ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțială a Ordinului ANRE nr. 121/2015 și a Procedurii privind determinarea consumului în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal, în sensul anulării (i) sintagmei finale "în spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești" a art. 80 alin. (3) astfel cum a fost modificat prin art. 2 a ordinului, și anulării următoarelor articole din Procedura: (ii) art. 2 alin. (2) respectiv a sintagmei finale "în spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești", (iii) art. 4 alin. (4), (iv) art. 25 alin. (3), (v) art. 26 cu referire doar la consumatorii casnici și cei mici noncasnici, (vi) art. 28 și (vii) art. 29; obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de modificare a art. 26;

Prin Sentința nr. 970 din 22 martie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

3.1. Sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că la pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, considerentele hotărârii reprezentând o preluare integrală a întâmpinării formulate de intimată.

Instanța de fond și-a însușit integral susținerile părții adverse, fără a mai proceda la o analiză a susținerilor reclamantei, astfel că motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței nu se regăsesc în cuprinsul sentinței recurate.

3.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susține că instanța de fond nu a analizat împrejurarea conform căreia limitările introduse prin art. 80 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 121/2015, art. 25 alin. (3) și art. 28, nu au nici caracter tehnic și nici comercial, ce ar excede reglementărilor care pot fi aprobate de intimata-pârâtă, textele venind în contradicție cu prevederile C. civ., C. pen. și C. proc. pen.

În mod eronat, instanța de fond a apreciat că procedura administrativă stabilită prin ordin, reglementează tocmai modalitatea de cuantificare a prejudiciului, însă doar în scopul constituirii de parte civilă pe rolul instanțelor judecătorești, articolele a căror anulare s-a cerut vin în contradicție cu dispozițiile art. 20 C. proc. pen., care prevăd momentul până la care se poate face constituirea de partea civilă în procesul penal.

Se mai invocă faptul că aceleași articole fac imposibilă exercitarea unei acțiuni civile separat, în temeiul art. 1349 C. civ., deoarece odată cu introducerea acțiunii trebuie solicitată și obligarea pârâtului la achitarea prejudiciului cuantificat.

Recurenta-reclamantă, amintind obligația sa de a întreprinde acțiuni pentru a preveni și detecta sustragerile de energie electrică, arată că încheie note de constatare și sesizează organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. (3) C. pen. și art. 92 din Legea nr. 123/2012, ocazie cu care se întocmește și fișa de calcul în baza căreia urmează să se stabilească prejudiciul estimat, deoarece întinderea prejudiciului se stabilește anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, art. 25 alin. (3) din Ordinul nr. 121/2015, care interzice efectuarea unui calcul este în contradicție cu prevederile legale în materie, deoarece este în imposibilitate de a stabili și comunica un prejudiciu organelor de cercetare penală și blochează posibilitatea exercitării acțiunii civile de recuperare a prejudiciului.

Mai susține recurenta-pârâtă faptul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că dispozițiile art. 25 alin. (3) din Ordinul nr. 121/2015 nu aduc limitări dreptului reclamantei de a-și stabili prejudiciul, cât timp textul face referire expresă la existența unei hotărâri judecătorești.

Art. 25 alin. (3) împreună cu art. 28 alin. (2) din Ordinul nr. 121/2015 împiedică posibilitatea achitării în mod voluntar a prejudiciului.

În cazul infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 C. pen., este posibilă împăcarea părților, care înlătură răspunderea penală.

De asemenea, conform art. 23 C. proc. pen., tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile, sunt posibile, însă acestea sunt imposibil de realizat, având în vedere că nu se poate cuantifica prejudiciul.

În ipoteza medierii/împăcării părților nu mai există o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se stabilească și prejudiciul prin acordul părților.

Există și situații, susține recurenta-reclamantă în care, deși fapta săvârșită constituie infracțiunea de furt de energie, prevăzută de art. 228 C. pen. și respectiv, infracțiunea prevăzută de art. 92 din Legea nr. 123/2012, totuși să nu se pronunțe o hotărâre prin care să se constate vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, ceea ce nu conduce la concluzia că fapta nu există și că nu există nici prejudiciu.

În cazul în care se reține existența faptei, dar se dispune renunțarea la urmărirea penală pe motivul inexistenței unui interes public nu se poate recupera prejudiciul deoarece nu există o hotărâre judecătorească prin care să se rețină persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii.

O altă critică privește neanalizarea inadvertențelor intre disp. art. 4 alin. (4) și art. 29 din Ordinul nr. 121/2015 și în plus, în ceea ce privește situațiile prevăzute la art. 80 alin. (3), termenul este de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii notei de constatare, interval în care nu este posibilă întocmirea fișei de calcul și semnarea cu clientul a unui proces-verbal.

În ceea ce privește susținerile de modificare a art. 26, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a preluat susținerile intimatei, dar textul trebuie aplicat doar marilor consumatori și nu celor casnici și mici noncasnici.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 31 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 17 iulie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă invocă nemotivarea hotărârii instanței de fond, ca urmare a împrejurării preluării integrale a întâmpinării formulate de pârâtă și a inexistenței unei analize proprii a susținerilor părților.

Critica este nefondată, deoarece parcurgând cuprinsul considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o analiză a obiectului acțiunii formulate, a textelor legale incidente, precum și a situației în care prejudiciul trebuie estimat.

De asemenea, instanța de fond a combătut motivele reclamantei potrivit cărora noile reglementări fac imposibilă aplicarea procedurilor de mediere și de împăcare a părților, dar și pe cele referitoare la motivele de anulare a dispozițiilor privitoare la consumatorii casnici și cei mici non casnici, înscrise la art. 26 din Procedură.

Prima critică are în vedere împrejurarea conform căreia limitările introduse prin art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienții finali, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 64/2014, respectiv art. 25 alin. (3) și art. 28, nu au caracter tehnic sau comercial, astfel încât exced reglementărilor care pot fi aprobate de intimata-pârâtă și vin în contradicție cu prevederile art. 1439 C. civ. și art. 20 C. proc. pen.

De asemenea, prin motivele de recurs, se invocă faptul că prima instanță a apreciat în mod greșit că dispozițiile art. 25 alin. (3) din Procedură nu aduc limitări dreptului recurentei de a-și stabili prejudiciul, cât timp textul face referire expresă la existența unei hotărâri judecătorești.

Recurenta-reclamantă consideră că, în această situație, nu mai este posibilă aplicarea dispozițiilor art. 23 C. proc. pen., cu privire și la încheierea unei tranzacții sau a unui acord de mediere ori la recunoașterea pretențiilor civile.

În opinia recurentei-reclamante există și situația în care, deși fapta săvârșită constituie infracțiunea de furt de energie prevăzută de art. 228 C. pen. și art. 92 din Legea nr. 123/2012, totuși nu se pronunță o hotărâre prin care să se constate vinovăția inculpatului, dar prejudiciul există și trebuie recuperat, însă cuantumul acestuia nu poate fi comunicat, astfel încât este necesar să se renunțe la executarea acțiunii penale.

Mai critică recurenta-reclamantă neanalizarea de către judecătorul fondului a nelegalității art. 4 alin. (4) și art. 29 din Procedură, reținând doar că nu există inadvertențele menționate în cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 121 din 29 iulie 2015 are ca obiect aprobarea unei proceduri privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal, ce este prevăzută în anexa care face parte integrantă din actul administrativ, precum și modificarea art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienții finali, aprobat prin Ordinul nr. 64/2014.

Ordinul nr. 64/2014, la Cap. VII - Facturarea energiei electrice și încasarea contravalorii serviciului prestat, prevede modalitățile de determinare a cantităților de energie electrică facturate, cu precizarea că art. 80 permite că în cazul în care consumul de energie electrică nu poate fi determinat prin măsurare să se stabilească în sistem paușal, în conformitate cu procedura specifică elaborată de OR și avizată de ANRE [alin. (1), dar numai în anumite situații, precum cele de la alin. (2)]:

- pentru clienții finali temporari, cu durata de existență mai mică de 6 luni, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare;

- pentru locuri de consum cu puteri absorbite sub 100 W, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare;

- în cazul defectării grupurilor de măsurare, în condițiile prevăzute în procedură;

- în cazul sustragerii de energie electrică.

Prin Ordinul nr. 121/2015 a fost modificat art. 80 din Ordinul nr. 64/2014, în sensul că a fost adăugat alin. (3) prin care se stipulează că procedura prevăzută la alin. (1) poate fi utilizată la stabilirea prejudiciului în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, exclusiv ca mod de calcul în spețele deduse instanțelor judecătorești, iar ultima situație arătată la alin. (2) (în cazul sustragerii de energie electrică) a fost îndepărtată.

Potrivit art. 25 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 121/2015, în cazurile prevăzute la art. 89 alin. (3) din Regulamentul de furnizare se determină în sistem paușal consumul lunar de energie electrică, iar durata pentru care se aplică este cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Conform disp. art. 28 alin. (1) din Anexa la Ordinul nr. 121/2015, prejudiciile produse în cazurile prevăzute la art. 80 alin. (3) din Regulamentul de furnizare se determină în conformitate cu prevederile art. 26, iar alin. (2) prevede că decontarea prejudiciilor se realizează după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive și în condițiile stabilite de aceasta.

Cap. V din Ordinul nr. 121/2015, intitulat "Decontarea consumului de energie electrică corectat/stabilit în sistem paușal la art. 26 - 32 detaliază procedura decontării.

Recurenta-reclamantă consideră că dispozițiile art. 80 alin. (3) din Ordinul nr. 121/2015, art. 25 alin. (3) și art. 28 din Anexa la Ordinul nr. 121/2015 exced reglementărilor care pot fi aprobate de intimata-pârâtă, deoarece nu sunt norme tehnice sau economice.

O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE, aprobată cu modificări prin Legea nr. 160/2012, permite la art. 5 alin. (1) lit. c) ca ordinele, deciziile sau avizele ANRE să privească "aprobarea reglementărilor tehnice și comerciale pentru funcționarea sigură și eficientă a sectorului energiei electrice, termice și a gazelor naturale.

Art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 33/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012 arată că ANRE aprobă reglementări tehnice și comerciale pentru operatorii economici din sector, inclusiv standardele de performanță pentru serviciile de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice și termice.

De asemenea, disp. art. 101 alin. (2) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul nr. 64/2014, stabilește că modul de recalculare a consumului de energie electrică și a serviciilor asociate este prevăzut în Procedură.

Ordinul nr. 121/2015 este emis în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c), art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 33/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, de unde rezultă că, într-adevăr, acesta trebuie să conțină reglementări tehnice și/sau comerciale.

Este de menționat că recurenta-reclamantă nu a contestat caracterul de reglementare tehnică/comercială a Ordinului nr. 64/2014, ci numai a completării dispozițiilor art. 80 din acest ordin, cu alin. (3), conform căruia stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal poate fi utilizată la stabilirea prejudiciului în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, exclusiv ca mod de calcul în "spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești".

Se mai contestă caracterul de reglementare tehnică/comercială a textelor ce vizează durata pentru care se aplică determinarea în sistem paușal, și anume cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă [art. 25 alin. (3) Anexa la Ordinul nr. 121/2015] și decontarea prejudiciilor care se poate realiza după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive și în condițiile stabilite de aceasta (art. 28 din Anexa la Ordinul nr. 121/2015).

Caracterul de reglementare tehnică/economică a celor două ordine este de necontestat, deoarece acestea reprezintă ghiduri prin care se stabilește în concret modul de determinare a consumului de energie electrică la locurile de consum sau de consum și producere și modalitatea de regularizare a deconturilor aferente consumului între operatorul de rețea, furnizor și clientul fiscal.

Prin cele două ordine se arată în concret momentul la care se verifică datele de măsurare a energiei electrice și cum se realizează decontarea consumului de energie electrică înregistrat eronat, respectiv prin corectarea energiei electrice active și reactive, stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal și decontarea consumului de energie electrică corectat/stabilit în sistem paușal.

Sintagmele folosite în cuprinsul art. 80 alin. (3) - "modul de calcul în spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești", art. 25 alin. (3) durată pentru care se aplică este cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau art. 28 - "decontarea prejudiciilor se realizează după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive și în condițiile stabilite de aceasta" nu constituie prin ele însele o depășire a competenței de reglementare a autorității intimate, deoarece acestea sunt utilizate în interiorul unor norme ce au caracter tehnic/comercial și în strânsă legătură cu acestea.

Referirea la "instanțele judecătorești" sau "hotărârile judecătorești definitive" poate deveni abuzivă, cu depășirea competenței sau nelegală, în ipoteza în care acestea încalcă normele legale în domeniu ce au valoare juridică superioară unui act administrativ și pe care acesta din urmă este obligat să îl respecte, sub sancțiunea anulării.

Aceste norme au fost identificate de către recurenta-reclamantă ca fiind dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 20 C. proc. pen., art. 231 alin. (2) C. pen., art. 23 C. proc. pen., art. 7 alin. (2) și art. 318 C. proc. pen.

În concret, recurenta-reclamantă susține că este în imposibilitate de a cuantifica prejudiciul anterior formulării acțiunii la instanța civilă și nici în temeiul prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., conform căruia constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești.

De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că, nefiind cuantificat prejudiciul, nu sunt posibile tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile, deoarece Procedura obligă la pronunțarea unei hotărâri definitive în acest scop.

Mai mult, recurenta-reclamantă susține că nici procurorul nu poate renunța la exercitarea acțiunii penale în cazul prevăzut de art. 7 alin. (2) C. proc. pen., deoarece prejudiciul ar trebui stabilit numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Înainte de a fi expuse considerentele Înaltei Curți cu privire la aceste critici, este necesar să se menționeze motivele pentru care autoritatea intimată a optat pentru modificarea disp. art. 80 din Procedură.

Din cuprinsul actelor existente la dosar și a celor susținute de prima instanță, necontestate de recurenta-reclamantă, prin articolele în cauză, s-a urmărit stoparea unei practici abuzive a acesteia, în urma căreia se stabilea prejudiciul în sistem paușal și se încasa anterior stabilirii vinovăției și prejudiciului de către organele competente.

Prin introducerea cerinței "în spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești" s-a urmărit ca stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal să fie utilizată (dacă acesta nu poate fi determinat prin măsurare), la cuantificarea prejudiciului în cazurile de sustragere de energie electrică, numai în etapele procesului penal, cercetare penală și judecată.

Sintagma a fost interpretată greșit de către recurenta-reclamantă, deoarece aceasta nu se referă exclusiv la dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, ci la întregul proces penal care se poate finaliza cu un act emis de procuror.

Astfel, temerile recurentei-reclamante legate de imposibilitatea încheierii unui acord, tranzacții, etc., este exclusă, fapt arătat și de intimata-pârâtă la fila x în cuprinsul întâmpinării.

Aceleași considerente sunt aplicabile și în cazul celorlalte două articole contestate, respectiv art. 25 alin. (3) și art. 28 din Procedură, raționamentul fiind identic.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în speță, textele analizate sunt în concordanță cu normele legale exemplificate de recurenta-reclamantă în motivele de recurs.

Cu privire la critica prin care se invocă neanalizarea de către prima instanță a motivelor sale de nelegalitate, a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 29 din Procedură, se reține că în considerentele sentinței se motivează în sensul că nu există inadvertențe între cele două articole, deoarece momentul întocmirii și semnării procesului-verbal în cazurile de defectare a grupurilor de măsurare este identic cu momentul remedierii defectului sau înlocuirii contorului/grupului de măsurare, considerentele fiind îndestulătoare, iar recurenta-reclamantă nu a invocat interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la termenul de 5 zile prevăzut în cadrul disp. art. 4 alin. (4) cu referire la cazurile precizate la art. 80 alin. (3) din Regulamentul de furnizare, recurenta-reclamantă invocă doar durata prea mică, însă textul reglementează cazurile de suspiciune de sustragere a energiei electrice, mai precis, o suspiciune de săvârșire a unei infracțiuni, ceea ce determină existența unui termen mai mic de 15 zile, cum a fost prescris în celelalte situații.

În fine, recurenta-reclamantă a contestat aplicarea disp. art. 26 din Procedură la clienții casnici și clienții finali noncasnici mici, considerând că nu este necesar decât pentru clienții finali noncasnici mari, deoarece numai aceștia, prin consumul mare influențează piața.

Recurenta-reclamantă, fără a indica o anume măsură de drept material ce a fost încălcată sau interpretată greșit de prima instanță, susține doar că aceasta a optat pentru motivele intimatei.

Considerentele judecătorului de fond pe acest aspect sunt suficiente și nu conduc la nelegalitatea hotărârii pronunțate, deoarece recurenta-reclamantă nu a combătut în niciun mod reglementarea făcută în Procedură sub acest aspect ce ține în final de dreptul de apreciere al autorității competente în domeniu, aceasta fiind singura ce poate emite norme tehnice/comerciale obligatorii pentru operatori, printre care se numără și Distribuție Energie Oltenia SA.

Față de acestea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborată cu art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Distribuție Energie Oltenia SA (fostă SC A. SA) împotriva Sentinței nr. 970 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT