ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016/a1, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii în cuantum de 500 RON, aplicată prin decizia civilă nr. 3188/04.09.2017 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.
În cuprinsul cererii de reexaminare petentul a inserat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legilor nr. 554/2004 și nr. 544/2001, a O.U.G. nr. 27/2002, precum și a prevederilor art. 12, art. 22 alin. (7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a și b) C. proc. civ. și art. 14 C. civ.
Soluția curții de apel
Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
"Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A.
În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 187 alin. (1) lit. a C. proc. civ.
Respinge cererea de sesizare în rest, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare în ce privește respingerea parțială a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Respinge cererea de reexaminare formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Definitivă."
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., fără însă ca acesta să indice și să dezvolte motive de nelegalitate a hotărârii.
Calea de atac a fost transmisă prin e-mail la data de 19.01.2018, având atașate cereri formulate în cadrul dosarului nr. x/2016 și adresa nr. 74/14.01.2018 emisă de pulicația Incisiv de Prahova în atenția Președintelui României, Primului Ministru și Corpului de control al acestuia, Ministrului Afacerilor Interne.
Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la excepția nulității recursului
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar nemotivarea recursului sau motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atrage, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.
În prezenta cauză, soluția pronunțată de Curtea de Apel București asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale putea fi recurată în 48 de ore de la pronunțare, înăuntrul acestui termen special de declarare partea ce promovează calea de atac trebuind să o și motiveze.
Deși promovată în termenul de recurs sus-menționat, respectiv la data de 19.01.2018, cererea nu a fost motivată până la expirarea termenului legal, absolut și imperativ în care recurentul A. era obligat să îndeplinească această datorie procesuală. De altfel, nici până la primul termen fixat în ședință publică de judecată recurentul nu a formulat și nu a depus motive de nelegalitate a încheierii atacate.
Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea încheierii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de A. împotriva soluției pronunțate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale prin încheierea din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.