ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 februarie 2015, pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 2 C. civ. din 23 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 26 februarie 2015.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 172 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 172 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., republicat (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, emis de pârâtă. În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, art. 13 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a soluționat cauza la al doilea termen de judecată, în lipsa părților, deși doar pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Astfel, la primul termen de judecată, avocatul reclamantului a solicitat amânarea cauzei din motive medicale, iar la al doilea termen de judecată, a solicitat amânarea judecării cauzei întrucât era "lipsă din profesie", conform adeverinței emisă de Baroul Prahova. Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că se impunea amânarea cauzei și la al doilea termen de judecată, pentru ca apărătorul să se poată prezenta sau, cel puțin, instanța de judecată trebuia să amâne pronunțarea, pentru depunerea de concluzii scrise. O altă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la nemotivarea hotărârii atacate, atât cu privire la cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului angajat în cauză, cât și cu privire la fondul cauzei. Contrar celor reținute de prima instanță, recurentul-reclamant arată că validarea mandatului de primar a avut loc la data de 03.07.2015, iar prima instanță nu a avut în vedere faptul că acesta avea dreptul, într-un termen de 15 zile de la data validării, să renunțe la funcția ce atrăgea incompatibilitatea. Așadar, convenția de reziliere a contractului de închiriere referitor la sediul întreprinderii familiale s-a încheiat la data de 29.06.2012, cu respectarea termenului legal. Recurentul-reclamant critică aspectele reținute de prima instanță cu privire la faptul că întreprinderea familială și-a continuat existența, întrucât a avut același sediu, până la data radierii (30.09.2014). În realitate, activitatea comercială era suspendată încă din anul 2011, iar sediul întreprinderii era distrus în proporție de 60%, fiind, prin urmare, nefuncțional. Suspendarea temporară a activității întreprinderii familiale a fost aprobată pentru perioada 12.09.2011 - 09.09.2014, prin Rezoluția Oficiului Național al Registrului Comerțului nr. 12219/14.09.2011, astfel că, anterior alegerii recurentului în calitate de primar, acesta nu mai deținea calitatea de membru al întreprinderii familiale, respectiv calitatea de comerciant. O dovadă în plus a inactivității întreprinderii familiale o reprezintă Decizia nr. 60739/28.09.2011, emisă de Agenția Finanțelor Publice a Orașului Văleni, referitoare la anularea înregistrării în scopuri de TVA a entității juridice. Recurentul-reclamant arată că, deși a făcut dovada cu înscrisuri a celor susținute, prima instanță nu le-a luat în considerare, iar hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate probele prezentate. Recurentul-reclamant apreciază că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată fără a analiza argumentele prezentate cu privire la definirea noțiunii de "comerciant", în raport de dispozițiile art. 3, art. 7 și art. 9 din C. com., ale O.U.G. nr. 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale art. 3 din C. civ. Față de aceste texte de lege, calitatea de comerciant nu presupune doar o operațiune de înregistrare, ci încheierea unor acte juridice sau săvârșirea unor operațiuni juridice cu caracter comercial. În cauză, chiar dacă exista o înregistrare a formei de organizare, funcționarea acesteia era suspendată temporar și nu era îndeplinită condiția prevăzută de O.U.G. nr. 44/2008, privind existența unui sediu. 3.2. Prin concluziile orale, formulate în ședința publică de la termenul din 24 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a invocat un motiv de recurs nou, pe care l-a apreciat a fi de ordine publică, prin care a susținut nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, pe motiv că, în partea de concluzii, respectiv la fila x din raport, este indicată o altă persoană evaluată, respectiv B., iar nu recurentul-reclamant.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 ianuarie 2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este corectă sub aspectul reținerii stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul A. în perioada 21.06.2012 - 07.06.2014, întrucât art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu condiționează calitatea de comerciant de desfășurarea efectivă a activităților economice. Totodată, intimata-pârâtă a învederat că suspendarea activității Întreprinderii Familiale "C." nu înlătură calitatea de comerciant a recurentului-reclamant, calitate ce se pierde doar prin radierea entității juridice din registrul comerțului. Prin urmare, simpla deținere a calității de comerciant - persoană fizică autorizată, concomitent cu funcția de primar, reprezintă o încălcare a regimului incompatibilităților. În ceea ce privește calitatea de comerciant, intimata-pârâtă apreciază că această noțiune desemnează, conform Codului comercial, o persoană fizică sau juridică, care săvârșește fapte de comerț cu caracter profesional. Între această noțiune și noțiunea de profesionist există o relație parte-întreg, iar noțiunea de profesionist nu o exclude pe cea de comerciant. În accepțiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianți, iar prin înregistrarea în registrul comerțului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înțelesul Legii nr. 161/2003 și se supun interdicțiilor prevăzute de această lege.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: II.1. Referitor la motivul de recurs invocat a fi de ordine publică, vizând nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015 Recurentul-reclamant A. a invocat, în fața instanței de recurs, o cauză de nulitate absolută a raportului de evaluare contestat în cauză, justificată de menționarea, în cuprinsul rubricii "Concluzii", a unui nume diferit de cel al persoanei evaluate. Temeiul de drept indicat de recurentul-reclamant este art. 178 C. proc. civ. Analizând motivul nou de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu se încadrează în prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând fi calificat drept un motiv de recurs de ordine publică, neîncadrându-se, de altfel, în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Neconformitatea sesizată de recurentul-reclamant cu privire la raportul de evaluare reprezintă, în realitate, un motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat și trebuia să facă obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond. Omisiunea invocării, prin cererea introductivă, a unor motive de nelegalitate a actului administrativ, nu poate fi îndreptată prin formularea lor direct în fața instanței de recurs, prin mijlocul procedural al invocării unui motiv de recurs de ordine publică. Prevederile art. 178 C. proc. civ. (invocate de recurentul-reclamant în susținerea caracterului de ordine publică a motivului nou de recurs), potrivit cărora nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a judecății cauzei, nu se referă la criticile de nelegalitate ale actului administrativ ce face obiectul judecății, ci la nulitatea actelor de procedură întocmite pe parcursul soluționării cauzei, având în vedere că articolele 174 - 179 din C. proc. civ. sunt grupate în Capitolul III, intitulat "Nulitatea actelor de procedura" al Titlului II, intitulat "Actele de procedură", din acest act normativ. În consecință, cauza de nulitate a raportului de evaluare, invocată de recurentul-reclamant pentru prima dată în fața instanței de recurs, nu poate fi supusă analizei Înaltei Curți, pe de-o parte, întrucât nu poate fi calificată drept un motiv de recurs de ordine publică, iar pe de altă parte, întrucât nu a făcut obiectul învestirii instanței de fond. II.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise acestui motiv de casare, s-au raportat la împrejurarea că prima instanță nu a acordat un nou termen de judecată, la solicitarea recurentului-reclamant, motivat de imposibilitatea de prezentare a avocatului angajat în cauză și, deși numai pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a procedat la judecarea cauzei și nu a dispus amânarea pronunțării, pentru a da posibilitatea depunerii concluziilor scrise. Prin urmare, a susținut recurentul-reclamant, a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut atât de dispozițiile constituționale, cât și de C. proc. civ. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte reține că, la termenul de judecată din 3 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, motivat de imposibilitatea de prezentare a apărătorului angajat în cauză, cerere care a fost admisă de instanță. La termenul de judecată următor, din data de 16 septembrie 2015, reclamantul a depus o nouă cerere de amânare, ca urmare a imposibilității de prezentare a apărătorului angajat în cauză, căreia i-a anexat o adeverință emisă de Baroul Prahova sub nr. x/10.09.2015, din care rezulta că doamna avocat D. "lipsește din profesie în perioada 11.09.2015 - 17.09.2015". Această cerere a fost respinsă de instanța fondului, conform încheierii de ședință de la termenul de judecată din 16 septembrie 2015. Potrivit art. 222 din C. proc. civ.: "(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise." În viziunea legiuitorului, amânarea judecății cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligație, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelație cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părții în solicitarea amânării, precum și caracterul excepțional al amânării. Dreptul de apreciere al judecătorului cauzei nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție și nici principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim și previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Așadar, la momentul respingerii cererii de amânare, judecătorul fondului și-a exercitat prerogativa legală de apreciere, reținând că această cerere este neîntemeiată, întrucât este a doua cerere de acordare a unui nou termen de judecată, pentru același motiv, respectiv imposibilitate de prezentare a avocatului angajat în cauză. Înalta Curte reține că, chiar dacă în cererile de amânare formulate succesiv, s-au invocat motive diferite ale imposibilității de prezentare a avocatului angajat în cauză, această împrejurare nu obligă judecătorul cauzei la încuviințarea celei de-a doua cereri de amânare, întrucât temeinicia cererii este analizată de la caz la caz, în raport de condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ. Cât privește amânarea pronunțării, dispozițiile art. 222 alin. (2) din C. proc. civ. dispun că această amânare se face doar "la cererea părții", așadar nu se poate dispune de instanța de judecată din oficiu, iar în cauză niciuna din părți nu a formulat o astfel de cerere. În ceea ce privește critica soluționării cauzei în lipsa reclamantului și fără ca acesta să formuleze o astfel de cerere, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, cauza fiind soluționată potrivit dispozițiilor art. 153, corelat cu art. 223 alin. (1) și art. 411 C. proc. civ., având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, formulată de pârâtă Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare. Lipsa reprezentantului convențional al reclamantului, în fața instanței, la termenul de judecată stabilit, nu împiedică judecarea cauzei, atât timp cât nu s-a formulat o cerere temeinic justificată de amânare a cauzei, asistența juridică nu este obligatorie, iar dreptul la apărare al părților a fost asigurat prin acordarea posibilității de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele pe care le consideră necesare, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și, ulterior, în procedura cercetării judecătorești. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea dreptului său la apărare fiind nefondate. II.3. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului. Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate, considerentele hotărârii explicând soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod real probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este neîntemeiată acțiunea cu care a fost învestit. Din punct de vedere al tehnicii de motivare a unei hotărâri judecătorești, Înalta Curte va reține că maniera de redactare (mai extinsă sau mai restrânsă) depinde de fiecare judecător în parte, iar hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale cuprins în actul administrativ contestat, precum și apărărilor formulate de intimata-pârâtă, nu reprezintă o necercetare a motivelor cererii de chemare în judecată, în sensul celor susținute de recurentul-reclamant, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii. În consecință, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. II.4. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, pentru considerentele ce se succed: Chestiunea esențială ce se impune a fi lămurită în cauză vizează modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora: "Funcția de primar și viceprimar, primar general și primar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) calitatea de comerciant persoană fizică". În cauză, prin raportul de evaluare contestat, s-a reținut că recurentul-reclamant A. a deținut simultan, în perioada 21.06.2012 (data validării în funcție) - 07.06.2014, atât funcția de primar al comunei Sângeru, județul Prahova, cât și calitatea de reprezentant al Întreprinderii Familiale "C.". Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că data validării în funcția de primar a recurentului-reclamant A. a fost corect indicată, atât de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, cât și de instanța fondului, ca fiind data de 21 iunie 2012, criticile recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiate. Astfel, hotărârea de validare a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 21 iunie 2012, în Dosarul nr. x/2012, data de 3 iulie 2012 reprezentând data la care recurentul-reclamant a prestat jurământul în fața Consiliului local al comunei Sângeru. Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte, pe care le apreciază a fi esențiale în soluționarea prezentei cauze: - reclamantul a fost validat în funcția de primar al comunei Sângeru, județul Prahova, la data de 21.06.2012, conform încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. x/2012; - la data de 29.06.2012, s-a încheiat, între Primăria comunei Sângeru și Întreprinderea Familială "C.", Convenția de reziliere a contractului de închiriere aferent spațiului folosit de întreprinderea familială drept sediu social; - la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, înregistrarea mențiunilor privind suspendarea activității Întreprinderii Familiale "C." - prin Rezoluția nr. 12219/14.09.2011, emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus înregistrarea mențiunii și suspendarea activității Întreprinderii Familiale "C.", de la data de 12.09.2011, până la data de 09.09.2014; - la data 28.09.2011, s-a emis de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Văleni, Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a Întreprinderii Familiale "C.", ca urmare a înscrierii în registrul comerțului a stării de inactivitate temporară; - la data de 30.09.2014, în baza Rezoluției nr. 16391/30.09.2014, emisă de Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus radierea din registrul comerțului a Întreprinderii Familiale "C." - la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privitoare la continuarea activității comerciale de către Întreprinderea Familială "C.", ulterior suspendării temporare a activității. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că, începând cu data de 12.09.2011, Întreprinderea Familială "C." nu s-a manifestat ca entitate activă, nici în plan juridic și nici în plan economic, neînregistrând venituri din activități economice autorizate. Norma instituită de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi interpretată doar în litera ei, ci și prin raportare la rațiunea avută în vedere de legiuitor pentru edictarea sa. Scopul reglementării cazurilor de incompatibilitate îl reprezintă asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, precum și prevenirea și combaterea corupției, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice. Asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și prevenirea faptelor de corupție, se realizează doar în situația în care există premise reale, de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când are loc o exercitare efectivă a actelor de comerț și a calității de comerciant, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale incompatibile cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o astfel de interpretare dă sens reglementării legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifica limitarea exercitării unor drepturi. Aplicând aceste principii la cauza de față, Înalta Curte constată că, atât timp cât activitatea Întreprinderii Familiale "C." a fost în mod legal suspendată, iar reclamantul a avut doar formal calitatea de întreprinzător, fără manifestări economice, juridice ori de altă natură, specifice întreprinderii familiale, nu se poate reține existența stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, decât prin aplicarea în abstract a normei legale, fără a ține seama de scopul pentru care aceasta a fost edictată. În consecință, Înalta Curte apreciază că hotărârea de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, impunându-se reformarea soluției primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și a anulării raportului de evaluare contestat. În raport de caracterul fondat al acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului-reclamant, referitoare la calificarea persoanelor fizice care desfășoară activități economice, ca având calitatea de comercianți, potrivit Codului comercial, respectiv de profesioniști, potrivit C. civ. din 2009. În cauza de față, Înalta Curte a reținut că recurentul-reclamant A. nu a desfășurat activități economice prin intermediul Întreprinderii Familiale "C.", activitatea acestei entități juridice fiind în mod legal suspendată, astfel încât stabilirea sensului noțiunilor de care legiuitorul a uzat în actele normative indicate nu este relevant, neputând conduce la schimbarea soluției instanței de control judiciar. Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, dispunând anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de pârâtă.