ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 564/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în ceea ce privește art. I pct. 1 și 2.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, invocând excepția lipsei de obiect a cererii, excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepția prematurității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 274 din 02 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru judecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 41 și art. 115 alin. (6) din Constituția României, instanța aplicând greșit principiul subordonării ierarhice a actelor normative, reglementat de Legea nr. 24/2000.

Astfel, art. 115 alin. (1) din Constituție consacră competența exclusivă a Parlamentului pentru modificarea regimului juridic al instituțiilor fundamentale ale statului, al drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție, fiind interzis Guvernului să emită acte normative în acest domeniu. Art. 41 din Constituția României consacră dreptul la muncă și protecție socială, drept care, având regim constituțional, intră în sfera de protecție prevăzută de art. 115 alin. (6) din Constituție.

Interdicția prevăzută de art. 115 alin. (6) privind emiterea ordonanțelor de către Guvern în acest domeniu implică și interdicția emiterii în acest domeniu de acte normative de nivel inferior ordonanțelor, cum sunt hotărârile Guvernului. A interpreta art. 115 alin. (6) din Constituție și cele două decizii date de Curtea Constituțională așa cum a făcut-o instanța de fond, în sensul în care prin textul constituțional se interzice doar emiterea de ordonanțe, dar se permite reglementarea pe cale de hotărâri ale Guvernului, este o abordare greșită a principiului ierarhiei actelor normative.

Principiul simetriei actelor juridice nu poate să conducă la înlăturarea principiului subordonării ierarhice a actelor normative.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, toate actele normative "se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, cât și cu principiile ordinii de drept."

Curtea de Apel București a soluționat raportul de subordonare ierarhică existent între Constituție și Hotărârea de Guvern atacată printr-un raționament aplicabil raportului între norma generală și norma specială, care sunt pe același palier al sistemului ierarhic al actelor normative. Numai din perspectiva principiului specialia generalibus derogant se poate susține că interdicția emiterii de ordonanțe într-un domeniu nu implică și interdicția emiterii de hotărâri ale Guvernului în acel domeniu.

Prin urmare, o hotărâre de Guvern nu poate fi considerată o lege specială față de o ordonanță, pe același palier al sistemului ierarhic al actelor normative, pentru că ar însemna că printr-o hotărâre de Guvern se pot emite norme care să modifice legi sau ordonanțe.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 303/2004 judecătorii au obligația să asigure supremația Constituției și a legii, prin urmare, judecătorii nu pot renunța să aplice Constituția față de actul administrativ normativ prin care s-a dispus în mod contrar Constituției, pe motiv ca interdicția de legiferare privește doar ordonanțele.

Obligația instanțelor judecătorești de a asigura respectarea directă a Constituției prin Hotărârile Guvernului se impune ca singura modalitate de a asigura supremația Constituției, deoarece hotărârile Guvernului scapă controlului de constituționalitate al Curții Constituționale.

Ca urmare, Curtea de Apel București trebuia să verifice legalitatea hotărârii de Guvern contestate prin raportare la limitele constituționale ale competenței normative a Guvernului și la principiul subordonării ierarhice a actelor normative. Din acest punct de vedere aplicarea efectelor celor două decizii ale Curții Constituționale (nr. 55/2014 și nr. 351/2015) față de o hotărâre de Guvern, inferioară unei ordonanțe, nu constituie o extrapolare, ci o consecință logică obligatorie a principiului subordonării ierarhice a actelor normative și al supremației Constituției.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele expuse prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, reiterând excepția lipsei de obiect motivat de faptul că H.G. nr. 563/2004 prin care s-a dispus reorganizarea ANAF a fost abrogată prin art. 31 din H.G. nr. 520/2013, publicată în M. Of. nr. 473/2013.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care sunt reluate argumentele din cererea de recurs și cererea de chemare în judecată.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate, a întâmpinărilor, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport ce a fost comunicat părților, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 274 din 02 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind dispusă citarea părților în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate, ținând cont de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, se reține că prin hotărârea recurată au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile: lipsei de obiect, a nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, a prematurității acțiunii și a tardivității.

Recursul formulat în cauză vizează exclusiv fondul litigiului, context în care instanța de recurs cu respectarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 479 alin. (1) C. proc. civ. va analiza sentința recurată în limitele criticilor formulate vizând legalitatea H.G. nr. 564/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în ceea ce privește art. 1 pct. 1 și 2.

Astfel H.G. nr. 564/2011, a cărei anulare s-a solicitat, vizează modificarea și completarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea ANAF, nemulțumirea recurentei-reclamante fiind determinată de reducerea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Se reține că Agenția Națională de Administrare Fiscală funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice iar prin Legea nr. 90 din 26 martie 2001 este reglementată organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, Guvernul fiind autoritatea publică a puterii executive ce asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar Ministerele sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizează politica Guvernului în domeniile de activitate ale acestora.

Structura organizatorică și numărul de postări ale ministerelor se stabilesc în funcție de mai mulți factori și se aprobă de Guvern conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 40 alin. (1) din actul normativ menționat, H.G. nr. 564/2011 privind modificarea și completarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea ANAF, a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, în limita competențelor stabilite de Legea nr. 90/2001, susținerile recurentei cu referire la dispozițiile art. 115 și 41 din Constituția României neputând fi reținute în contextul factual expus.

Nu trebuie omise nici dispozițiile art. 56 din Legea nr. 90/2001 în temeiul căruia Guvernul poate dispune prin hotărâre modificări în organizarea și funcționarea ministerelor.

Prin Nota de fundamentare pentru modificarea și completarea H.G. nr. 109/2009, sunt enumerate și analizate motivele emiterii proiectului de act normativ respectiv "contextul socio-economic, opiniile și recomandările Comisiei Europene și de organismele financiare internaționale, referitor la scăderea cheltuielilor bugetare precum și necesitatea eficientizării activității prin reproiectarea structurii organizatorice a ANAF ...".

Ca urmare, în acord cu reținerile instanței de fond, se constată că susținerile recurentei nu pot fi reținute, hotărârea a cărei anulare a fost solicitată fiind adoptată de intimatul-pârât în limita competențelor legale stabilite, respectiv a dispozițiilor art. 40 alin. (1), art. 55, art. 56 din Legea nr. 90/2001 dar și a dispozițiilor constituționale cu referire la art. 108 din Constituția României și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Alegațiile recurentei cu referire la art. 115 alin. (6) din Constituție, nu pot fi reținute, modificarea numărului de posturi a Agenția Națională de Administrare Fiscală putând fi cerut în raport de dispozițiile art. 40 din Legea nr. 90/2001 fără a se putea susține încălcarea normelor constituționale, principiul simetriei actelor juridice fiind reținut corect de prima instanță în sensul că actul contestat a vizat modificarea tot a unei hotărâri de guvern, respectiv H.G. nr. 109/2009.

Deciziile Curții Constituționale nr. 54/2011 și nr. 351/2015 invocate de recurentă, nu pot fi reținute în cauza de față, prin deciziile menționate Curtea Constituțională constatând încălcarea unor interdicții de adoptare a unei ordonanțe în domeniul legilor organice, ceea ce nu este cazul în cauza de față.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 274 din 02 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 274 din 02 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2018.

Procesat de ED