ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3259/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3259/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 02.05.2018 cu nr. x/2018, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de cheltuieli nr. x/E/2013, împotriva creditoarei B.

Petentul a învederat că, în dosarul execuțional nr. x/2013, creditoarea B. a pornit procedura de executare silită împotriva debitorului său C., cu domiciliul în Oradea, în baza contractului de card de credit nr. 20/26.08.2010, iar ulterior încuviințării executării silite, la data de 11.09.2017, creditoarea B. a cesionat creanța către creditorul cesionar D.(Luxembourg) S.A.

S-a susținut că, prin raportare la dispozițiile C. proc. civ. în ceea ce privește cesionarea creanțelor, creditoarea B. avea obligația ca, imediat, din suma rezultată a vânzării creanței sale, să lichideze cheltuielile de executare în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în sumă de 319,22 RON, iar raportându-ne la rangul creanțelor cu precădere, creditoarea cedentă a încasat și onorariul executorului judecătoresc.

Prin sentința nr. 2865/09.05.2018 din dosarul cu nr. x/2018 Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a dispus declinarea soluționării cererii de încuviințare a executării silite formulate de B.E.j. A. către Judecătoria Oradea, raportat la domiciliul debitorului C.

În motivarea acestei sentințe s-au reținut, în esență, că sediul debitorului se află în Oradea, iar în raport de dispozițiile art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Oradea.

S-a mai reținut că nu rezultă din actele dosarului că ar fi operat cesiunea de creanță, nici împrejurarea că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor ar fi cunoscut de creditoare. Procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare a fost încheiat anterior presupusei cesiuni de creanță din 11.09.2013, ceea ce conduce la concluzia că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 670 alin. (2) C. proc. civ., respectiv suportarea cheltuielilor de executare de către debitorul care are domiciliul în municipiul Oradea, pentru că nu se află la dosar nicio cerere de renunțare la executare silită din partea creditoarei, ori vreun alt motiv care să conducă la pierderea caracterului de titlu executoriu al contractului de card de credit a cărui executare a fost încuviințată de Judecătoria Oradea.

În cuprinsul încheierii nr. 340 din 09.09.2013, executorul judecătoresc menționează că la data de 01.08.2013, când a fost formulată de creditoare cerere de executare silită, creditoarea a avansat suma de 279 RON cu titlu de avans la începutul executării, astfel că diferența de 319,22 RON (186,38 RON reprezentând onorariu executor judecătoresc și 132,84 RON cheltuieli de executare), reprezintă cheltuieli care trebuie recuperate de la debitor pe măsura încasării creanței.

Având în vedere faptul că sediul debitorului se află în Oradea, instanța a constat faptul că Judecătoria Oradea este competentă să soluționeze prezenta cerere.

Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 3421 din 30.05.2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Oradea a reținut că, deși B. deține calitatea de creditor în dosarul execuțional nr. x/2013 în care executorul judecătoresc a emis încheierea nr. 340/09.09.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare silită, petentul BEJ A. a solicitat față de aceasta încuviințarea executării silite, invocând faptul că acesteia îi revine obligația de a achita cheltuielile de executare.

Astfel, în raportul juridic obligațional invocat de către petent, în temeiul căruia solicită încuviințarea executării silite, calitatea de debitor o deține B., care are sediul social în București, motiv pentru care, judecătoria competentă material și teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite formulate de către petentul B.E.J. A. este Judecătoria Sector 1 București

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Sector 1 București, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ. executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține, în speță, judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 02.05.2018, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea nr. 340/09.09.2013 de stabilire a cheltuielilor de executare silită, emisă în dosarul execuțional nr. x/2013

Din cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite formulată de către petentul B.E.J. A., rezultă că acesta s-a îndreptat împotriva debitoarei B., pentru recuperarea cheltuielilor de executare, chiar dacă inițial B., în cadrul dosarul execuțional nr. x/2013, a deținut calitatea de creditor față de debitorul C., dosar deschis în urma cererii de executare silită formulate de B. împotriva C. în temeiul contractului de card credit nr. 20/26.08.2010.

Prin raportare la disp. art. 651 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite pendinte trebuie stabilită strict prin raportare la domiciliul/sediul debitorului arătat de petent, în cadrul noului raport juridic obligațional invocat de acesta.

În consecință, având în vedere că petentul a înțeles să solicite executarea silită a B., apreciind că aceasta deține calitatea de debitor pentru cheltuielile de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional, instanța nu poate schimba din oficiu subiectul procesual pasiv al raportului juridic invocat de către petent.

Având în vedere că sediul debitoarei B. se află în București, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite formulate de către petentul B.E.J. A. este Judecătoria Sector 1 București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.