ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 419/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18.08.2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., să se constate încălcarea, de către pârâți, a drepturilor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 64/1991 prin fabricarea și comercializarea produsului E. protejat de Brevetul de invenție nr. x.02.2012 eliberat de OSIM; să se constate practicile de concurență neloială efectuate de către pârâți prin fabricarea și comercializarea produsului contrafăcut la prețuri derizorii și fără drept; să se dispună interzicerea producerii și comercializării de către pârâți a produsului E.; să se dispună încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială efectuate de către pârâți și să se dispună publicarea, pe cheltuiala pârâților, a hotărârii judecătorești, în mijloacele mass-media, pentru atenționarea cumpărătorilor cu privire la produsul contrafăcut și a practicii de concurență neloială.

În drept, au invocat dispozițiile art. 56 din Legea nr. 64/1991, dispozițiile O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 din Legea nr. 11/1991, art. 1349 C. civ.

La data de 05.11.2015, reclamanții au formulat completare la acțiunea introductivă, prin care au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în prejudiciul produs de aceștia în ultimii trei ani, prin operațiunile de contrafacere și comercializare a unui produs cu caracteristici similare produsului inventat de reclamantul A., prejudiciu pe care l-au evaluat provizoriu la suma de 3.000 RON; obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON.

Prin Sentința nr. 1464 din 18.10.2017, Tribunalul Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 836 din 23.11.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea completată și a constatat încălcarea, de către pârâți, a drepturilor protejate de art. 31 din Legea nr. 64/1991, prin fabricarea și comercializarea produsului E., drepturi protejate de Brevetul de invenție nr. x/2012, eliberat de OSIM; a constatat practicile de concurență neloială efectuate de pârâți prin fabricarea și comercializarea produsului contrafăcut; a interzis producerea și comercializarea produsului contrafăcut de către pârâți, a practicilor de concurență neloială; a dispus publicarea, pe cheltuiala pârâților, a hotărârii judecătorești; a menținut, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pârâții la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul A. este Titularul brevetului de invenție nr. x.02.2012, eliberat de OSIM în baza Hotărârii nr. 4/146/29.07.2011 a OSIM, având ca obiect produsul denumit E., cu următoarele caracteristici: bumerangul este format din două corpuri monolit, legate între ele prin suprapunere, printr-o asamblare elastică, formând două aripi defazate în același plan la 90 de grade una față de alta, ce au extremitățile aripilor sub forma unor suprafețe curbate netede, caracterizate prin aceea că fiecare dintre aripile formate formează pe extrados o suprafață portantă formată din niște suprafețe curbilinii, formând un unghi de fugă de 15 grade și un unghi de atac de 45 de grade, intradosul fiind plan.

Conform Hotărârii emise de OSIM, în baza căreia a fost eliberat Brevetul de invenție nr. x.02.2012, s-a apreciat că invenția revendicată, în raport cu documentul GB 718215, reținut pentru comparație ca fiind documentul cel mai apropiat din stadiul tehnicii față de soluția tehnică revendicată, îndeplinește condiția de noutate, deoarece suprafața portantă a fiecărei aripi a bumerangului este compusă dintr-o primă suprafață portantă curbilinie corespunzătoare unui unghi de atac de 45 de grade și dintr-o a doua suprafață portantă curbilinie corespunzătoare unui unghi de fugă de 15 grade, caracteristici care nu sunt regăsite în documentul selectat.

De asemenea, s-a constatat că revendicarea îndeplinește condiția privitoare la activitatea inventivă, conform art. 12 din Legea nr. 64/1991 republicată, privind brevetele de invenție, deoarece niciunul dintre documentele analizate comparativ, nu dezvăluie și nici nu sugerează prin alcătuire un E. cu o astfel de mișcare de rotație și cu care se poate obține o traiectorie de zbor circulară combinată cu o mișcare de rotație în jurul axei sale de simetrie, invenția respectivă putând fi realizată industrial și utilizată în industria producătoare de jucării, fiind considerată ca susceptibilă de aplicare industrială, potrivit art. 13 din Legea nr. 64/1991 republicată, privind brevetele de invenție.

Ulterior, în cursul anului 2013, a fost încheiat de către apelantul-reclamant, cu firma fiului acestuia, B., Contractul de cesiune a drepturilor de exploatare a invenției nr. 1/01.05.2013, pentru exploatarea drepturilor care decurg din brevetul de invenție sus-menționat.

În baza contractului de cesiune respectiv, a fost obținută Autorizația de comerț stradal nr. 3913/06.02.2015, pentru desfășurarea activității de comerț stradal, de către apelanta-reclamantă, prin comercializarea produselor "bumeranguri", pe o suprafață de 0,5 mp, fără panou, în zona Aleea Carmen Sylva, între chioșcurile amplasate de Primăria Sinaia.

Reclamanții au susținut că, la scurt timp după obținerea autorizației de comerț stradal, pârâții au comercializat la un preț derizoriu pe raza localității Sinaia, un produs contrafăcut, având caracteristicile și compunerea similară cu cel brevetat de reclamant, cu scopul evident de a crea confuzie în rândul cumpărătorilor.

Reclamantul A. a arătat că, la data de 17.06.2013, s-a adresat organelor de poliție, în vederea verificării încălcării reglementate de art. 32 din Legea nr. 64/1991 de către intimații-pârâți.

S-a reținut că, prin Ordonanța de clasare din data de 29.07.2014, dată în Dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea apelantului-reclamant din prezenta cauză cu privire la săvârșirea de către intimații-pârâți a infracțiunilor prevăzute de art. 59 alin. (1), raportat la art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.

Plângerea formulată împotriva ordonanței de casare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 29.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sinaia în Dosar nr. x/2014, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că obiectele produse și comercializate de către pârâți reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de apelantul-reclamant A.

În cauză, a avut loc o încălcare continuă a drepturilor conferite apelantului-reclamant A. prin brevetul de invenție sus-menționat, din probele administrate în cauză rezultând că intimații-pârâți au exploatat caracteristici esențiale cu cele ale produsului brevetat în cauză, în condițiile în care produsele comercializate de intimați prezintă aceeași utilitate tehnică și sunt aduse la cunoștința publică, prin prezentarea acestora pe piață.

Instanța de apel a considerat că prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat, realizând totodată o motivare contradictorie, întrucât deși a reținut echivalența unor caracteristici tehnice esențiale ale produselor comercializate de intimați față de cel brevetat și comercializat de apelanți, a concluzionat că, în pofida acestor constatări, nu se poate reține o încălcare a drepturilor conferite titularului de brevet prin activitatea desfășurată de intimați.

Instanța de apel a mai constatat că, prin fabricarea și comercializarea produselor contrafăcute tip E., la prețuri derizorii, fără acordul titularului drepturilor de exploatare, respectiv apelanții-reclamanți, creând confuzie în rândul consumatorilor, intimații-pârâți se fac vinovați de săvârșirea unor practici de concurență neloială, în accepțiunea prevăzută de art. 2 al Legii nr. 11/1991 mai sus menționate, urmând a se constata săvârșirea acestor practici și a fi interzise prin prezenta decizie.

Potrivit alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 11/1991, instanța de apel a dispus publicarea pe cheltuiala pârâților a hotărârii judecătorești.

A menținut în rest sentința atacată, întrucât, deși prin completarea acțiunii reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în prejudiciul produs de aceștia în ultimii 3 ani, prin operațiunile de contrafacere și comercializare a unui produs cu caracteristici similare produsului inventat de reclamantul A., prejudiciu evaluat provizoriu la suma de 3.000 RON, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON, reclamanții nu au propus și nici administrat probe din care să rezulte prejudicial material efectiv produs acestora prin comercializare neloială a produselor contrafăcute în cauză, deși le incumba această obligație, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Referitor la prejudiciul moral de imagine pretins suferit de reclamanți (repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și incertitudinilor rezultate din încălcarea drepturilor de exploatare conferite de brevetul de invenție acordat apelantului-reclamant, precum și alte prejudicii nemateriale), instanța de apel a constatat că nici acesta nu a fost dovedit.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., corelat cu art. 451 din același cod, instanța de apel a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 7.620 RON cheltuieli de judecată, către apelantul-reclamant, din care: suma de 3.370 RON onorariu expert; 50 RON taxă judiciară de timbru; 300 RON onorariu curator prima instanță, conform art. 48 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013; 2.000 RON, onorariu avocat; 300 RON onorariu curator etapa procesuală a apelului; 100 RON, taxă judiciară de timbru apel; 1.500 RON, onorariu apărător apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul C., cât și pârâtul D.

Recurentul-pârât C. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Instanța de apel nu a luat în considerare statuările primei instanțe, care a reținut că nu se poate susține că pârâții ar fi încălcat drepturile titularului de brevet, cu atât mai mult cu cât din declarația martorului F., rezulta că produsul E. era cunoscut anterior brevetării, având în vedere că reclamantul A. a început să vândă bumeranguri după anul 1990, iar pârâții în perioada 1998 - 2008, iar prin declarația dată de reclamantul A. în fața organelor de poliție s-a recunoscut că pârâții au comercializat bumeranguri anterior obținerii brevetului de invenție, respectiv D. începând cu anul 2011, iar C. din anul 2004. În situația producerii și comercializării bumerangurilor anterior obținerii brevetului, nu se poate spune că pârâții ar fi încălcat dreptul protejat prin brevetul de invenție. S-a mai reținut că expertul a concluzionat că bumerangul produs de pârâtul C. are aceleași caracteristici constructive de realizare ale acestuia, având două suprafețe curbilinii a căror dispunere în ansamblul bumerangului sunt diametral opuse;

- În mod greșit se reține de către instanța de apel că a fost practicată o concurență neloială de către recurent și D., în condițiile în care pe aleea Peleș se găsesc peste 20 de tarabe ce comercializează aceste bumeranguri;

- La pagina 3 a deciziei recurate, deși se reține că recurentul, prin notele scrise depuse la data de 31.05.2016, a invocat excepția necompetenței Tribunalului Prahova, instanța competentă fiind, în opinia pârâtului, Tribunalul Mureș, față de domiciliul acestuia din județ Mureș, această excepție nu a fost luată în considerare de instanța de apel, deși aceasta este o obligație procedural reglementată de art. 129 - 137 C. proc. civ. În acest sens, a făcut dovada că, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, nu locuiește în Sinaia, aici vine în vizita la soția sa care are domiciliul în acest oraș. Aceeași excepție a fost invocată de recurent și în Dosarul nr. x/2017, excepție ce a fost admisă de judecătoria Sinaia care, prin Sentința civilă nr. 639 din 4 iulie 2017, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Recurentul-pârât D. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- Hotărârea recurată a fost dată de instanța de apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 31 și 56 din Legea nr. 64/1991, O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 și art. 1349 C. civ.

- Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că asemenea jucării s-au comercializat în târguri, oboare și multe alte locuri de foarte mulți ani. Pârâtul D. a confecționat asemenea jucării și le-a comercializat cu câțiva ani înaintea datei eliberării brevetului de invenție al reclamantului. Astfel se explică și faptul că jucăriile confecționate de pârâtul D. nu semănau cu cele fabricate și comercializate de reclamant. Este, deci, cert faptul că produsul "E." era cunoscut cu mult timp anterior brevetării de către intimatul-reclamant A.. Or, în situația producerii și comercializării acestor jucării anterior obținerii brevetului, nu se poate reține că pârâții ar fi încălcat dreptul protejat prin brevetul de invenție;

- Față de dispozițiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, nu sunt considerate atingeri aduse drepturilor conferite de un brevet de invenție actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate de un terț anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul a emis o somație, însoțită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenție. Rezultă, deci, că doar continuarea efectuării actelor prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 după primirea somației din partea titularului de brevet, însoțită de copia autentificată a cererii de brevet de invenție, ar putea aduce atingere drepturilor oferite de brevet;

- În speță, reclamanții nu au dovedit faptul că au somat pârâții să nu mai producă și să comercializeze produsul "E.".

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin decizia recurată s-a reținut că obiectele și produsele comercializate de către pârâți reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de reclamantul A. și recunoscut ca atare, iar prin acțiunea de comercializare s-a realizat o încălcare continuă a drepturilor conferite reclamantului prin brevetul de invenție nr. x.02.2017 privind respectivul produs.

S-a mai reținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, conform cărora "(1) În cazul încălcării dreptului titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 31 alin. (2) lit. b), sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obținerea unui produs identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei prezumate a fi încălcat acest drept; (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice produs identic care a fost realizat fără consimțământul titularului de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost obținut prin procedeul brevetat în cel puțin una dintre următoarele circumstanțe: a) dacă produsul obținut prin procedeul brevetat este nou; b) dacă există o probabilitate substanțială că produsul identic a fost obținut prin procedeul respectiv și titularul brevetului nu a putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce procedeu a fost de fapt utilizat", întrucât împotriva concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză (potrivit cărora obiectele produse și comercializate de către pârâți reprezintă o contrafacere a produsului "E." inventat de apelantul-reclamant A.) nu au fost administrate de către intimații-pârâți probe contrarii, conform obligației care, potrivit legii, le incumbă.

De asemenea, s-a mai constatat că prin fabricarea și comercializarea produselor contrafăcute tip E., la prețuri derizorii, fără acordul titularului drepturilor de exploatare, (reclamanții), creând confuzie în rândul consumatorilor, pârâții s-au făcut vinovați de săvârșirea unor practici de concurență neloială, în accepțiunea prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991.

Rezultă că prin decizia atacată s-a reținut încălcarea drepturilor decurgând din brevetul de invenție prin contrafacere, rezultând săvârșirea unor fapte de concurență neloială de către pârâți, precum și nerespectarea regulilor procedurale privind sarcina probațiunii în asemenea situații.

Referitor la recursul pârâtului C., Înalta Curte constată că, deși formal întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., acesta nu deduce judecății veritabile critici de nelegalitate, care să atragă incidența cazurilor de casare indicate în memoriul de recurs.

Astfel, fără a răspunde argumentelor instanței de apel, recurentul evocă considerentele hotărârii de primă instanță, situația de fapt concretizată în plângerile penale formulate împotriva sa de către reclamant și modalitatea în care a fost soluționată excepția necompetenței Tribunalului Prahova, aspecte care nu se raportează la considerentele hotărârii acestei instanțe, în cadrul cărora au fost dezbătute, așa cum s-a arătat anterior, cu totul alte chestiuni.

Referitor la recursul pârâtului D., Înalta Curte constată că, deși acest recurent a întemeiat, la rândul său, formal, calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând chiar normele pretins încălcate de către instanța de apel, argumentele aduse în susținerea demersului judiciar nu se circumscriu motivului de recurs invocat și nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi analizate de instanța de recurs.

Astfel, deși recurentul pretinde că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 31 și 56 din Legea nr. 64/1991, O.U.G. nr. 100/2005, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 și art. 1349 C. civ., arată că nelegalitatea hotărârii instanței de apel constă în faptul că aceasta nu a ținut cont de faptul că jucării de tip E. s-au comercializat în târguri, oboare și multe alte locuri de foarte mulți ani, că pârâtul a confecționat asemenea produse anterior eliberării brevetului de invenție al reclamantului și că respectivele produse nu semănau cu cele fabricate și comercializate de reclamant. A mai arătat recurentul că reclamantul nu a dovedit că a somat pârâții să nu mai producă și comercializeze produsele în discuție.

Nici acest recurent nu se raportează la raționamentul instanței de apel realizat în pronunțarea soluției, deducând analizei instanței de recurs aspecte de netemeinicie, cu care aceasta nu poate fi învestită conform legii.

Criticile ambilor recurenți nu indică, în concret, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei atacate, ci expun nemulțumiri de fapt, legate de modalitatea de soluționare a cauzei, fără nicio legătură cu considerentele acesteia, în contextul în care prin această decizie, în esență, s-a constatat încălcarea drepturilor decurgând din brevetul de invenție prin acțiuni de contrafacere.

Chiar dacă în motivele de recurs pârâtul D. a arătat că au fost aplicate greșit anumite texte de lege, acesta nu a arătat în ce a constat atare încălcare și nu a dezvoltat critici în acest sens.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursurilor declarate de pârâții C. și D. împotriva Deciziei nr. 836/23.11.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de pârâții C., cu domiciliul în județ Mureș și D., cu domiciliul în Urlați, județ Prahova, împotriva Deciziei nr. 836/23.11.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-B., cu sediul în județul Prahova, intimatul-reclamant A., cu sediul în Județ Prahova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN