ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3080/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Muntenia Nord SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 165 din 7 decembrie 2015 privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 908 din 8 decembrie 2015, emis de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Muntenia Nord SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord SA, solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecarea litigiului în fond cu consecința admiterii cererii de suspendare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea recursului.

În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.);

În urma expunerii situației de fapt, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, precum și cu depășirea limitelor învestirii instanței, prejudecând fondul cauzei, aspecte care atrag nulitatea hotărârii.

Astfel, susține recurenta, referitor la condiția pagubei iminente, că instanța a reținut, cu încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, că producerea unui prejudiciu a fost invocat prin raportare la un Ordin subsecvent, achiesând la apărările ANRE, fără o minimă analiză a aspectelor invocate de reclamantă în vederea demonstrării pagubei iminente. Instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților acest aspect referitor la paguba iminentă, care este străin de prezenta cauză, astfel încât să poată fi formulate apărările corespunzătoare.

Tot circumscris acestui caz de casare, recurenta a invocat și aspectul că instanța a prejudiciat fondul cauzei, pronunțându-se asupra motivului de nelegalitate din cuprinsul pct. 2.6. al cererii de suspendare (privind încălcarea principiului neretroactivității) cu privire la care instanța trebuia să analizeze doar aparența de nelegalitate, iar nu temeinicia acestui motiv apreciindu-se că instanța a depășit granițele analizei ce trebuia făcută în cadrul cererii de suspendare, respectiv a aparenței de nelegalitate a actului administrativ.

De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat aparența de nelegalitate a actului administrativ din perspectiva tuturor motivelor invocate de reclamantă, sub pretextul că analiza acestor motive ar prejudeca fondul cauzei, limitându-se la doar două dintre acestea.

Față de această împrejurare, a considerat recurenta că instanța ar fi trebuit să analizeze aparența de nelegalitate din perspectiva motivelor invocate în sprijinul dovedirii cazului bine justificat fără a antama fondul cauzei, însă nu s-a analizat deloc aparența de nelegalitate din perspectiva celorlalte motive, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

S-a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

Astfel, a susținut recurenta că, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a analizat selectiv două dintre motivele de nelegalitate invocate, reținând însă în mod corect că este îndeplinită condiția cazului bine justificat prin raportare la nerespectarea cerinței motivării actului administrativ.

Cu privire la celelalte motive de nelegalitate, prima instanță a reținut că analiza acestora ar implica o verificare aprofundată a împrejurărilor de fapt sau de drept care ar prejudeca fondul cauzei. Prin urmare, instanța nu a analizat deloc celelalte motive, respectiv pct. 2.2. - 2.5., 2.7., 2.8., dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii de suspendare, deși acestea demonstrau aparența de nelegalitate a actului administrativ.

De asemenea, și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, s-a arătat că instanța s-a limitat la o motivare sumară încălcându-se dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiind invocată, în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Albina c. României, 28 iulie 2005.

În ceea ce privește motivele străine de natura cauzei, a susținut recurenta că, referitor la paguba iminentă, prima instanță a reținut că reclamanta invocă producerea unui prejudiciu printr-un Ordin subsecvent și nu prin cel dedus judecății.

Tot motiv străin de natura cauzei consideră recurenta și împrejurarea că analizând motivul 2.6. din cuprinsul cererii de suspendare instanța a antamat fondul cauzei, pronunțând-se pe fondul acesteia prin argumente străine de cadrul procesual al cererii de suspendare.

A fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a prevederilor legale cuprinse în art. 14, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

S-a susținut că, în ceea ce privește paguba iminentă, prin Ordinul nr. 165/2015 a fost eliminat plafonul prevăzut anterior de art. 105 alin. (1) din Metodologie în cazul scăderii tarifelor, această reglementare afectând în mod grav activitatea reclamantei, capacitatea de finanțare, derularea programului investițional, precum și serviciul public de distribuție a energiei electrice. Ca urmare a eliminării plafonului, orice scădere viitoare a tarifelor se va putea face de către autoritatea de reglementare fără ca aceasta să fie obligată să țină cont de un prag maxim de scădere, fapt ce va antrena un puternic impact financiar asupra operatorilor din domeniu, aceștia fiind în imposibilitatea de a prevedea limita până la care s-ar putea face eventuale scăderi viitoare.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 14 raportate la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004, prima instanță prejudiciind fondul cauzei, procedând la analiza temeiniciei motivului de nelegalitate din cuprinsul pct. 2.6. al cererii de suspendare.

În acest sens au fost reiterate argumente cuprinse în cererea introductivă de instanță care justifică, în opinia recurentei, întrunirea condiției cazului bine justificat.

S-a arătat, cu privire la încălcarea principiului neretroactivității, având în vedere că proiectele de Ordine pentru aprobarea tarifelor specifice au prevăzut scăderi mai mari decât plafonul stabilit de Ordinul nr. 72/2013, în forma în vigoare la momentul publicării Proiectelor de Ordine menționate, iar aceste tarife nu au suferit modificări ulterior adoptării și publicării Ordinului nr. 165/2015, că rezultă că acestea din urmă au fost întocmite în baza Ordinului nr. 165/2015, care a fost aplicat anterior intrării sale în vigoare.

De asemenea, s-a arătat că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, actul administrativ nefiind efectiv dezbătut în cadrul Comitetului de reglementare.

S-a arătat că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul transparenței decizionale, fiind, de asemenea, adoptat fără realizarea analizei preliminare/a studiului de impact, cu încălcarea Legii nr. 52/2003 și a Legii nr. 24/2000; în procedură de urgență, cu scurtarea termenului de formulare a concluziilor, cu încălcarea principiului publicității.

Un alt motiv care justifică întrunirea condiției cazului bine justificat, îl constituie încălcarea principiilor stabilității/predictibilității reglementărilor în sectorul energiei electrice, precum și principiul stabilității prețurilor. De asemenea, se încalcă dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra veniturilor, prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a speranței legitime.

În același sens, se susține că actul normativ încalcă principiul reglementării nediscriminatorii precum și a prevederilor Directivei 2009/72/CE, care instituie expres obligația autorității de reglementare de a stabili sau aproba, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea cauzelor și condițiilor privind tarifele de conectare și acces la rețelele naționale, inclusiv tarifele de transport și de distribuție sau metodologiile referitoare la acestea.

S-a arătat în cuprinsul motivelor de recurs și că Ordinul nr. 165/2015 contravine obiectivelor reglementărilor din sectorul energetic în ceea ce-i privește pe operatorii de distribuție, fiind un act nelegal care afectează în mod grav activitatea recurentei-reclamante.

Având în vedere toate argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1086 din 1 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 mai 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord SA împotriva Sentinței nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările intimatei.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, prin Ordinul nr. 165 din 7 decembrie 2015 privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 908 din data de 8 decembrie 2015, s-a stabilit că: la articolul 105, alin. (1) va avea următorul cuprins "Începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare (respectiv 2016 s.n), tarifele de distribuție nu vor crește de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat", în condițiile în care anterior, dispoziția avea următorul conținut:

"Începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție pot varia de la un an la altul în termeni reali cu cel mult 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și 7% pentru tariful mediu ponderat."

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cu privire la cadrul procesual, se impune precizarea că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate legate de impactul ordinului asupra pieței relevante necesită un probatoriu complex și o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Analizând punctual motivele de recurs invocate, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța reține că acesta vizează încălcarea unor norme de procedură, sancționată cu nulitatea absolută, aspectele invocate de recurentă neputând fi încadrate în acest motiv.

Deși recurenta formulează o serie de aprecieri de natură teoretică cu privire la încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, precum și la depășirea limitelor învestirii instanței, prejudecând fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că, în fapt, judecătorul fondului a reținut în analiza lipsei pagubei iminente o apărare formulată de pârâtă, nefiind vorba despre depășirea limitei investirii prin invocarea unui alt act administrativ subsecvent.

Totodată, se constată că raționamentul recurentei-reclamante, referitor la prejudicierea fondului cauzei prin analizarea motivului de nelegalitate privind retroactivitatea ordinului este lipsit de fundament juridic, în condițiile în care acest motiv a fost invocat expres în dovedirea cazului bine justificat. Recurenta-reclamantă nu a argumentat coerent în ce măsură judecătorul fondului a depășit limitele unei acțiuni în suspendarea actului administrativ doar pentru faptul că nu și-a limitat considerentele la aparența de nelegalitate.

De asemenea, nici împrejurarea că s-a apreciat că doar două din motivele invocate de către reclamantă pot face obiectul unei cercetări în prezenta cauză, nu poate constitui un caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru considerentele mai sus prezentate cu ocazia configurării cadrului procedural.

Se reține că motivele invocate în cadrul acestui caz de casare sunt prezentate repetitiv și reluate, pe alocuri, și în susținerea pct. 6 și pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, cu precizarea că pentru admiterea unei cereri de suspendare, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ, astfel că în lipsa constatării cazului bine justificat nu este obligatorie verificare condiției pagubei iminente.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate și nici existența unor motive contradictorii și străine de natura pricinii, în condițiile în care instanța, în analiza condiției pagubei iminente, a apreciat că actul atacat nu produce el însuși efectele negative invocate de recurenta-reclamantă.

Sintetizând, pe fond, motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs constată că nu este dovedită condiția pagubei iminente, recurenta făcând trimitere la nerealizarea unui plan și a unor investiții previzionate pe o anumită reglementare și nu la o pagubă certă, paguba fiind în accepțiunea sa eventualitatea contractării unei linii de credit și diminuarea profitului previzionat.

Este evident că această condiție a "pagubei iminente" cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se confundă cu vătămarea suferită, condiție a exercitării acțiunii în contencios administrativ.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, se observă că recurenta, prin motivele de recurs, care reprezintă în fapt o reluare a argumentelor cuprinse în cererea de chemare în judecată, se referă, pe de o parte la neîndeplinirea cerinței de motivare a actului administrativ normativ prevăzută de Legea nr. 24/2000 și a respectării dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, precum și la încălcarea principiului transparenței decizionale reglementat de Legea nr. 52/2003, în procedura de adoptare a actului administrativ normativ atacat.

Din această perspectivă, raportat la limitele demersului judiciar, în condițiile în care instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a actului administrativ trebuie să se limiteze doar la aspectele care țin de vădita nelegalitate a acestuia fără a prejudicia fondul acțiunii, se reține că, formal, ordinul atacat cuprinde temeiul de drept care a stat la baza acestuia, respectiv prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (1) și art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, precum și împrejurările de fapt care au determinat modificarea, cu referire la interpretarea diferită pe care operatorii de distribuție concesionari au dat-o prevederilor alin. (1) al art. 105 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și motivat de necesitatea realizării unei clarificări a acestor dispoziții, în vederea protejării consumatorilor.

Astfel, instanța de recurs, în contradicție cu cele reținute de prima instanță, constată că au fost respectate exigențele unei motivări a actului normativ a cărui suspendare se solicită. Lipsa motivării, ca motiv de nulitate a actului reprezintă imposibilitatea reclamantei de a cunoaște argumentele organului de reglementare, or în speță a avut loc un proces de consultare anterior și întâlniri în care au fost expuse considerentele ambelor părți.

De asemenea, se reține că, potrivit art. 30 din Legea nr. 24/2000, proiectul de act administrativ normativ a fost însoțit de referatul de aprobare, iar din perspectiva respectării procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003 se constată că proiectul de ordin a fost publicat pe site-ul ANRE în data de 26 noiembrie 2015 însoțit de o Notă de fundamentare și motivare.

Totodată, se reține că ANRE a organizat o ședință publică pentru discutarea Proiectului de Ordin în data de 4 decembrie 2015, la care au fost invitate să participe toate părțile interesate, anunțul referitor la organizarea acestei ședințe fiind postat pe site-ul ANRE în data de 26 noiembrie 2015, operatorii de distribuție concesionari au fost informați în legătură cu consultarea publică inițiată de ANRE și cu întâlnirea organizată la sediul ANRE pe această temă; că Proiectul de Ordin însoțit de Nota de prezentare și motivare au fost supuse spre analiză Consiliului Consultativ al ANRE în data de 3 decembrie 2015; că au fost primite propuneri din partea AFEER, care au fost incluse în Sinteza observațiilor la proiectul de ordin.

Toate aceste aspecte de fapt, conduc la concluzia că a existat o consultare publică, care nu a fost doar formală, părțile au fost invitate să-și expună punctele de vedere și au avut posibilitatea să o facă, în condițiile în care, deși procedura a fost scurtată, era vorba despre modificarea unui singur articol, iar împrejurarea că a lipsit studiul de impact, nu este de natură a atrage sancțiunea anulării actului administrativ normativ contestat, având în vedere că aceste corecții fuseseră discutate cu operatorii de distribuție, rezultând și din analiza efectuată în cadrul procesului de stabilire a tarifelor pentru anul 2016.

Mai reține instanța de control judiciar că procedura adoptării în regim de urgență este prevăzută de lege, potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, iar cel puțin la nivel de aparență, adoptarea acestei proceduri a fost justificată de intimata-pârâtă pe împrejurarea că la finele fiecărui an se stabilesc tarifele pentru anul următor, în care se ține cont de sumele estimate transmise de către operatori, reprezentând costuri și investiții, iar din discuțiile cu aceștia au rezultat interpretări diferite și restrictive a art. 105 din Metodologie.

Mai reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, "(4) La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice", obligație care a fost respectată de ANRE.

Referitor la critica privind adoptarea ordinului cu încălcarea prevederilor Directivei 2009/72/CE și încălcarea principiilor stabilității, predictibilității reglementărilor în sectorul energiei electrice, principiul stabilității prețurilor și nediscriminării, reține instanța de recurs că operatorii de distribuție, printre care și reclamanta, cunoșteau tipul de reglementare aplicată, respectiv faptul că tarifele de distribuție se stabilesc după o metodologie de calcul de tip "price-cap", care reprezintă impunerea unei limite superioare asupra tarifelor, astfel că intervenția autorității de reglementare nu apare ca fiind discreționară, aceasta justificând adoptarea ordinului de necesitatea redistribuirii unor sume și către consumatori.

De asemenea, cu privire presupusa încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a speranței legitime, Înalta Curte împărtășește soluția primei instanțe, respectiv că aceste critici depășesc cadrul unei cereri în suspendarea actului administrativ

Or, o analiză completă a exercitării atribuțiilor specifice de către ANRE, cu exces de putere, doar în interesul consumatorilor și cu periclitarea capacității de investiție și finanțare a distribuitorilor, nu poate face obiectul analizei instanței investite cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ.

Nici presupusa încălcarea a principiului neretroactivității nu poate fi reținută, în condițiile în care reglementarea a vizat o perioadă ulterioară adoptării, argumentele recurentei ținând de impactul asupra investițiilor și a profitului previzionat și nu de noțiunea de "neretroactivitate" în sensul legii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. împotriva Sentinței nr. 1086 din 1 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM