ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5217/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5217/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Sentința civilă

nr. 3727 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2243/2/2009, a fost

admisă acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în contradictoriu cu pârâtul M.G. și s-a constatat calitatea pârâtul

de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea nr.

P5608/07 din 20 mai 2008 adresată Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării

calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au

contribuit la instrumentarea dosarului nr. I/2102/04, printre persoanele

verificate aflându-se pârâtul M.G.

Urmare a

verificărilor întreprinse, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității s-a adresat Curții de Apel București, cu acțiune în constatare,

solicitând să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului,

întrucât în dosarul I/2102/04 acesta a avizat anumite măsuri împotriva persoanei

F.A. din Cluj Napoca, prin care i-a încălcat acesteia dreptul la libertatea de

exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la secretul corespondenței și cel la

viață privată.

În baza probelor

administrate în cauză în fața instanței de fond, s-a stabilit că:

În timpul regimului

comunist din România, pârâtul M.G. și-a desfășurat activitatea în cadrul

Securității, având grad de ofițer. Astfel, a avut gradul de căpitan în cadrul

Direcției Regionale Cluj, Serviciul 6 (1960) și Serviciul 4 (1961), gradul de maior,

șef al Secției a IX-a din cadrul I.J. Cluj (1969), de locotenent colonel, șef

al Secției a IX-a din cadrul I.J. Cluj (1972) și gradul de colonel, șef al

Serviciului din cadrul I.J. Cluj (1983).

În această calitate,

pârâtul a avizat interceptarea corespondenței unei persoane, F.A., cu privire

la care s-a stabilit că a expediat două scrisori anonime cu conținut defăimător

la adresa conducătorilor regimului comunist. De asemenea, pârâtul a avizat

avertizarea persoanei în cauză.

În raport de cele

expuse, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de

lucrător al Securității.

Potrivit acestor

dispoziții, lucrător al Securității este orice persoană care având calitatea de

ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Pârâtul a avut

calitatea de ofițer al Securității și, prin activitățile desfășurate, astfel

cum au fost reținute de instanță, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de

legislația internațională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965,

coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu art.

19 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;

dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 (secretul corespondenței și al

convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965, coroborat art. 17

din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Îngrădirea acestor

drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a dosarelor de

investigații deschise în privința persoanei pentru stabilirea activității  față

de regim, măsurile avizate de către pârât fiind puse în aplicare,în sensul că a

fost interceptată corespondența persoanei urmărite și s-a procedat la

avertizarea acesteia (adresa din 09 ianuarie 1984-fila 54 dosar).

Măsurile aprobate de

către pârât dau expresie politicii de control al întregii populații, impusă

regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării și menținerii

sistemului totalitar.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul M.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:

În raport de datele

cauzei, înțelege să invoce excepția lipsei de interes, excepția lipsei

calității de reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, excepția lipsei calității sale procesuale active fiind evident că

CNSAS nu a acționat în baza unui mandat de reprezentare, cerut expres de O.U.G.

nr. 24/2008, precum și excepția necompetenței materiale față de obiectul

cauzei, Legea contenciosului administrativ fiind clară și prohibitivă în a se

pronunța în materia actelor administrative de comandament militar.

Chiar dacă prin

O.U.G. nr. 24/2008 se stabilește competența unei singure instanțe, Curtea de

Apel București, nu înseamnă că legea organică a funcționării instanțelor

judecătorești poate fi modificată printr-o simplă ordonanță de urgență.

Scopul acestei

ordonanțe este străin de ideea de justiție, iar egalitatea de tratament în

justiție nu este respectată, reclamantul din aceste acțiuni fiind favorizat

aprioric de lege, în sensul că este scutit de plata unei taxe judiciare de

timbru și timbru judiciar.

Prin ordonanța de

urgență incidentă în cauză s-a abătut atenția de la adevărații activiști ai

partidului totalitar, persecuția fiind canalizată spre un grup de foști ofițeri

aflați sub jurământ militar, majoritatea pensionari.

Pe baza exclusivă a

unor documente de arhivă, evocate trunchiat, simple măsuri și proiecte pe

hârtie au fost considerate acțiuni concrete de suprimare a dreptului de

asociere, a dreptului la libertatea de exprimare a opiniilor etc.

Din nici un înscris

depus la dosar nu rezultă că pârâtul a și realizat acele sarcini impuse de un

plan de măsuri sau că a exercitat acte de natura a leza sau suprima drepturile

civile sau politice. Atribuțiile îndeplinite urmăreau prevenirea acțiunilor ostile

și ilicite împotriva statului de drept, de cunoașterea stării de spirit în

rândul populației, a nemulțumirilor de natură a afecta munca și viața pașnică.

Susținerea că au fost

îngrădite anumite drepturi este o speculație teoretică deoarece întreaga activitate

avea caracter secret, ofițerul fiind obligat să nu deconspire eventualele date

despre o anumită persoană luată în studiu sau supravegheată. În mod neîntemeiat

a fost admisă acțiunea, în condițiile în care pârâtul nu s-a dedat la acte și

fapte de intimidare sau amenințare.

Nu se poate vorbi de

„îngrădire” atâta timp cât măsurile dispuse nu au fost puse efectiv în aplicare

și nu s-au materializat în fapte concrete de natură a înfrânge și a suprima

dorința individului de a se manifesta liber într-o anumită direcție.

Simplul fapt că

pârâtul a folosit, la ordin și sub comandă militară ierarhică, mijloacele

muncii informative, nu se poate încadra în prevederile art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Pe de altă parte,

renunțarea la solicitarea prezentării înscrisului este în contradicție cu

principiile procesului civil, ale statului de drept și ale Convenției europene

a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil).

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru argumentele expuse în continuare.

Referitor la

excepțiile invocate de pârât în recurs, Înalta Curte constată că sunt

nefondate.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes, susținerile pârâtului nu pot fi primite. Există un

interes public major al promovării acțiunilor în constatare întemeiate pe

prevederile O.U.G. nr. 24/2008, așa cum se degajă neechivoc din conținutul

acestui act normativ - acela de a devoala activitățile de poliție politică ale

regimului comunist din România, demers care implică și identificarea atât a

persoanelor care au desfășurat astfel de activități (lucrătorii de Securitate),

cât și a persoanelor care au colaborat cu fosta poliție politică a regimului

totalitar comunist (colaboratori ai Securității), conform definițiilor legale

din ordonanța de urgență. În concret, în cauză, interesul este acela de a

stabili dacă pârâtul, domnul M.G., a fost lucrător al Securității, în sensul

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, este de reținut că,

contrar celor susținute de pârât, reclamantul CNSAS are calitate procesuală

activă în acțiunile întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, acesta fiind

titularul acțiunii în constatare calității de lucrător al Securității sau de

colaborator al fostei poliții politice a regimului comunist, astfel cum rezultă

neechivoc din prevederile art. 11 din actul normativ precizat.

În raport de cele de

mai sus, nici excepția lipsei calității de reprezentant al Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității nu este fondată, reclamantul promovând

acțiunea în constatare în calitatea sa de titular al acesteia, iar nu se

reprezentant al altei persoane.

Excepția

necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, de asemenea,

nu poate fi primită.

Din perspectiva

prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, dispozițiile din Legea nr. 554/2004, în sensul

în care au fost invocate de pârât, sunt neincidente în speță, ordonanța de

urgență amintită, act normativ special și ulterior Legii nr. 554/2004,

instituind o procedură derogatorie de la dispozițiile Legii contenciosului

administrativ, în cadrul căreia nu se verifică legalitatea unui act administrativ,

astfel că este în afara discuției că în speță s-ar cenzura acte de comandament

militar, așa cum sunt definite în art. 2 lit. l) din Legea contenciosului

administrativ.

Cât privește

criticile referitoare la O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu pot fi examinate de

instanța de contencios administrativ, abilitată doar cu controlul de legalitate

al actelor infralegislative. Înalta Curte observă însă că pârâtul a formulat

critici similare cu cele  din recurs, în motivarea  excepției de

neconstituționalitate invocată în prezenta cauză în fața instanței de fond,

critici care au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 436

din 15 aprilie 2010.

Înalta Curte va

înlătura și celelalte critici formulate de pârâtul M.G., în raport de actele

și lucrările  dosarului, pe baza  cadrului legal  aplicabil în cauză.

Art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificația termenului de „lucrător al

Securității” și precizează că „lucrător al Securității este - orice persoană

care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției

cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada

1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului”.

Deci, textul de lege

instituie două condiții ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să

dobândească calitatea de lucrător al Securității:

1) să fi fost

încadrat ca ofițer sau subofițer al Securității sau al miliției cu atribuții pe

linie de Securitate, inclusiv ofițeri sub acoperire;

2) - să fi desfășurat

activități prin care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Întrunirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod

corect de către instanța de fond în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât.

Din înscrisurile

depuse la dosar și reținute de prima instanță, rezultă că recurentul - pârât a

avut calitatea de ofițer de Securitate între anii 1960 - 1983, perioadă în care

a aprobat o serie de măsuri în dosarul nr. I/2102/04, în care se solicitase

verificarea pârâtului în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008,

măsuri prin care a urmărit identificarea autorului unei scrisori adresate

presei și considerată ca având caracter denigrator la adresa conducătorilor

regimului comunist din România. Măsurile dispuse au condus la identificarea

persoanei în cauză, fiind  urmate de  lucrarea informativă, precum și de

avertizarea acesteia. În concret, măsurile aprobate de pârât au constatat în

interceptarea corespondenței persoanei în discuție, dar și obținerea  probelor

de comparație.

Așa fiind, cu

îndreptățire prima instanță a reținut încălcarea efectivă de către pârât a

dreptului la secretul corespondenței, dar și a dreptului la libertatea de

exprimare, protejate atât de Constituția României, din 1965, dar și de

convențiile internaționale la care statul român era parte în epoca respectivă.

Așadar, îngrădirea drepturilor unei anumite persoane nu este o simplă

speculație teoretică, după cum se susține în recurs, ci este un fapt temeinic

dovedit în baza probelor administrate în cauză. Apoi, faptul că pârâtul a

acționat la comandă militară nu exclude constatarea calității de lucrător al

Securității în ceea ce-l privește pe pârât. În filozofia O.U.G. nr. 24/2008,

tocmai în privința unor astfel de persoane se pune problema dacă au desfășurat

activități de poliție politică în timpul regimului comunist din România.

În fine, nici

afirmația că i s-a încălcat pârâtului dreptul la un proces echitabil nu poate

fi primită. Deși acesta susține că instanța  ar fi renunțat la solicitarea ca

reclamantul să depună la dosarul cauzei un anume înscris, ceea ce în opinia sa,

ar fi contrar art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, nu rezultă

că o astfel de probă ar fi fost solicitată.

Față de cele ce

preced Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G. împotriva

Sentinței nr. 3727 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - DG