ÎCCJ, decizie (scj.ro #82595)

Contract de împrumut. Nulitatea unei clauze penale Clauza penală convenită de părți în contractul de împrumut, în sensul transmiterii proprietății imobilului de către împrumutat în cazul neachitării sumei la scadent, este sancționată cu nulitate absolută. Secția civiă, decizia nr.785 din 27 februarie 2003 Reclamantul L.D.S. a chemat în judecată pârâta B.D. solicitând să se constate intervenită între părți vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Eforie Nord, format din construcție neterminată, amplasată pe un teren concesionat. S-a motivat că, la data de 3 aprilie 1998, reclamantul a împrumutat pârâtei suma de 45 milioane lei, cu scadența la 27 iunie 1998. În contract s-a stipulat clauza potrivit căreia, în caz de nerestituire a sumei, se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului.

Pârâta nu a restituit suma și, deși notificată, nu s-a prezentat în fața notarului pentru a perfecta vânzarea-cumpărarea imobilului. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.838/18.12.2000 a respins acțiunea, reținând, în esență, că, stipularea în contractul de împrumut a unei clauze vizând transmiterea proprietății către creditor, nu constituie o „convenție legal făcută” în sensul prevederilor art.969 C.civ., fiind bazată pe o cauză ilicită, întrucât este prohibită de lege. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr.213/3.07.2001 a Curții de Apel Constanța. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.D.S.

susținând că ambele instanțe au considerat în mod eronat ca fiind nulă clauza penală, fără a verifica textul Legii nr.313/1879; în realitate, clauza, expresă, clară și imperativă, inserată în contract, nu este lovită de nulitate; ea reprezintă voința părților și modalitatea prin care creditorul se asigură că va fi dezdăunat în caz de neexecutare a obligației de către debitoare. Potrivit definiției legale date de art.1066 C.civ., clauza penală este „aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”. În speță, pârâta „dând asigurare” că va restitui la scadență suma împrumutată, „s-a legat” ca, în caz de neexecutare a obligației, să transfere reclamantului proprietatea asupra bunului imobil.

Așadar, definiția legală a clauzei penale este neechivocă asupra naturii stipulației pe care recurentul-reclamant dorește să o valorifice prin acțiune. Ea nu este o garanție imobiliară, așa cum în mod greșit a susținut reclamantul, întrucât nu are nici unul dintre caracterele specifice acestora. Pe de altă parte, în raport de definiția dată contractului de împrumut prin art.1576 și 1584 și de dispozițiile art.966 și 968 C.civ. cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, în mod întemeiat Curtea de apel a reținut și motivat că stipulația cuprinsă în contractul de împrumut contravine naturii juridice a acestuia, întrucât, prin norma imperativă din art.1088 C.civ., „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.

De altfel, a existat o preocupare mai veche și constantă a legiuitorului de a interzice clauza penală în contractul de împrumut, sens în care încă prin Legea nr.313 din 20.11.1879 „pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte” s-a statuat: „clauza penală aflată în contracte de împrumuturi ... este și va rămâne anulată. Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute de art.1589 C.civ.”. Această reglementare, care nu a ieșit nici un moment din vigoare și în legătură cu care nu s-ar putea susține că ar fi desuetă, este în concordanță și cu actualul regim juridic al dobânzii, configurat prin O.G. nr.9/2000, care în art.9 precizează că „în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept”.

În consecință, corect Curtea de apel a reținut că atât sub imperiul legii vechi cât și al noii reglementări, clauza penală convenită de părți în contractul de împrumut, în sensul transmiterii proprietății imobilului de către debitoare în cazul neachitării sumei la scadență este lovită de nulitate absolută. Principiul libertății contractuale, ca și cel al forței obligatorii a contractului, invocate de reclamantul recurent, nu pot conduce la o altă concluzie, întrucât numai convențiile „legal făcute” au putere de lege între părțile contractante (art.969 C.civ.), iar potrivit prevederilor art.5 din același cod: ”nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.