ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 932 din 18 martie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul de dosar și deconspirarea Securității, în condițiile în care prima instanță a reținut că activitatea de supraveghere pe care a întreprins-o pârâtul nu a avut consecințe negative asupra persoanei urmărite, cu toate că obținerea nepermisă de informații privind viața privată a celui urmărit, precum și folosirea acestor informații fără acceptul persoanei în cauză și fără a exista un interes de ordin superior reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată al acesteia.

Reclamantul a mai arătat că simpla obținere a unor informații referitoare la opiniile politice, convingerile, preocupările, anturajul și viața de zi cu zi a unei persoane, dovedește încălcarea dreptului la viață privată.

De asemenea, a mai arătat că prima instanța a considerat că pentru dovedirea încălcării dreptului la viață privată ar fi fost necesară și existența altor "consecințe negative asupra persoanei în cauză", în plus față de ingerința nejustificată în viața personală sau familială, și astfel judecătorul a distins acolo unde prevederile legii, în speță, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și prevederile art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, dar și art. 12 din Declarația universală a drepturilor omului, nu disting.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În discuție, observă Înalta Curte, este, în speță, interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ce conține definiția legală a noțiunii de lucrător al Securității:

"lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Prima instanță, examinând textul legal precitat, a decelat două cerințe în privința noțiunii de lucrător al Securității:

a) persoana să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989;

b) În această calitate să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului a fost în sensul că prima condiție este îndeplinită deoarece pârâtul A. a avut, în calitate de șef al postului de miliție Valea Sălciei, atribuții pe linie de Securitate. În privința celei de-a doua condiții însă, instanța a apreciat că pârâtul nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și/sau libertăți fundamentale ale domnului B.. De precizat că verificarea pârâtului, sub aspectul existenței calității de lucrător al Securității a avut loc în temeiul art. 1 alin. (7) și art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, procedură declanșată prin cererea înregistrată la CNSAS sub numărul x din septembrie 15 iunie 2010, de către domnul C.

Reclamantul CNSAS a atacat sentința primei instanțe, cu motivarea, în esență, că simpla obținere a unor informații referitoare la opiniile politice, convingerile, preocupările, anturajul și viața de zi cu zi a unei persoane, fără acceptul acesteia, dovedește încălcarea dreptului la viață privată, iar judecătorul fondului a făcut o distincție nepermisă de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dar și de dispoziții din instrumentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, ajunge la aceeași concluzie cu cea formulată de către instanța de fond în cuprinsul sentinței pronunțate în prezentul dosar, apreciind ca nefondate criticile formulate de către reclamantul CNSAS.

Astfel, este de necontestat că prima exigență legală a textului în discuție, art. 2 lit. a) din actul normativ citat, este îndeplinită. Pârâtul din prezenta cauză, domnul A. a avut gradul de plutonier, apoi de plutonier major și funcția de șef al postului de miliție Valea Sălciei din cadrul Inspectoratului Județean Buzău, calitate în care a participat la supravegherea informativă a domnului B., în sensul că a instruit informatori pentru a obține date privind viața privată a persoanei urmărite și comentariile acestuia la adresa regimului comunist. Este neîndoios, așadar, că pârâtul a exercitat atribuții pe linie de Securitate, așa cum prevede art. 2 lit. a) din actul normativ amintit.

În ceea ce privește însă cea de-a doua condiție cerută de același text legal, aceea de a fi desfășurat activități prin care să fi suprimat sau să fi îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, în consonanță cu prima instanță, și contrar susținerilor din recurs, Înalta Curte consideră că nu este îndeplinită.

Prima instanță nu a făcut o distincție pe care textul de lege în discuție nu o îngăduie, cum pretinde recurentul, ci dimpotrivă, în concordanță cu conținutul art. 2 lit. a) din ordonanță a sesizat că activitățile desfășurate de pârât ar fi trebuit să conducă la anihilarea unor drepturi sau libertăți ale persoanei urmărite sau cel puțin la limitarea acestora, altfel spus, ca acele activități să fi condus în concret la urmări negative în ceea ce privește viața personală a persoanei urmărite, în termenii judecătorului fondului, să fi avut consecințe negative asupra persoanei în cauză. Altfel spus, pentru a fi satisfăcută această exigență a textului legal analizat, este obligatoriu ca activitățile întreprinse să fi condus la luarea unor măsuri care să fi afectat, în mod efectiv, dreptul la viață privată al persoane urmărite, și să nu fi fost doar apte de a produce astfel de consecințe. Or, după cum a constatat prima instanță, pârâtul, în baza informațiilor primite, în cuprinsul rapoartelor întocmite, a caracterizat persoana urmărită ca fiind "o persoană cinstită, care nu comentează politica statului, care este supusă organelor de stat, și care nu a mai fost sancționată sau condamnată". În consecință, evident că, în aceste condiții, persoana urmărită nu a suportat consecințe negative din parte Securității, în privința vieții sale private.

Așa fiind, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în consecință, va respinge recursul declarat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 932 din 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM