ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/03.10.2014, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5/F din 23 ianuarie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 5/F din 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a dezvoltat critici cu referire la aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, respectiv art. 70 și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediu de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că la data semnării, în calitate de director al Direcției de Sănătate Publică Brașov, a Autorizației Sanitare de Funcționare pentru Cabinetul Medical Individual:

"dr. A.", cabinetul medical era înființat încă din anul 1998, conform Ordin MS nr. 358/1997, înregistrat sub nr. x la Direcția Sanitară Județeană Brașov, dată la care recurentul nu a avut nicio funcție publică de conducere.

Mai arată recurentul că, astfel cum a reținut și instanța de fond, la dosarul de fond, se află copii ale convențiilor de înlocuire, anexa la Contractul de furnizare de servicii medicale din asistența medicală încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate și medicul înlocuitor B., pentru perioada 01.09.2009 - 30.04.2009 și cu medicul înlocuitor C..

Se mai susține că de la data de la care recurentul-reclamant a îndeplinit funcția de director coordonator al Direcției de Sănătate Publică Brașov, Cabinetul Individual de Medicina Familiei "dr. A." a fost coordonat de alți medici generaliști angajați, medici care nu au niciun grad de rudenie cu reclamantul.

De asemenea, recurentul a menționat că, începând cu luna ianuarie 2014, activitatea Cabinetului Individual de Medicina Familiei al cărui titular era, a încetat, fiind radiat din R.U.C.M.

În raport de dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 79 alin. (1) din aceiași lege, care reglementează conflictul de interese, recurentul-reclamant susține că în situația sa, nu este îndeplinită condiția referitoare la "interesul personal de natură patrimonială", în raportul de evaluare contestat, nefiind indicat în concret care este folosul material generat de semnarea Autorizației de Funcționare nr. 0258CM/28.07.2010, act care, în fapt, reprezintă un duplicat al Autorizației de funcționare eliberată în anul 2003 emis ca urmare a pierderii originalului acestui din urmă document.

În continuare, recurentul-reclamant afirmă că faptul, potrivit căruia, a figurat, în perioada supusă evaluării, în contractele de furnizare de servicii medicale în asistența primară, la data semnării acestora cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, nefiind vorba despre un interes de natură patrimonială a recurentului, astfel cum, în mod netemeinic și nelegal, a reținut instanța de fond.

În finalul cererii de recurs, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 466 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora "Medicii care ocupă funcții publice în cadrul (...) Direcțiilor de Sănătate Publică Județene și a Municipiului București (...) pot desfășura în afara programului normal de lucru, în condițiile legii, activități profesionale, potrivit calificării pe care o dețin".

Susține recurentul-reclamant că, raportat la prevederile legale menționate, avea dreptul să desfășoare activitatea în cadrul cabinetului, în afara programului de lucru de la Direcția de Sănătate Publică, astfel încât, nu se poate reține că s-a aflat într-un conflict de interese.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru argumentele în continuare prezentate.

2.1. Argumente de fapt și de drept

Recurentul-reclamant susține, în esență, prin criticile dezvoltate în cererea de recurs că instanța de fond a considerat, în mod eronat, faptul că acesta s-a aflat în stare de conflict de interese pe perioada exercitării funcției de director coordonator al Direcției de Sănătate Publică Brașov, aplicând greșit prevederile art. 70 și 79 din Legea nr. 161/2003.

În fapt, din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant A. a deținut funcția de director coordonator/executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov în perioada 18.12.2009 - 16.01.2014.

În exercitarea funcției publice de conducere, recurentul-reclamant A. a semnat Autorizația Sanitară de Funcționare nr. x/28.07.2010 pentru Cabinetul Medical Individual Dr. A. - Codul fiscal x, în cadrul căruia deținea calitatea de medic titular.

Autoritatea pârâtă Agenția Națională de Integritate a constatat prin raportul de evaluare că, prin semnarea respectivei Autorizații, A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, reglementat de art. 70 și art. 79 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Dispoziții legale aplicabile

Legea nr. 161/2003:

- art. 70: "Prin conflict de interes se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative"

- art. 79 alin. (1): "Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor de grad I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice".

Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 117/2002 privind Procedura de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, construcție, amenajare și reglementare sanitară a funcționării obiectivelor și a activităților desfășurate în acestea, altele decât cele supuse înregistrării în registrul comerțului:

Art. 2 alin. (3) și (5): (3) "Autorizarea sanitară reprezintă procesul de analiză și investigație sanitară care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic, punerea în funcțiune și desfășurarea activității în obiective de interes public de conformare la normele de igienă și de sănătate publică.

(5) Viza anuală reprezintă actul de constatare, eliberat în scris de către autoritatea locală de sănătate publică, privind respectarea conformității cu autorizarea sanitară eliberată anterior".

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1338/2007 privind aprobarea Normelor privind structura funcțională a cabinetelor medicale și de medicină dentară:

Art. 2: "Autorizația sanitară de funcționare a cabinetelor medicale și de medicină dentară se eliberează de către autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformării la prezentele norme privind structura funcțională, normele de igienă și sănătate publică și se vizează anual".

Din economia normelor mai sus citate rezultă că, pentru ca un cabinet medical, în speță Cabinetul medical Individual Dr. A., să poată funcționa din punct de vedere tehnic și juridic, este obligatoriu să obțină o Autorizație sanitară de funcționare, eliberată la cererea reprezentantului legal al respectivului cabinet, autorizație care se vizează anual de către autoritatea locală de sănătate publică în vederea confirmării respectării conformității cu autorizarea sanitară eliberată anterior.

Analizând situația de fapt prin prisma reglementărilor legale în materie, Înalta Curte reține că, în prezenta speță, recurentul-reclamant A., pe de-o parte, în calitate de reprezentant legal al Cabinetului Medical Individual Dr. A. a solicitat eliberarea Autorizației sanitare de funcționare autorității locale de sănătate publică competente, respectiv Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov, iar, pe de altă parte, în calitate de director coordonator al Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov, a semnat Autorizația Sanitară de Funcționare nr. x/28.07.2010 pentru Cabinetul Medical Individual Dr. A. - Codul fiscal x.

Prin urmare, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât recurentul, în calitate de funcționar public, avea obligația de a se abține de la participarea la luarea deciziei de emitere a autorizației sanitare de funcționare, având în vedere că aceasta privea cabinetul medical individual al cărui titular era.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că la data semnării autorizației sanitare din 2010, cabinetul medical era înființat încă din anul 2003, iar în perioada exercitării funcției de director coordonator al D.S.P. Brașov, acesta a fost coordonat de alți medici generaliști, nu are relevanță din perspectiva întrunirii elementelor conflictului de interese constatat de Agenția Națională de Integritate.

Astfel, după cum instanța de recurs a reținut mai sus, recurentul-reclamant în toată perioada supusă evaluării a deținut calitatea de titular și reprezentant legal al C.M.I. "dr. A.", semnând, în anul 2010, în calitate de director coordonator al D.S.P. Brașov, Autorizația Sanitară de Funcționare a propriului cabinet, act necesar continuării activității cabinetului, independent de faptul că acesta funcționa încă din anul 2003.

Situația, potrivit căreia, recurentul-reclamant nu a mai desfășurat efectiv profesia de medic în cadrul Cabinetului Individual Medical pe care îl deținea, nu înlătură ipoteza conflictului de interese în care s-a aflat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 pe care recurentul a invocat-o în susținerea cererii de recurs, acesta putea să desfășoare activități profesionale, în cadrul unui cabinet medical, dar nu să fie titularul acestuia și, în orice caz, în exercitarea atribuțiilor funcției publice deținute să nu ia decizii cu privire la unitățile medicale în cadrul cărora, eventual, își desfășura profesia de medic, în afara programului de lucru stabilit pentru funcția publică de conducere.

Recurentul-reclamant, prin criticile formulate a reiterat argumentul, potrivit căruia, nu s-a făcut dovada existenței unui interes personal de natură patrimonială.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că prin aprobarea și semnarea Autorizației Sanitare de Funcționare pentru Cabinetul Medical Individual al cărui titular era, recurentul-reclamant a prevăzut și a acceptat efectele acestei decizii, în sensul că din activitățile medicale derulate în cadrul cabinetului medical, precum și din contractele de furnizare servicii medicale, s-au încasat sume de bani al căror beneficiar a fost Cabinetul Medical Individual "dr. A." . Această situație este confirmată și de declarațiile de avere completate de recurentul-reclamant, în care sunt menționate veniturile încasate de de Cabinetul Medical Individual .

Față de aceste împrejurări, în mod evident, conduita recurentului-reclamant a fost de natură să întrunească elementele existenței unui conflict de interese de natură administrativă în sensul Legii nr. 161/2003 și să aducă atingere integrității și imparțialității exercitării funcției publice de conducere pe care o deținea în cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov .

2.1. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente speței, nefiind întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul căruia s-a formulat prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 5/F din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.