ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40/19.02.2018, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus cu privire la inculpatul A., achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapta din 16.06.2015)

În temeiul art. 396 alin. (4) C. proc. pen. a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa de 120 zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 206 C. pen. (fapta din 16.06.2015).

A stabilit cuantumul unei zile de amendă penală la 20 RON, cuantumul amenzii penale fiind stabilită la suma de 2400 RON.

A stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapta din 13.04.2016).

A stabilit pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. (fapta din 13.04.2016). A stabilit cuantumul unei zile amendă penală la 25 RON, cuantumul amenzii penale fiind stabilit la suma de 5000 RON.

A stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției prev. de art. 274 C. pen. cu referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (fapta din 17.05.2016).

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare și 5.000 RON amendă penală, la care se adaugă un spor de 4 luni și 800 RON amendă (1/3 din celelalte pedepse aplicate) pentru ca în final să se stabilească o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare și 5.800 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) și (3) C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare și 5.800 RON amendă penală stabilită pentru inculpatul A. pe termen de 2 ani, termen de supraveghere ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 84 alin. (2) C. pen. a impus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) și anume:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse de instanță, se va revoca amânarea și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.

A constatat că în perioada 19.05. - 24.05.2016, inculpatul A. a fost reținut și în arest la domiciliu.

A admis, în parte, acțiunile civile și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de daune morale către partea civilă B. și la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Tulcea, inculpații D. și A. și părțile civile C. și B.

Prin Decizia penală nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tulcea, inculpații D. și A. și părțile civile C. și B. împotriva Sentinței penale nr. 40/19.02.2018, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. x/2016

Împotriva acestei decizii, la data de 21 martie 2019, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 22 aprilie 2019, când s-a stabilit termen la data de 31 mai 2019, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casație, îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

În cuprinsul motivelor de recurs în casație a susținut că la soluționarea cauzei în fața instanței de apel a participat un procuror necompetent, respectiv E., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, deși a fost trimis în judecată prin rechizitoriu întocmit de D.I.I.C.O.T.

A mai arătat că această situație vizează încheierile penale din datele de 07.06.2018, 12.06.2018, 13.09.2018, 04.10.2018, 25.10.2018, 15.11.2018, 06.12.2018, 10.01.2018, 17.01.2019, dar și decizia penală pronunțată în cauză.

Totodată, a susținut că instanța de apel, prin pronunțarea deciziei penale atacate s-a dezînvestit în soluționarea cauzei, astfel că nu mai putea proceda la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei.

Prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că soluționarea cauzei în fața instanței de apel a participat un procuror necompetent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, deși a fost trimis în judecată prin rechizitoriu întocmit de D.I.I.C.O.T.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței, precum și cu privire la sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la tipurile de competență menționate, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen.

Reglementarea diferită a competenței, în raport de organele judiciare, se explică prin rigiditatea pe care o au normele de competență ale instanțelor judecătorești, față de cele ale organelor de urmărire penală. Astfel, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege, însă, pentru organul de urmărire penală nu există reguli stricte de competență, decât cu caracter de excepție, un organ de urmărire penală superior având dreptul să efectueze urmărirea penală de competența organului de urmărire penală inferior, dacă respectă condițiile prevăzute de lege. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 290/RC din 30 octombrie 2014).

Or, în speță, recurentul inculpat invocă necompetența funcțională a procurorului de ședință, acesta fiind din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și nu din cadrul D.I.I.C.O.T. Constanța.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile Deciziei nr. 302 din 04 mai 2017 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 566/17.07.2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că "soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea normelor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională."

Așadar, decizia Curții Constituționale vizează exclusiv competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală în exercitarea funcției de urmărire penală prevăzută de art. 3 alin. (1) C. proc. pen. și nu a funcției de judecată.

Mai mult, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că urmărirea penală a fost efectuată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, că Rechizitoriul nr. x/2015 a fost întocmit de aceeași unitate de parchet și, de asemenea, că în cursul judecății în fața Curții de Apel Constanța a participat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Constanța.

Astfel, Înalta Curte apreciază că mențiunea participării unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în cuprinsul încheierii din data de 17.01.2019, de amânare a pronunțării și a Deciziei penale nr. 72 din data de 28 ianuarie 2019, este o eroare materială evidentă, care a fost îndreptată prin încheierea din data de 01 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimatul inculpat D., în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimatul inculpat D., în sumă de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN