ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 600/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2017 pe rolul Judecătoriei Videle Biroul Executorului Judecătoresc A. a înaintat pentru încuviințarea executării silite cererea formulată de creditorul B. de începere a executării silite a debitorilor C. și D., cerere ce face obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2017, în baza titlului executoriu constând în Contractul de împrumut autentificat la BNPA E. sub nr. x din data de 24.07.2008.

Prin Sentința civilă nr. 1363/09.08.2017, Judecătoria Videle a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, iar astfel cum se arată în art. 651 alin. (1) din același cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Observând încheierea din data de 24.07.2017 a B.E.J. F., precum și cererea creditorului înregistrată la organul de executare la data de 28.09.2017, s-a reținut că identificarea instanței de executare trebuie raportată la această din urmă dată având în vedere că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Biroul executorului judecătoresc A., domiciliile debitorilor la data de 28.09.2017 se aflau în Mun. București în sectoarele 3, respectiv 4, motiv pentru care Judecătoria Sectorului 3 București, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București reprezintă instanțele de executare competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia și, prin urmare, s-a apreciat că, în lipsa unor dispoziții speciale contrare, norma specială prevăzută în art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se completează cu regula generală din textul evocat anterior, stabilindu-se competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoria Sectorului 3 București.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul B. și pe debitorii C. și D. în favoarea Judecătoriei Videle. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a stabilit ca fiind aplicabile speței prevederile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în circumscripția cărei se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Întrucât prin cererea creditorului adresată executorului judecătoresc la data de 28.09.2009 s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat la BNPA E. sub nr. x/24.07.2008 prin oricare dintre formele prevăzute de lege asupra bunurilor imobile deținute de debitorul D. cu domiciliul în București, str. x, pe raza comunei Gălăteni, jud. Teleorman, respectiv teren în suprafață totală de 55,6250 ha, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite pentru această executare este Judecătoria Videle deoarece executarea imobiliară se va desfășura pe raza comunei Gălăteni, care este situată în raza de competență a Judecătoriei Videle.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința nr. 165F din 10.11.2017 a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Videle.

În motivarea regulatorului de competență s-au reținut următoarele:

Declinarea de competență de către ambele instanțe implicate în conflict a fost determinată de aplicarea unor dispoziții procedurale diferite ce reglementează competențe teritoriale diferite.

Astfel, prima instanță sesizată - Judecătoria Videle a apreciat că identificarea instanței de executare se face prin raportare la data depunerii de către creditor a cererii de încuviințare a executării silite la Biroul Executorului Judecătoresc A., respectiv data de 28.09.2017, sens în care devin incidente prevederile noului C. proc. civ.

A doua instanță în favoarea căreia a fost declinată competența - Judecătoria sectorului 3 București a reținut că cererea creditorului a fost adresată executorului judecătoresc la data de 28.09.2009, aceasta regăsindu-se la dosarul Judecătoriei Videle, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 care reglementează instanța de executare.

În speță se urmărește punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat la BNPA E. sub nr. x/24.07.2008, cererea de executare fiind depusă la executorul judecătoresc la data de 28.09.2009 - dosar Judecătoria Videle. În cererea de încuviințare adresată judecătoriei s-a solicitat încuviințarea executării silite în oricare din formele prevăzute de lege asupra bunurilor imobile deținute de debitorul D. pe raza comunei Gălăteni, jud. Teleorman, respectiv teren în suprafață totală de 55,6250 ha.

Cererea de executare a fost întemeiată pe prevederile art. 371

1

alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, executorul judecătoresc neatașând încheierea la care face trimitere prima instanță sesizată (încheierea din data de 24.07.2017 a BEJ F.). Mai mult, în mod eronat s-a reținut formularea cererii la data de 28.09.2017 (în loc de 28.09.2009), fără a se observa că în această situație cererea creditoarei ar fi ulterioară chiar încheierii de încuviințare la care s-a făcut trimitere.

Analizând norma de competență aplicabilă, curtea de apel a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, respectiv după data de 15.02.2013.

Prin urmare, aplicabilitatea unei dispoziții legale procesuale în materia executării silite este fixată în funcție de data începerii executării silite în cazul executării silite fiind aplicabilă exclusiv legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. de la 2010, care stabilesc neechivoc că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Întrucât executarea silită a fost inițiată într-un moment în care instanța de executare era determinată prin art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. 1865 ca fiind "judecătoria în circumscripția cărei se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", rezultă că instanța în raza căreia se află bunurile imobile a căror urmărire silită se solicită este instanța de executare, competentă a încuviința executarea silită în această formă, respectiv Judecătoria Videle.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitorul C., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea competenței în favoarea Judecătoriei Videle.

În susținerea motivelor de recurs a arătat că așa cum a reținut și prima instanță sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite - Judecătoria Videle, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date în competența altor instanțe sau organe și art. 651 alin. (1) din același cod care definesc instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865.

Intimatul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aplicarea în sarcina recurentului a unei amenzi judiciare în cuantum de 700 RON în baza art. 108

1

pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

Critica invocată de recurentul-debitor în sensul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură procedură civilă, care reglementează instanța de executare, nu este întemeiată, norma de competență ce guvernează încuviințarea executării silite în prezenta cauză fiind dată de dispozițiile art. 373 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

În acest sens, Înalta Curte reține că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă încuviințarea executării silite a debitorilor C. și D., la cererea creditorului B., în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut autentificat la BNPA E. sub nr. x din data de 24.07.2008.

La dosarul Judecătoriei Videle se regăsește copia cererii de executare silită formulată de creditorul B., înscris din care rezultă că această cerere a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 28.09.2009. Prin cererea menționată s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 373

2

C. proc. civ., încuviințarea executării silite în toate formele prevăzute de lege asupra bunurilor imobile deținute de debitorul D. pe raza comunei Gălăteni, județul Teleorman, respectiv teren în suprafață totală de 55,6250 ha;

Așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, cererea de executare silită nu a fost inițiată la data de 28.09.2017, aspect constatat de prima instanță sesizată - Judecătoria Videle. În realitate, astfel cum s-a arătat mai sus, cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată de creditor la organul de executare la data de 28.09.2009.

În acest context, este de observat că, din perspectiva determinării normei de competență aplicabilă, sunt relevante prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează că dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, care s-a produs la data de 15.02.2013.

Conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ. de la 2010, executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, care în speță s-a realizat la data de 28.09.2009. În raport de acest aspect, se constată că sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, instanța de executare fiind determinată prin art. 373 alin. (2) ca fiind "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Având în vedere că bunurile imobile a căror urmărire se solicită se află în raza comunei Gălăteni, care este situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Videle, rezultă că aceasta este instanța de executare competentă a încuviința cererea de executare silită formulată de creditor.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul exercitat în cauză.

În ceea ce privește solicitarea intimatului B. de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentului, în temeiul art. 108

1

pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice, instanța o va respinge întrucât simpla formulare a unei căi de atac, cum este cea din speță, nu reprezintă dovada săvârșirii unui abuz de drept procesual în sensul art. 723 C. proc. civ., aceasta fiind o formă de manifestare a părții în virtutea liberului acces la justiție garantat prin dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Aceeași parte a cerut prin întâmpinare și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, însă se constată că nu au fost depuse dovezi care să ateste efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitorul C. împotriva Sentinței nr. 165 F din 10 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN