ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Apărării Naționale, în calitate de reprezentant legal al U.M. 02444 Sibiu (în temeiul art. 3 din Legea nr. 346/2006) a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea poziției de la nr. crt. 85 din Anexa nr. 48 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Luna (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 684 bis din 17 septembrie 2002), parte a Hotărârii Guvernului nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, din 17 septembrie 2002), în ceea ce privește imobilul numit "Teren Arman, ferma zootehnică Luna", în suprafață de 18400 m.p., înscris în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale ca făcând parte din cazarma 3161 Câmpia-Turzii; cu obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 3177 din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru Unitatea Militară 02444 Sibiu, ca tardivă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru Unitatea Militară 02444 Sibiu, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima critică formulată de recurent se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că actul administrativ atacat nu este un act administrativ normativ, ci unul individual. Astfel, s-a susținut că rezultă cu puterea evidenței că actul administrativ în discuție, H.G. nr. 969/2002, este unul normativ, din moment ce conține reguli generale, de aplicabilitate repetată, în condițiile în care hotărârea de guvern amintită atestă inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale locale, producând astfel efecte juridice față de un număr nedeterminat de subiecți.

Pentru aceste motive, al aprecierii greșite a naturii juridice a actului administrativ atacat, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că s-a reținut că acțiunea promovată de MApN este tardiv formulată, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Însă recurentul a arătat că având în vedere că actul administrativ atacat este unul cu caracter normativ sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care prevăd faptul că actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând pe calea contenciosului administrativ.

De asemenea, recurentul a criticat faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat că publicarea hotărârilor de guvern reprezintă modalitatea de comunicare a acestora către cei interesați, motiv pentru care de la acest termen ar începe să curgă termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Însă, recurentul a arătat că Ministerul Apărării Naționale are calitatea de terț față de actul administrativ contestat și, prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care a luat cunoștință de actul vătămător. Or, recurentul a precizat că instituția militară a luat cunoștință de conținutul anexei nr. 48 la H.G. nr. 969/2002 numai la data de 3.11.2014, după comunicarea acesteia, la solicitarea sa, prin adresa nr. x, iar la data comunicării respectivei adrese a luat cunoștință de faptul că parte din imobilul său, respectiv suprafața de 1,84 ha, a făcut obiectul actului administrativ acum atacat.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

S-a susținut că actul administrativ atacat a fost calificat în mod corect de instanța de fond ca fiind un act administrativ cu caracter individual, întrucât prin actul atacat se delimitează domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale, iar prin anexe se individualizează imobilele situate pe teritoriul acestora.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar constată că recursul formulat este fondat, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că instanța de fond a dat o interpretare corectă naturii juridice a actului administrativ contestat, acesta fiind fără putință de tăgadă un act administrativ cu caracter individual, având în vedere întinderea efectelor juridice pe care le produce actul atacat, respectiv, față de persoana nominalizată expres în conținutul actului.

Însă instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, plecând de la aprecierea greșită a faptului că publicarea hotărârilor de guvern reprezintă modalitatea de comunicare a actului administrativ individual către persoanele interesate, instanța de primă jurisdicție în mod eronat a considerat că de la acest moment (al publicării) se calculează termenele de prescripție.

Înalta Curte în practica sa constantă a reținut că aducerea la cunoștință a unui act administrativ se face prin publicare pentru actele normative și prin comunicare pentru actele individuale.

În cazul de față, Înalta Curte reține că reclamantul are calitatea de terț în raport cu actul administrativ atacat, situație care trebuie avută în vedere la stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție, având în vedere practica instanței de recurs referitoare la momentul luării la cunoștință a existenței unei vătămări într-un drept al său sau într-un interes legitim.

Or, cercetând anexele la Monitorul Oficial vizat, se constată că acestea sunt publicate separat și ulterior actului pe care îl urmează, (H.G. nr. 969/2002), într-un număr bis al Monitorului Oficial, care se publică în tiraj restrâns și se comunică la solicitarea directorilor instituției din cadrul administrației publice centrale.

Pentru aceste considerente, văzând natura juridică a actului administrativ ce face obiectul acțiunii introductive, Înalta Curte reține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că momentul publicării actului este momentul de la care se calculează termenul de prescripție, întrucât, în cazul particular dedus judecății, data de la care curge termenul de prescripție este data comunicării efective a actului către persoana interesată.

Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, data de 3.11.2014 este data comunicării actului administrativ contestat, motiv pentru care de la acest termen începe să curgă termenul de prescripție.

Înalta Curte constată că data introducerii acțiunii la instanță este 2.04.2015, motiv pentru care în mod greșit acțiunea introductivă a fost respinsă de instanța de primă jurisdicție ca tardivă, întrucât reclamantul a formulat acțiunea cu respectarea termenului de decădere, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere principiul respectării dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru Unitatea Militară 02444 Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 3177 din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV