ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rezoluția din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul A.E., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen. La 03 februarie 2010, a fost înregistrată plângerea penală formulată de S.A. Inotești sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, împotriva procurorului A.E. care a soluționat dosarul nr. 695/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.

In conținutul plângerii, autorul acesteia susține că soluția adoptată în Dosarul nr. 695/ P/ 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil este falsă. Prin ordonanța nr. 695/P/2002, din 14 noiembrie 2007, procurorul A.E. a dispus clasarea cauzei privind plângerea S.A. Inotești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 208-209 lit. g) și i) C. pen., având în vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale, care nu a fost întrerupt, s-a împlinit, fără ca autorii faptei să fie identificați. Societatea sesizase faptul că, în noaptea de 15/16 septembrie 2007, persoane necunoscute au pătruns în sediu, de unde au sustras mai multe bunuri. Prin rezoluția nr. 305/11/2/2007, din 22 noiembrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mirii s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A.

Inotești împotriva ordonanțe! de clasare, reținându-se că organele de cercetare penală au efectuat mai multe activități în vederea identificării autorilor faptei, fără a rezulta descoperirea lor pe durata termenului de prescripție a răspunderii penale. Prin sentința penală nr. 3 din 07 ianuarie 2008, Judecătoria Mizil, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A. Inotești împotriva ordonanței și a rezoluției arătate mai sus, apreciind că în mod legal și temeinic a dispus clasarea cauzei. Competența de soluționare a plângerii penale formulate de S.A. Inotești aparține Secției de urmărire penală și Criminalistică Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât în prezent procurorul A.E.

își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Din examinarea acestei plângeri, rezultă că fapta de abuz în serviciu sesizată nu există, întrucât în mod temeinic și legal s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea S.A. Inotești cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Unica modalitate de apreciere a legalității și temeiniciei unei astfel soluții este prevăzută de art. 278 și următoarele C. proc. pen. Atât timp cât în urma împlinirii acestei prevederi s-a apreciat, ca în cazul de față, că soluția este legală și temeinică, această apreciere nu mai poate fi înlăturată în niciun fel. In această situație, o faptă de abuz în serviciu, comisă în adoptarea unei soluții temeinice și legale, nu poate exista.

In plus, fapta magistratului de a adopta o soluție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu poate constitui o infracțiune, singura cale care trebuie urmată de persoana nemulțumită de conținutul soluției fiind, așa cum s-a mai arătat, cea reglementată de art. 278 și următoarele C. proc. pen. Împotriva rezoluției din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010, a formulat plângere petenta S.A. Inotești, prin reprezentant D.M., cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 7082 /1/2010. În plângerea sa, petiționara a reiterat nemulțumirea față de soluția pronunțată în rezoluția procurorului criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

Examinând rezoluția atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, iar plângerea petiționarei este nefondată. Din actele premergătoare în cauza ce au format obiectul dosarului penal nr. 378/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, rezultă că nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. pretins săvârșite de către magistratul procuror A.E. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, deoarece fapta nu există.

Împrejurarea că magistratul procuror a pronunțat o soluție defavorabilă petiționarei nu poate determina întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta o apreciază că ar fi săvârșit-o procurorul. Judecând plângerea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a verificat plângerea formulată de petenta S.A. Inotești, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organele de urmărire penală.

Îndeplinirea, de către intimata magistrat procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale, în prezența unor elemente de natură a nu-i pune la îndoială buna-credință, nu constituie temei pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. Soluția adoptată de către procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., respectiv de neîncepere a urmăririi penale în cauza având ca obiect plângerea numitei S.A. Inotești privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., de către magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, deoarece fapta nu există s-a făcut cu respectarea acestor dispoziții, petenta înțelegând să valorifice criticile și nemulțumirile față de această soluție, prin exercitarea unui control judiciar efectuat de instanța competentă.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentei. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inotești, prin reprezentant D.M., împotriva rezoluției din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010 și va menține rezoluția atacată. In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inotești, prin reprezentant D.M., împotriva rezoluției din 2 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 378/P/2010. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2011