ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2015, reclamanta A.,în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat suspendarea executării Ordinelor nr. 109 și nr. 110/2014 emise ANRE, până la data pronunțării instanței de fond cu privire la motivele de nelegalitate ale ordinelor contestate de B.

Prin Sentința nr. 2215 din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea principală privind pe reclamanta A. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul în interes accesoriu Municipiul București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniului Energiei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. prin administrator judiciar C. SPRL și intervenientul Municipiul București

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au arătat următoarele:

Prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității [motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.];

Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

În primul rând, sub pretextul că, în opinia primei instanțe, nu ar fi fost îndeplinită condiția cazului bine justificat, aceasta precizează că nu va mai analiza îndeplinirea condiției pagubei iminente, considerând că un astfel de demers apare ca lipsit de interes întrucât cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.

Instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei de interes invocată din oficiu, acesta fiind, de altfel, mijlocul procedural prin care se poate invoca din oficiu acest incident, încălcând astfel în mod grav principiile contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.) și dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), precum și al dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ. și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Totodată, lipsa de interes reținută de prima instanță nu a fost invocată de niciuna dintre părți, nefiind vorba despre o recalificare a unor apărări sau de unirea acestora cu fondul cauzei.

În plus, instanța nu a prezentat argumentele de fapt și de drept care au condus la reținerea unei pretinse lipse de interes.

Instanța nu a analizat în niciun fel condiția pagubei iminente, respectiv argumentele în susținerea îndeplinirii acestei condiții și nici nu a pus în discuția părților aspectul referitor la neanalizarea condiției pagubei iminente prin raportare la o lipsă de interes.

Lipsa motivelor de fapt și de drept cu privire la condiția pagubei iminente, respectiv a acelora care au format convingerea instanței și a celor pentru care s-au înlăturat argumentele părților, duce anularea hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Indiferent de îndeplinirea sau nu a uneia dintre condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, prima instanță era datoare să analizeze și îndeplinirea celei de a doua condiții. Aprecierea instanței potrivit căreia neîndeplinirea primei condiții nu ar mai impune și analiza celei de a doua condiții este lipsită de orice suport legal.

Mai mult decât atât, modalitatea în care a procedat instanța face imposibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului judiciar, de vreme ce nu există o motivare a primei instanțe cu privire la condiția pagubei iminente.

În al doilea rând, instanța nu analizează, în realitate, aparența de nelegalitate a actelor administrative ce făceau obiectul cauzei, ci reține, pe de o parte, că motivele invocate nu creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fără a motiva în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. această soluție din perspectiva împrejurărilor invocate.

Pe de altă parte însă, instanța reține că motivele invocate presupun o analiză aprofundată ce exced cadrului procesual.

Cu toate acestea, instanța analizează unele dintre motivele invocate de subscriși în vederea demonstrării cazului bine justificat, făcând aprecieri care depășeau cadrul procesual al cererii de suspendare și pronunțându-se în mod nelegal asupra temeiniciei lor.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii [motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.];

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, considerentele primei instanțe sunt, pe de o parte, contradictorii, iar, pe de altă parte, concluziile instanței sunt lipsite de o motivare în fapt și în drept.

Astfel, după ce reține că aspectele invocate exced cadrului procesual al cererii de suspendare și presupun o analiză de fond, instanța analizează totuși unele dintre motivele enumerate făcând aprecieri cu privire la temeinicia lor pe baza unora dintre apărările pârâtei, astfel cum rezultă din analiza hotărârii recurate.

Instanța trebuia și putea să verifice doar aparența de nelegalitate a actelor administrative din perspectiva tuturor acestor motive, iar nu să se pronunțe pe fondul acestora achiesând la apărările pârâtei și fără a prezenta considerentele pentru care le consideră întemeiate.

Instanța nu a analizat deloc restul împrejurărilor de fapt și de drept invocate prin cererea de suspendare și cererea de intervenție accesorie, deși, a apreciat că analiza sumară a motivelor invocate în general în cererea de suspendare nu conduce la reținerea îndoielii serioase.

Prima instanță nu a analizat argumentele reclamantei, nu a arătat de ce le înlătură și de ce consideră că nu demonstrează aparența de nelegalitate a actelor atacate.

Având în vedere considerentele contradictorii ale instanței și modalitatea în care prima instanța a analizat cererea de suspendare cu care a fost învestită, apreciem că practic nu există o motivare a soluției cu privire la condiția cazului bine justificat în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Or, după cum se poate observa din analiza hotărârii recurate, motivarea primei instanțe cu privire la condiția pagubei iminente și la pretinsa lipsă de interes a unei analize a acestei condiții este inexistentă.

Astfel, nu sunt cunoscute motivele care legitimau prima instanță să nu mai analizeze îndeplinirea acestei condiții și nici motivele de fapt și de drept din perspectiva cărora instanța a reținut o pretinsă lipsă de interes în analizarea acestei condiții.

Or, în primul rând, instanța trebuia să analizeze condiția pagubei iminente, iar, în al doilea rând, față de reținerea unei lipse de interes în analizarea acestei condiții, trebuia să prezinte considerentele care au condus la această soluție.

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii [motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.].

Instanța a reținut cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și a prevederilor legale invocate în sprijinul motivelor de nelegalitate pe care le-a analizat prejudecând fondul, că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Astfel, prima instanță a apreciat în mod greșit că motivele invocate de subscrișii prin cererea de suspendare și prin cererea de intervenție accesorie nu conduc la reținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

În cadrul cererii de suspendare și în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța trebuie să facă o analiză suficientă a cauzei, respectiv a argumentelor părților și a probelor administrate, însă, această cercetare a aparenței dreptului trebuie să fie una sumară, fără a prejudeca fondul litigiului.

Prin urmare, împrejurările la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 sunt cele care creează îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ și pe care instanța trebuia să le analizeze în mod sumar, analiza pe fond urmând a fi făcută în cadrul acțiunii în anulare.

Prezumția de legalitate este înlăturată de motivele de nelegalitate identificate cu privire la actele administrative, în speță cu privire la Ordinele nr. 109/2014 și 110/2014.

Instanța trebuia și putea să analizele toate motivele invocate de subscrișii exclusiv din perspectiva aparenței de nelegalitate, oricare dintre acestea fiind de natură a conduce la reținerea incidenței cazului bine justificat.

Astfel, în ceea ce privește motivul referitor la încălcarea prevederilor art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 33/2007, prima instanță reține că art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 stabilesc între atribuțiile Consiliului Consultativ al ANRE și pe acelea referitoare la armonizarea intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor și evaluarea impactului reglementărilor ANRE.

Instanța nu a făcut nici măcar o minimă analiză a susținerilor ANRE pe care le preia cuvânt cu cuvânt fără a prezenta argumentele pentru care le consideră întemeiate.

Prima instanță, omite faptul că intimata a justificat respectarea prevederilor referitoare la supunerea Ordinelor dezbaterii Consiliului prin raportare la un alt act administrativ - Metodologia. Astfel, ANRE nu a demonstrat că dispozițiile legale au fost respectate în ceea ce privește actele administrative ce făceau obiectul cauzei, ci că ar fi fost respectate în privința Metodologiei.

Astfel, art. 5 coroborat cu art. 6 din O.U.G. nr. 33/2007 nu fac niciun fel de distincție cu privire la posibilitatea de a nu supune analizei Consiliului Consultativ un act al ANRE motivat de faptul că actul administrativ este emis în baza unui alt act care a fost supus anterior analizei Consiliului.

Nu există nicio derogare în sensul celei invocate de ANRE și reținute de prima instanță. Îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 33/2007 nu poate fi reținută prin raportare la alte acte administrative.

Astfel, prin cererea de suspendare și prin cererea de intervenție accesorie a fost invocat faptul că Ordinele nr. 109/2014 și 110/2014 au fost emise fără respectarea procedurii de consultare publică impusă de O.U.G. nr. 33/2007.

Acesta era un motiv distinct, pe care, în realitate, instanța nu l-a analizat, ci s-a rezumat la a reține că acel caracter important prevăzut de art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007 poate fi analizat doar de instanța de fond.

În cadrul acestui motiv referitor la nerespectarea procedurii de consultare publică a invocat dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007 precum și dispozițiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 33/2007. Dispozițiile art. 11 alin. (4) reglementează cu titlu general necesitatea organizării de către ANRE a consultărilor în cazurile prevăzute expres de lege sau ori de câte ori apreciază că este necesar și, în toate cazurile înainte de a adopta reglementări ori măsuri ce pot avea repercursiuni importante.

Prin Ordinele contestate, ANRE a aprobat în mod formal prețurile de referință și prețurile reglementate pentru energia electrică și, respectiv, prețurile de referință pentru energia termică și bonusul de referință pentru energia electrică, fără a exista nicio justificare în fapt și în drept cu privire la aceste reglementări.

În primul rând, în ceea ce privește referatele de aprobare depuse de ANRE, după cum se poate observa nici nu se cunoaște când au fost întocmite, acestea neavând nicio dată a întocmirii lor.

Totodată, referatele de aprobare trebuiau publicate odată cu proiectele actelor administrative la momentul supunerii acestora spre dezbatere publică în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 și 52/2003 coroborate cu O.U.G. nr. 33/2007.

Mai mult, referatele de aprobare nu se regăsesc publicate nici măcar odată cu Ordinele ANRE nr. 109/2014 și 110/2014, ceea ce este în contradicție și cu prevederile art. 34 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, care sunt incidente, așa cum s-a reținut în literatura de specialitate în ceea ce privește toate autoritățile administrației publice emitente de acte administrative normative.

Motivarea actului administrativ trebuie să fie una efectivă, iar nu una formală nefiind cunoscute la momentul emiterii actelor administrative motivele care au determinat adoptarea acestora, astfel încât destinatarii acestora și orice persoană interesată să își poată exercita în cunoștință de cauză dreptul de a contesta actul administrativ.

Actele administrative nu cuprind explicații cu privire la reglementare, nu conțin elemente de temeinicie și oportunitate a prevederilor din cuprinsul actelor administrative, nu analizează impactul socioeconomic, efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social și asupra mediului înconjurător. Actele administrative fac numai trimiteri la prevederi legale în baza cărora se pretind a fi emise, aspecte care nu constituie o motivare. în cuprinsul Ordinelor, precum și în cuprinsul referatelor de aprobare, trebuiau prezentate argumentele concrete care fundamentează stabilirea prețurilor la energia termică și electrică și a bonusului conform Ordinelor.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, referatele de aprobare depuse de ANRE nu dovedeau respectarea cerinței motivării actelor administrative.

Aspectele prezentate anterior demonstrau existența cazului bine justificat din perspectiva nemotivării actelor administrative, contrar celor reținute de prima instanță.

Reținând că față de neîntrunirea în speță a condiției cazului bine justificat nu se mai impune analiza condiției pagubei iminente întrucât un astfel de demers ar fi lipsit de interes față de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale, această concluzie fiind fundamental greșită.

Indiferent de îndeplinirea sau nu a condiției cazului bine justificat, instanța trebuia să analizeze și îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Aspectul reținut de instanță potrivit căruia nu s-ar mai impune analiza acestei condiții este lipsit de orice motivare în fapt și în drept, fiind totodată lipsit de orice suport legal.

Nu există nicio prevedere legală generală sau specială care să stabilească degrevarea instanței de judecată de la analiza uneia dintre condițiile prevăzute de lege în cazul în care condițiile sunt prevăzute în mod cumulativ sau, în cazul de față, de la analiza condiției pagubei iminente dacă nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raționamentul primei instanțe constituie o gravă adăugare la lege, în condițiile în care aspectele avute în vedere de aceasta nu se regăsesc în cuprinsul prevederilor legale și constituie o încălcare și aplicare greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, aprecierea primei instanțe potrivit căreia analizarea îndeplinirii celei de a doua condiții ar fi lipsită de interes este lipsită de fundament legal, motivarea în fapt și în drept pe baza căreia instanța a ajuns la această concluzie fiind inexistentă.

Instanța nu putea aprecia unilateral cu privire la interesul subscrișilor în analizarea condiției pagubei iminente.

De altfel, contrar susținerilor primei instanțe subscrișii avem interes în analizarea de către prima instanță și a celei de a doua condiții prevăzute de lege de vreme ce, în condițiile hotărârii date, care nu analizează deloc îndeplinirea acestei condiții, exercitarea controlului judiciar efectiv nu este posibilă de vreme ce nu sunt cunoscute considerentele primei instanțe cu privire la condiția pagubei iminente.

Interesul recurenților este justificat, de asemenea, de faptul că, în ipoteza în care instanța de recurs ar considera că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, nu poate verifica soluția primei instanțe și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, această condiție urmând a fi analizată pentru prima și ultima dată în cadrul recursului.

Având în vedere că prima instanță nu analizat îndeplinirea acestei condiții, considerând această analiză ca lipsită de interes, recurenții arată că își mențin și supun analizei instanței de recurs argumentele în sprijinul dovedirii condiției pagubei iminente din cuprinsul cererii de suspendare, al cererii de intervenție accesorie și al celorlalte acte de procedură depuse la dosar.

2.2. Întâmpinarea

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în mod corect a reținut prima instanță faptul că anularea deciziei atacate pe calea acțiunii în anulare generează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat. Cu privire la paguba iminentă, se arată că în mod corect a reținut prima instanță că prejudiciul material în cuantum de o treime din venitul său lunar este previzibil și cuantificabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., dar și de apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Ordinele nr. 109 și nr. 110/2014 emise ANRE, până la data pronunțării instanței de fond

Prima instanță a respins acțiunea și cererea de intervenție formulată de intervenientul în interes accesoriu Municipiul București ca neîntemeiate.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În esență, se invocă nulitatea hotărârii, ca urmare a împrejurării că instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei de interes invocată din oficiu.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a soluționat cauza pe excepția lipsei de interes, ci doar a apreciat că din moment ce s-a reținut neîntrunirea în speță a cazului bine justificat, nu se va mai analiza în ce măsură reclamanta a probat îndeplinirea cerinței privind paguba iminentă, un astfel de demers apărând ca lipsit de interes, față de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede în mod neechivoc ca suspendarea nu poate opera decât atunci când cele două condiții sunt îndeplinite cumulativ.

În cauză, din interpretarea logico-juridică a considerentelor sentinței atacate, rezultă că nu a fost soluționată vreo excepție a lipsei de interes ce nu a fost pusă în discuția părților, instanța de fond constatând doar că demersul de a proba îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube nu justifică un interes, câtă vreme s-a reținut neîntrunirea în speță a cazului bine justificat.

Nu se poate vorbi nici de o nemotivare a sentinței cu privire la acest aspect întrucât, în condițiile în care analiza îndeplinirii condiției pagubei iminente nu mai prezenta nicio finalitate practică era firesc ca argumentele cu privire la această problemă să nu se mai regăsească în considerentele sentinței.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea sentinței.

Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ. Astfel, instanța de fond a analizat și a răspuns argumentelor esențiale expuse de părți în susținerea poziției lor procesuale și a prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluția dată.

Trebuie să se aibă în vedere, în speță, și natura pricinii, cererea vizând suspendarea unui act administrativ. Analiza unei astfel de cereri presupune o pipăire a fondului în vederea identificării unor motive serioase de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului. Cu alte cuvinte nu se poate pretinde instanței de judecată care soluționează o astfel de cerere să facă o analiză exhaustivă a pricinii întrucât s-ar ajunge la prejudecarea fondului.

Nu există, în aceste condiții, nicio contradicție între argumentul instanței de fond potrivit căruia motivele invocate de parte țin de fondul pricinii și afirmația că aceste motive nu sunt de natură să dea naștere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat. Dimpotrivă, se constată că este procedural ca, în condițiile în care evaluarea motivele invocate de parte în susținerea unei cereri de suspendare presupune o analiză de detaliu sau, eventual, administrarea unui probatoriu laborios, incompatibil cu procedura urgentă reglementată de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, instanța să respingă aceste motive fără a le analiza temeinicia cu argumentul că acestea nu sunt apte să dea naștere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat.

Cât privește neanalizarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a arătat argumentele pentru care a considerat că o astfel de analiză nu se mai justifică, fiind lipsită de finalitate practică. Așadar nu se poate vorbi de o nemotivare a sentinței nici cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată următoarele:

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională fiind prevăzute două condiții respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Nu pot fi înlăturate, de plano din analiza cazului bine justificat motive care țin de nulitatea actului atacat cu condiția ca îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Or în mod corect a reținut prima instanță faptul că aspectele invocate de reclamantă, precum emiterea actului în lipsa consultării Consiliului consultativ al ANRE, conform art. 6 din O.U.G. nr. 33/2007, nerespectarea de către emitent a procedurii de consultare publică înainte de adoptarea ordinelor în temeiul art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007, respectarea principiului accesibilității prețurilor pentru consumatori, caracterul abuziv al clauzelor în raporturile contractuale dintre B. și D., lipsa unei justificări a majorării prețului la energie electrică și termică în actualul context economic, lipsa analizei veridicității datelor furnizate de B., lipsa oricărei influențe a bonusului acordat pentru producerea de energie în cogenerare de înalta eficiență asupra prețului la energie termică sau electrica vândută de D. etc. presupun o analiză care excede cadrului procesual prezent. Se constată că verificarea viciilor de legalitate invocate de parte presupune analiza unui material probatoriu care nu poate fi administrat decât cu ocazia judecării pe fond a pricinii și, de asemenea, consecințele acestor vicii nu sunt evidente impunând o dezbatere amplă de natură să lămurească în detaliu toate aspectele speței ceea ce, de asemenea, nu se poate realiza decât în cadrul acțiunii pe fond.

Soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului ci necesită o evaluare a aspectelor de fond care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Referitor la motivele de nelegalitate reiterate în cadrul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerile recurenților referitoare la dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007, care stabilesc atribuțiile Consiliului și la lipsa dovezii consultării Consiliului cu ocazia emiterii celor 2 ordine, nu justifica de plano concluzia încălcării acestor dispoziții legale, ci impun, astfel cum a corect a reținut și prima instanță, analizarea măsurii în care o atare consultare mai era necesară.

De asemenea, problema consultării publice anterior momentului emiterii actului atacat presupunea o analiză de detaliu a procedurilor urmate de autoritate, a naturii actului, a condițiilor în care este necesară consultarea publică și a consecințelor unei eventuale omisiuni, analiză care ar fi tranșat fondul problemei.

Sub aspectul criticilor referitoare la nemotivarea actelor atacate, aspect ce poate fi verificat pe calea unei cereri de suspendare, instanța de control judiciar constată că și aceste critici sunt nefondate, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită conțin în preambulul său temeiul de drept în baza cărora au fost emise, iar referatele de aprobare ale acestora conțin pe larg motivele ce au condus la emiterea lor. Așadar există anumite elemente care ar putea susține ideea că actul este motivat în mod corespunzător, discuțiile referitoare la modalitatea concretă în care s-a realizat motivarea depășind prezentul cadrul procesual.

Prin urmare, contrar celor afirmate de recurenți, Înalta Curte constată că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar criticile recurenților sunt nefondate, întrucât dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. prin administrator judiciar C. SPRL și intervenientul Municipiul București împotriva Sentinței civile nr. 2215 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN