ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitățile Publice, au solicitat suspendarea executării Ordinului 343/2010 al ANRSC (act administrativ normativ de autoritate) până la soluționarea acțiunii în anulare a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 120 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Ordinului președintelui ANRSC nr. 343/2010 formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitățile Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții A. și B., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admitere acțiunii.

Motivele invocate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenții susținând că instanța de fond în mod eronat nu le-a încuviințat probele cu înscrisuri și cu expertiză de specialitate.

Prin probele menționate anterior, reclamanții ar fi dorit să dovedească că ordinul a cărui suspendare o solicită încalcă Codul comercial, C. pen. și O.G. nr. 21/1992 și că era imposibil ca în apartamentul proprietate personală să intre atât căldură cât rezulta din calculul făcut conform Ordinului nr. 343/2010 al ANRSC.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 343/2010 al ANRSC (act administrativ normativ de autoritate) până la soluționarea acțiunii în anulare a acestuia.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că actul administrativ contestat este legal.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Din perspectiva motivului de casare indicat în temeiul de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la "încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenții-reclamanți au pretins încălcarea dreptului de a propune probe, nefiindu-le încuviințate probele cu înscrisuri și expertiză de specialitate.

Se reține, din analiza actelor procedurale aflate în dosarul primei instanțe, că recurenții-reclamanți nu au solicitat administrarea de probatorii la instanța de fond, mai mult la primul de judecată recurentul-reclamant B. a precizat că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.

Trebuie precizat că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță, reclamanții au adus doar critici de ordin general, indicându-se încălcarea unor prevederi legale - Codul comercial, C. pen., O.G. nr. 21/1992, fără însă a se preciza însă, în concret, care sunt dispozițiile încălcate și în ce manieră, astfel încât nu exista posibilitatea ca, în baza acestor susțineri, să facă o analiză prima facie, care să conducă la concluzia unei vădite nelegalități și astfel să se creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelui administrativ a cărui suspendare se cere.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Mai mult, deși prin motivele de recurs s-a menționat că le-a fost încălcat dreptul de a solicita probe, prin care să dovedească necesitatea suspendării actului administrativ, recurenții-reclamanți nu au solicitat proba cu înscrisuri noi în recurs și nici nu au depus la dosar înscrisuri prin care să dovedească aceste aspecte, ei limitându-se la a reitera susținerile formulate la fond fără dovedi și preciza clar ce dispoziții sunt încălcate și în ce manieră.

Cum cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt cumulative, nu se mai impune analiza condiției existenței unei pagube iminente, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 120 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2018.