ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cererii deduse judecații

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.N.V.,

anularea Ordinului nr. 7115 din 02 august 2011 emis de Președintele A.N.V.;

reintegrarea sa în postul deținut anterior; plata drepturilor salariale

cuvenite de la data desființării postului deținut anterior și până la data

reintegrării; plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7115 emis de Președintele

A.N.V. la data 02 august 2011 s-a dispus eliberarea sa din funcția publică

deținută ca urmare a reorganizării A.N.V. Reorganizarea postului a fost

realizată prin Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și Ordinului

Președintelui A.N.A.F. nr. 2407/2011.

Reclamantul

a criticat ordinul contestat, arătând că acesta a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

La data

de 20 februarie 2012 reclamantul a depus o cerere completatoare a acțiunii

solicitând introducerea în cauză și a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală. De asemenea arătat că solicită în plus față de cele arătate în

cuprinsul cererii inițiale și nulitatea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011 și constatarea nulității parțiale examenului organizat de A.N.A.F.

în ce-l privește.

instanței de fond.

Prin

sentința nr. 120 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.M.E.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că criticile reclamantului făcute în

sensul că destituirea sa s-a făcut în temeiul unei proceduri inexistente și

care nu-i poate fi opusă nu poate fi primită. Procedura de examinare, ca singur

criteriu de departajare, a fost prevăzuta în Regulamentele anexe ale Ordinului

președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011, ordin care nu a fost revocat

sau anulat de vreo instanță judecătorească.

A

arătat că, chiar dacă Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 sunt producătoare

de efecte juridice, ele nu generează drepturi sau interese ce depășesc cadrul

instituțional de organizare și funcționare a persoanei juridice și nici relația

instituțională pe care acesta o are cu personalul încadrat în structurile sale

centrale și teritoriale; în cauză fiind incidente dispozițiile art. 11 alin.

(2) lit. b), teza a doua din Legea nr. 24/2000, care permit scoaterea de sub

regimul obligativității publicării în M. Of. a actelor administrative cu

caracter individual, ce privesc în mod exclusiv organizarea și funcționarea

internă a A.N.V., entitate administrativă ce trebuie tratată că un tot, dat

fiind statutul său juridic și faptul că este parte a raporturilor de serviciu

sau contractuale perfectate cu fiecare din persoanele fizice ce au fost

încadrate în structurile sale funcționale.

În

atare condiții, din moment ce procesul restructurării a presupus desființarea a

peste 1.400 posturi din structura A.N.V., Curtea a apreciat că dispozițiile art.

100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și, într-o mai mică măsură, prevederile

H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea

carierei funcționarilor publici obligau autoritatea pârâtă să procedeze la

organizarea unui examen profesional, în cadrul unei proceduri transparente de

selecție a personalului pe care putea să-l păstreze, în limita numărului de

posturi aprobate, funcție de rezultatele obținute de acesta la testarea

profesională, fiind dreptul suveran al persoanei juridice de a stabili

obiectivele și modalitățile concrete ale selecției, fixând standarde de

performanță pe care cei implicați în procedura testării trebuiau să le îndeplinească,

pentru a fi păstrați în funcțiile aprobate, realitatea și necesitatea acestei reorganizări

nefiind puse la îndoială de reclamant.

A mai

reținut instanța fondului că, anterior ordinului contestat, reclamantul și-a

exprimat opțiunea cu privire la unul din posturile vacante și, deoarece au fost

mai mulți funcționari în aceasta situație, în mod legal pârâta a procedat la

organizarea unui examen potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Ulterior

emiterii deciziei nu mai exista nici un post vacant, toate fiind ocupate prin

concursul la care a participat inclusiv și reclamantul, dar pe care acesta nu a

reușit să-l promoveze.

Criteriile

invocate de reclamant pentru numirea în noile funcții publice au fost avute în

vedere în momentul în care a fost analizată opțiunea exprimată pentru ocuparea

funcției publice teritoriale de execuție de Inspector vamal grad profesional

asistent la Biroul vamal Sculeni din cadrul Direcției Județene pentru Accize șl

Operațiuni Vamale Iași, neparticipând la examen decât cei care îndeplineau

aceste criterii.

Critica

reclamantului că A.N.V. trebuia să efectueze numirea pe noua funcție (fără a

mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri - ex Examen), a fost apreciată ca

neîntemeiată și contrară dispozițiilor legate incidente, respectiv art. 100 alin.

(3) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care paisprezece funcționari

publici au optat pentru unsprezece posturi.

A mai

arătat prima instanță că procedura de selecționare si departajare a

personalului încadrat in structuri supuse reorganizării, a ignorat complet

prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicata, întrucât în

cauză erau incidente prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

nefiind un singur funcționar public în această situație. Criteriile prevăzute

la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 trebuie îndeplinite de toți

funcționarii publici care participă la examen, în funcție de postul pentru care

optează, acestea nefiind criterii de selecție.

Curtea

a concluzionat că, după ce a luat la cunoștință de necesitatea reorganizării

instituției din care face parte, reclamantul a participat la examenul organizat

pe care nu a reușit să-l promoveze, nu a contestat potrivit Regulamentului

rezultatul obținut, și nu se mai poate prevala de eventule neregularității ale

concursului, cum ar fi nepublicarea în termen a datelor de desfășurarea a

acestuia, sau că nu s-a respectat bibliografia în cazul probei scrise, pentru

aceste neregularități existând o altă procedură de contestare pe care acesta nu

a urmat-o. Prin urmare nu există nici un motiv pentru a se constata nulitatea

acestui concurs.

Astfel,

având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională, la

care reclamantul a obținut doar 175 de puncte, fiind declarat „respins",

Vicepreședintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Națională a Vămilor a emis

în mod legal Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011, prin care începând cu data de

08 august 2011 reclamantului i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea

din funcția publică deținută.

declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M.E., solicitând casarea și,

în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Sub

aspectul primului motiv de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de fond

nu a motivat corespunzător hotărârea atacată, și nu a expus în mod complet,

clar, pertinent, premisele de fapt și de drept care au dus instanța la soluția

cuprinsă în dispozitiv, nu a realizat o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice

invocate de către reclamant și a probelor administrate în cauză, așa cum se

impunea, subliniind aspecte de nelegalitate sugerate de probatoriul administrat

și care nu au fost valorificate de către prima instanță.

În ceea

ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul a criticat menționarea, în considerente, a soluționării excepției

procedurii prealabile și a mai arătat că instanța a analizat criticile pe care

reclamantul nu le-a formulat.

Referitor

la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a argumentat,

în esență, că în mod greșit a apreciat prima instanță că Ordinele nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011 nu sunt acte administrative cu caracter normativ și că nu ar

fi obligatorie publicarea acestora în M. Of., acestea fiind afectate de

sancțiunea inexistenței și, în consecință, orice act emis în baza lor este nul.

4.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele în

continuare arătate.

Înalta

Curte constată că prin Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011 emis de Președintele

A.N.V., s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin

eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad

profesional principal, gradația 4, clasa de salarizare 47 la Biroul Vamal

Sculeni din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași,

în temeiul art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5)

din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările și completările

ulterioare.

Ordinul

nr. 7115 din 02 august 2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind

organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare,

precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de

președintele A.N.A.F., având în vedere opțiunea intimatului - reclamant pentru

ocuparea funcției publice de execuție de inspector vamal, grad profesional

principal la Biroul Vamal Sculeni din cadrul D.R.A.O.V. Iași și rezultatele

finale al examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 - 29

iulie 2011 pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul A.N.V.

Prima

instanță a apreciat că ordinul contestat a fost legal și temeinic emis,

respingând acțiunea reclamantului.

1.

Referitor la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C.

proc. civ.

Argumentele

recurentului privind incidența acestor motive de recurs au aceeași finalitate

și critică, de fapt, exclusiv vicii ce țin de motivarea, sau lipsa motivării,

mai concret, a sentinței recurate, astfel încât cele două se vor examina din

perspectiva incidenței art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Textul

legal menționat se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

În

dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de

legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un

proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel,

conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Art. 6

paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le

aprecia pertinența.

Înalta

Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict

al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În

speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată

îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător, atât sub aspectul

situației de fapt reținute, cât și a dispozițiilor legale incidente,

argumentele care au condus la formarea convingerii sale, argumente care sunt

susținute de materialul probator prezentat în cauză și la care face referire

recurentul.

Faptul

că nu au fost reținute aspecte apreciate ca importante de către recurent sau nu

au fost descrise în detaliu toate elementele care au determinat raționamentul

primei instanțe nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Mențiunile

referitoare la soluționarea excepției neefectuării procedurii prealabile

reprezintă o simplă eroare materială și nu au legătură cu procedura menționată

cu două paragrafe mai jos, și anume procedura de examinare prevăzută în

Regulamentele anexe ale Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011,

apreciată ca legală, în concordanță cu dispozitivul hotărârii atacate.

Se mai

constată că, în cadrul acestui motiv de recurs, argumentele reclamantului

critică, în fapt, modul în care instanța de fond a apreciat și aplicat dispozițiile

legale incidente, raportat la situația de fapt, ceea ce excede ipotezei avute

în vedere de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta

Curte constată neîntemeiate criticile recurentului privind sancțiunea

inexistenței Ordinului nr. 2406/ 2011 și Ordinului nr. 2407/2011 care nu au

fost publicate în M. Of. pentru motivul că ar fi acte administrative cu

caracter normativ.

Ordinul

nr. 2406/2010 pentru aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului

central și teritorial al A.N.V., organigrama, cu alte cuvinte, cât și Ordinul nr.

2407/2011 pentru aprobarea statului de funcții al A.N.V. și structurilor

subordonate reprezintă acte administrative cu caracter individual, fiind date

pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G. nr. 110/2009, așa

cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011.

Astfel

fiind, nu a existat obligația legală de publicare a celor două ordine în M. Of.

al României, Partea I, așa cum, fără temei, a susținut recurentul-reclamant.

Înalta

Curte constată că operațiunea de reducere a posturilor la D.R.A.O.V. Iași și de

organizare a concursului pentru ocuparea postului pentru care a optat

intimatul-reclamant, a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale

aplicabile.

Astfel,

prin H.G. nr. 505/2011, de modificare și completare a H.G. nr. 110/2009,

numărul de posturi în cadrul A.N.V. a fost redus de la 4586 la 3159, ceea ce

probează că reorganizarea a fost reală, iar reducerea numărului de posturi a

fost efectivă.

În ceea

ce privește necesitatea organizării examenului, rezultă că pentru postul vizat

de opțiunea intimatului reclamant au existat și alte opțiuni manifestate,

devenind incidente prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care

reglementează posibilitatea organizării unui examen de departajare la care

intimatul reclamant s-a poziționat pe un loc inferior celui declarat

câștigător.

Prin

urmare, având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare

profesională, în mod corect Președintele A.N.V. a emis Ordinul nr. 7115 din 02

august 2011, prin care, începând cu data de 08 august 2011, reclamantului i-au

încetat raporturile de muncă prin eliberarea din funcția publică.

În

concluzie, neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.M.E. împotriva Sentinței nr. 120/2012 din 2 aprilie 2012

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.