ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1456/03.12.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea precizată și a obligat pârâta la: plata sumei de 251.462,59 RON (TVA inclus), remunerație unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor de comerț, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora aferente perioadei 1.01.2011 - 31.12.2014, actualizată cu indicele de inflație la nivelul lunii august 2015, compusă din suma de 41.333,16 RON, pentru postul de radio național deținut și 210.129,43 RON pentru 11 posturi de radio locale; plata sumei de 223.464,85 RON, penalități de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere de la această dată și până la momentul plății efective; predarea play-listurilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 01.01.2012 și până în prezent; obținerea licenței neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și plata sumei de 10 450 RON, cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 845A/9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1456/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR).

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată precizată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.333,16 RON (TVA inclus), reprezentând remunerație unică echitabilă actualizată cu rata inflației la nivelul lunii august 2015, datorată pentru postul de radio național B. Drobeta-Turnu Severin, pentru perioada 1.01.2011 - 31.12.2014, și a sumei de 36.414,97 RON penalități de întârziere aferente calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere de la această dată și până la momentul plății efective.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, privind predarea play-listurilor, obținerea licenței neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor și cheltuieli de judecată.

S-a luat act de susținerea apelantei privind solicitarea cheltuielilor de judecată din apel pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând în susținere următoarele:

În dezvoltarea petitului cererii de chemare în judecată au fost indicate posturile de radio deținute de pârâtă, pentru care se solicită plata remunerației echitabile pentru radiodifuzarea fonogramelor, în cererea precizatoare arătându-se că în mod eronat a fost indicat ca fiind post local postul național transmis satelitar și făcându-se o precizare a modului de calcul.

Precizează că sunt 9 posturi de radio locale și nu 11, cum a arătat inițial, posturile din Câmpulung și Turnu Măgurele neavând emisie în perioada dedusă judecății.

5

din Legea nr. 8/1996 și nu le-a coroborat cu dispozițiile pct. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 248/2010, respectiv pct. 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, conform cărora, sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenței, a 500 euro/trimestru, reprezentând remunerația minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deținut, respectiv a 1000 euro/trimestru, reprezentând remunerația minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio național deținut.

A fost încălcată Decizia civilă nr. 153A/2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, prin care s-a stabilit forma definitivă a metodologiei publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011, care a avut în vedere două criterii pentru corecta stabilire a remunerației echitabile pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor, respectiv audiența diferită și potențialul de a atrage venituri diferite, reținând că "raportat și la practica altor state europene, este judicios ca suma minimă reprezentând remunerația echitabilă pentru radiodifuzarea fonogramelor să fie diferențiată în raport de caracterul local sau național al radiodifuzării, având în vedere că, raportat la acest caracter, utilizarea se adresează unei audiențe potențiale substanțial diferită și, totodată, în funcție de acest caracter, și potențialul unui post de radiodifuziune de a atrage venituri este, de asemenea, altul."

A solicitat obligarea pârâtei la plata remunerației datorate pentru radiodifuzarea fonogramelor din perspectiva unor difuzări diferite, datorate existenței mai multor posturi de radio (1 post național satelitar și 9 posturi de radio locale), diferite din perspectiva normelor legale și metodologice, deoarece fiecare utilizare a fonogramelor atrage plata unei remunerații separate - aspect reținut și de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Decizia civilă nr. 83A/25.03.2010 pronunțată în Dosarul civil nr. x/2008, care în interpretarea dispozițiilor art. 106

5

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a considerat că legea nu distinge dacă utilizarea fonogramelor are ca izvor retransmiterea unui program deja difuzat, câtă vreme orice difuzare este supusă remunerației, deci și o utilizare indirectă cum arată și textul.

Punctele 4 și 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011 și pct. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 284/2010 precizează faptul că organismele de radiodifuziune au obligația să plătească remunerația echitabilă stabilită prin aplicarea unui procent la baza de calcul, respectiv remunerația minimă, pentru fiecare post de radio deținut, fără a se distinge între posturile de radio care retransmit programele altui post și posturile de radio care transmit propriile programe.

Fiecare post de radio constituie o sursă separată de venituri obținute din publicitatea difuzată în cadrul acestora, iar, în baza licențelor audiovizuale, intimata-pârâtă își desfășoară activitatea de radiodifuzare, cu posibilitatea de a-și stabili structura serviciilor de programe și politica editorială, inclusiv în ce privește conținutul de publicitate, la nivelul fiecărui post de radio deținut.

Cum caracteristic licenței audiovizuale este dreptul conferit radiodifuzorului de a emite într-o zonă geografică clar delimitată o anumită structură de servicii și programe, tot astfel caracteristic postului de radio îi este "publicul nou" (audiența diferită).

Și în cazul postului național de radio deținut de intimata-pârâtă este un public nou, apreciat în funcție de canalul de difuzare, diferit față de cel al posturilor locale de radio. Posturile locale de radio ale intimatei-pârâte emit pe anumite frecvențe de radio FM, astfel că recepția programelor de radio se realizează direct de către public, prin intermediul aparatelor de radio personale, indiferent de locul unde se află (cu condiția să se afle în aria de emisie pe respectivele frecvente FM), în vreme ce postul național de radio emite prin satelit, astfel că receptarea semnalului sonor de către public nu poate fi realizată, în principiu, în mod direct, ci doar prin intermediul unui operator de cablu (care preia semnal de la satelit, în măsura în care programele respectivului post de radio sunt în pachetul unui operator de cablu).

Astfel, în cazul postului național de radio se regăsește un public suplimentar, căruia intimata-pârâtă îi oferă posibilitatea de a asculta propriile programe de radio, prin intermediul unui canal suplimentar de difuzare, supus și el licenței audiovizuale, destinat publicului care nu se află în aria frecvențelor de radio FM a posturilor locale deținute sau celor care le sunt la îndemâna serviciile operatorului de cablu (situația fiind similară și cu cea privind difuzarea pe Internet).

În consecință, în cazul activității de radiodifuzare, "publicul nou" se apreciază în raport cu zona geografică sau localitatea în care radiodifuzorul este îndreptățit să emită, dar și în raport cu libertatea editorială pe care acesta o are în zona respectivă de a stabili ce programe de radio difuzează, știut fiind că de la o zonă la alta există un număr de potențiali ascultători și audiențe diferite, și, în consecință, și potențialul diferit de a atrage venituri.

Nu are nicio relevanță că intimata-pârâtă difuzează la Deva programele de radio ale postului de la Drobeta-Turnu Severin, câtă vreme are libertatea editorială să difuzeze orice programe dorește, inclusiv programele de radio ale altor radiodifuzori, iar retransmiterea simultană a propriilor programe constituie tot acte de radiodifuzare, după cum sunt definite de art. 15

1

din Legea nr. 8/1996 coroborat cu art. 106

5

, pentru care se impune plata distinctă a remunerației echitabile. De altfel, legea nu distinge dacă utilizarea fonogramelor are ca izvor retransmiterea unui program deja difuzat, câtă vreme orice radiodifuzare este supusă remunerației, potrivit art. 106

5

din Legea nr. 8/1996.

Împrejurarea că sunt difuzate aceleași programe la mai multe posturi de radio nu poate susține ipoteza unui singur post de radio, cum greșit pretinde instanța de apel, întrucât s-ar ignora tocmai elementele care caracterizează postul de radio, respectiv libertatea editorială a radiodifuzorului de a difuza într-o anumită zonă geografică orice programe de radio dorește și care sunt destinate unui public nou, diferit ca audiență și număr de potențiali ascultători.

Mai mult decât atât, în speță se verifică faptul că intimata-pârâtă a uzat de aceste elemente caracteristice postului de radio, în sensul că știrile și conținutul de publicitate sunt diferite de la un post la altul, fiind astfel particularizate pentru fiecare post local în parte, în funcție de comunitatea căreia i se adresează. Acest aspect este confirmat de informațiile transmise de către CNA - Biroul Licențe Autorizări cu referire la toate posturile locale deținute de intimată:

"(...) structura serviciului de programe a fost conform anexei (...), cu inserții de știri locale realizate în studioul din Drobeta-Turnu Severin, la orele (...) Publicitatea este inserată la orele (...)".

Faptul că pârâta utilizează în mare parte același conținut muzical la toate posturile de radio deținute reflectă politica sa editorială, rezumată în ideea de a evita sau reduce costurile cu editarea altor programe muzicale și, implicit, de a-și maximiza profitul urmărit din publicitatea diferită realizată la nivelul fiecărui post local de radio.

S-a reținut o situație neconformă cu probatoriul administrat în cauză, documentele transmise de către CNA cu referire la licențele audiovizuale deținute de către pârâtă relevând diferențe între programele emise de posturile de radio - anexele la licențele audiovizuale făcând referire la diferențe de știri locale și de publicitate între posturile de radio ale intimatei-pârâte.

Este relevant și faptul că retransmiterea postului B. Drobeta-Turnu Severin se realizează în procente diferite pentru posturile locale deținute - de exemplu, B. Alexandria, Caransebeș, Deva, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu retransmit B. Drobeta-Turnu Severin în proporție de 98,5%, 1,5% fiind producție proprie (pag. 85, 87, 97, 105, 107, 115, 117 dosar apel), în timp ce B. Craiova retransmite B. Drobeta-Turnu Severin în proporție de 94,5%, 5,5% fiind producție proprie.

În plus, trebuie observată diferența dintre structura de programe a postului de radio local B. Drobeta-Turnu Severin (producție proprie: 29,46%, producție ale altor producători: 66,04%, programe retransmise: RFI: 4,50%) - pag. 103 dosar apel - și a postului de radio național satelitar B. (producție proprie: 29,80%, producție ale altor producători: 66,04%, programe retransmise: BBC: 4,16%) - pag. 119 dosar apel.

Structura programelor posturilor de radio deținute raportată la CNA stabilește doar proporția din timpul de emisie a diferitelor tipuri de programe (divertisment, știri, publicitate etc.), fără a se putea stabili cu exactitate conținutul concret al acestor programe (ce diferă de la un post la altul).

Instanța de apel a reținut că posturile locale au o proporție a programelor producție proprie de 1,5% față de B. Drobeta-Turnu Severin care se retransmite în proporție de 98,5%, considerându-se că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 106

5

din Legea nr. 8/1996 și ale normelor metodologice, deoarece nu se datorează remunerație echitabilă în cazul în care organismul de radiodifuziune este el însuși producătorul fonogramelor.

Nu a fost invocat un motiv de apel și nu a fost pusă în discuția părților incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 216/2011.

Noțiunea "producție proprie" nu presupune implicit faptul că B. este autorul/producătorul fonogramelor utilizate în cadrul acestor emisiuni/producții. Noțiunea folosită de legislația audiovizualului este diferită de noțiunea de producător de fonograme ori producător al unei alte producții audio, protejat de legea dreptului de autor.

Considerentele privind neaplicarea dispozițiilor art. 106

5

din Legea nr. 8/1996 deoarece singura modalitate de utilizare aplicabilă pârâtei este radiodifuzarea, nu și comunicarea publică, precum și distincția dintre cele două noțiuni nu sunt incidente în prezenta cauză.

A făcut referire în întâmpinare și în concluziile depuse în faza fondului și apelului la incidența în cauză a argumentelor reținute în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 martie 2012, C-162/10, însă aceasta doar din perspectiva delimitării audienței diferite, a publicului distinct, ca beneficiar al unui act de comunicare, căruia i se adresează un utilizator de fonograme și care constituie un criteriu pentru determinarea unei noi utilizări (în speță, comunicarea publică a fonogramelor). Această hotărâre vizează acte de comunicare publică a fonogramelor, iar noțiunea "act de comunicare" trebuie înțeleasă în sens larg, ca referindu-se la orice transmitere a unei opere protejate, indiferent de mijlocul sau de procedeul tehnic utilizat (Hotărârea OSA, C-351/12, parag. 25).

Prima instanță nu a făcut trimitere la noțiunea de "comunicare publică", astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 8/1996, aceasta referindu-se strict la faptul ca orice difuzare este supusă remunerației.

Instanța de apel a făcut o interpretare ad literam și eronată în cauză a sintagmei "acte de comunicare publică". Posturile de radio, în măsura în care includ fonograme în programele lor, efectuează acte de comunicare publică, iar pentru efectuarea acestor acte de comunicare publică reproduc fonogramele pe propriile computere, activitate numită reproducere instrumentală, care este necesară pentru o astfel de comunicare publică - Dosar S/0500/13 - Asociația Spaniolă de Radiodifuziune Comercială (AERC) contra Asociației de Gestiune a Drepturilor Intelectuale (AGEDI) și Societății Artiștilor Interpreți și Executanți din Spania (AIE).

Prin urmare, argumentele instanței de apel pe acest aspect sunt nefondate în raport de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată în cauză.

Analizând criticile și apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunând casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea argumentelor ce succed:

Această concluzie a fost susținută pe considerentul că apărarea pârâtei depășește limitele învestirii instanței prin cererile de chemare în judecată și precizatoare, în care reclamanta nu a făcut mențiunea că ar solicita acordarea remunerației pentru retransmiterea de către posturile de radio locale a serviciului de programe radiodifuzat de postul național B. sau că ar solicita angajarea răspunderii pârâtei pentru o altă modalitate de comunicare către public - în ambele cereri reclamanta referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare prin radiodifuzare a fonogramelor.

Instanța de apel a mai reținut că în mod corect pârâta a susținut că redifuzarea propriilor emisiuni (radiodifuzate de postul național B.) nu intră sub incidența dispozițiilor art. 106

5

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, normă care distinge noțiunea de "radiodifuzare" de alte modalități de utilizare a operelor, respectiv de "comunicarea către public", precum și că noțiunile "comunicare publică" și "radiodifuzare" sunt definite în mod distinct de art. 15 și art. 15

1

din lege, vizând modalități diferite de utilizare a unei opere.

Apărarea formulată de intimatul reclamant prin întâmpinare, prin care a arătat că împrejurarea că sunt difuzate aceleași programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susține ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora faptul că știrile și conținutul de publicitate sunt diferite nu a fost primită, fiind considerată a fi contrazisă de probele administrate în prezenta cauză.

Astfel, cu referire la documentele comunicate în dosarul de apel de Consiliul Național al Audiovizualului și la adresa referitoare la situația juridică a posturilor de radio cu difuzare locală, s-a reținut că posturile de radio locale Alexandria, Caransebeș, Deva, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu nu au studio local, iar din structura serviciului de programe, după sursa de proveniență, reiese faptul că acestea sunt retransmise (98,5%) și din producție proprie (1,5%), cu mențiunea că inserția de știri locale se realizează din studioul postului de radio național Drobeta-Turnu Severin.

În ceea ce privește posturile de radio locale Craiova, Drobeta-Turnu Severin (difuzare pe cale radioelectrică terestră), Reșița, Slatina și Drobeta-Turnu Severin (difuzare prin intermediul unei rețele de telecomunicații - fibră optică), instanța de apel a constatat că probele administrate au relevat fie faptul că a existat un studio local, la care s-a renunțat din anul 2006 (Craiova) și 2008 (Slatina), fie că acestea retransmit serviciul de programe B. Drobeta-Turnu Severin (98,5%), restul programelor fiind producție proprie (1,5%).

În acest context, a fost menținută obligația aferentă postului național, făcând aplicarea metodologiilor reținute a fi aplicabile în cauză, publicate prin Deciziile ORDA nr. 284/2010 (pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 4 iulie 2011) și nr. 2016/2011 (pentru perioada 5 iulie 2011 - 31 decembrie 2014), cu sublinierea că, potrivit acestora, nu se datorează remunerația echitabilă în cazul în care organismul de radiodifuziune este el însuși producătorul fonogramelor.

5

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (Legea nr. 8/1996) și deciziile ORDA nr. 284/2010 și nr. 216/2011.

Obiectul cererii de chemare în judecată, ca referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare a radiodifuzării, a fost subliniat de recurenta reclamantă și în cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei de apel, context în care aceasta a menționat și că analizarea pretențiilor din perspectiva "comunicării publice" sau a noțiunii de "difuzare", ca privind altă utilizare a fonogramelor decât cea a radiodifuzării, depășește cadrul legal cu care a fost învestită instanța de judecată.

Prin urmare, cum se confirmă de altfel și prin cererea de recurs, cu referire la normele legale și metodologice invocate, modalitatea de utilizare reclamată este cea a radiodifuzării fonogramelor sau a reproducerilor acestora, iar criticile care se referă la alte modalități de utilizare exced acestuia, mai puțin sub aspectele subliniate în cele ce urmează și care urmează a fi dezlegate în rejudecare.

Instanța de apel a reținut că prin posturile de radio cu difuzare locală a avut loc o retransmitere de 98,5% - ce nu face obiectul dosarului (numai pentru o parte dintre acestea fiind indicată o retransmitere a serviciului de programe B. Drobeta-Turnu Severin, deși apărarea reținută a pârâtei este generală, ca privind redifuzarea/retransmiterea propriilor emisiuni), iar pentru restul de 1,5% producție proprie, cu suplimentul în ceea ce privește locațiile din Alexandria, Caransebeș, Deva, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, în sensul că inserția de știri locale se realizează din studioul postului de radio național Drobeta-Turnu Severin.

Considerentele referitoare la "retransmitere" se bazează pe apărarea formulată de către pârâtă și pe relațiile furnizate de Consiliul Național al Audiovizualului, iar acestea nu conțin elemente din care să rezulte că s-a confirmat în cauză această modalitate de utilizare a fonogramelor în modul de derulare a operațiunilor de către intimata pârâtă, în sensul Legii nr. 8/1996.

Potrivit art. 15

2

din lege, "Prin retransmiterea prin cablu, în sensul prezentei legi, se înțelege retransmiterea simultană, nealterată și integrală, de către un operator, prin mijloacele prevăzute la art. 15

1

lit. b) sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepționarea de către public, a unei transmisii inițiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepționării de către public." - art. 15

1

lit. b) din lege prevăzând că prin radiodifuzare se înțelege și "transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public."

Considerentul referitor la o retransmitere de 98,5% și la producția proprie de 1,5% a fost reținut de instanța de apel în respingerea apărării intimatului reclamant, potrivit căreia, împrejurarea că sunt difuzate aceleași programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susține ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora că știrile și conținutul de publicitate sunt diferite - apărare considerată a fi contrazisă de probele administrate în cauză.

Aceasta în condițiile în care, în ceea ce privește modalitatea de derulare a activității, intimata pârâtă a susținut, inclusiv în întâmpinarea formulată în dosarul de recurs, că se face o confuzie între noțiunea de "licență" și cea de "post de radio" și că singura modalitate care poate fi reținută în ceea ce o privește este o operațiune de radiodifuzare, determinată de unicitatea semnalului sonor și a serviciului de programe de radiodifuziune pe care îl difuzează în calitate de radiodifuzor, respectiv de difuzare a unuia și aceluiași conținut de programe prin intermediul celor 10 licențe deținute, pe frecvențe distincte.

Din decizia de apel nu rezultă astfel cu claritate regimul juridic al operațiunilor desfășurate de către intimata pârâtă pe posturile de radio considerate locale.

În stabilirea acestuia trebuie avute în vedere și apărările formulate de recurenta reclamantă (prin cererea de recurs, care se regăsesc și în întâmpinarea din dosarul de apel) prin care se susține o obligație de plată a remunerației în sarcina fiecăruia, indiferent de structura de programe și, cu atât mai mult, în ipoteza în care aceasta diferă, respectiv ca urmare a considerării efectuării prin intermediul fiecăruia a unui act distinct de radiodifuzare față de postul național, precum și faptului că o retransmitere simultană, inclusiv a propriilor programe, este tot un act de radiodifuzare și atrage plata distinctă a remunerației echitabile.

În cazul în care se stabilește o modalitate de utilizare distinctă de cea a radiodifuzării, respectiv al confirmării apărării intimatei pârâte privind o singură operațiune de radiodifuzare, trebuie verificată pentru fiecare dintre acestea proporția din structura de programe care nu este astfel afectată și dacă în posibilele diferențe se folosesc fonograme sau reproduceri ale acestora, a căror remunerație face obiectul prezentului dosar.

Așa cum susține recurenta reclamantă, este necesar să se stabilească dacă "producția proprie", reținută cu referire la același material probator pus la dispoziție de Consiliul Național al Audiovizualului, echivalează cu calitatea de "producător de fonograme", pentru a atrage incidența normelor metodologice care exclud obligația de plată a remunerației.

Contrar însă criticii de recurs aferente, o distincție în ceea ce privește fonogramele a căror calitate de producător îi aparține utilizatorului nu era necesar a fi cerută, instanței de judecată de judecată revenindu-i sarcina a verifica îndeplinirea cerințelor legale și părții reclamante de a demonstra că este îndreptățită să colecteze remunerația în condițiile stipulate de normele legale și metodologice incidente și că utilizatorii, chemați în judecată în temeiul acestora, nu beneficiază de situațiile de excepție care paralizează acțiunea formulată împotriva lor.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și a art. 497 C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va avea în vedere și celelalte critici și apărări, precum și probatoriile administrate în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Deciziei nr. 845A din data de 9 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN