ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 194/2019

Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ. constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantele-pârâte A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 427 din 25 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Astfel, prin încheierea recurată, constatând că apelantele-pârâte A. și B. nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de la termenul din 15.03.2017, de a răspunde la convocarea experților desemnați în cauză pentru efectuarea lucrărilor la fața locului, că în aceste condiții desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina acestora, prin neîndeplinirea obligațiilor, în baza art. 242 C. proc. civ. instanța a suspendat judecata apelului.

Împotriva acestei încheieri, pârâtele B. și A. au declarat recurs solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății apelului.

Criticile de nelegalitate aduse încheierii recurate vizează următoarele aspecte din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentele arată că încheierea din data de 17 mai 2017 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Din această perspectivă se învederează că cererea depusă de expert C. la dosarul cauzei la data de 03.03.2017 nu numai ca nu este însoțită de dovezile de convocare ale pârâtelor, conform art. 335 alin. (1) C. proc. civ., dar chiar în cuprinsul cererii, expertul desemnat arată că la data stabilită pentru convocarea părților, respectiv 02.03.2017, la ora 12:30, nu primise confirmările în ceea ce privește convocarea pârâtelor.

Recurentele mai arată, că încheierea din data de 17.05.2017, prin care instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului reținând în considerente că "la termenul anterior s-a pus în vedere apelantelor-pârâte, în mod expres, să contacteze expertul, să ia legătura cu acesta și să răspundă la convocări pentru efectuarea lucrării", a fost pronunțată și cu încălcarea art. 335 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale nu prevăd obligația părții de a contacta expertul și de a lua legătura cu acesta, ci obligația expertului de a convoca părțile prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care se va indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea, că în acest caz citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării; confirmarea de primire urmând a fi alăturată raportului de expertiză.

De asemenea, se învederează că prin încheierea din data de 15.03.2017, instanța de apel nu a pus în vedere pârâtelor să contacteze expertul/să ia legătura cu acesta, ci doar să răspundă la convocarea pentru efectuarea expertizei, sub sancțiunea amenzii, motiv pentru care recurentele-pârâte apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 cuprinde motive străine de pricina.

Recurentele mai arată că au fost convocate numai de expert C. pentru data de 08.05.2017, prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, însă la data stabilită nu s-a efectuat expertiza întrucât nu s-a prezentat expertul D.

De asemenea, recurentele învederează că prin încheierea din data de 17.05.2017, chiar instanța a constatat că adresa trimisă acestui expert a fost restituită cu mențiunea "reavizat-expirat termen păstrare", reținând ca "la o eventuala cerere de repunere pe rol a cauzei, se va avea în vedere și măsura înlocuirii acestui expert".

Expertul C. a convocat pârâtele pentru data de 31.05.2017 prin scrisoare recomandată, fără conținut declarat, ce a fost comunicată acestora la data de 12.05.2017, însă, la data stabilită pentru efectuarea expertizei, 31.05.2017, expertul a comunicat că nu se mai efectuează expertiza întrucât cauza a fost suspendată.

Totodată, recurentele mai arată că dispozițiile art. 335 C. proc. civ. nu incumbă în sarcina părților obligația de a răspunde convocărilor experților, instanța de apel putând să facă aplicarea dispozițiilor art. 335 alin. (3), respectiv a art. 335 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. Recurentele învederează că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii, motiv pentru care se susține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens se arată că în considerentele încheierii recurate se reține: "Curtea constată că pentru acest termen de judecată, deși expertul C., în specialitatea construcții-evaluarea proprietății imobiliare, nu a mai depus nicio cerere la dosar cu privire la demersurile parcurse pentru efectuarea expertizei urmează a avea în vedere adresa de la termenul anterior, aflată la dosar, în care se comunică instanței că nu se poate efectua expertiza pentru motivul că, deși a convocat părțile pentru efectuarea expertizei din partea apelantelor-pârâte, direct interesate în soluționarea apelului, nu s-a prezentat nici apărătorul și nici acestea personal, condiții în care expertiza nu s-a putut efectua."

Astfel, deși instanța de apel a constatat că expertul nu a depus pentru termenul de judecată din data de 17.05.2017 nicio cerere cu privire la efectuarea expertizei, a dispus totuși suspendarea judecății cauzei pentru neîndeplinirea obligațiilor de a răspunde convocării experților raportat la cererea depusă de expertul C. la termenul anterior din data de 15.03.2017.

De asemenea, recurentele arată că încheierea din data de 17.05.2017 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât nu cuprinde, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nici motivele pentru care instanța de apel a înlăturat obligația stabilită în sarcina experților desemnați la termenul anterior din data de 15.03.2017, menționând exclusiv obligația stabilită în sarcina lor.

Or, prin încheierea din data de 15.03.2017, instanța de apel a stabilit în sarcina pârâtelor obligația de a răspunde la convocarea experților desemnați în cauză pentru efectuarea lucrărilor la fața locului, cu avertisment/amendă, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (2) lit. i) C. proc. civ., și nu sub sancțiunea prevăzută de art. 242 C. proc. civ. și a stabilit că "în cazul în care în continuare părțile nu se vor prezenta și nu vor răspunde la convocările experților și nu se vor prezenta pentru efectuarea expertizei, va pune în vedere expertului care întâmpină aceste dificultăți pentru acest termen, să depună la dosar dovezile de convocare ale părților.".

Având în vedere că instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului în baza art. 242 C. proc. civ., deși la dosarul cauzei experții desemnați nu au depus nicio cerere și nici dovezile de convocare ale părților în condițiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., conform obligațiilor stabilite de instanța de apel în sarcina acestora prin încheierea din data de 15.03.2017, însă a constatat ca pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile de a răspunde convocărilor experților având în vedere cererea depusă la termenul anterior din data de 15.03.2017 de expert C., recurentele apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând și motive contradictorii.

O altă critică adusă încheierii recurate vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), întrucât nu au fost citate la domiciliile indicate în cererea de apel, conform art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurentele arată că nu au fost citate pentru termenul de judecată din data de 17.05.2017 la domiciliile din București, str. x, respectiv București, str. x, ci la domiciliul procesual ales din București, str. x, et. l, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare încheiate la data de 20.03.2017, cu încălcarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se susține că în condițiile în care în cererea de apel deși au indicat domiciliul procesual ales, nu a fost indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, situație în care față de dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., comunicarea actelor de procedură trebuia să se îndeplinească la domiciliile pârâtelor-recurente.

Din această perspectivă se susține că încheierea din data de 17.05.2017 este lovită de nulitate, în condițiile art. 175 C. proc. civ., întrucât prin nerespectarea dispozițiilor art. 158 coroborat cu art. 153 C. proc. civ., pârâtelor li s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia, vătămare ce constă în suspendarea judecății apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 427/25.03.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de Prefectul Municipiului București și s-au anulat Dispozițiile nr. 9218/30.11.2007 și nr. 9219/30.11.2007, emise de Primarul General al Municipiului București, prin încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

În calea de atac a recursului dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 septembrie 2018, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată CF x.

La data de 18 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, dispunându-se comunicarea acestuia părților.

La data de 1 noiembrie 2018 intimata-intervenientă E. a depus punct de vedere la raport, invocând excepția tardivității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 5 noiembrie 2018 intimatul-reclamant Prefectul Municipiului București a depus la dosar punct de vedere, solicitând respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.

La data de 22 noiembrie 2018, recurentele-pârâte au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă, invocând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei semnatare a întâmpinării, excepția lipsei de interes a intimatei-pârâte și excepția inadmisibilității întâmpinării. Au solicitat respingerea excepției de tardivitate.

Tot la aceeași dată, recurentele-pârâte au depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil întrucât împotriva încheierii de suspendare poate fi formulat recurs până la data constatării perimării apelului.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac.

Examinând încheierea recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantele-pârâte A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 427 din 25 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reținându-se că apelantele-pârâte A. și B. nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de la termenul din 15.03.2017, de a răspunde la convocarea experților desemnați în cauză pentru efectuarea lucrărilor la fața locului, situație ce împiedică desfășurarea normală a procesului.

Efectuarea unei expertize în apel a fost încuviințată prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2017 (dosarul instanței de apel) din care rezultă că onorariul pentru expertiza imobiliară a fost stabilit în sarcina intimatului-reclamant Prefectul Municipiului București.

Înalta Curte constată că din încheierea de ședință din 15 martie 2017 (dosarul instanței de apel) deși rezultă că la acel termen de judecată apelantele pârâte A. și B. au lipsit, instanța a stabilit totuși în sarcina acestora obligația de a răspunde la convocarea experților desemnați în cauză pentru efectuare lucrărilor la fața locului sub sancțiunea aplicării măsurilor prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. i) C. proc. civ. (avertisment/amendă în cuantum de 200 RON pentru fiecare pârât). Această obligație stabilită la termenul de judecată din 15 martie 2017 în lipsa părților de la dezbateri nu a fost adusă la cunoștință părților vizate, respectiv a recurentelor de azi. Măsura luată de instanță a avut în vedere faptul că expertul C. a depus la 3 martie 2017 (fila x) un înscris prin care comunica instanței motivele neefectuării expertizei, respectiv neprezentarea părților convocate pentru data de 2 martie 2017, din care rezultă faptul că expertul a încercat contactarea telefonică a reprezentantei pârâtelor - Avocat F.- unde acesta și-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor procedurale, pentru a verifica primirea convocării prin poștă.

Or, din înscrisul depus de expert rezultă fără posibilitate de echivoc că la data convocării părților, 2 martie 2017, pentru efectuarea expertizei, expertul nu a avut dovada primirii de către pârâte a convocării trimise prin poștă.

În aceste condiții de fapt și de drept, precum în lipsa altei comunicări din partea expertului, la termenul de judecată din 17 mai 2017, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 C. proc. civ., reținând că " deși la termenul anterior s-a pus în vedere apelantelor-pârâte, în mod expres, să contacteze expertul și să ia legătura cu acesta, să răspundă convocării pentru efectuarea lucrării, acestea nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea din 15 martie 2017 fiind împiedicată astfel desfășurarea normală a procesului".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., reglementează un caz de suspendare facultativă, a cărei funcție este de a sancționa pasivitatea reclamantului în ce privește îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul.

Astfel, Înalta Curte reține că în condițiile în care dispozițiile enunțate prevăd:

"când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate", incidența acestei suspendări facultative care se întemeiază pe culpa reclamantului trebuie apreciată în funcție de următoarele elemente ce rezultă fără posibilitate de echivoc din textul enunțat, și anume: obligația procesuală trebuie să aparțină reclamantului, întrucât măsura suspendării nu se aplică în cazul în care obligația aparține altei părți sau altui participant în proces întrucât art. 242 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres" din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligațiilor".

Desigur că, în ipoteza în care pârâtul a formulat o cerere reconvențională (ceea ce nu se verifică în litigiul pendinte) devenind reclamant prin raportare la aceasta, nu își îndeplinește o obligație procesuală de natură să împiedice desfășurarea normală a judecății acestei cereri, măsura va putea fi luată și față de pârât.

De asemenea, obligația reclamantului trebuie să fie stabilită în sarcina acestuia în cursul judecății, potrivit legii. În acest sens instanța are obligația de a identifica explicit obligația, temeiul legal, condițiile de realizare precum și obligația de a o aduce la cunoștința părții în sarcina căruia a fost stabilită întrucât în acest caz suspendarea apare ca o sancțiune, iar neîndeplinirea de către instanță a obligației de a o aduce la cunoștința părții lipsește măsura de previzibilitate.

Un alt element ce trebuie avut în vedere în aplicarea dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., constă în faptul că obligația stabilită trebuie să fie de natură să împiedice desfășurarea normală a judecății, ceea ce înseamnă ca acea obligație neîndeplinită să nu aibă un alt mijloc de realizare și, să împiedice instanța în efectuarea unor demersuri procesuale necesare pentru normala desfășurare a litigiului.

Pentru aplicabilitatea dispozițiilor legale enunțate reclamantul trebuie să fie în culpă pentru neîndeplinirea obligației procesuale. Aprecierea culpei aparține instanței, (aceasta făcându-se de la caz la caz), neîndeplinirea unei obligații procesuale neatrăgând în mod automat sancțiunea suspendării cauzei. Culpa reclamantului trebuie să fie determinată de neîndeplinirea de către acesta a obligațiilor stabilite în cursul judecății, perturbând astfel desfășurarea normală a procesului.

Raportând cele expuse la starea de drept și de fapt din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în cauză la momentul suspendării judecății, 17 mai 2017, nu erau întrunite cerințele prevăzute de art. 242 C. proc. civ., în condițiile în care acest text reglementează un caz de suspendare facultativă, a cărei funcție este de a sancționa pasivitatea reclamantului în ce privește îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul, astfel că, obligația procesuală trebuie să aparțină reclamantului, întrucât așa cum s-a arătat deja, măsura suspendării nu se aplică în cazul în care obligația aparține altei părți sau altui participant în proces întrucât art. 242 alin. (1) C. proc. civ., prevede expres "din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligațiilor."

Or, în litigiul pendinte nu suntem în ipoteza în care pârâtele ar fi formulat o cerere reconvențională pentru a avea calitatea de reclamante prin raportare la aceasta, pentru a putea reține că în această calitate nu și-au îndeplinit o obligație procesuală de natură să împiedice desfășurarea normală a judecății acestei cereri.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că neefectuarea expertizei la data de 2 martie 2017 nu s-a datorat pârâtelor, ci altor împrejurări, fapt ce rezultă din înscrisul depus de expert C. la fila x (dosarul instanței de apel),în condițiile în care la data respectivă expertul nu a avut confirmarea de primire a convocării pârâtelor, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care în cauză nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 242 C. proc. civ., precum și a faptului că obligația stabilită de instanță la termenul de judecată din 15 martie 2017 nu a fost comunicată pârâtelor (care la acel termen de judecată nu au fost prezente, aspect ce rezultă din practicaua încheierii), Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care analizarea celorlalte critici nu se mai impune. În temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtele B. și A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și trimite cauza instanței de apel pentru continuarea judecății.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., intimații urmează a fi obligați la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele B. și A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe intimați la plata către recurentele-pârâte a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC -NN