederile art. 1 lit. g) pct. 2 din Legea nr. 215/2001. Sub aspectul celei de-a doua condiții legale, instanța de control judiciar reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea nr. 215/2001, dobândirea calității de reprezentant al unității administrativ - teritoriale în adunarea generală a acționarilor, pentru a exercita în numele ei drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute de aceasta la societăți comerciale, implică un mandat special pentru adunarea respectivă, concretizat într-o hotărâre a consiliului local. În speță, se constată că aceste dispoziții legale s-au concretizat în hotărârile consiliului local prin care recurentul-reclamant a fost desemnat ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale Remetea în cadrul adunării generale a acționarilor la societățile de interes local B. SRL și C. SRL. În condițiile arătate, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că au intervenit atât un mandat legal conferit consiliului local de către unitatea administrativ-teritorială, cât și un mandat convențional acordat de către consiliul local recurentului-reclamant, fără ca reprezentarea unității administrativ-teritoriale să constituie o obligație de serviciu a primarului, fiind întrunită ipoteza interzisă de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, de a fi reprezentat acționarul (unitatea administrativ-teritorială) de către primarul comunei. Contrar susținerilor recurentului-reclamant și raportat la situația de incompatibilitate ce face obiectul prezentei analize, nu prezintă relevanță participarea și votul exprimat de către reclamant în adunările generale ale celor două societăți și nici faptul că acesta nu a fost remunerat pentru activitatea respectivă. În mod similar, afirmațiile recurentului-reclamant referitoare la obligația primarului de a pune în executare hotărârile consiliului local și de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități, cu persoanele juridice și în justiție, potrivit art. 61 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nu justifică încălcarea prevederilor exprese ale art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. În mod judicios prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile legale și pentru existența cazului de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data suspendării contractului de muncă încheiat de recurentul-reclamant cu Regia Autonomă de interes local Ocolul Silvic "D.", reclamantul a semnat actul adițional nr. x/01.07.2012 la contractul individual de muncă, act adițional prin care a fost încadrat pe funcția de inginer silvic în cadrul Districtului Cermei, județul Arad, cu normă de 2 ore/zi. Astfel, recurentul-reclamant a avut cunoștință despre semnarea actului adițional, care l-a menținut în calitate de angajat în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.". Mai mult, în fișa de pontaj aferentă lunii iulie 2012, reclamantul este menționat la poziția nr. 1, rezultând că și-a continuat activitatea în cadrul regiei autonome de interes local. În aceste condiții, în perioada 01.07.2012 (data modificării contractului individual de muncă) - 30.09.2013 (data încetării contractului individual de muncă), recurentul-reclamant a deținut concomitent cu funcția de primar și funcția de inginer silvic în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", cumul interzis de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Prevederile art. 50 lit. d) din C. muncii și respectiv, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, invocate de către recurentul-reclamant în susținerea suspendării de drept a contractului individual de muncă, nu sunt incidente în speță, în contextul în care, așa cum s-a reținut anterior, prin semnarea actului adițional la contractul de muncă, reclamantul și-a continuat activitatea în cadrul Regiei Autonome de interes local Ocolul Silvic "D.", cu normă de 2 ore/zi. Prin urmare, nu a operat suspendarea contractului individual de muncă, întrucât raportul de muncă a continuat să existe și în perioada 01.07.2012 - 30.09.2013, generând, în continuare, deținerea simultană a celor două funcții incompatibile. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.