Decizia nr. 3868/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1119 a Tribunalului București

Obiectul acțiunii. Prin cererea formulată la data de 07.03.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta H., au solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună: 1. Suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Administrație al H. nr. 264 din 08.11.2016, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului București precum și până la soluționarea Contestației formulate de H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 a Curții de Conturi a României - Departamentul XI.

Repunerea părților în situația anterioară adoptării acestei hotărâri. Prin Sentința civilă nr. 1119 pronunțată în data de 30 martie 2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2095 din 6 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâta H., ca inadmisibilă.

Recursul. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte: - Instanța de fond a încălcat regulile de procedură privind respectarea principiului contradictorialității, nepunând în discuția părților inadmisibilitatea cererii de recurs, motiv circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. - S-a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, caz de casare reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în măsura în care curtea de apel a reținut că actul a cărui suspendare se solicită are caracterul unui act administrativ, deși a constatat că acesta vizează convenții civile; - Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.), întrucât, deși instanța a rămas în pronunțare doar pe aspectul stabilirii competenței funcționale și a competenței materiale, s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii, fără a stabili dacă este sau nu competentă; - Pe fondul cererii de ordonanță președințială s-a arătat că se impune admiterea acesteia fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 996 din C. proc. civ. Față de dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și judecarea procesului, evocând fondul, iar în subsidiar, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata H. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. S-a arătat că prima instanță a pus în discuția părților competența și excepția inadmisibilității ordonanței președințiale astfel că nu sunt întemeiate criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. De asemenea, a apreciat intimata că nu există motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, instanța de fond în mod corect constatând că cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost derulată procedura de filtrare a recursului iar, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, prin rezoluția completului din data de 9 octombrie 2018 s-a fixat termen în ședința publică din 13 noiembrie 2018.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. În fapt, reclamanții au investit instanța de drept comun cu o cerere de ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 996 și următoarele din C. proc. civ. prin care s-a solicitat suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Administrație al H. nr. 264 din 08.11.2016, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului București precum și până la soluționarea Contestației formulata de H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 Curții de Conturi a României - Departamentul XI; repunerea părților în situația anterioara adoptării acestei hotărâri. Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al H. nr. 264 din 08.11.2016 s-a dispus, în esență, "suspendarea contractelor civile încheiate cu societatea ( … ) până la soluționarea contestației formulate de către H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 a Curții de Conturi - Departamentul XI." Înalta Curte apreciază că pentru soluționarea prezentului recurs este esențial a se stabili natura juridică a actului a cărui suspendare este solicitată pe calea ordonanței președințiale. Importanța stabilirii naturii juridice a actului rezidă și din împrejurarea că în materia contenciosului administrativ s-a statuat jurisprudențial că este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială care vizează suspendarea executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie reprezentată de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, dezlegare consacrată și cu caracter de principiu prin Soluția adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 28 octombrie 2013. Constată instanța de control judiciar că, atât tribunalul cât și curtea de apel au analizat caracterul juridic al Hotărârii Consiliului de Administrație al H. nr. 264 din 08.11.2016 strict sub aspectul emitentului - persoană publică de drept privat care are potrivit Legii nr. 41/1994 statut de utilitate publică care prestează un serviciu public național - înscriind-se astfel în definiția cuprinsă la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, însă în concret, urmează a se verifica dacă prin efectele pe care le produce, și prin prisma raporturilor juridice pe care le reglementează, actul se înscrie în sfera contenciosului administrativ sau a dreptului comun. Or, obiectul cererii de chemare în judecată vizează în fapt suspendarea unor contracte civile, de prestări servicii, încheiate intre reclamanți, membri ai Consiliului Director, și societatea pârâtă în temeiul art. 1166, art. 1270 și următoarele și art. 1766 din C. civ. În raport cu acest obiect al cererii de chemare în judecată și cu calitatea reclamanților de personal contractual, calitate care determină aplicabilitatea dispozițiilor din C. civ. și nu cele ale Legii nr. 554/2004, se constată că aparține instanței de drept comun competența de soluționare a cauzei. Or, exceptând actele administrative, toate celelalte acte ale autorităților (cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile ori de muncă) încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept, excedează materiei contenciosului administrativ, în litigiul de față fiind incidente normele dreptului comun și nu dispozițiile Legii 554/2004. De altfel, trebuie menționat că dificultatea stabilirii cadrului procesual se datorează în egală măsură și modalității în care reclamanții și-au construit demersul în justiție, în condițiile în care au sesizat instanța de drept comun, iar apoi la termenul la care cauza a rămas în pronunțare la curtea de apel au precizat că acțiunea reprezintă un litigiu de contencios administrativ, iar în motivarea acțiunii invocă încălcarea prevederilor art. 50 și 52 din C. muncii. Pe cale de consecință, nefiind vorba despre un act administrativ, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, fundamentată pe natura actului și pe soluția de principiu mai sus evocată, este neîntemeiată. Potrivit Deciziei nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul de recurs în interesul legii, excepția necompetenței funcționale a unei instanțe este de ordine publică, astfel că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. Efectul casării sentinței, în condițiile constatării incompatibilității dispozițiilor ce reglementează ordonanța președințială cu materia contenciosului administrativ, nu poate fi rejudecarea cauzei de către instanța de recurs ci trimiterea acesteia instanței competente material. Mai reține Înalta Curte că Dosarul de fond nr. x/3/2016*** a fost declinat către secția a V-a civilă a Tribunalului București, instanță căreia urmează a fi înaintată și prezenta cauză spre competentă soluționare. În raport de soluția adoptată, celelalte motive de casare nu vor mai face obiectul analizei instanței de recurs, fiind subsecvente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a V-a civilă.