ÎCCJ, decizie (scj.ro #82660)

Restituirea

în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat în

perioada  6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Modalitatea legală a

restituirii

De la

data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restituirea se realizează în

sensul reglementat prin această lege, iar nu și pe calea reglementată

prin  Codul civil.

Secția

civilă, decizia nr.2601 din 17 iunie 2003

Prin sentința civilă nr.1119/15.10.2001, Tribunalul București – secția a III-a

civilă, a admis acțiunea principală formulată de reclamantul B.V.M. împotriva

pârâților Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul General

al Municipiului București și a intervenienților V.A. și T.A.A.; a admis cererea

de intervenție formulată de intervenientele T.A. și T.A.A.; pârâții au fost

obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie cota de 3/8

din drepturile de proprietate asupra imobilului situat în București, str.Sofia

nr.7, sector 1, București, compus din teren în suprafață de 781 mp și

construcție: parter, subsol, etaj, în suprafață construită de 290 mp, precum și

mansardă cu 2 camere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul a aparținut

autorului V.B. decedat la 20.01.1950, reclamantul dobândind pe cale de

moștenire, în calitate de fiu, cota de 3/8, celelalte cote fiind transmise, tot

succesoral, intervenientelor V.A. și T.A.

Cota reclamantului de 3/8 din moștenire a trecut în mod abuziv în proprietatea

Statului Român, în baza Decretului nr.223/1974 prin decizia nr.1131/15.08.1990

a fostului Consiliu Popular al Municipiului București – fără plată. Reclamantul

a plecat în străinătate pentru studii, iar la expirarea vizei nu s-a reîntors

în țară.

Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, prin decizia

nr.68/19.02.2002, a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice

și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că la data investirii

instanței de fond, cu acțiunea în revendicare – 17.04.2001, era în vigoare Legea

nr.10/2001 care prevede, pentru recuperarea imobilelor preluate abuziv de către

stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989, o procedură prealabilă, cu caracter

administrativ și obligatoriu conform art.20-23.

S-a mai reținut că imobilul, ce face obiectul acțiunii, intră sub incidența

Legii nr.10/2001 și, fiind preluat abuziv de Statul Român, pentru restituirea

lui trebuia urmată procedura administrativă prealabilă reglementată de

art.20-23. Această procedură nu a fost urmată de reclamant.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul și intervenientele.

Atât reclamantul cât și intervenientele au criticat decizia atacată ca fiind

netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct.9 C.proc.civ. – deoarece nu se

impunea respectarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile

prevăzută de art.20-23 din Legea nr.10/2001, de vreme ce temeiul de drept al

acțiunii în revendicare  a fost art.480 C.civ.

De asemenea, s-a învederat și faptul că retrocedarea imobilelor, preluate de

Statul Român în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, se poate face pe

două căi: cea prevăzută de dreptul comun reglementată de art.480-481 C.civ. și

cea prevăzută de art.20-23 din Legea nr.10/2001, persoanele interesate putând

alege pe oricare dintre cele două căi.

Recursurile sunt nefondate.

La data de 17 aprilie 2001, a investirii instanței de fond cu soluționarea

acțiunii în revendicare, era în vigoare Legea nr.10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989.

Mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001 este alcătuit din două

etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă

și eventuală, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise

în  temeiul acestei legi în cadrul procedurii speciale de restituire în

natură ori prin echivalent al imobilelor preluate abuziv.

Prima etapă – procedura specială – are caracter obligatoriu (art.1, art.21

alin.1 și 5, art.47 alin.2 și art.48) ceea ce înseamnă că, de la intrarea în

vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv

cererile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate

împotriva persoanelor juridice deținătoare – art.20 alin.1 – direct la

instanțele judecătorești, sunt inadmisibile conform art.109 alin.2 C.proc.civ.,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000 – dacă nu se face dovada

parcurgerii prealabile prevăzute de Legea nr.10/2001  (art.20 și urm.).

Cum, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii speciale

prealabile prevăzută de art.20 și urm. din Legea nr.10/2001, instanța de apel

în mod judicios a statuat că acțiunea în revendicare formulată de reclamant pe

dreptul comun – art.480-481 C.civ., este inadmisibilă.

Legea nr.10/2001 este o lege specială care privește regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989 și aplicarea ei este

prioritară în raport cu dreptul comun (art.480-481 C.civ.) care este legea

generală.

Prin urmare, reclamantul nu are a alege între calea prevăzută de Legea

nr.10/2001, (art.20 și urm.) și calea dreptului comun  (art.480-481

C.civ.), de vreme ce, la data formulării acțiunii în revendicare – 17.04.2001,

era în vigoare Legea nr.10/2001.

Cum acțiunea în revendicare formulată de reclamant este inadmisibilă, pentru

considerentele menționate mai sus, același regim juridic se aplică și cererii

de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, formulată de

intervenientele V.A. și T.A.

Pentru aceste considerente, Curtea reține că motivele de recurs invocate de

recurenți nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.304

pct.9  C.proc.civ., și în consecință, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ.

s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamant și

interveniente.