ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3398/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, revizuirea Sentinței nr. 1.174 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2005.

Totodată, prin cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor în baza cărora a fost sancționat: art. 15 alin. (1) lit. c), art. 54 pct. 1 și 2, art. 57 lit. a), art. 59 alin. (1), (3), (4), (5), (6), (8), (9) și 10, art. 60 pct. 1 și 2, art. 61 pct. 3, art. 65 pct. 1, 6, art. 69 alin. (1) lit. g), art. 78 alin. (1) pct. 4, art. 22 pct. 7, art. 74 pct. 1, art. 28 lit. c), f) și art. 62

1

din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, O.U.G. nr. 89/2003, Legea nr. 101/2004, O.U.G. nr. 102/2004, Legea nr. 562/2004 și Legea nr. 24/2005, solicitând pe cale de consecință sesizarea Curții Constituționale.

1.1 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4.147 din data de 5 iulie 2018, a respins, ca inadmisibile, atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și cererea de revizuire formulată de revizuent.

1.2. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând soluția instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin notele scrise înregistrate la data de 20 august 2018, recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 lit. C) și F), art. 54 pct. 1 și 2, art. 59 alin. (1), (3), (4), (5), (6), (8), (9) și (10), art. 60 alin. (2), art. 61 pct. 3, art. 62

1

, art. 65 pct. 1 și 6, art. 74 pct. 4 coroborat cu art. 15 alin. (1) lit. c), art. 57 lit. a), art. 61 alin. (1), art. 69 alin. (1) lit. g) și cu art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, precum și în egală măsură constatarea ca fiind neconstituționale a următoarelor prevederi art. 22 alin. (7), art. 59 alin. (2) și (7), art. 60 alin. (1), art. 62 alin. (3) și 78 alin. (1) pct. 4 coroborat cu art. 15 lit. c), art. 57 lit. a), art. 61 alin. (1), art. 69 alin. (1) lit. g) și cu art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

În motivarea acestei cereri, recurentul a arătat că textele de lege criticate au legătură cu soluționarea cauzei, pentru că a fost sancționat disciplinar, cu destituirea din poliție, iar aceste texte au fost invocate în dispoziția de sancționare disciplinară și în apărarea formulată de către intimați, privind aspecte legate de cercetarea prealabilă, consultarea consiliilor de disciplină, stabilirea și aplicarea sancțiunii disciplinare pentru agenții de poliție, încetarea raporturilor de serviciu pentru agenții de poliție.

Totodată, a susținut că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu poate strict procedural, să adauge alte motive de inadmisibilitate prevăzute de lege.

Prin punctul de vedere exprimat asupra excepției de neconstituționalitate, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat, în esență, lipsa unei legături între soluția ce s-ar da de către instanța de contencios constituțional excepției și fondului cauzei.

Prin încheierea de la 18 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 lit. C) și F), art. 54 pct. 1 și 2, art. 59 alin. (1), (3), (4), (5), (6), (8), (9) și (10), art. 60 alin. (2), art. 61 pct. 3, art. 62

1

, art. 65 pct. 1 și 6, art. 74 pct. l 4 coroborat cu art. 15 alin. (1) lit. c), art. 57 lit. a), art. 61 alin. (1), art. 69 alin. (1) lit. g) și cu art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, precum și în egală măsură constatarea ca fiind neconstituționale a următoarelor prevederi art. 22 alin. (7), art. 59 alin. (2) și (7), art. 60 alin. (1), art. 62 alin. (3) și 78 alin. (1) pct. 4 coroborat cu art. 15 lit. c), art. 57 lit. a), art. 61 alin. (1), art. 69 alin. (1) lit. g) și cu art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului formulată de recurentul-reclamant A. în faza de recurs, formulată de recurentul-reclamant A., în faza de recurs.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de acest text de lege.

Astfel, s-a considerat că pretinsa neconstituționalitate a unor prevederi ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, invocată în recursul formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu are o relevanță asupra soluției ce urmează a se pronunța, deoarece recursul de față are ca obiect verificarea legalității soluției instanței de revizuire de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind anumite dispoziții legale indicate în cererea de revizuire.

Totodată, s-a apreciat că respectiva solicitare în faza recursului nu are legătură cu legalitatea soluției la care s-a făcut referire, cât timp privește alte texte legale decât cele față de care s-a respins sesizarea Curții Constituționale.

Concluzionând, s-a apreciat că în speță nu este îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei, iar o eventuală neconstituționalitate a acestor texte de lege nu este în măsură să afecteze situația procesuală a recurentului-reclamant.

Recurentul-reclamant A. a atacat cu recurs încheierea prin care s-a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, reluând argumentele invocate, că în mod greșit a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, precizând că a cerut sesizarea și pentru sintagma "în vigoare, din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, însă în încheierea atacată nu se menționează această solicitare.

În concluzie, a solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, fiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția tardivității recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra prezentului recursului

1.1 În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil și în recurs potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția tardivității formulării recursului.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Înalta Curte constată că recursul vizând soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost declarat la data de 2 octombrie 2018 peste termenul de 48 de ore de la pronunțarea încheierii atacate, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Calea de atac a fost motivată prin însăși cererea de recurs, ulterior, motivele căii de atac fiind amplu dezvoltate prin cererea înregistrată la data de 15.10.2018.

Potrivit art. 101 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare.

Termenul pentru declararea recursului de față, de 48 de ore de la pronunțarea încheierii atacate, a început să curgă de la ora 00:00 a zilei de 19.09.2018 și s-a împlinit la ora 24:00 a zilei de 20.09.2018.

Prin urmare, calea de atac, înregistrată la data de 2 octombrie 2018, a fost declarată cu depășirea termenului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Cât privește susținerea părții privind respectarea termenului depunerii căii de atac, calculat în funcție de alt moment procedural, respectiv de la comunicarea încheierii atacate (01.10.2018), se reține că nu are relevanță în cauză, câtă vreme nu a fost respectat termenul privind declararea căii de atac în 48 de ore de la pronunțare, strict reglementat de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor căii de atac, conform art. 137 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul revizuentului A. împotriva încheierii de ședință din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de ED