ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3339/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 28 mai 2015, reclamanta Executor Judecătoresc A. a formulat în contradictoriu cu Colegiul Director al CEJ Alba Iulia contestație împotriva Hotărârii 4 din 23 februarie 2015 pronunțată în Dosar x/2015 de Consiliu de Disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și împotriva Hotărârii nr. 9/pronunțată în dosar/CSD/de Comisia Superioară de disciplină din cadrul UNEJ precum și împotriva soluțiilor pronunțate, solicitând admiterea contestației, desființarea soluțiilor și a hotărârilor contestate și închiderea dosarului disciplinar.

Prin Sentința civilă nr. 62/2016 din 4 martie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 4/2015 a Consiliului de disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Hotărârii nr. 9/2015 pronunțată de Comisia Superioară de disciplină din cadrul UNEJ formulată, modificată și completată de reclamant Executor judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâții: Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, Consiliul de disciplină din cadrul CEJ de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, și Comisia superioară de disciplină a UNEJ

A respins cererea de suspendare a actelor administrative contestate.

A obligat reclamanta la 868 RON cheltuieli de judecată pârâtului Colegiul Director al CEJ de pe lână Curtea de apel Alba Iulia.

Împotriva Sentinței civile nr. 62/2016 din 4 martie 2016 Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Executor judecătoresc A., invocând critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de nelegalitate se referă la faptul că, în mod greșit, prima instanță a distins referitor la aplicarea legii noi de procedura, astfel ca, întregul proces disciplinar, trebuia desfășurat după regulile noi de procedura civila.

Deși, se invocă faptul că judecata s-a desfășurat după Regulamentul de aplicare Legii nr. 188/2000, este lesne de observat, faptul ca legea specială, nu prevede vreo procedură de desfășurare a proceselor disciplinare, situație față de care, se impunea în temeiul dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce prevede ca "prezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ..", ca procedura disciplinară să fie desfășurată în concordanță cu normele noului C. proc. civ., satisfăcându-se astfel, principiul legalității procesului civil, edictat de art. 7 și art. 24 C. proc. civ. ce dispune cu referire la lege aplicabilă proceselor noi.

Susține recurentul că ambele instanțe disciplinare, au nesocotit obligația de a desfășura judecata potrivit disp. art. 201 C. proc. civ. privitor la fixarea primului termen de judecată, împrejurare ce conduce la nulitatea procedurii și a procesului disciplinar. Totodată arată că a fost încălcat și dreptul de la apărare față de acțiunea disciplinară prin întâmpinare, corelativ cu dreptul de a primi răspuns la întâmpinare. De asemenea, a fost nesocotită și procedura de termen, condiție și sancțiune, privitoare la înștiințarea expres prevăzută, de indicare a sancțiunii legal prevăzute, în caz de nedepunere a întâmpinării.

Așadar, în lipsa desfășurării procesului, conform reglementării dispuse de noul C. proc. civ., este afectat principiul legalității procesului civil, edictat de art. 7 cât și disp. art. 24 C. proc. civ. ce dispune cu referire la lege aplicabilă proceselor noi.

Într-un al doilea motiv de nelegalitate se susține că instanța de fond a apreciat greșit când a constatat că organismele disciplinare, în aprecierea sesizărilor, pot depăși învestirea dată prin sesizare, sau se pot autosesiza, greșeala este una de fond dar și una de procedură.

Arată recurentul că organismele disciplinare, mai întâi Colegiul Director al CEJ Alba Iulia avea obligația de a cerceta și de a declanșa acțiunea disciplinară, exclusiv, în baza celor reclamate de petent, fără a avea posibilitatea extinderii cercetării și corelativ a acțiunii disciplinare.

Într-adevăr, Colegiul Director avea posibilitatea de a se autosesiza, potrivit disp. art. 48 din Legea nr. 188/2000, coroborat cu art. 67 și 68 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 188/2000, dar, în speță nu s-a autosesizat și nici nu a făcut cercetarea prealabilă obligatorie, situație față de care, este pe deplin justificată excepția nulității procedurii prevăzute pentru exercitarea acțiunii disciplinare.

Arată recurentul că autosesizarea trebuia să aibă la bază un înscris (denumit "Autosesizare în vederea exercitării acțiunii disciplinare"), iar pe de altă parte lipsește și cercetarea prealabilă a executorului judecătoresc, cercetare ce trebuia desigur făcută tot de Colegiul Director și care trebuia să fie consemnată tot într-un act scris (denumit "proces-verbal de cercetare prealabilă").

Se precizează că aceste lipsuri ale procedurii sunt menite să conducă la nulitatea întregii proceduri disciplinare, ca fiind prematur efectuată, în lipsa actelor incipiente obligatorii, reprezentate de autosesizarea titularului acțiunii și cercetare prealabilă a executorului judecătoresc.

A mai susținut recurentul că aprecierea legalității stabilirii cheltuielilor de executare, o poate face, în mod exclusiv, instanța de executare, iar nu organismele profesionale sau chiar instanța de contencios administrativ.

Atât timp cât, instanțele ce au învestirea legală de a constata legalitatea actelor de executare, nu au fost învestite și nu s-au pronunțat cu privire la legalitatea actelor de executare, oricăror instituții, fie oricare alte instanțe judecătorești, fie organisme profesionale, le este oprit de lege a uza de prerogativele exclusive ale instanței de executare și de a se socoti competente de a aprecia legalitatea actelor de executare.

Orice alta soluție contrarie competentelor legale, ce ar tinde a substitui sau proroga, competența exclusivă a instanței de executare, cu privire la controlul actelor de executare silite, contravine ordinii de drept, conducând desigur la nulitatea procedurii și a hotărârii.

A treia critică invocată de recurent se referă la faptul că în pofida art. 126 (5) din Constituția României, Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia și Comisia Superioara de Disciplina din cadrul U.N.E.J. acționează ca instanțe extraordinare, dispunând amenzi ce urmează a constitui venituri ale unei organizații profesionale, stabilind cheltuieli de judecată - ca o adevărată instanța de judecata și dispunând referitor la suspendarea activității executorului judecătoresc și aceasta din pricini pecuniare.

Referitor la suspendarea, potrivit art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, de drept din funcție a executorului judecătoresc, pentru neachitarea amenzii, în 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, mai înainte de a fi judecat de o instanța judiciară, susține recurentul că se încalcă atât legislația națională cat și legislația europeana, fiind evident comportamentul instanțelor disciplinare ca și instanțe extraordinare, odată ce, mai înainte de a se pronunța instanțele judiciare, pot hotărî cu privire la exercitarea profesiei și a funcției de către executorul judecătoresc, hotărârea definitivă disciplinara, având efect "de drept" asupra continuării activității executorul judecătoresc.

Un ultim motiv de nelegalitate se circumscrie modului de soluționare a excepției recuzării executorului judecătoresc B., care avea în procesul disciplinar calitatea de judecător în cadrul instanței disciplinare.

Recurentul susține că, din punct de vedere procedural, excepția recuzării trebuia judecata de un alt complet potrivit disp. art. 50 C. proc. civ., iar privitor la fondul cererii de recuzare a unui judecător al instanței disciplinare, atâta vreme cât B. este o persoană care execută silit, personal pe A. cât și pe B.E.J. A., în Dosarul execuțional nr. x/2010, aflat pe rolul B.E.J. B., fapt de notorietate în interiorul organizației profesionale - Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar și mult-discutat în cadru profesional, și atâta vreme cit acesta este o persoana cu care recurentul se află în procese penale, ultimul soluționat fiind procesul penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, ce a fost soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 2 iunie 2015, consideră ca acesta, nu era compatibil a judeca și sancționa, în calitate de judecător al instanței.

Așadar, ilegalitatea de fond a constatării ca inadmisibile a procedurii recuzării unui executor judecătoresc, având în procesul disciplinar calitatea de judecător în cadrul instanței disciplinare, coroborat cu faptul ca instanța de fond, distinge și constată că procedura recuzării se aplică doar în procedurii de executare silită, pe lângă vădita confuzie a calității de judecător în procedura disciplinară cu calitatea de executor judecătoresc în desfășurarea funcțiunii, face ca să proclame în mod universal și perpetuu compatibili pe judecătorii din completele instanțelor disciplinare, indiferent de împrejurările judiciare ce reclamau starea de incompatibilitate, fapt ce contravine moralei, ordinii de drept și reglementarilor interne și internaționale, privitoare la dreptul la un proces (chiar și disciplinar) echitabil.

În fine, se impunea observarea de către instanța de fond, a nepronunțării instanțelor disciplinare față de excepția ridicata, deodată cu arătarea procedurii de judecare (de un alt complet) a excepției recuzării și desigur, se impunea primirea motivelor de incompatibilitate, ridicate față de executor judecătoresc B. - judecător în cadrul instanței inferioare disciplinare, constatarea lipsei de imparțialitate a completului disciplinar de fond și aplicarea dispozițiilor referitoare la incompatibilitate, respectiv art. 42 (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru a putea fi respectat dreptul consacrat de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că instanța de fond, în mod greșit, nu s-a pronunțat privitor la faptul că, instanța superioară - Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. prin Hotărârea nr. 9/2015, pronunțată în Dosar nr. x/2015, nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii, față de cererile de preschimbare de termen din data de 17 aprilie 2015 și din data de 22 aprilie 2015.

De asemeni, instanța de fond, în mod greșit, nu s-a pronunțat privitor la lipsa certificării, de către partea reclamanta, a înscrisurilor ce însoțesc acțiunea disciplinară și mai ales cu privire la faptul ca instanța disciplinară de fond, a preferat sa facă ea însăși, un simulacru de certificare ("pentru conformitate cu actul aflat la dosarul de disciplina"), fără efect juridic, ceea ce a condus la desfășurarea în ilegalitate a întregului proces disciplinar, împrejurare ce conduce la nulitatea procedurii și a procesului disciplinar.

Nu în ultimul rând, se arată că instanța de fond, a conferit instanțelor profesionale rol de instanța judiciara, ceea ce contravine, competentei generale și materiale a Instanțelor de judecata, dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 188/2000, ce prevăd la alin. (1), în mod exclusiv, exercitarea controlului asupra actelor de executare, în competența Instanțelor Judecătorești, precum și Constituției României și jurisprudenței Curții Constituționale, care au statuat prin Decizia nr. 810/2007 - general obligatorie, faptul ca executorul judecătoresc răspunde disciplinar pentru fapte care sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se referă la conduita profesională a acestuia. instituind astfel, limitarea controlului profesional al activității executorului judecătoresc, până la limita conduitei profesionale a acestuia, desigur în flagrantă contradicție cu controlul de legalitate făcut de organismele disciplinare, pârâte în cauza de față.

În fine, faptele pentru care a fost cercetat și sancționat disciplinar executorul judecătoresc (stabilirea de cheltuieli de executare pretins contrar dispozițiilor legale), nu sunt constatate de către instanța de executare, nu sunt prevăzute în legea speciala ce reglementează activitatea executorilor judecătorești și nu pot reprezenta fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri (astfel precum dispune hotărârea disciplinară).

Intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Hotărârii nr. 52 din 4 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Consiliului de Disciplină din cadrul CEJ Alba Iulia, respectiv a Hotărârii nr. 9/2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ.

Succint s-a susținut că procedura disciplinară se desfășoară după regulile speciale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, a regulamentului de punere în aplicare a acestuia și a Statutului CNE.I., astfel că nu sunt aplicabile prevederile C. proc. civ., așa cum a susținut recurentul.

Consideră intimatul că, în soluționarea acțiunii disciplinare ce a făcut obiceiul prezentului dosar, a fost respectat în totalitate principiul legalității. Executorul judecătoresc în cauză a fost citat de către Consiliul de Disciplină la termenul de judecată stabilit, având posibilitatea de a depune acte doveditoare în apărare. Totodată, mai arată că, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) - (2) raportat la art. 71 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, executorul are dreptul sa solicite probe în apărare (printre probe situându-se și depoziția sa), lucru care nu s-a cerut de către acesta, refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constata prin proces-verbal și nu împiedica finalizarea cercetării, iar în cazul în care executorul judecătoresc, deși legal citat nu se prezintă (este și cazul de față) la termen, judecarea se face în lipsa.

Intimatul mai precizează că nu au fost depășite limitele învestirii prin sesizarea petentului C. acesta invocând aspecte privind modalitatea de instrumentare în cadrul dosarului în care acesta avea calitatea de debitor, și nu în toate dosarele execuționale.

Astfel, referitor la controlul profesional exercitat de către Consiliul UNEJ, direct sau prin colegiile directoare ale camerelor, potrivit ari. 102 alin. (1) an. 103 alin. (1) din regulament și art. 21 lit. k) din Statutul UNEJ, acesta va urmări desfășurare activității executorilor judecătorești, calitatea lucrărilor, precum și orice alte probleme, legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești și conduita executorilor judecătorești în îndeplinirea atribuțiilor profesionale,verificând și calitatea actelor execuționale.

Arată că cele constatate de către reprezentanții Colegiului Director sunt aspecte ce țin în special de calitatea actelor și lucrărilor efectuate de către executorul judecătoresc A., respectiv întocmirea proceselor-verbale privind stabilirea cheltuielilor de executare, întocmirea nejustificată a diferitelor procese-verbale de constatare a îndeplinirii procedurilor. Cu privire la aceste fapte ale executorului judecătoresc în cauză, susține în continuare aspectele detaliate și în cuprinsul acțiunii disciplinare, respectiv stabilirea și perceperea unor cheltuieli de executare nejustificate, fictive, aducându-se prejudicii debitorului, cât și atingere gravă prestigiului profesiei de executor judecătoresc.

Conform ari. 68(2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, "dacă acțiunea disciplinară este exercitată de Colegiul Director al Camerei executorilor judecătorești, acesta se poate autosesiza ...". cu privire la eventualele aspecte considerate ca abateri disciplinare.

Nu poate fi invocată nulitatea procedurii pe motiv că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, întrucât potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cercetarea disciplinară este obligatorie pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie, iar în cauză, sancțiunea aplicată a fost amenda.

Prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 49 lit. c) din lege, intimatul nu consideră că a fost încălcată Constituția României, membrii Consiliului de Disciplină au respectat dispozițiile prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în cuprinsul căreia sunt expres menționate sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate executorilor judecătorești în cazul constatării săvârșirii abaterilor disciplinare. Mai mult decât atât, Comisia Superioară de Disciplină a considerat legală Hotărârea pronunțată de către Consiliul de Disciplină din cadrul CU Alba Iulia, menținând-o în totalitate.

Tot în cuprinsul art. 49 lit. c) este menționat în mod clar faptul că neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit sancțiunea disciplinară atrage suspendarea de drept din funcție a executorului judecătoresc până la achitarea sumei.

Privitor la excepția recuzării invocată de către executorul judecătoresc A., cu privire la membrul Consiliului de Disciplină - dl. B., arătă că nu intervine în procedura judecării acțiunilor disciplinare. Astfel, Consiliul de Disciplină are competența de a judeca orice executor judecătoresc din cadrul Camerei respective, pentru abaterile prevăzute de lege, fără a fi prevăzută vreo excepție.

Mai menționează faptul că în dispozițiile legale aplicabile nu este prevăzută competența Comisiei Superioare de Disciplină de a soluționa o cerere de recuzare, singura atribuție pe care o are Președintele Comisiei Superioare de Disciplină fiind cea reglementată de art. 61 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, și anume "pentru situații excepționale în care Consiliul de disciplină nu poate fi legal constituit, președintele Comisiei superioare de disciplină va asigura legala constituire a acestuia prin delegarea unui număr corespunzător de membri ai comisiei din cadrul membrilor supleanți."

Referitor la lipsa certificării înscrisurilor ce însoțeau acțiunea disciplinară, arătă că acestea au fost comunicate executorului judecătoresc în cauză, cu mențiunea "conform cu actele aflate la dosarul de disciplină", întrucât anexele erau reprezentate de actele de executare întocmite chiar de către BEJ A., motiv pentru care este evident că acestea nu puteau conține mențiunea "conform cu originalul". De asemenea, nici aceste susțineri nu au un temei legal, nefiind prevăzută o asemenea obligație în sarcina Colegiului Director.

Astfel, menționează că abaterile disciplinare săvârșite de către executorul judecătoresc A., au fost pe deplin dovedite, conform documentelor aflate la dosarul cauzei, motiv pentru care consideră că instanța de fond a procedat corect la menținerea Hotărârii nr. 4/2015 pronunțată de către Consiliul de Disciplină din cadrul CEJ Alba Iulia.

Intimatul-pârât Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale în soluționarea prezentei cauze .

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 martie 2018 în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că acțiunea disciplinară împotriva executorilor judecătorești este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu disp. alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză, și reglementa în amănunt procedura de desfășurare, așa cum rezultă din disp. art. 69 și urm. din acest act normativ.

Așadar, susținerile recurentului, referitoare la incidența C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din legea 188/2000, ce statuează că:

"prezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ.", nu pot fi reținute.

Textul de lege la care face referire recurentul se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privința procedurii disciplinare a executorilor judecătorești, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte și precise, statuând atât asupra modalității de fixare a termenului, a citării, prezenței și ascultării părților și a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor și a modalității de pronunțare a soluției, cât și a căilor de atac.

În aceste condiții, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., așa cum a susținut recurentul, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speță OMJ nr. 210/2001, derogă de la orice dispoziții cu caracter general și se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate.

Ca atare, în mod legal prima instanță a înlăturat susținerile părții, în sensul aplicabilității dispozițiilor C. proc. civ. în faza administrativă a cercetării disciplinare. Este evident că procedura derulată în fața Consiliului, respectiv, Comisiei Superioare de disciplină, nu a încălcat principiul legalității, prevederile invocate de recurent, referitoare la stabilirea primului termen de judecată sau preschimbarea termenului acordat, întâmpinare, certificarea actelor din dosar, etc., reglementate de noul C. proc. civ., nu sunt incidente în procedura soluționării acțiunii disciplinare, care dispune de normele speciale redate mai sus.

În opinia recurentului, Colegiul Director al CEJ Alba Iulia avea obligația de a cerceta și de a declanșa acțiunea disciplinară, exclusiv, în baza celor reclamate de petent, fără a avea posibilitatea extinderii cercetării și corelativ a acțiunii disciplinare.

Înalta Curte nu poate valida această opinie, de vreme ce, prevederile 68 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, permit Colegiului Director să se autosesizeze în legătură cu o abatere disciplinară săvârșită de un executor judecătoresc.

Totodată, conform art. 68 alin. (2) din același regulament: "dacă acțiunea disciplinară este exercitată de Colegiul Director al Camerei executorilor judecătorești, acesta se poate autosesiza ..." cu privire la eventualele aspecte considerate ca abateri disciplinare.

Ca atare, nu poate fi invocată nulitatea procedurii pe motiv că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, întrucât potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cercetarea disciplinară este obligatorie pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie, iar în cauză, sancțiunea aplicată a fost amenda.

Pe de altă parte, din verificarea documentelor dosarului, Înalta Curte constată că plângerea numitului C. împotriva BEJ A. se referă la întreaga activitate a executorului:

"pentru a urmări modul de lucru a acestui Birou al executorului judecătoresc A., care are un mod aparte de a efectua executările judecătorești și foarte mulți se plâng de modul de lucru al doamnei".

De asemenea, nulitatea procedurii nu poate fi invocată nici pentru vicii de formă cum ar fi lipsa procesului-verbal de autosesizare sau lipsa procesului-verbal de cercetare prealabilă, de vreme ce aceste înscrisuri nu au fost necesare pentru dosarul cercetării disciplinare, așa cum s-a arătat mai sus.

În ce privește susținerea că aprecierea legalității stabilirii cheltuielilor de executare, o poate face, în mod exclusiv, instanța de executare, iar nu organismele profesionale sau chiar instanța de contencios administrativ, nici această apărare nu poate fi primită.

Astfel, prevederile art. 60 Legea nr. 188/2000 și art. 100 alin. (1) OMJ 210/2001, citate de instanța de fond, sunt relevante din perspectiva distincției pe care legiuitorul a făcut-o între actele executorilor judecătorești care sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente și activitatea executorilor judecătorești, care este supusă controlului profesional, în condițiile Legii nr. 188/2000.

Din acest motiv, în mod legal, a reținut prima instanță că și în condițiile în care abaterile disciplinare verificate, referitoare la stabilirea cheltuielilor de executare și întocmirea de procese-verbale, fără justificare legală, se circumscriu motivelor de a promova contestație la executare, acestea constituie totodată baza aprecierii calității activității profesionale a executorului, fiind emise în cadrul activității profesionale a acestuia.

Pe cale de consecință, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară, împrejurarea că partea nu a formulat contestație la executare și că aspectele cercetate nu pot face decât obiectul unei atari proceduri, atâta vreme cât, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect atât calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești cât și comportarea acestora în raporturile de serviciu, cu autoritățile publice și cu persoanele fizice și juridice."

Relevante sunt, sub acest aspect, statuările Curții Constituționale a României, care în Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016 a reținut că: "în principiu, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii. Totodată, Curtea a reținut că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări; competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate reprezintă o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2)"

Așadar, suspendarea de drept din funcție a executorului judecătoresc pentru neachitarea amenzii, în 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, potrivit art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, se referă la momentul epuizării tuturor căilor legale de atac, inclusiv cele în fața instanțelor judecătorești, teza avută în vedere de legiuitor însciindu-se în exigențele constituționale redate mai sus.

Prin urmare, nici sub acest aspect, recurentului nu i-au fost încălcate drepturi materiale sau procedurale care să conducă la nelegalitatea cercetării și a sancțiunii aplicate.

În consens cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte observă că prin Hotărârea nr. 5/2015 Consiliul de disciplină s-a pronunțat asupra cererii de recuzare respingând-o motivat. Totodată, considerentele hotărârii Consiliului de disciplină au fost analizate de Comisia Superioară de disciplină și s-a concluzionat în același sens.

Aprecierile intimatului în sensul că soluția recuzării nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, sunt simple speculații referitoare la formalități ce nu au cum să conducă la nelegalitatea actului administrativ atacat. De asemenea, susținerile potrivit cărora cererea de recuzare nu a fost soluționată de un alt complet și greșit a fost respinsă, față de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 2 și art. 50 C. proc. civ., nu pot fi primite, în condițiile în care aplicabilitatea textelor de lege indicate nu poate fi extinsă la procedura disciplinară, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

În final recurentul arată că, deși nu contestă situația de fapt rezultată din cercetarea disciplinară, totuși faptele nu constituie abaterile reținute în sarcina sa.

Instanța de fond a făcut o amplă analiză a abaterilor disciplinare stabilite, cu referire la textele de lege incidente și la situația de fapt ce rezultă din dosarul execuțional ce nu a fost în concret criticată în recurs. Astfel, legal s-a stabilit că faptele reliefate în dosarul disciplinar întrunesc elementele abaterilor prevăzute la art. 47 lit. c) Legea nr. 188/2000 constând în "săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri.", în forma săvârșirii de fapte care aduc atingere probității profesionale, și art. 47 lit. e) Legea nr. 188/2000 "întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor", în forma neglijenței în efectuarea lucrărilor.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Executor Judecătoresc A. împotriva Sentinței nr. 52/2016 din 4 martie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM