ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
25.01.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din data de 21 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probațiune Olt sau organizat- în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Școala Gimnazială Stoicănești constând în activități de îngrijire a curții școlii, tuns gazonul, vopsitul gardului; spargerea lemnelor de foc necesare pentru încălzire pe timpul iernii; zugrăvirea sălilor de clasă, repararea mobilierului școlar sau la Primăria Stoicănești constând în curățat punctele de colectare a gunoiului pe teritoriul localității; curățarea și amenajarea șanțurilor la terenurile care aparțin domeniului public; curățarea rigolelor pe drumurile județene și drumurile locale; executarea dezafectării și curățirea albiilor râurilor de resturi, crengi, bușteni; lucrări de întreținere la sistemul public de alimentare cu apa; curățarea fântânilor și cișmelelor publice; curățirea și întreținerea izlazurilor comunale; văruit pomi pe o parte și pe alta a drumurilor județene; curățarea terenurilor din interiorul cimitirelor de deșeuri și buruieni; restaurarea și curățirea monumentelor de pe raza localității; curățarea zăpezii întreținerea șanțurilor, efectuarea curățeniei la persoanele vârstnice și fără ajutor; strângerea resturilor menajere de pe domeniul public și privat; pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 66 alin. (1), (2), (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia, de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăți comerciale) pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

În baza art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF- DGRFP Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, împotriva inculpatului și părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. cu sediul în Stoicănești, județul Olt, ca nefondată, constatând că a fost achitat prejudiciul reținut în rechizitoriu.

În baza art. 404 raportat la art. 249 C. proc. pen. a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 71/P/2017 din data de 08.05.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt asupra unui imobil situat în comuna Stoicănești, str. x nr. 12, în suprafață de 104,00 mp cuprinzând: imobil beton, piatră cărămidă nearsă 18,00 mp, suprafață construită la sol 104,00 mp an construcție 1969, curte situată in comuna Stoicănești, str. x, nr. 12 in suprafață de 403 mp din care 104 mp suprafață construită și 299 mp suprafață curte; teren intravilan tip vii situat în comuna Stoicănești, str. x, nr. 12 în suprafață de 535 mp; un autoturism marca X serie sașiu x; și un vehicul marca Z serie sașiu 292227 .

A fost obligat în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente la plata accesoriilor fiscale stabilite potrivit Codului de procedură fiscală, calculate de la data nașterii debitului principal fiscal până la data achitării integrale.

Împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 21 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x, au formulat apel inculpatul A. și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F reprezentat De D.G.R.F.P. Craiova prin A.J.F.P. Olt.

Prin decizia penală nr. 932 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 21 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x

A respins apelul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F reprezentat De D.G.R.F.P. Craiova prin A.J.F.P. Olt.

A desființat sentința în parte, sub aspectul laturii penale.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prev. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la 1 an închisoare.

A menținut aplicarea art. 91 și urm. C. pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., urmând ca inculpatul să presteze muncă neremunerată pe o perioadă de 60 de zile, la Școala Gimnazială Stoicănești sau la Primăria Stoicănești iar activitățile ce vor fi desfășurate în perioada menționată mai sus vor fi stabilite conform legii de organul abilitat.

A redus cuantumul sumei stabilită în sarcina inculpatului, de instanța de fond cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la 1000 RON, respectiv 700 RON cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale și 300 RON aferente judecății la instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 octombrie 2018, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 22 octombrie 2018, când s-a stabilit termen la data de 23 noiembrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât pedeapsa de 1 an închisoare ce a fost aplicată inculpatului este între alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 2 ani la 8 ani.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a reținut cerințele art. 374 alin. (4) C. proc. pen., iar inculpatul a recunoscut învinuirea adusă, situație în care a fost admisă cererea acestuia de soluționare a cauzei conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen., iar ca urmare a aplicării art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Ca urmare a acestei reduceri, inculpatului trebuia să i se aplice o pedeapsă individualizată între limitele de 1an și 4 luni și 5 ani și 4 luni.

A învederat că aplicarea de către instanța de apel a unei pedepse de 1 an închisoare, fără a reține în speță incidența unei alte cauze de atenuare, respectiv a unei circumstanțe atenuante, apare ca fiind în afara limitei legale.

Totodată, a mai precizat că din analiza sentinței penale nr. 36 din 21.03.2018 și a deciziei nr. 932 din 21.06.2018, precum și a întregului dosar nr. x al Tribunalului Olt se observă că niciuna din cele două instanțe nu au reținut în favoarea inculpatului aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, ce ar fi avut ca urmare reducerea limitelor pedepsei cu jumătate.

Prin încheierea pronunțată în data de 23 noiembrie 2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 932 din 21.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței sale în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Înalta Curte apreciază că, în speță, se impune a se analiza problematica conformității pedepsei aplicate de instanțele inferioare inculpatului cu limitele prevăzute de lege, aceasta deoarece, în procesul penal, pedeapsa nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea cerințelor normative proprii unor limite speciale de pedeapsă. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste elemente plasează regimul sancționator și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței de casație.

Evaluând, în acest cadru, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată fondată calea de atac declarată.

În concret, instanța de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an și 4 luni (aplicată de instanța de fond) la 1 an închisoare.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 "constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive."

De asemenea, Înalta Curte notează că inculpatul a uzat de procedura simplificată prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. (10) teza finală C. proc. pen., potrivit cărora "limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime", astfel că în speță limitele de pedeapsă sunt între 1 an și 4 luni și 5 ani și 4 luni.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că pedeapsa dispusă de instanța de apel este mai mică decât minimul special ce putea fi dispus pe baza textelor legale incidente în cauză, astfel că, urmare a admiterii recursului în casație, va proceda la restabilirea tratamentului sancționator prin majorarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. până la limita minimă prevăzută de lege, respectiv 1 an și 4 luni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 932 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală nr. 932 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, dispune:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va aplica inculpatului A., pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată.

Va menține restul dispozițiilor deciziei penale apelate.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale recurate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 932 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală nr. 932 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, dispune:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. aplică inculpatului A., pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată.

Menține restul dispozițiilor deciziei penale apelate.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale recurate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 260 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă