ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2018

HOTĂRÂRE

13.03.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 749/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, la data de 6 octombrie 2017, sub nr. x/303/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite pentru creditoarea B. S.A. împotriva debitoarei C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 11 iunie 2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 8286 din data de 16 octombrie 2017, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța, în esență, a reținut că, față de dispozițiile art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

A arătat că rațiunea aplicării în completarea prevederilor art. 651 a dispozițiilor art. 112 alin. (1) o reprezintă necesitatea de a avea o unică instanță de executare, competentă să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite pornite în temeiul unui titlu executoriu care conține atât obligați principali, cât și obligați accesorii.

Judecătoria a considerat că această interpretare este susținută și de prevederile art. 644 raportat la art. 645 C. proc. civ., potrivit cărora sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul, pe când terții garanți sunt doar participanți.

Totodată, a reținut că, din dispozițiile art. 648 C. proc. civ. rezultă că, deși creditorul urmărește numai terțul fidejusor ori garantul ipotecar, aceștia din urmă își păstrează calitatea de terți garanți, existând obligația pentru executorul judecătoresc de a-l introduce din oficiu pe debitorul principal în procedura de urmărire silită.

Instanța a apreciat că, în condițiile în care legiuitorul acordă terțului fidejusor ori garantului ipotecar calitatea de terț garant, iar nu aceea de debitor, chiar dacă sunt urmăriți doar aceștia, prevederile art. 651 se referă exclusiv la debitorul principal, iar nu la terții garanți, fiind o aplicație a regulii generale cuprinse în prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, față de dispozițiile legale arătate și de împrejurarea că C. are calitatea de fidejusor, a apreciat că instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Iași, în a cărei circumscripție își are sediul debitorul principal D. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de la data de 19 decembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 184 din data de 11 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/303/2017, Judecătoria Iași, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Judecătoria Iași a dat eficiență dispozițiilor art. 651 C. proc. civ. și a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la domiciliul fidejusorului C. (persoană împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită), care este în București, sector 6.

În ceea ce privește dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. a reținut că acestea nu sunt aplicabile în cauză, întrucât cererea este introdusă împotriva unui singur debitor.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Judecătoria sectorului 6 București și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită.

Prezentul conflict de competență a fost generat modalitatea în care cele două instanțe au înțeles să facă aplicarea art. 651 C. proc. civ. - Judecătoria sectorului 6 București prin raportare la sediul debitorului principal din contractul de credit, iar Judecătoria Iași reținând domiciliul persoanei împotriva căreia a fost formulată cererea de încuviințare a executării silite, care are calitatea de fidejusor în același contract.

Din contractul de credit nr. x din data de 11 iunie 2014 rezultă că debitorul principal este S.C. D. S.R.L., iar C. are calitatea de garant fidejusor.

Înalta Curte reține că, din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de debitorii garanți, fie ei fidejusori sau ipotecari.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că:

"sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul " și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora " creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. "

În speță, cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr. x din data de 11 iunie 2014 a fost formulată împotriva debitoarei C., care are calitatea de fidejusor în respectivul contract.

Astfel, se constată că B. S.A., în calitate de creditoare, a înțeles să se îndrepte împotriva fidejusorului C., care dobândește în litigiu calitatea procesuală de debitoare, câtă vreme cererea de încuviințare a executării silite este formulată împotriva sa.

Totodată, întrucât actul de învestire a instanței este formulat numai împotriva acesteia, nu se poate reține incidența prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. care au în vedere ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâți.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, Înalta Curte apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, domiciliul persoanei fizice împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită, debitoarea din prezenta cauză - C. - este în București, b-dul x, sector 6, în circumscripția teritorială a Judecătoriei sectorului 6 București, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.