ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T.A. și T.C.M.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită decizia-titlu de despăgubire pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, județul Dolj.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că autorul lor a fost validat cu suprafața de 2000 mp și

în anul 2009 dosarul a fost înaintat pârâtei care însă l-a restituit comisiei

județene, susținând că în mod abuziv i se întârzie acordarea despăgubirilor,

atât timp cât pârâta nu are competența să verifice legalitatea validării

persoanelor.

Prin întâmpinare, pârâta

a arătat că în etapa de analizare a dosarului reclamanților s-a apreciat ca

acesta nu este complet, fiind necesară o adeverință din care sa rezulte

categoria de folosința a terenului la data preluării pentru a se stabili asupra

valorii despăgubirilor, susținând astfel că dosarul de despăgubire a fost

returnat la data de 20 octombrie 2009 Comisiei județene pentru completări.

Totodată, a susținut

că dosarul de despăgubire a fost restituit Comisiei Centrale la data de 31

septembrie 2010 și în etapa de verificare s-a constat că autorul reclamanților

prin titlul de proprietate a cumpărat numai construcțiile, terenul de 2000 de

mp fiind trecut în proprietatea statului, iar pentru lămurirea acestor aspecte

dosarul a fost din nou returnat Comisiei județene la 06 septembrie 2010.

Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 592 din

18 noiembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea

Comisiei județene nr. 625 din 16 martie 2007, autorul reclamanților a fost

validat în anexa nr. 23/I/4 a Legii nr. 247/2005 cu despăgubiri pentru imobilul

situat în Craiova, județul Dolj (imobil imposibil de restituit în natură), iar

în anul 2009 dosarul reclamanților a fost transmis Secretariatului Comisiei

Centrale de către Primăria Municipiului Craiova.

Ulterior, dosarul de

despăgubire a fost returnat de două ori Comisiei județene, în anii 2009 și

2010, pentru completarea lui, rezultând astfel că autoritatea pârâtă a avut în

vedere dispozițiile art. 16 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, potrivit

cărora documentația notificării trebuie transmisă împreună cu situația actuala

a imobilului și propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.

Totodată, a reținut,

față de susținerile reclamanților, că pârâta este abilitată să ceara propunerea

motivată de acordare a despăgubirii referitor la categoria de folosință a

terenului și fată de actul de proprietate al autorilor reclamanților, unde s-a

indicat că terenul a fost trecut în proprietatea statului la momentul

cumpărării de către aceștia a imobilului și să se completeze dosarul în acest

sens.

Prima instanță a

reținut astfel că, în speță, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei

de a soluționa cererea reclamanților, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004,

și nici nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, completarea dosarului

direct la Comisie nefiind indicată de lege ca obligație a acestei pârâte.

Referitor la fondul

dreptului reclamanților la despăgubiri pentru teren, prima instanță a apreciat

că nu are căderea să se pronunțe direct asupra acestor aspecte, îndreptarea

autorilor reclamanților putând face numai obiectul unor proceduri speciale

civile, reglementate în baza legilor speciale de reconstituire a proprietății

asupra fondului funciar. În acest sens instanța nu a analizat direct nici

înscrisurile privind îndreptarea autorilor reclamanților în temeiul art. 1 din

Protocolul 1, care s-a apreciat că nu își găsește incidența în cauză.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că din activitățile pârâtei nu rezulta

atitudinea abuzivă și nejustificată de tergiversare a drepturilor

reclamanților, aceasta fiind motivată de complexitatea regimului juridic al

proprietății imobiliare restituite după 1990.

exercitată

Împotriva sentinței nr.

592/2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal

au formulat recurs reclamanții T.A. și T.C.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, în esență, se susține că autoritatea pârâtă trebuia să-i soluționeze

dosarul de despăgubiri întrucât Hotărârea nr. 685/2007 a Comisiei Județene de

aplicare a Legii nr. 247/2005 – Dolj Anexa 23/I/4 nu a fost contestată, aceasta

neavând atribuții privind verificarea legalității validării persoanelor din

anexă.

Restituirea dosarului

de despăgubiri de către intimată arată o atitudine discreționară a acesteia cât

și încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor

ce li se cuvin și, implicit, a art. 6 din C.E.D.O. cât și a art. 1 dinPrimului

Protocol adițional la Convenție.

Intimata-pârâtă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile

recurenților.

În esență, se arată

că are ca atribuție egală analiza dosarelor sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire.

Întrucât dosarul

privind despăgubirile nu a fost însoțit de întreaga documentației ce a stat la

baza validării cererii de restituire a dreptului de proprietate, acesta a fost

restituit entității notificate (Comisia municipală Galați de fond funciar).

Aceasta nu a mai

transmis dosarul complet Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru a fi declanșată procedura administrativă.

S-a invocat și

incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2011 și ale Legii nr. 117/2012.

Recurenții-reclamanți

au formulat și concluzii scrise, reiterând argumentele din cererea de recurs

cât și faptul că după restituirea dosarului de despăgubiri au îndeplinit

cerințele din adresele de restituire, astfel că în prezent nu se mai contestă

dreptul la măsuri reparatorii.

Referitor la

incidența O.U.G. nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012, se arată că

acestea nu sunt de natură să o exonereze pe intimată de obligația de a lua

toate măsurile, urmând ca decizia să poată fi emisă după data de 15 mai 2013.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de susținerile părților,

de dispozițiile legale incidente, apreciază că aceasta este nefondată, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși recurenții nu au

invocat temeiul legal al cererii de recurs se reține că toate criticile

formulate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Potrivit art. 16 alin.

(4) și (5) din Titlul VII, Cap.V din Legea nr. 247/2005, Secretariatul autorității

pârâte are ca atribuție analiza dosarelor în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, după care procedează la

centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în

natură a fost respinsă, acestea fiind transmise evaluatorului.

Conform pct. 16.4 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. 1095/2005, în cazul despăgubirilor

acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, și Legii nr 1/2000, cu modificările și

completările ulterioare, în situația în care fostul proprietar sau moștenitorii

acestuia nu acceptă sau nu pot primi teren în natură, pe alt amplasament,

comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar va înainta Secretariatului

Comisiei Centrale, pe bază de proces-verbal de predare-primire, întreaga

documentație care a stat la baza validării cererii de reconstituire a dreptului

de proprietate. La dosar vor fi anexate și dovezile privind faptul că fostului

proprietar sau moștenitorilor acestuia li s-au oferit terenuri în natură, pe

alt amplasament, pe care nu le-au acceptat, sau, după caz, o declarație semnată

de membrii comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, prin care se atestă

că nu mai există teren disponibil pentru restituire în natură.

Înscrisurile trebuie

să fie însoțite de un borderou iar toate filele dosarului vor fi numerotate,

șnuruite și sigilate. Dosarele astfel întocmite vor fi transmise

Secretariatului Comisiei Centrale în original, iar sigiliul va fi aplicat pe

prima și ultima filă a dosarului.

Având în vedere

atribuția ce incumbă autorității pârâte conform dispozițiilor legale menționate

cât și faptului că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute la pct.

16.4 din Normele metodologice, în mod corect dosarul de despăgubiri privindu-i

pe reclamanți a fost restituit în vederea completării cu întreaga documentație

ce a stat la baza validării dreptului de proprietate al acestora. Ulterior, nu

s-a făcut dovada că dosarul a fost transmis completat conform dispozițiilor

legale.

De altfel, chiar

recurenții au menționat că au contribuit cu înscrisuri la completarea

dosarului.

Or, în această

situație, în mod corect prima instanță a statuat că nu se poate reține refuzul

nejustificat al pârâtei în soluționarea dosarului de despăgubiri având ca

obiect Hotărârea nr. 625 din 16 martie 2007, emisă recurenților-reclamanți în

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Prin urmare, nu se

poate imputa autorității pârâte o culpă în parcurgerea procedurilor

administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Titlul VII, Cap. V

din Legea nr. 247/2005, și implicit încălcarea termenului rezonabil invocat de

recurenții-reclamanți, fiind nefondate criticile acestora.

Este evident că, după

transmiterea dosarului complet, intimatei-pârâte îi incumbă obligația de a

respecta dispozițiile legale în ceea ce privește dosarul de despăgubiri al

reclamanților.

În ceea ce privește

incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr.

117/2012, instanța de recurs apreciază că sunt fără relevanță față de soluția

pronunțată de instanța de fond, care va fi menținută de instanța de recurs.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va

respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.A. și T.C.M. împotriva sentinței nr. 592 din 18 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2013.