ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 28.11.2013 sub nr. x/43/2013, reclamanta UAT Municipiul Miercurea-Ciuc prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Publice, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 12.03.2013 emisă de pârât, aferentă proiectului, cod SMIS 7724 "Dezvoltarea infrastructurii publice urbane, modernizarea spațiilor publice urbane, ... Miercurea-Ciuc", precum și anulare Deciziei CSC nr. 6 din 22.05.2013, dată de pârât în soluționarea contestației împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 12.03.2013.
1.2. Soluția primei instanțe
Curtea de Apel Târgu Mureș prin Sentința nr. 46 din 11 martie 2014 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Municipiul Miercurea-Ciuc în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta UAT Municipiul Miercurea-Ciuc, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat.
2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit prevederilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii din data de 30 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Totodată, completul de filtru, prin încheierea din 10 decembrie 2015, a admis în principiu recursul formulat de UAT Municipiul Miercurea-Ciuc și, potrivit art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2016.
Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit prevederile art. 496 - 499 din C. proc. civ., republicat
3.1. Recursul formulat de UAT Municipiul Miercurea-Ciuc este nefondat, fiind respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.2. Prin Sentința nr. 46 din 11.03.2014, recurată în cauza de față, instanța de fond a respins acțiunea formulată de UAT Municipiul Miercurea-Ciuc și a reținut, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.
Prin Nota de constatare nr. x din 12.03.2013 autoritatea intimată a reținut că UAT Municipiul Miercurea-Ciuc a încheiat cu SC A. SRL contractul de servicii nr. x din 10.11.2011 în valoare de 183.500 RON, plus TVA de 44.040 RON, folosind procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
În esență, instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.
În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate.
Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond ar fi reținut în sarcina sa o altă faptă decât cea reținută în actele de control.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Or, în cauză, instanța de fond și-a argumentat soluția cu motive care nu sunt contradictorii și nici străine de natura cauzei, judecătorul fondului raportându-se la susținerile reclamantei, la constatările autorității competente și la dispozițiile legale incidente în cauză.
Prin criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, a susținut recurenta-reclamantă, instanța de fond a reținut în mod greșit că fapta se încadrează în dispozițiile pct. 2.1. din Anexa II la O.U.G. nr. 66/2011 și a ignorat că organele de control nu au identificat un prejudiciu care să fi fost produs, pentru ca fapta să fie considerată neregulă în sensul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
În concluzie, recurenta-reclamantă a susținut că în lipsa unui prejudiciu "nu suntem în prezența unei fapte incriminate de O.U.G. nr. 66/2011", astfel încât actele administrative atacate sunt lovite de nulitate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că UAT Municipiul Miercurea-Ciuc a fost beneficiara Contractului nr. x din 17.12.2010 pentru realizarea proiectului "Dezvoltarea infrastructurii publice urbane: ... din Miercurea-Ciuc", cu un buget total de 35.279.889,26 RON pentru cheltuieli eligibile și 286.556,66 RON pentru cheltuieli neeligibile.
Pentru realizarea acestui proiect, autoritatea beneficiară a încheiat Contractul de achiziții servicii de proiectare nr. x din 11.11.2009 cu SC A. SRL în valoare de 98.000 euro, precum și Contractul nr. x din 10.11.2011, de achiziție servicii de asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor, încheiat tot cu SC A. SRL, în valoare de 42.782,48 euro.
Prin achiziționarea separată a serviciilor de asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor, autoritatea contractantă a divizat contractul de achiziție publică, încălcând prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, evitând pragul de 100.000 euro prevăzut la art. 124 din O.U.G. nr. 34/2006 (98.000 euro + 42.782,48 euro).
Astfel, autoritatea contractantă a atribuit Contractul nr. x din 10.11.2011 fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, încălcând dispozițiile pct. 2.1. din Anexa II la O.U.G. nr. 66/2011 prin "nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență", ceea ce constituie o abatere/neregulă, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Or, prin fapta sa, de a se abate de la reglementările legale în materia achizițiilor publice și de la clauzele contractului de finanțare, autoritatea beneficiară contractantă a antrenat producerea unui prejudiciu la bugetul UE și la bugetul național, prin aceea că au fost încasate sume plătite fără temei legal, în mod necuvenit.
Oricum, dispozițiile art. 11 - 14 din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la "prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora", ceea ce face ca susținerile recurentei cu privire la neprobarea producerii unui prejudiciu să fie neîntemeiate.
În concluzie, instanța de recurs constată că soluția instanței de fond este temeinică și legală, astfel încât corecția financiară pentru Contractul nr. x din 10.11.2011, de 18.655,33 RON a fost stabilită în mod judicios.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Miercurea-Ciuc împotriva Sentinței nr. 46 din 11 martie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2016.
Procesat de ED