ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3825/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 601 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că măsurile dispuse de către pârât au avut ca obiectiv inclusiv aspecte din viața privată a celui urmărit informativ, poziția acestuia față de politica partidului comunist și a orânduirii sociale și religioase din țara noastră, iar nu aspecte care ar fi putut viza siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale. Curtea a constatat că, prin măsurile întreprinse în scopul urmăririi cu ajutorul informatorilor, pârâtul a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată și a libertății conștiinței și religioase. S-a mai arătat, contrar susținerilor pârâtului din întâmpinare, că prin aceste acțiuni s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate. Curtea a subliniat că nu pot fi primite susținerile pârâtului din întâmpinare referitor la actele de comandament militar, întrucât din punctul de vedere al legiuitorului este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Cu alte cuvinte, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile și ordinele superiorilor din acea vreme, a instrumentat un dosar, încălcând pe motive politice drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stipulate de Constituția de la acea dată și de pactele internaționale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securității, potrivit definiției de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 601 din 25 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - în mod nejustificat instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei deși se făcuse dovada că mandatarul pârâtului era plecat în străinătate. Cu toate acestea prima instanță a analizat scriptele depuse și a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleași cu cele de pe actele depuse în comparație. - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes față de pârât, având în vedere că cererea adresată de B. către reclamantă a fost formulată pentru a se verifica calitatea de lucrător al securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor I xx și I yy pe numele C. - hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Analizând actele depuse la dosar se constată că Dosarul nr. x a fost instrumentat de mr. D. și nu de lt. A. - a fost încălcat în mod inadmisibil principiul legalității consacrat de art. 7 alin. (1) din C. proc. civ. conform căruia "procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii" și alin. (2) "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces". -au fost încălcate în mod inadmisibil principiile aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ.. Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință (art. 22 alin. (7) C. proc. civ.) - a fost încălcat la fel de inadmisibil și dreptul la apărare al pârâtului consacrat prin art. 13 C. proc. civ. care prevede, printre altele ca "părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege."

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - față de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit căruia instanța fondului ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, se solicită respingerea ca nemotivat, observând că nicăieri în cuprinsul recursului nu se precizează în ce ar consta aceasta. -nu pot constitui motivări ale cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susținerile apărătorului recurentului potrivit cărora, respingerea de către instanța fondului a cererii de amânare, precum și a procedurii comparării de scripte ar fi fost nejustificată. Din lectura sentinței recurate este evident că acest motiv de casare este vădit nefondat, judecata în primă instanță respectând principiul legalității, al contradictorialității, precum și principiul dreptului la apărare. - cum corect a reținut și instanța fondului, din documentele depuse în probațiune în susținerea cererii de chemare în judecată rezultă peremptoriu că domnul A., având gradul de lt. în cadrul IJS Bistrița-Năsăud, a contribuit cu date la completarea dosarului cotă I xx. Faptul că alături de domnia sa au participat și alți ofițeri de securitate la acțiunea de urmărire a domnului Csernak, nu reprezintă un motiv pentru stoparea stabilirii calității de lucrător al securității raportat la persoana recurentului.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 6 iunie 2018, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a investit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A.. Astfel, prin cererea nr. x din 7 septembrie 2011 adresată CNSAS de către numitul B., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. x. În urma administrării probatoriului, prima instanță a admis cererea formulată de CNSAS și a constatat calitatea pârâtului A. de "lucrător al Securității". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ. Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care constă în amestecul unei instanțe judecătorești în atribuțiile altor instanțe judecătorești. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale. Or, în cauza de față se constată că recurentul nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestui motiv de casare. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Sub marginala "Dreptul la apărare", art. 13 din C. proc. civ. prevede că dreptul la apărare este garantat, părțile având dreptul, în tot cursul procesului, să fie reprezentate sau asistate în condițiile legii, să pună concluzii în mod direct sau prin avocat, să participe la toate fazele de desfășurare a procesului, să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să-și facă apărări, să-și prezinte susținerile în scris și oral, să exercite căile legale de atac. Pe de altă parte, art. 6 din C. proc. civ., corespunzător art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană are dreptul la judecata cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În doctrină s-a spus că întrucât Convenția nu definește termenul "echitabil", această cerință trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea. Recurentul a susținut că în mod nejustificat instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei deși se făcuse dovada că mandatarul pârâtului era plecat în străinătate. Cu toate acestea prima instanță a analizat scriptele depuse și a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleași cu cele de pe actele depuse în comparație. Din actele dosarului se constată că pentru primul termen de judecată din data de 26 noiembrie 2015, recurentul pârât a formulat în nume propriu o cerere de amânare a cauzei pentru motive medicale, atașând o adeverință medicală, iar prima instanță prin încheierea de ședință de la acel termen a respins cererea acestuia, având în vedere că la dosarul de fond exista împuternicire avocațială pentru domnul avocat E., inclusiv pentru reprezentare în fața instanței, nu doar pentru redactarea întâmpinării, astfel că acesta trebuia să asigure reprezentarea pârâtului în cauză. La cel de al doilea termen de judecată, din 14 ianuarie 2016, apărătorul pârâtului a lipsit, iar pârâtul a învederat în scris instanței că este în imposibilitate de a participa la termenul stabilit, însă a înaintat instanței în original trei scripte de comparație care cuprind semnătura sa. Pentru ultimul termen de judecată, din data de 11 februarie 2016, apărătorul pârâtului a formulat o cerere de amânare a cauzei deoarece va fi plecat din țară, depunând copia unei rezervări la Budapesta. Prima instanță a respins cererea de amânare a cauzei considerând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 222 din C. proc. civ., însă a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise. Pârâtul prin apărătorul său nu a uzat de acest drept. Față de cele prezentate mai sus se poate lesne constata că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat motivat asupra fiecărei cereri, cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare consacrat în dispozițiile art. 13 din C. proc. civ. Cu privire la faptul că prima instanță a analizat scriptele depuse și a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleași cu cele de pe actele depuse în comparație, se constată, așa cum am arătat mai sus, că pârâtul personal a învederat în scris instanței că este în imposibilitate de a participa la termenul stabilit și a înaintat instanței în original trei scripte de comparație care cuprind semnătura sa de la începutul anilor 1990, acceptând implicit ca verificarea de scripte să se facă în lipsa sa. Potrivit dispozițiilor art. 303 din C. proc. civ. - Procedura de verificare: "(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în fața sa ori, dacă este cazul, și cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului. (2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părțile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparație. (3) Se primesc ca înscrisuri de comparație: 1. înscrisurile autentice; 2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părți; 3. partea din înscris care nu este contestată; 4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanței. (4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți. (5) Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință." Or, din conținutul încheierii de ședință din 11 februarie 2016 rezultă că urmare a verificării de scripte prezentată în detaliu, Curtea s-a considerat lămurită, prin compararea semnăturilor executate pe înscrisurile ce au fost depuse în original de către ambele părți la dosar, motiv pentru care, în acord cu dispoziția legală menționată mai sus, nu s-a mai impus ca verificarea să se facă prin expertiză. A mai susținut recurentul că a fost încălcat principiul legalității consacrat de art. 7 alin. (1) din C. proc. civ., precum și principiile aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ. Susținerea este nefondată, neputându-se reține încălcarea acestor drepturi, având în vedere că prima instanță a acționat cu respectarea dispozițiilor legale incidente cauzei, s-a pronunțat motivat asupra tuturor cererilor, a solicitat prezentarea în original a înscrisurilor, respectiv notele și raportul informativ, iar pârâtul a avut posibilitatea să formuleze apărări și să propună probe, drept de care a și uzat. Recurentul a mai criticat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes față de pârât, având în vedere că cererea adresată de B. către reclamantă a fost formulată pentru a se verifica calitatea de lucrător al securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor I xxx și I yyy pe numele C.. Critica este nefondată având în vedere că la primul termen de judecată prima instanță a pus în discuție această excepție și a respins-o având în vedere că reclamantul a depus la dosar cererea nr. x din 7 septembrie 2011 prin care B. a solicitat verificarea calității de lucrător pentru ofițerii/subofițerii ce au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x, din eroare fiind inițial anexată acțiunii o altă cerere, respectiv cea purtând nr. P 7862/10 din 7 septembrie 2011. Cel de-al treilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta susține în primul rând că întregul dosar depus în probațiune a fost instrumentat de maior D. și nu de locotenent A., iar în al doilea rând, prin pretinsele acțiuni ale pârâtului A., chiar dacă s-ar dovedi că ar fi fost săvârșite de acesta, nu se poate susține că ar fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, întrucât prin măsurile de supraveghere informativă dispuse, au fost vizate persoanele semnalate a desfășura activități care interesau siguranța națională. Contrar recurentului, Înalta Curte observă că motivarea soluției curții de apel - redată succint în prezenta decizie - este judicioasă, cuprinde atât situația de fapt premisă relevată de înscrisurile depuse în probațiune cât și încadrarea acesteia în dispoziția normativă citată. În altă ordine de idei, în limitele procedurii reglementate de O.U.G. nr. 24/2008, este suficientă identificarea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 lit. a) pentru constatarea calității de lucrător al Securității. Or, pe baza înscrisurilor administrate, se poate concluziona că recurentul-pârât a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Bistrița-Năsăud - Serviciul 1 în perioada 1986 - 1989, calitate în care a participat activ la supravegherea informativă a preotului reformat C.B. Acesta a dirijat surse din legătura personală (și anume, sursele F., G., H., G., I.) pentru a obține informații privind viața privată a urmăritului și poziția acestuia față de politica regimului. Conform notei de constatare nr. x din 30 martie 2015, preotul reformat C.B. a fost urmărit informativ, începând cu anul 1973, pentru "activitate naționalist-iredentistă și legături de aceeași natură cu elemente ostile din străinătate". Din data de 17 iulie 1977 s-a dispus lucrarea informativă prin D.U.I. de către U.S. Bihor, iar din luna mai 1986, urmărirea informativă a fost preluată de U.S. Bistrița-Năsăud, Serviciul 1, în cadrul căreia activa pârâtul. Din cuprinsul notei de constatare nr. x din 30 martie 2015 și din înscrisurile aflate la dosar rezultă că obiectivele propuse în notele de analiză privind pe numitul C.B., documente pe care pârâtul le-a semnat olograf sau în care a fost menționat ca responsabil de îndeplinirea lor, au fost puse în practică, fiind consemnate în documente, după cum urmează: 1) au fost puse în practică "acțiunea de izolare a obiectivului" și cea de "prevenire a organizării unor excursii, deplasări", astfel cum reiese din nota privind analiza D.U.I. J. din data 30 septembrie 1989 și din adresa din 6 noiembrie 1989. 2) a fost interceptată corespondența primită sau expediată de C.B., astfel cum reiese din notele de relații întocmite de K. (Unitatea Specială "S", cu atribuții de interceptarea corespondenței), ce conțin pasaje din corespondența purtată de C.B. sau de membrii familiei acestuia în perioada noiembrie 1986 - august 1989. 3) a fost redactată "anonima" prin care s-a încercat discreditarea lui C.B. "în cercul unor credincioși din localitatea [fragment protejat]". Astfel, la filele x din volumul 2 al dosarului se regăsește un exemplar al acestei scrisori anonime, redactat olograf în limba maghiară, pe marginea căruia există mențiunea "combinație", iar la fila 59-59v din volumul 2 este arhivat un exemplar al acestei scrisori, redactată dactilo în limba română, semnată de "un grup de credincioși". 4) prin Adresa din 17 noiembrie 1988, U.S. Bistrița-Năsăud a raportat Direcției I că s-a acționat "pentru contracararea" activităților desfășurate de C.B., "s-au întreprins măsuri combinative care au dus în primul rând la compromiterea și izolarea obiectivului de intelectualii din [fragment protejat], prevenindu-se în acest mod antrenarea lor la acțiunile preconizate a fi desfășurate de preot. Printr-o combinație a fost discreditat în cercul de relații a profesoarei de limba și literatura maghiară O.M., care după ce a intrat în posesia unor date compromițătoare despre obiectiv - acțiune realizată în mod acoperit - le-a difuzat în rândul intelectualilor din comună, precum și a unor enoriași, fapt ce a dus la apariția unei stări de nemulțumire în rândul acestora pe seama conduitei celui în cauză". Înalta Curte nu poate reține apărările recurentului-pârât cum că întregul dosar depus în probațiune a fost instrumentat de maior D. de vreme ce a participat în mod direct la aceste operațiuni, semnătura sa existând pe mai multe documente analizate în cauză și prezentate în detaliu de prima instanță. Se impune a menționa că în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind: "Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". De asemenea, Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acțiunea organelor de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îndeplinirea condiției îngrădirii efective a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 601 din data de 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.