ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3597/2018

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să constate calitatea pârâtului A., de lucrător al Securității.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2814 din data de 2 noiembrie 2015, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Regulamentului de Organizare și funcționare adoptat prin Hotărârea C.N.S.A.S. nr. 2/2008 și, totodată, excepția inadmisibilității acțiunii. Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată reclamant, constatând că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 466 - 482 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a formulat următoarele critici: - în mod greșit prima instanță a limitat dreptul de acces al reclamantului la calea ordinara de atac a apelului, care se formulează în termen de 30 zile și nu de 15 zile, aspect ce echivalează cu un abuz de drept; - deși a fost invocată nelegalitatea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care în opinia sa este un act cu caracter individual, judecătorul fondului nu a soluționat această excepție și nici nu a disjuns respectiva excepție pentru a fi soluționată de altă instanță, aspect ce echivalează cu încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, arătând că dispozițiile Regulamentului sunt contrare și prevederilor art. 17 din Convenție; - dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat nici din perspectiva faptului că nu i-au fost admise probele solicitate, făcând trimitere la art. 16 și 22 din C. proc. civ. și la nesocotirea principiilor dreptului la apărare și contradictorialității; - în cauză nu s-a făcut dovada, de către reclamant, a încălcării art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice sau a vreun drept recunoscut de lege, pârâtul a desfășurat activități reglementate de lege și sistemul constituțional de la acea dată, iar supravegherea persoanelor cu antecedente penale se circumscrie scopului de a veghea la siguranța și securitatea statului, dar și a binelui societății civile. În concluzie, recurentul a susținut că cererea intimatului nu îndeplinește condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind desfășurarea de activități prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, întrucât acestea au fost și sunt supuse în continuare unor limitări, solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele de casare nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În raport cu calea de atac exercitată de pârât, în temeiul dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, având în vedere și principiul legalității căii de atac reglementat de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, ca instanțe de contencios administrativ, se califică și vor fi înregistrate drept cereri de recurs, iar termenul de declarare a acestei căi de atac este prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a recurentului-pârât. 1.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 1.2 Criticile recurentului vizează nelegalitatea sentinței atacate care, în opinia părții, nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocate, iar pe fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată și, totodată, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea formulată reclamant, constatând că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Cât privește critica potrivit căreia judecătorul fondului nu s-a fi pronunțat asupra excepției de nelegalitate a Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor părții, că această excepție a fost soluționată, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, reținându-se, în mod corect, că acest act este un act administrativ cu caracter normativ, iar nu un act cu caracter individual, astfel că nu poate forma obiectul excepției de nelegalitate invocată de pârât, urmând a fi cenzurat pe calea acțiunii în anulare. Pe fondul cauzei, se reține, de asemenea, că nu pot fi primite criticile formulate de pârât. Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul B., prin cererea nr. x din 19 septembrie 2011, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securități, având gradul de maior în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 1 (1985). În această calitate, recurentul a participat activ la supravegherea informativă a titularului dosarul nr. x/1958 (cotă C.N.S.A.S.), așa cum rezultă din documentele semnate olograf, dispunând măsuri/trasând sarcini în cadrul operațiunii de urmărire informativă a numitului B., în urma constatării că în luna ianuarie 1977 a intenționat să înființeze o grupare politică de opoziție, intitulată "C.". Așadar, contrar celor susținute de recurent, motivul urmăririi informative nu este în legătură cu sancționarea anterioară a persoanei urmărite, pentru săvârșirea unei infracțiuni, și nici în scopul apărării siguranței naționale, ci pentru exprimarea intenției acesteia, de înființare a unui partid politic de opoziție, deci, exclusiv pe criterii politice. Recurentul-pârât, în baza Notei Raport din 7 februarie 1977, a aprobat măsura avertizării numitului B., în prezența organelor de partid și de stat și a familiei sale, instruirea informatorului în sensul de a comunica, în fals, că la rândul său a fost avertizat la locul de muncă, în scopul "acoperirii" acestuia, adoptând măsuri, în continuare, pentru supravegherea informativă a persoanei urmărite. Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de fond, respectiva măsură fost dusă la îndeplinire, recurentul întocmind, la data de 6 aprilie 1977, planul de măsuri, prin care s-a dispus urmărirea numitului B. pentru "stabilirea intențiilor viitoare ale acestuia", "dacă în urma măsurilor luate de organele de Securitate a renunțat sau nu la intențiile sale de constituire a "partidului" preconizat, iar în cazul în care nu a renunțat ce acțiuni întreprinde în vederea punerii în aplicare a intențiilor sale", "prevenirea oricăror acțiuni întreprinse de B. și legăturile sale". Totodată, a fost detaliată modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse, prin folosirea informatorilor, interceptarea corespondenței, monitorizarea întâlnirilor cu alte persoane, astfel cum rezultă din Notele informative ale surselor D. și B., din care reiese activitatea de monitorizare continuă a vieții private a persoanei urmărite (B.). Din conținutul notelor informative întocmite rezultă cu evidență că, în activitatea desfășurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite, prin monitorizarea întâlnirilor acesteia, prin violarea secretului corespondenței, activitate desfășurată prin intermediul unor "surse" instruite în scopul determinării atâta a intențiilor cu privire la constituirea unui nou partid, dar și în scopul verificării relațiilor interumane, sociale (identificarea dacă și-a găsit un loc de muncă) sau a relațiilor intime (dacă intenționează să se căsătorească). Prin urmare, scopul vizat de recurent, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activității obișnuite de ordine și siguranță publică, nefiind orientat înspre infracționalitatea obișnuită ce intra în atribuția unui astfel de agent al forței publice, ci avea un pronunțat caracter politic, fiind în legătură cu o persoană bănuită a fi fost opozant al regimului comunist, interesând opiniile și activitățile extraprofesionale ale numitului B., în special pe fondul exprimării de către acesta a intenției de a înființa un nou partid, cum bine a sesizat judecătorul fondului. Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent și rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofițer de Securitate. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susținut doar că activitatea desfășurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit și prin activitățile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Contrar susținerilor părții, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer al Securității, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul nr. x/1958) (cotă C.N.S.A.S.), avându-l ca titular pe numitul B., așa cum se menționează și în Nota de constatare. Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoana urmărită se află în atenția organelor Securității. Planul de măsuri, cât și acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția de la acea dată și de normele internaționale la care România era parte, precum dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată. Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe larg în sentința recurată, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, respectiv art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Măsurile de «atenționare» și «avertizare» luate astfel de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menționate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze. De altfel, pentru atribuirea calității de lucrător al Securității este suficientă dovedirea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, or, în privința actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăsește cu evidență. Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". Conchizând, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea garanțiilor procesuale constând în dreptul la apărare și dreptul la dezbateri contradictorii, a căror nesocotire se invocă în mod formal de către recurent din perspectiva probelor încuviințate, judecătorul fondului administrând dovezile pe care le-a considerat utile în soluționarea cauzei și respingând motivat celelalte probe solicitate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.