ÎCCJ, decizie (scj.ro #82660)

Restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Modalitatea legală a restituirii De la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restituirea se realizează în sensul reglementat prin această lege, iar nu și pe calea reglementată prin Codul civil. Secția civilă, decizia nr.2601 din 17 iunie 2003 Prin sentința civilă nr.1119/15.10.2001, Tribunalul București – secția a III-a civilă, a admis acțiunea principală formulată de reclamantul B.V.M. împotriva pârâților Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul General al Municipiului București și a intervenienților V.A. și T.A.A.; a admis cererea de intervenție formulată de intervenientele T.A.

și T.A.A.; pârâții au fost obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie cota de 3/8 din drepturile de proprietate asupra imobilului situat în București, str.Sofia nr.7, sector 1, București, compus din teren în suprafață de 781 mp și construcție: parter, subsol, etaj, în suprafață construită de 290 mp, precum și mansardă cu 2 camere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul a aparținut autorului V.B. decedat la 20.01.1950, reclamantul dobândind pe cale de moștenire, în calitate de fiu, cota de 3/8, celelalte cote fiind transmise, tot succesoral, intervenientelor V.A. și T.A. Cota reclamantului de 3/8 din moștenire a trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.223/1974 prin decizia nr.1131/15.08.1990 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București – fără plată.

Reclamantul a plecat în străinătate pentru studii, iar la expirarea vizei nu s-a reîntors în țară. Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, prin decizia nr.68/19.02.2002, a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că la data investirii instanței de fond, cu acțiunea în revendicare – 17.04.2001, era în vigoare Legea nr.10/2001 care prevede, pentru recuperarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989, o procedură prealabilă, cu caracter administrativ și obligatoriu conform art.20-23. S-a mai reținut că imobilul, ce face obiectul acțiunii, intră sub incidența Legii nr.10/2001 și, fiind preluat abuziv de Statul Român, pentru restituirea lui trebuia urmată procedura administrativă prealabilă reglementată de art.20-23.

Această procedură nu a fost urmată de reclamant. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul și intervenientele. Atât reclamantul cât și intervenientele au criticat decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct.9 C.proc.civ. – deoarece nu se impunea respectarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile prevăzută de art.20-23 din Legea nr.10/2001, de vreme ce temeiul de drept al acțiunii în revendicare a fost art.480 C.civ. De asemenea, s-a învederat și faptul că retrocedarea imobilelor, preluate de Statul Român în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, se poate face pe două căi: cea prevăzută de dreptul comun reglementată de art.480-481 C.civ.

și cea prevăzută de art.20-23 din Legea nr.10/2001, persoanele interesate putând alege pe oricare dintre cele două căi. Recursurile sunt nefondate. La data de 17 aprilie 2001, a investirii instanței de fond cu soluționarea acțiunii în revendicare, era în vigoare Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989. Mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001 este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă și eventuală, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi în cadrul procedurii speciale de restituire în natură ori prin echivalent al imobilelor preluate abuziv.

Prima etapă – procedura specială – are caracter obligatoriu (art.1, art.21 alin.1 și 5, art.47 alin.2 și art.48) ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv cererile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare – art.20 alin.1 – direct la instanțele judecătorești, sunt inadmisibile conform art.109 alin.2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000 – dacă nu se face dovada parcurgerii prealabile prevăzute de Legea nr.10/2001 (art.20 și urm.). Cum, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii speciale prealabile prevăzută de art.20 și urm. din Legea nr.10/2001, instanța de apel în mod judicios a statuat că acțiunea în revendicare formulată de reclamant pe dreptul comun – art.480-481 C.civ., este inadmisibilă.

Legea nr.10/2001 este o lege specială care privește regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989 și aplicarea ei este prioritară în raport cu dreptul comun (art.480-481 C.civ.) care este legea generală. Prin urmare, reclamantul nu are a alege între calea prevăzută de Legea nr.10/2001, (art.20 și urm.) și calea dreptului comun (art.480-481 C.civ.), de vreme ce, la data formulării acțiunii în revendicare – 17.04.2001, era în vigoare Legea nr.10/2001. Cum acțiunea în revendicare formulată de reclamant este inadmisibilă, pentru considerentele menționate mai sus, același regim juridic se aplică și cererii de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, formulată de intervenientele V.A.

și T.A. Pentru aceste considerente, Curtea reține că motivele de recurs invocate de recurenți nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.9 C.proc.civ., și în consecință, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ. s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamant și interveniente.