ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2019

HOTĂRÂRE

20.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3873 A din 20 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 275 din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Universitatea Politehnică București.

S-a reținut că din dezvoltarea motivelor de apel se desprind critici referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin nelegala citare pentru termenul de judecată și aspecte ce țin de temeinicia și legalitatea sentinței prin raportare la normele de drept incidente.

Pornind de la dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., tribunalul a reținut că pentru termenul din 17 ianuarie 2018, apelantul a fost legal citat la adresa de domiciliu, pe care a indicat-o în cadrul acțiunii, nefiind indicat un alt domiciliu unde să i se facă comunicarea actelor de procedură.

În ceea ce privește afirmațiile apelantului referitoare la greșita soluționare de către instanța de fond a acțiunii prin prisma faptului că a plătit chiria fără opoziție din partea intimatei și a operat tacita relocațiune, acestea nu au fost primite, dat fiind faptul că este vorba despre o unitate locativă supusă unui regim special de închiriere, derogatoriu de la dreptul comun.

Susținerea apelantului conform căreia în prezent locuiește în Complexul Studențesc Regie, fără vreo opoziție din partea Universității Politehnica din București, a fost constatată că fiind contrazisă de actele din dosar.

Tribunalul nu a putut verifica pe baza actelor de la dosar dacă apelantul mai deține calitatea de cadru didactic sau aceasta a încetat începând cu 1 octombrie 2015, cum a pretins intimata, însă acest aspect a fost găsit irelevant pentru prelungirea contractului de închiriere sau tacita relocațiune.

În fapt, între pârâtă și reclamant, s-a încheiat un contract de închiriere pe durata anului universitar 2016 - 2017, adică până la sfârșitul lunii septembrie 2017. Fiind vorba despre o cameră dintr-un cămin studențesc, pentru a i se aproba cazarea în anul universitar următor, procedura de repartizare prevede completarea unei cereri de cazare care este analizată și aprobată de Rector/Directorul general, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și funcționarea căminelor și cantinelor.

Așa cum s-a arătat în notificarea emisă, solicitarea reclamantului de încheiere a unui nou contract nu a fost aprobată, deoarece nu s-a încadrat în niciuna dintre categoriile de persoane ce pot fi cazate în căminele studențești.

Având în vedere că apelantul nu a îndeplinit condițiile pentru încheierea unui nou contract de închiriere și motivat de faptul că pentru încheierea acestuia sunt prevăzute anumite condiții și o procedură anume, tribunalul a constatat că instanța de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite condițiile nici pentru încheierea unei noi locațiuni între părți și nici pentru a opera tacita relocațiune.

S-a reținut astfel că Regulamentul este opozabil erga omnes și el nu se aplică doar în raportul reclamantului cu Universitatea, ci și în raporturile cu toți studenții sau solicitanții de locuri în cămin, iar conform acestuia în fiecare an se analizează cererile și se închiriază camerele pentru anul universitar conform deciziei organelor de conducere ale Universității, în funcție de locurile disponibile și criteriile de eligibilitate stabilite în Regulament. Or, această procedură, care se aplică anual, în privința tuturor solicitanților, exclude posibilitatea tacitei relocațiuni, prin invocarea căreia s-ar ajunge la eludarea procedurii stabilite prin Regulament.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că există contradictorialitate între decizia atacată și Decizia civilă nr. 1599 din 13 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care i s-a respins contestația în anulare.

A precizat că în mod total greșit și în contradicție cu decizia curții de apel, instanța de fond a reținut în considerentele Sentinței civile nr. 275 din 17 ianuarie 2018, îndreptată prin încheierea din 28 martie 2018 și menținută prin Decizia civilă nr. 3873 din 20 noiembrie 2018 a Tribunalului București, că între pârâtă și reclamant s-a încheiat un contract de închiriere pe durata anului universitar 2016 - 2017.

Revizuentul a menționat că este evident că nu putea încheia cu pârâta Universitatea Politehnică București un contract de închiriere în 2016 din moment ce contractul său de muncă a încetat la 1 octombrie 2015, fapt constatat cu autoritate de lucru judecat în Decizia civilă nr. 1599/2017.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază deci pe respectarea autorității de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a primeia.

Ca atare, pentru a fi incidentă teza cuprinsă în textul de lege menționat se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

În speță, hotărârile judecătorești pretins contradictorii au fost pronunțate în cauze diferite, având părți și obiect diferite.

Astfel, decizia atacată a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 275/2018 a Judecătoriei sectorului 6 București prin care s-a judecat acțiunea prin care s-a solicitat să se constate încheierea unei noi locațiuni între reclamantul A. și pârâta Universitatea Politehnică București, în condițiile celei vechi, dar pe perioadă nedeterminată. Hotărârea în raport de care s-a invocat de către revizuent contrarietatea este Decizia nr. 1599 din 13 martie 2017 prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 508 din 1 februarie 2016, având ca obiect drepturi salariale, intimați fiind Uniunea Sindicatelor Cadrelor Didactice din Universitatea Politehnică București, în numele membrilor de sindicat indicați, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice.

Faptul că prin Decizia nr. 3873 A din 20 noiembrie 2018 s-a respins apelul împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță și prin care s-au avut în vedere circumstanțele concrete ale litigiului nu reprezintă a încălcare a autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1599/2017 cu privire la data încetării contractului de muncă al revizuentului, în sensul avut în vedere de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care respectiva situație a fost analizată în decizia atacată și considerată nerelevantă în soluționarea cauzei. În acest sens, se constată că, prin decizia atacată, tribunalul a menționat că nu a putut verifica pe baza actelor de la dosar dacă apelantul mai deține calitatea de cadru didactic sau aceasta a încetat începând cu 1 octombrie 2015, cum a pretins intimata, însă acest aspect a fost găsit irelevant în ceea ce privește pronunțarea unei soluții referitoare la prelungirea contractului de închiriere sau tacita relocațiune.

Instanța competentă a se pronunța asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii și, din această perspectivă, nu are căderea de a aprecia dacă susținerea ultimei instanțe cu privire la relevanța încetării contractului individual de muncă în soluționarea litigiului este corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din primă hotărâre.

Cum în cauză nu există statuări contrare în condițiile impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă.