ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 56/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 56/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. 25644/3/2006 (urmare a
regulatorului de competență pronunțat de Curtea de Apel București, conform
sentinței civile nr. 4648 din 26 mai 2006), reclamanții S.G., S.A. și S.E. au
chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General, Consiliul
General al Municipiului București și SC T.A. SA, solicitând restituirea în
natură a cotei părți indivize de 1/8 din imobilul situat în București.
În motivarea cererii s-a arătat că
imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 223/1974 și că, deși
reclamanții au expediat, în termen legal, notificări potrivit Legii nr.
10/2001, prin care au solicitat restituirea bunului, nu au primit niciun
răspuns.
Prin sentința nr. 142 din 24
ianuarie 2007 tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale a SC
T.A. SA, a admis cererea formulată de reclamanți și în consecință, a dispus
restituirea în natură a cotei de 1/8 din imobilul situat la adresa anterior
menționată.
Pentru pronunțarea soluției, prima
instanță a reținut, cu referire la calitatea procesuală a SC T.A. SA, că
aceasta este justificată față de natura litigiului și de obiectul de activitate
al societății.
În ce privește fondul cauzei, s-a
constatat că imobilul (construcție și teren în suprafață de 375 mp) a
aparținut, în cotă de 1/8 (în baza unor transmisiuni succesorale succesive),
autorului reclamanților, numitul R.D.S.. Ca urmare a plecării definitive din
țară a acestuia, respectiva cotă de 1/8 din bun a fost preluată în proprietatea
statului, conform Decretului nr. 223/1974.
Raportat la elementele de fapt
relevate de probele administrate, s-a concluzionat că reclamanții au demonstrat
calitatea de persoane îndreptățite conform art. 3 din Legea 10/2001, precum și
incidența dispozițiilor art. 2 din același act normativ, respectiv, dreptul la
restituirea în natură a cotei de proprietate preluate de stat în mod abuziv, în
contradicție cu normele constituționale în vigoare la acea dată, cu celelalte
reglementări interne și internaționale, potrivit cărora nimeni nu poate fi
silit a ceda proprietatea, decât pentru cauză de utilitate publică și primind o
dreaptă și prealabilă despăgubire, condiții neîntrunite în speță.
Împotriva sentinței a declarat apel,
fără a-l motiva, Municipiul București prin Primarul General.
Examinând calea de atac prin prisma
materialului probator administrat în prima etapă procesuală, instanța de apel a
constatat că stabilirea situației de fapt și aplicarea normei de drept,
incidente s-au făcut în mod corect.
Întrucât nu au putut fi reținute
motive care să conducă la schimbarea soluției tribunalului, apelul a fost
respins ca nefondat.
Decizia a fost atacată cu recurs de
către apelantul-reclamant, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Prin obligarea la restituirea în
natură a bunului, instanțele s-au subrogat într-un drept pe care legiuitorul
l-a recunoscut numai unității deținătoare.
De asemenea, soluționarea în fond a
cauzei nu era posibilă, atâta vreme cât procedura administrativă nu fusese
finalizată, instanța putând eventual, să oblige la soluționarea notificării și
emiterea unei dispoziții motivate.
În acest sens, s-a susținut că actul
emis de unitatea deținătoare poate fi cenzurat doar în condițiile art. 26 alin.
(3) din Legea 10/2001.
- Termenul de 60 de zile instituit
de lege pentru soluționarea notificării nu a început să curgă, având în vedere
că reclamanții nu au transmis unității deținătoare comunicarea că nu mai au
alte acte de depus în susținerea notificării.
- Instanțele au ignorat dispozițiile
art. 11 din Legea 10/2001, în sensul solicitării de dovezi privind acordarea de
despăgubiri la momentul exproprierii, lăsând posibilitatea unei îmbogățiri fără
justă cauză a reclamanților.
În drept, au fost invocate
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare
în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Soluționând pe fond cererea
reclamanților de restituire în natură a imobilului, instanțele nu s-au
subrogat, așa cum se pretinde, în atribuțiile unității deținătoare a bunului.
Demersul judiciar al reclamanților a
fost determinat de lipsa de răspuns a pârâtului, înăuntrul termenului
reglementat de art. 25 din Legea 10/2001, la notificările ce îi fuseseră
transmise.
În aceste condiții, singura cale
procedurală de valorificare a dreptului pretins de către reclamanți, după ce au
respectat cerințele procedurii prealabile, nu era decât aceea a acțiunii în
instanță.
În mod eronat susține recurentul că,
prin modalitatea de rezolvare a litigiului, instanțele ar fi încălcat
competența reglementată de lege pentru soluționarea notificării.
Potrivit legii speciale, nr.
10/2001, unitățile deținătoare au competență doar în faza procedurii
prealabile, fiind lipsite de atribuții jurisdicționale.
Principiul plenitudinii de
competență funcționează în favoarea instanțelor de judecată, care sunt
învestite , în exercitarea funcției publice, cu atribuția de a tranșa litigiile
care apar în societate.
Ca atare, constatând că cererea de
restituire a imobilului nu a primit răspuns în procedura prealabilă, instanțele
au procedat în mod corect la rezolvarea pe fond a raportului juridic dedus
judecății, stabilind textele de lege incidente raportat la situația de fapt.
- Susținerea recurentului potrivit căreia
termenul de rezolvare a notificării nu ar fi fost împlinit, întrucât
reclamanții nu au indicat dacă mai au alte acte de depus în susținerea
acesteia, este eronată cu atât mai mult cu cât o asemenea apărare este
formulată în condițiile în care notificarea a fost transmisă în anul 2001, iar
sesizarea instanței a avut loc în anul 2005 (fără ca în acest interval de timp
să fie emisă dispoziția unității deținătoare).
Faptul că art. 25 alin. (1) din
Legea 10/2001 stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de
zile pentru rezolvarea notificării, în mod alternativ, raportat la data
înregistrării notificării sau, după caz, data depunerii actelor doveditoare, nu
înseamnă că deschide unității deținătoare posibilitatea utilizării unui al
treilea criteriu, respectiv, data la care persoana îndreptățită a declarat că
nu mai are alte acte de depus în susținerea cererii.
În măsura în care depunerea
notificării nu a fost însoțită de o asemenea precizare, înseamnă că termenul
începe să curgă de la acest moment, al înregistrării cererii.
Posibilitatea prorogării termenului
există doar în condițiile acordului persoanei îndreptățite, dacă în urma
analizei actelor doveditoare depuse de aceasta, unitatea deținătoare comunică,
în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă
pentru fundamentarea deciziei de restituire [art. 25.1 alin. (4) din H.G. nr.
250/2007].
Ca atare, ignorând toate aceste
reglementări, recurentul a nesocotit în mod culpabil obligația de soluționare a
cererii într-un termen rezonabil.
- În ce privește invocata
nelegalitate a hotărârii, decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 11 din
Legea 10/2001 (respectiv, solicitarea de dovezi în legătură cu despăgubirile
primite la momentul exproprierii), critica este de asemenea nefondată.
Astfel, preluarea bunului nu s-a
făcut în temeiul exproprierii, ci în baza art. 2 alin. (2) din Decretul nr.
223/1974 s-a dispus trecerea bunului fără plată în proprietatea statului
(conform deciziei nr. 388 din 18 martie 1987 a fostului Consiliu popular al
municipiului București, fila 21 fond).
Față de considerentele arătate,
toate criticile formulate au fost găsite nefondate, astfel încât recursul va fi
respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâtul
Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 437/A din 21
iunie 2007
a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie
2008.