ÎCCJ, Decizia nr. 15/2019

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., reține următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, s-a înregistrat, la data de 31 ianuarie 2019, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., în raport de dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 și art. 23 alin. (1) și (12) din Constituția României.

Față de împrejurarea că Dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul aceluiași complet cu termen fixat la 4 februarie 2019, avea ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 7 din data de 11 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2015, s-a procedat potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 83 din 12 decembrie 2017, generându-se electronic, în aplicația Ecris, Dosarul asociat nr. x/2018, în scopul soluționării separate de cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional formulate.

Susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost redate în detaliu în partea introductivă a prezentei încheieri, motiv pentru care nu vor fi reluate.

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de contestatorul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen.:

"contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel".

Contestatorul, prin apărător, a susținut că textul de lege antemenționat contravine dispozițiilor art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) - accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) și (12) - libertatea individuală din Constituție.

În susținerea legăturii cu cauza a excepției invocate contestatorul a arătat că stadiul procesual în care a fost formulată privește anularea hotărârii pronunțate în apel de către un complet nelegal constituit și nulă absolut din acest motiv.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Astfel, Dosarul nr. x/2018, în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. supusă analizei, are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 11 ianuarie 2016 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de același contestator împotriva Deciziei penale nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, Penal 1 în Dosarul nr. x/2014, astfel că susținerile autorului excepției nu pot fi reținute.

Totodată, se constată că în cauză nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât contestatorul A. s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textului legislativ, prin înlăturarea sintagmei "de la data comunicării deciziei de apel" din conținutul textului de lege, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, se face doar o trimitere generică la dispozițiile constituționale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) - accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) și (12) - libertatea individuală din Constituție.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367/27.04.2004 și prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460/03.07.2009.

Totodată, intenția declarată a contestatorului este de a obține modificarea dispozițiilor legale, prin declararea parțială ca neconstituțională a textului prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu se impune nici suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 C. proc. civ., întrucât contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, iar această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și este reglementată expres de dispozițiile art. 426 - 432 C. proc. pen., care prevăd strict persoanele care pot formula contestație în anulare, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor.

În raport de soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale pronunțată în cauză, nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, cererea formulată fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat A.

Va respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT