ÎCCJ, decizie (scj.ro #82595)

Contract de împrumut. Nulitatea unei clauze penale

Clauza

penală convenită de părți în contractul de împrumut, în sensul transmiterii

proprietății imobilului de către împrumutat în cazul neachitării sumei la

scadent, este sancționată cu nulitate absolută.

Secția civiă, decizia nr.785 din 27 februarie 2003

Reclamantul L.D.S. a chemat în judecată pârâta B.D. solicitând să se

constate intervenită între părți vânzarea-cumpărarea imobilului situat în

Eforie Nord,  format din construcție neterminată, amplasată pe un teren

concesionat. S-a motivat că, la data de 3 aprilie 1998, reclamantul a

împrumutat pârâtei suma de 45 milioane lei,  cu scadența la 27 iunie 1998.

În contract s-a stipulat clauza potrivit căreia, în caz de nerestituire a

sumei, se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului. Pârâta

nu a restituit suma și, deși notificată, nu s-a prezentat în fața notarului

pentru a perfecta vânzarea-cumpărarea imobilului.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.838/18.12.2000 a respins

acțiunea, reținând, în esență, că, stipularea în contractul de împrumut a unei

clauze vizând transmiterea proprietății către creditor, nu constituie o

„convenție legal făcută” în sensul prevederilor art.969 C.civ., fiind bazată pe

o cauză ilicită, întrucât este prohibită de

lege.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia

nr.213/3.07.2001 a Curții de Apel Constanța.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.D.S. susținând

că  ambele instanțe au considerat în mod eronat ca fiind nulă clauza

penală, fără a verifica textul Legii nr.313/1879; în realitate, clauza,

expresă, clară și imperativă, inserată în contract, nu este lovită de nulitate;

ea reprezintă voința părților și modalitatea prin care creditorul se asigură că

va fi dezdăunat în caz de neexecutare a obligației de către debitoare.

Potrivit definiției legale date de art.1066 C.civ., clauza penală  este

„aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei

obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”.

În speță, pârâta „dând asigurare” că va restitui la scadență suma împrumutată,

„s-a legat” ca, în caz de neexecutare a obligației, să transfere reclamantului

proprietatea asupra bunului imobil.

Așadar, definiția legală a clauzei penale este neechivocă asupra naturii

stipulației pe care recurentul-reclamant dorește să o valorifice prin acțiune.

Ea nu este o garanție imobiliară, așa cum în mod greșit a susținut reclamantul,

întrucât nu are nici unul dintre caracterele specifice acestora.

Pe de altă parte, în raport de definiția dată contractului de împrumut prin

art.1576 și 1584 și de dispozițiile art.966 și 968 C.civ. cu privire la

nevalabilitatea cauzei actului juridic, în mod întemeiat Curtea de apel a

reținut și motivat că stipulația cuprinsă în contractul de împrumut contravine

naturii juridice a acestuia, întrucât, prin norma imperativă din art.1088

C.civ., „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese

pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile

speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.

De altfel, a existat o preocupare mai veche și constantă a legiuitorului de a

interzice clauza penală în contractul de împrumut, sens în care încă prin Legea

nr.313 din 20.11.1879 „pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte”

s-a statuat: „clauza penală aflată în contracte de împrumuturi ... este și va

rămâne anulată. Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la

plata dobânzii prevăzute de art.1589 C.civ.”.

Această reglementare, care nu a ieșit nici un moment din vigoare și în legătură

cu care nu s-ar putea susține că ar fi desuetă, este în concordanță și cu

actualul regim juridic al dobânzii, configurat prin O.G. nr.9/2000, care în

art.9 precizează că „în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai

mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept”.

În consecință, corect Curtea de apel a reținut că atât sub imperiul legii vechi

cât și al noii reglementări, clauza penală convenită de părți în contractul de

împrumut, în sensul transmiterii proprietății imobilului de către debitoare în

cazul neachitării sumei la scadență este lovită de nulitate absolută.

Principiul libertății contractuale, ca și cel al forței obligatorii a

contractului, invocate de reclamantul recurent, nu pot conduce la o altă

concluzie, întrucât numai convențiile „legal făcute” au putere de lege între

părțile contractante (art.969 C.civ.), iar potrivit prevederilor art.5 din

același cod: ”nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la

legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.