ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 22 mai 2018, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. c) și art. 44 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 86/2006, precum și a dispozițiilor art. 46 și art. 47 din același act normativ.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (12) și (13) din Legea nr. 85/2014, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, în esență, criticile sale vizând greșită soluționare a acestei cereri.

Recurentul a susținut că prima instanță a considerat că, fiind sancționat pentru neplata contribuțiilor, dispozițiile atacate reglementează onorariile cuvenite practicienilor în insolvență în anumite situații speciale, nefăcând legătura între cauză și efect, întrucât nereglementarea situațiilor învederate determină lipsa de onorariu pentru activitatea desfășurată de practicianul în insolvență și care a încetat, fiind înlocuit de un alt practician în insolvență.

În acest sens, a făcut trimitere la dosarul în care a fost numit practician în insolvență, iar ulterior a fost înlocuit, fără să primească o remunerație pentru munca prestată, cauza fiind reprezentată de lipsa reglementării legislative, or, în aceste condiții, a fost în imposibilitate să achite datoriile cu titlu de contribuții profesionale pentru care a fost exclus din profesie.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinări, intimații-pârâți Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România și Instanța Locală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România au invocat excepția tardivității recursului, excepție care ulterior nu a mai fost susținută, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 12 din 9 iunie 2017 emisă de intimata-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

În cadrul acestui proces, reclamantul a formulat două cereri de sesizare a Curții Constituționale, prezentul demers judiciar vizând soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (12) și (13) din Legea nr. 85/2014.

Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor sus-menționate, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerințelor legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Dispozițiile art. 57 alin. (12) și (13) din Legea nr. 85/2014, prevăd: "(12) Dacă adunarea creditorilor a infirmat administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, înainte de a-i fi stabilit onorariul, pentru activitatea desfășurată până la data infirmării onorariul va fi stabilit de către judecătorul-sindic în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din suma aprobată se va scădea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotărârea judecătorească privind desemnarea, dacă a fost încasat.

(13) În cazul desființării pentru orice motive a hotărârii de deschidere a procedurii, instanța care va desființa hotărârea va decide asupra onorariului practicianului, aplicându-se corespunzător alin. (2), iar plata acestui onorariu și a cheltuielilor de procedură va fi suportată de pârât sau de reclamant, potrivit reglementărilor privitoare la cheltuielile de judecată din C. proc. civ."

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Obiectul cauzei deduse judecății se referă la sancțiunea aplicată reclamantului pentru neplata contribuțiilor/cotizațiilor/taxelor datorate organismului profesional.

Din conținutul dispozițiilor art. 57 alin. (12) și (13) din Legea nr. 85/2014, contestate pe calea excepției de neconstituționalitate, rezultă că acestea reglementează chestiunea onorariilor cuvenite practicienilor în insolvență în anumite situații speciale, fără legătură cu organismul profesional.

Prin urmare, cum corect a reținut și judecătorul fondului, prevederile legale contestate nu au legătură cu obiectul litigiului dedus judecății, nefiind aplicabile cauzei, iar, pe de altă parte, lipsa reglementării legislative invocată de parte nu poate forma obiect al excepției de neconstituționalitate.

Altfel spus, reclamantul a cerut sesizarea Curții Constituționale a României pentru ca instanța constituțională să se substituie puterii legiuitoare și să-și abroge competențe contrare dispozițiilor și principiilor constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Așadar, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 57 alin. (12) și (13) din Legea nr. 85/2014.

Referitor la susținerea recurentului-reclamant, în sensul că după închiderea dezbaterilor nu mai sunt acceptate niciun fel de înscrisuri, referindu-se la chitanțele legate de onorariile avocațiale, instanța de control judiciar apreciază că nu poate fi primită.

În cauză, se constată că intimatele-pârâte au solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor depuse în justificarea acestora.

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Se reține că cererea privind solicitarea cheltuielilor de judecată reprezintă ultimul act al dezbaterilor dintr-o etapă procesuală și faptul că nu s-a identificat o normă care să prevadă expres ce formă trebuie să îmbrace solicitarea și dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaților.

Se apreciază astfel că dovada cheltuielilor de judecată prezentată la data închiderii dezbaterilor, în cadrul concluziilor formulate asupra căii de atac exercitate în cauză, nu poate fi supusă sancțiunii prevăzute de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., nereprezentând înscrisuri în sensul acestui text de lege,

În plus, dovezile privind cheltuielile de judecată solicitate în prezenta cauză au prezentate părții adverse, aceasta fiind în măsură să formuleze concluzii inclusiv sub aspectul cuantumului lor, fiind respectat principiul contradictorialității și cu privire la această cerere accesorie.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv de 1.428 RON și 1500 RON, apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la complexitatea pricinii, activitatea prestată efectiv de avocați și onorariile avocațiale, caracterul cheltuielilor de judecată trebuie să fie unul rezonabil, în raport cu criteriile prevăzute de acest text de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de câte 300 RON, către intimatele -pârâte Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din României și Instanța Locală de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM