ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3660/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2017, petenta A. București a formulat cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluționarea apelului declarat de pârâta A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B., împotriva sentinței civile nr. 711/22.11.2016 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2016, având ca obiect "drepturi bănești".

Prin încheierea din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de petenta A. București.

Împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, petenta A. a declarat recurs.

Fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta A. solicită admiterea cererii de recuzare formulată în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curtea de Apel Galați.

În motivare, a arătat că recuzarea s-a întemeiat pe suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați ar putea fi știrbită.

Reiterând argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recuzare, recurenta arată că în data de 03.05.2017 a fost respinsă de către instanța competentă extinderea probatoriului, respectiv administrarea probei cu martori și cu interogatoriul intimatei, probe absolut necesare în stabilirea situației de fapt.

Susține că dosarul reprezintă un litigiu de muncă, iar instanța se include în cadrul instanțelor care prezintă o prejudecată în sensul că angajații au întotdeauna dreptate, iar angajatorii sunt de rea-credință, îndeplinindu-se astfel prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv judecătorul și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Opinia instanței ar trebui să fie formată în baza administrării probatoriului de la dosar coroborat cu susținerile fiecărei părți, imparțialitatea instanței fiind grav afectată întrucât rezonează cu intimata-reclamantă având calitatea de angajat, iar atitudinea în proces a completului de judecată de ignoranță și de sfidare la adresa calității sale de angajator.

Deși a depus la termenul de judecată din data de 28.04.2017 Decizia nr. 5/2014 a ICCJ potrivit căreia se reglementează aceste raporturi de muncă atipice, instanța a făcut referire la faptul că nu înțelege să țină cont, deși erau de imediată aplicare și esențiale soluționării cauzei.

Apreciază că, raportat la actele existente, se impune recuzarea completului de judecată pentru a fi înlăturate suspiciunile care ar putea să apară cu privire la imparțialitatea instanței, având în vedere mențiunile acesteia conform cărora a fost exprimată deja o părere referitoare la cauză în beneficiul angajatei fără să fie analizate toate mijloacele de probă necesare stabilirii situației de fapt.

Prin admiterea cererii de recuzare, consideră recurenta, se va elimina orice prezumție a faptului că soluția ar putea fi determinată nu doar de probatoriul administrat sau de dispozițiile legale aplicabile ci și de ideile preconcepute ale judecătorului raportate la afinitatea față de una dintre părți sau de poziția acesteia, în condițiile absenței unui mecanism eficace și rapid de control al încheierilor pronunțate în materia recuzării și de principiul aparenței înfăptuirii justiției, ceea ce e de natură a menține suspiciuni nu doar a judecătorilor implicați în cauză, ci și asupra întregului sistem judiciar.

În baza prevederilor art. 478 alin. (4) din noul C. proc. civ. părțile pot să își expliciteze pretențiile, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceasta nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță, aspecte care trebuie avute în vedere în prezenta speță.

Recurenta invocă prevederile art. 479 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ. privind posibilitatea ca instanța de apel să dispună refacerea și completarea probelor în cazul în care le consideră necesare soluționării cauzei, fără a se antepronunța cu privire la litigiu.

Raporturile de muncă din speță, mai susține recurenta, sunt raporturi atipice, iar instanța nu a luat în considerare Decizia nr. 5/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neștiind exact motivele Curții de Apel Galați.

În opinia recurentei, instanța și-a format părerea fără a analiza speța în detaliu, solicitând răspuns dacă s-au efectuat plățile către angajată deși plata salariilor în raporturile de muncă privind proiectele europene se realizează în raport de încasările autorității contractante și de data la care se efectuează viramentele sumelor de bani.

Invocă și prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ale art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în referire la art. 6 par. 1 din Convenție, exigența imparțialității presupunând ca încrederea pe care judecătorul trebuie să o inspire părților și publicului fiind esențială și decisivă, și fără a se lua în considerare o anumită prejudecată sau părere formată anterior.

Ambele criterii obiectiv și subiectiv trebuie să convingă un observator exterior că imparțialitatea judecătorului cauzei nu ar putea fi afectată, iar posibilitatea de a formula cerere de abținere reprezintă un remediu legal pentru astfel de situații, pe lângă cele asigurate părții interesate (recuzarea).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 53 și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Intimata B. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 23 mai 2018, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedurǎ civilǎ, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 26 septembrie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Deși recurenta nu și-a încadrat criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată că anumite susțineri pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cum în mod legal a constatat Curtea de Apel Galați, cauza demersului judiciar al petentei A. în formularea cererii de recuzare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., l-a constituit dispoziția instanței de apel de a respinge cererea de administrare a unor probatorii.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca în situația când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil.

Contrar susținerilor recurentei, pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Galați a arătat cu justețe că soluționarea cererii referitoare la administrarea unor probe reprezintă doar o etapă a judecății, cu care instanța a fost învestită și nu poate constitui, în sine, un motiv care să impună recuzarea judecătorilor.

S-a reținut în mod legal că solicitarea apelantei vizând administrarea unui probatoriu extins face parte din categoria cererilor formulate în cursul judecății și, dată fiind anterioritatea administrării probelor față de pronunțarea unei decizii vizând soluționarea apelului, nu este întrunită condiția antepronunțării, după cum nu este posibilă nici schimbarea acestei ordini a pronunțării.

Este de menționat că în lumina textului de lege menționat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecății.

Asupra problemei imparțialității Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sensul că noțiunea de imparțialitate la care face referire art. 6 paragraful 1 are a fi apreciată într-un dublu sens, imparțialitatea subiectivă și cea obiectivă, astfel cum a susținut și recurenta.

Este adevărat că instanța europeană a reținut, că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparțial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluționare este obligat să se abțină să o examineze, dar este de reținut că aceeași instanță a subliniat în repetate rânduri că imparțialitatea personală a unui magistrat (nepărtinirea), de care se prevalează recurenta în speță, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Dar, apreciind că aparențele au un rol decisiv Curtea a statuat și că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de lipsă de imparțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei măsuri. De asemenea, cunoașterea aprofundată a dosarului de către un judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparțialitatea sa la momentul judecării lui pe fond. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (cauza Morel c/Franta, 6 iunie 2000), aspecte reținute cu justețe de Curtea de Apel Galați.

Or, ceea ce se impută de către A. este împrejurarea că prin încheierea de ședință din data de 03.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Galați, completul C5A format din doamnele judecători C. și D. a respins ca nefiind utile cauzei probele solicitate de apelanta-petentă, respectiv: proba cu un martor, acte și interogatoriul intimatei.

Astfel cum s-a arătat, nemulțumirea părții cu privire la desfășurarea și măsurile dispuse de completul de judecată învestit cu soluționarea apelului, faptul că recurentei i-a fost respinsă cererea de administrare a unor probatorii de către instanța de apel, nu pot echivala cu o antepronunțare în înțelesul art. 42 pct. 1 C. proc. civ. și nici nu rezultă că s-ar fi creat premisele și aparența existenței unor suspiciuni cu privire la imparțialitatea membrilor completului de judecată, astfel cum pretinde recurenta.

Prin urmare, nemulțumirea părții cu privire la soluțiile date asupra chestiunilor prealabile anterior evocate nu poate fi substituită motivului de recuzare prevăzut de pct. 1 al art. 42 C. proc. civ., fiind absurd să acredităm ideea că, în situația în care măsurile dispuse de judecător în timpul ședinței de judecată nu concordă cu voința părților, judecătorul și-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că nu este imparțial.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., că încheierea atacată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel Galați dând o corectă eficiență textelor legale incidente în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, menținând hotărârea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.