ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 128 din 1 martie 2012

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a dispus invalidarea

rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data

de 8 mai 2011 de candidatul, pentru neîndeplinirea condițiilor de participare

la concurs, ca urmare a respingerii recursului împotriva hotărârii nr. 237 din

28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și, în

consecință, respingerea solicitării de promovare la Tribunalul Bihor și de recunoaștere

a gradului profesional de judecător de tribunal, ca urmare a concursului

sus-menționat.

De asemenea s-a dispus

și încetarea efectelor hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 388 din 15 mai 2011 referitoare la indisponibilizarea unui post vacant de judecător

la Tribunalul Bihor, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în

prezent secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin hotărârea

nr. 92 din 03 martie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat

organizarea concursului de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor în

funcții de execuție, la data de 8 mai 2011, conform calendarului propus, lista posturilor

vacante, precum și tematica și bibliografia concursului.

Concursul a fost organizat

pentru ocuparea unui număr de 88 de funcții de execuție vacante la nivelul instanțelor

judecătorești, dintre care 3 posturi la secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Bihor, în prezent secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Prin hotărârea nr. 19

din 12 aprilie 2011, Comisia de organizare a concursului a respins cererea de înscriere

la concurs formulată de candidat, avându-se în vedere că acesta nu îndeplinea condiția

minimă de vechime.

Hotărârea Comisiei de

organizare a concursului a fost contestată de candidat, secția pentru judecători

dispunând respingerea contestației prin hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2011.

Prin hotărârea nr.

237 din 28 aprilie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins

contestația formulată împotriva hotărârii sus-menționate a secției pentru judecători.

Împotriva hotărârii

nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidatul

a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Ulterior, prin hotărârea

nr. 388 din 15 iunie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat

rezultatele obținute de candidații care au participat la concursul din 8 mai 2011,

cu excepția celor care au declarat recursuri împotriva hotărârilor de respingere

a cererilor de înscriere la concurs și a dispus amânarea validării rezultatelor

obținute de acești din urmă candidați, printre care și candidatul, precum și indisponibilizarea

unui post la secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Bihor, în prezent secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat

recursul declarat de candidat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011. Ca urmare a respingerii recursului,

se constată că, la data desfășurării concursului, respectivul candidat nu îndeplinea

condițiile de participare la acest concurs.

Constatând că la data

desfășurării concursului candidatul nu a îndeplinit condițiile de a participa la

concurs, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus invalidarea rezultatului

obținut de acesta la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție din

data de 8 mai 2011.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a constatat că postul vacant astfel indisponibilizat nu mai poate

fi ocupat, în condițiile în care cei 2 candidați pentru această secție au promovat

în urma concursului din 8 mai 2011 și nu există alți candidați care ar putea fi

valorificați, astfel încât a dispus încetarea efectelor hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 388 din 15 mai 2011 referitoare la indisponibilizarea

unui post vacant de judecător la Tribunalul Bihor, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în prezent secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Referitor la solicitarea

candidatului privind recunoașterea gradului profesional de tribunal sau promovarea

la Tribunalul Bihor, Plenului Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că,

la data concursului, 8 mai 2011, acesta nu îndeplinea cerința privitoare la vechime,

prevăzută de art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, participarea sa la concurs

fiind permisă exclusiv în considerarea recunoașterii efectelor juridice ale declarării

recursului.

Candidatul care a participat

la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 8 mai 2012, respectiv

B.A.D., judecător la Judecătoria Oradea, pe care îl privește deci hotărârea Plenului

Consiliul Superior al Magistraturii nr. 128 din 1 martie 2012, a declarat recurs,

în principal împotriva adresei nr. 8963/1154/2012 comunicată recurentului la 22

mai 2012 privind soluția pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii în

data de 7 mai 2012 și împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 128 din 1 martie 2011, iar în subsidiar exclusiv împotriva hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii menționată.

La primul termen de judecată

(13 decembrie 2012) recurentul a precizat că își limitează recursul la solicitarea

subsidiară, anume la:

1) repunerea în termenul

de recurs împotriva hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii ori constatarea că recurentul se încadrează în termenul de recurs

în lipsa comunicării acesteia;

2) admiterea recursului

și anulare hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii;

3) recunoașterea dreptului

pretins de recurent, respectiv obligarea intimatului să dispună promovarea sa la

Tribunalul Bihor într-o funcție de execuție sau să-i recunoască gradul de judecător

de tribunal prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în

funcții de execuție din 8 mai 2011.

În motivarea recursului,

în parametrii arătați, s-a arătat că în opinia recurentului recursul este declarat

în termenul legal în condițiile în care nu i-a fost comunicată hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată,fiind evident că alin. (7)

al art. 29 din Legea nr. 317/2004 reglementează două momente diferite de la care

curge termenul de recurs de 15 zile și anume pentru „orice persoană interesată”

de la data publicării hotărârii conform alin. (6) al aceluiași text legal, iar pentru

magistratul la care se referă hotărârea exclusiv de la momentul comunicării hotărârii.

În ipoteza în care Înalta

Curte nu va împărtăși această interpretare, recurentul a cerut repunerea în termenul

de recurs în baza art. 103 alin. (2) C. proc. civ. considerând că „o împrejurare

mai presus de voința sa” o reprezintă atacarea pe cale administrativă (recurs grațios)

și așteptarea unei soluții pe fond de la intimat, împrejurare de natură a-l împiedica

să formuleze la un moment anterior recursul de față.

În ce privește dreptul

pretins a fi recunoscut în litigiu acesta constă în valorificarea rezultatului obținut

de B.A.D. la concursul de promovare în funcții de execuție din 8 mai 2011, pe baza

principiului de drept desprins din prevederile art. 30 din Regulamentul pentru organizarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată.

Prin art. 30 din Regulamentul

amintit nu se reglementează doar o ipoteză concretă ci se consacră și principiul

valorificării rezultatului obținut la concursul de promovare în cazul intervenirii

unor modificări ulterioare desfășurării concursului. În speță, o astfel de modificare

s-a produs prin adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 750 din 18 octombrie 2011 publicată în M.Of. nr. 807/2011 privind

schimbarea Regulamentului, modificare a cărui particularitate vizează tocmai vechimea

în funcție necesară promovării în funcțiile de execuție pentru persoanele numite

în magistratură în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 republicată. Interpretând

per a contrario norma juridică nou introdusă [art. 5 alin. (2) din Regulament] rezultă

că persoanele numite în magistratură în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004

republicată modificată și completată, pot participa la concursul de promovare în

funcții de execuție vacante sau pe loc după 3 ani de la numirea în funcție, ipoteză

în care se află și recurentul.

Chiar dacă prin decizia

nr. 3850 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a respins recursul recurentului împotriva hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011 privind verificarea

hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie

2011 privind verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concursul de

promovare în funcții de execuție din 8 mai 2011, în considerarea lipsei unei vechimi

în funcția de judecător de minim 5 ani, există un nou temei legal care crează dreptul

pretins a fi recunoscut.

Hotărârea nr. 128 din

1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost criticată

de recurent pentru neanalizarea noului temei legal invocat de acesta, art. 30 din

Regulamentul modificat în sensul mai înainte detaliat.

Rezultatul obținut de

recurent la concursul de promovare din 8 mai 2011 se impune a fi valorificat, în

opinia acestuia, în baza noului temei legal evidențiat.

Au fost aduse ca argumente

în favoarea soluției de admitere a recursului și aspecte legate de principiul nediscriminării

consacrat de C.E.D.O. și de dreptul comunitar, precum și aspecte de oportunitate

ce decurg din nevoia covârșitoare de personal la Tribunalul Bihor, mai exact existența

mai multor posturi vacante, criza de personal la secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pentru care a candidat și recurentul.

A apreciat recurentul

că nu reglementarea edictată de legiuitor este cauza nepromovării sale, ci blocajul

datorat nesincronizării între administrativ și legislativ.

Totodată, deși legiuitorul

a fost invitat să reformuleze art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 modificat

prin Decizia Curții Constituționale nr. 785/2009 acest lucru nu s-a întâmplat, deși

ar fi extrem de util pentru ca norma modificată să fie aplicată pentru viitor și

să înlăture orice discuție în materia condițiilor de vechime necesare promovării

magistraților.

În drept au fost invocate

prevederile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., art. 30 din Regulamentul pentru organizarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată, art. 5

alin. (2) din același Regulament, normă introdusă prin hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 750 din 18 octombrie 2011 publicată în M.Of. 807/15.11.2011,

art. 29 din Legea nr. 317/2004, modificată, Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, principiul nediscriminării consacrat de C.E.D.O. (art.

14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul 12 la această Convenție)

și de dreptul comunitar (art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană în forma

consolidată prin Tratatul de la Lisabona, art. 18-19 din Tratatul pentru funcționarea

Uniunii Europene, astfel cum a fost reglementat prin Tratatul de la Lisabona,

art. 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul 12 la această Convenție (care interzic

discriminările), Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general

în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și

ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene

(JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000, Recomandarea Rec(2004)5 a Comitetului de Miniștri

către statele membre privind verificarea compatibilității proiectelor de lege, a

legilor în vigoare și a practicilor administrative cu standardele impuse de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului), art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția

României, republicată.

Au fost anexate cererii

de recurs hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată, plângerea

prealabilă adresată Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, răspunsul comunicat de

Consiliul Superior al Magistraturii prin adresa din 2012, Regulamentul aprobat de

hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750 din 18

octombrie 2011, hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, decizia

nr. 3850 din 30 iunie 2011 pronunțată de secția contencios administrativ și fiscal

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea intimatului

s-a răspuns atât solicitării principale, invocându-se mai multe excepții procedurale

care însă nu vor mai fi detaliate față de precizarea făcută de recurent în ședința

publică din 13 decembrie 2012, cât și solicitării subsidiare care privește recursul

declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

128/2012. Sub acest aspect, intimatul a invocat excepția nulității recursului în

temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. subliniindu-se că recursul

nu a fost motivat în termenul legal. Raportându-se la data de 21 martie 2012 când

hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicată pe site-ul

Consiliului Superior al Magistraturii s-a apreciat că motivarea recursului la data

de 7 iunie 2012 s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege; comunicarea

hotărârii atacate nu era necesară, în opinia intimatului, deoarece ea a fost emisă

în urma executării deciziei nr. 3850/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins ca nefondat recursul

formulat de B.A.D. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 237 din 28 aprilie 2011 prin care s-a constatat că recurentul

nu avea vechimea minimă prevăzută de lege pentru a participa la concursul de promovare

în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor organizat la 8 mai 2011.

Menținând motivarea mai

sus prezentată, cu ocazia dezbaterilor pe fond intimatul a reformulat excepția invocată,

precizând că este vorba de excepția tardivității recursului și nu cea a nulității

acestuia.

Examinând cu prioritate

excepția tardivității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte reține că aceasta nu este întemeiată și o va respinge pentru cele ce vor fi

punctate în continuare:

Art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, R2 cu modificări

și completări, prevede că: „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu

contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare

sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători”

iar alin. (5) al aceluiași articol stipulează: „Hotărârile plenului privind cariera

și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile

și se comunică de îndată”.

Din coroborarea celor

două texte legale rezultă interpretarea evidentă că termenul de recurs împotriva

hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile

judecătorilor și procurorilor, curge de la comunicare în cazul persoanelor vizate

(judecătorii sau procurorii) și de la publicare pe site-ul Consiliului Superior

al Magistraturii în cazul altor persoane interesate.

O asemenea interpretare

este întărită și de jurisprudența C.E.D.O. și doctrina în materie care au statuat

în mod constant că „termenele în care pot fi exercitate anumite căi de atac urmăresc

să asigure o bună administrare a justiției și să respecte, în special, principiul

securității juridice”, în sensul că „dreptul la acțiune sau la promovarea unei căi

de atac are a fi exercitat din momentul la care cei interesași pot cunoaște efectiv

deciziile judiciare care le impun anumite obligații sau care ar fi de natură să

le atingă interesele lor legitime”.

Această interpretare a

fost însușită în mod unitar la nivelul instanței supreme încă din 3 decembrie 2007,

sens în este jurisprudența în materie.

Punctul de vedere exprimat

prin întâmpinare în privința excepției tardivității recursului de față nu va fi

primit din moment ce nu s-au produs dovezi despre comunicarea către recurent a hotărârii

nr. 128/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, devenind astfel incidente

dispozițiile art. 310 C. proc. civ., deci socotindu-se ca fiind făcut în termen

recursul.

În acest context cererea

recurentului de repunere în termenul de recurs nu își mai găsește utilitatea.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce obiectul

prezentului recurs este legală și că niciuna dintre criticile aduse de recurent

nu este întemeiată.

La data de 1 martie 2012

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât invalidarea rezultatului

obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 8 mai 2011

de candidat, respectiv de recurentul B.A.D., pentru neîndeplinirea condițiilor de

participare la concurs, ca urmare a respingerii recursului împotriva hotărârii

nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și,

în consecință, respingerea solicitării de promovare la Tribunalul Bihor și de recunoaștere

a gradului profesional de judecător la Tribunal, ca urmare a concursului sus-menționat.

În motivarea acestei soluții

intimatul a reținut în principal că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a

stabilit că magistratul, judecător la Judecătoria Zalău, a participat la concursul

de promovare în funcții de execuție din data de 8 mai 2011 fără să fi îndeplinit

condițiile de participare la acest concurs. S-a arătat că, inițial, prin hotărârea

nr. 19 din 12 aprilie 2011 Comisia de organizare a concursului a respins cererea

de înscriere la concursul din 8 mai 2011 formulată de recurent, arătându-se că acesta

nu îndeplinea condiția minimă de vechime, prevăzută de art. 44 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.

Contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei de organizare a fost respinsă

prin hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2011 a secției pentru judecători, soluția

fiind menținută de hotărârea nr. 237 din 28 aprilie 2011 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii. Această din urmă hotărâre a fost recurată de B.A.D. în

fața Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia nr. 3850 din 30

iunie 2011 a respins recursul, reținând că recurentul nu îndeplinea condiția de

5 ani vechime cerută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 pentru

a participa la concursul de promovare în funcții de execuție din 8 mai 2011, vechimea

pe care acesta o avea în funcția de judecător fiind de 2 ani și 11 luni.

Cu ocazia soluționării

recursului amintit mai înainte s-au analizat și aspectele de discriminare punctate

și în recursul de față, Înalta Curte explicând, în sinteză, că și din perspectiva

jurisprudenței C.E.D.O. a distinge nu înseamnă a discrimina, situația la care se

raporta recurentul, anume aceea a colegilor judecători care au beneficiat de dispozițiile

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezentând evident o situație distinctă

pe care legiuitorul a tratat-o diferențiat. Analiza riguroasă a Înaltei Curți în

examinarea recursului împotriva hotărârii nr. 237/2011 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, pe acest temei al discriminării, reprezintă un răspuns

la critica invocată și în recursul de față.

De altfel, reținându-se

în mod irevocabil că judecătorul B.A.D. nu îndeplinea condiția vechimii legale pentru

a participa la concursul de promovare în funcții de execuție din 8 mai 2011, nu

se poate ajunge decât la concluzia că se impune invalidarea rezultatului obținut

de acesta la concursul în discuție.

Solicitarea recurentului

de a i se recunoaște dreptul pretins, anume valorificarea rezultatului obținut la

concursul de promovare amintit, în mod corect nu a fost adusă de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile deja expuse.

Este neîntemeiată critica

recurentului privitoare la neanalizarea acestei cereri de către intimat în baza

noului temei legal ce constă în art. 30 din Regulamentul pentru organizarea concursului

de promovare a judecătorilor și procurorilor (aprobat prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006), astfel cum a fost modificat

prin hotărârea nr. 750 din 18 octombrie 2011, câtă vreme la momentul evaluării condiției

de vechime în funcția de judecător textul modificat nu era în vigoare, iar examinarea

din acest punct de vedere presupune o aplicare retroactivă, deci nepermisă, a lui.

Pentru aceleași argumente,

care se axează pe neîndeplinirea condiției referitoare la vechime prevăzută de

art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, modificată și completată,

nu se poate da curs niciuneia din cererile enumerate la pct. 3 al recursului în

varianta subsidiară susținută de recurent, mai exact solicitării de promovare la

Tribunalul Bihor sau de recunoaștere a gradului profesional de judecător de tribunal

ca urmare a concursului organizat la 8 mai 2011.

Argumentul de oportunitate

care ar decurge din nevoia covârșitoare de personal la Tribunalul Bihor nu va fi

primit, prioritate având argumentul legalității care în speță a fost infirmat.

Constatând că nu există

motive pentru desființarea hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, văzând și dispozițiile art. 29 alin. (7)–(9)

din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de B.A.D. împotriva

hotărârii nr. 128 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2012.