ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3370/2018

HOTĂRÂRE

04.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3370/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială "B.", revizuirea sentinței civile nr. 1319 din 08.11.2010 a Tribunalului Buzău și a Deciziei nr. 197 din 02.02.2011 a Curții de Apel Ploiești, pronunțate în Dosarul nr. x/2010, susținând că sunt potrivnice hotărârilor reprezentate de sentința civilă nr. 194 din 06.02.2013 a Tribunalului Buzău și Deciziei civile nr. 1542 din 29.05.2013 a Curții de Apel Ploiești, pronunțate în Dosarul nr. x/2012, prin care unei colege de serviciu i s-a admis o acțiune similară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865.

Prin Decizia nr. 93 din 07.05.2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și anume: existența unor hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, hotărârile să fie date în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat» sau dacă a fost invocată instanța să fi omis a se pronunța asupra sa și să se solicite anularea celei de a doua hotărâri.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege întrucât hotărârile pretins potrivnice nu sunt pronunțate între aceleași persoane, așa cum prevede în mod obligatoriu textul legal, în hotărârea în raport de care se afirmă contrarietatea fiind soluționată cererea unei alte persoane decât revizuenta A., respectiv C.

În consecință nu se poate vorbi de încălcarea principiului autorității de lucru judecat, întrucât pentru existența acesteia este necesar să fie îndeplinită condiția triplei identități între cele două procese de cauză, obiect și părți, condiție ce nu se verifică în speța dedusă judecății, unde părțile sunt diferite.

Este adevărat că unei colege a reclamantei, o altă instanța de judecată i-a admis unul din capetele de cerere pe care și reclamanta îl formulase și care acesteia i-a fost respins (acordarea indemnizației de pensionare în cuantum de două salarii de bază), însă această situație nu constituie motivul de revizuire avut în vedere de legiuitor, ci este cei mult un caz de practică neunitară ai instanțelor judecătorești. în dreptul românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar judecătorii sunt liberi să aplice legea, în funcție de probele administrate în fiecare cauză în parte, raportat la propria convingere și conștiință, împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuenta A.

În motivarea cererii de recurs, revizuenta a formulat susțineri cu privire la fondul litigiilor sale, care se referă la plata indemnizației de concediu de odihnă cuvenită anului școlar 2009-2010, precum și a indemnizației de pensionare, în cuantum de două salarii în cuantumul din luna pensionării.

În ce privește cererea de revizuire, recurenta susține că o colegă a sa, aflată în aceeași situație, a obținut hotărâri favorabile.

Recurenta invocă dispozițiile art. 329 C. proc. civ. din 1865, susținând că scopul recursului nu este acela de a reforma hotărârile judecătorești, ci de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării, ceea ce în cazul său, nu s-a aplicat.

La termenul de la 4 octombrie 2018, în ședință publică, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente;

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin exercitarea acestuia urmărindu-se realizarea controlului de legalitate ai hotărârii recurate, iar nu interpretarea și aplicarea unitară a legii, astfel cum greșit susține recurenta.

Recurenta nu a invocat niciunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar din dezvoltarea susținerilor sale nu se pot identifica critici de nelegalitate sau motive de ordine publică.

Totodată, recurenta a formulat critici care nu au legătură cu argumentele instanței de apel, care vizează respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865.

Astfel, instanța a reținut că cererea de revizuire nu îndeplinește cerința triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865, întrucât hotărârile pretins potrivnice nu sunt pronunțate între aceleași persoane, așa cum prevede imperativ textul legai, hotărârea în raport de care se afirmă contrarietatea fiind soluționată la cererea unei alte persoane decât revizuenta, respectiv C.

Recurenta nu a combătut aceste argumente, ci a formulat susțineri cu privire la fondul pretențiilor sale.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea recurată și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate prin cererea de recurs nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.