ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecații Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.N.V., anularea Ordinului nr. 7115 din 02 august 2011 emis de Președintele A.N.V.; reintegrarea sa în postul deținut anterior; plata drepturilor salariale cuvenite de la data desființării postului deținut anterior și până la data reintegrării; plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7115 emis de Președintele A.N.V. la data 02 august 2011 s-a dispus eliberarea sa din funcția publică deținută ca urmare a reorganizării A.N.V.

Reorganizarea postului a fost realizată prin Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2407/2011. Reclamantul a criticat ordinul contestat, arătând că acesta a fost emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999. La data de 20 februarie 2012 reclamantul a depus o cerere completatoare a acțiunii solicitând introducerea în cauză și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. De asemenea arătat că solicită în plus față de cele arătate în cuprinsul cererii inițiale și nulitatea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 și constatarea nulității parțiale examenului organizat de A.N.A.F. în ce-l privește. 2. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința nr. 120 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.M.E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că criticile reclamantului făcute în sensul că destituirea sa s-a făcut în temeiul unei proceduri inexistente și care nu-i poate fi opusă nu poate fi primită. Procedura de examinare, ca singur criteriu de departajare, a fost prevăzuta în Regulamentele anexe ale Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011, ordin care nu a fost revocat sau anulat de vreo instanță judecătorească.

A arătat că, chiar dacă Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 sunt producătoare de efecte juridice, ele nu generează drepturi sau interese ce depășesc cadrul instituțional de organizare și funcționare a persoanei juridice și nici relația instituțională pe care acesta o are cu personalul încadrat în structurile sale centrale și teritoriale; în cauză fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b), teza a doua din Legea nr. 24/2000, care permit scoaterea de sub regimul obligativității publicării în M. Of. a actelor administrative cu caracter individual, ce privesc în mod exclusiv organizarea și funcționarea internă a A.N.V., entitate administrativă ce trebuie tratată că un tot, dat fiind statutul său juridic și faptul că este parte a raporturilor de serviciu sau contractuale perfectate cu fiecare din persoanele fizice ce au fost încadrate în structurile sale funcționale.

În atare condiții, din moment ce procesul restructurării a presupus desființarea a peste 1.400 posturi din structura A.N.V., Curtea a apreciat că dispozițiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și, într-o mai mică măsură, prevederile H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici obligau autoritatea pârâtă să procedeze la organizarea unui examen profesional, în cadrul unei proceduri transparente de selecție a personalului pe care putea să-l păstreze, în limita numărului de posturi aprobate, funcție de rezultatele obținute de acesta la testarea profesională, fiind dreptul suveran al persoanei juridice de a stabili obiectivele și modalitățile concrete ale selecției, fixând standarde de performanță pe care cei implicați în procedura testării trebuiau să le îndeplinească, pentru a fi păstrați în funcțiile aprobate, realitatea și necesitatea acestei reorganizări nefiind puse la îndoială de reclamant.

A mai reținut instanța fondului că, anterior ordinului contestat, reclamantul și-a exprimat opțiunea cu privire la unul din posturile vacante și, deoarece au fost mai mulți funcționari în aceasta situație, în mod legal pârâta a procedat la organizarea unui examen potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. Ulterior emiterii deciziei nu mai exista nici un post vacant, toate fiind ocupate prin concursul la care a participat inclusiv și reclamantul, dar pe care acesta nu a reușit să-l promoveze. Criteriile invocate de reclamant pentru numirea în noile funcții publice au fost avute în vedere în momentul în care a fost analizată opțiunea exprimată pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de Inspector vamal grad profesional asistent la Biroul vamal Sculeni din cadrul Direcției Județene pentru Accize șl Operațiuni Vamale Iași, neparticipând la examen decât cei care îndeplineau aceste criterii.

Critica reclamantului că A.N.V. trebuia să efectueze numirea pe noua funcție (fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri - ex Examen), a fost apreciată ca neîntemeiată și contrară dispozițiilor legate incidente, respectiv art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care paisprezece funcționari publici au optat pentru unsprezece posturi. A mai arătat prima instanță că procedura de selecționare si departajare a personalului încadrat in structuri supuse reorganizării, a ignorat complet prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicata, întrucât în cauză erau incidente prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nefiind un singur funcționar public în această situație.

Criteriile prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 trebuie îndeplinite de toți funcționarii publici care participă la examen, în funcție de postul pentru care optează, acestea nefiind criterii de selecție. Curtea a concluzionat că, după ce a luat la cunoștință de necesitatea reorganizării instituției din care face parte, reclamantul a participat la examenul organizat pe care nu a reușit să-l promoveze, nu a contestat potrivit Regulamentului rezultatul obținut, și nu se mai poate prevala de eventule neregularității ale concursului, cum ar fi nepublicarea în termen a datelor de desfășurarea a acestuia, sau că nu s-a respectat bibliografia în cazul probei scrise, pentru aceste neregularități existând o altă procedură de contestare pe care acesta nu a urmat-o.

Prin urmare nu există nici un motiv pentru a se constata nulitatea acestui concurs. Astfel, având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională, la care reclamantul a obținut doar 175 de puncte, fiind declarat „respins", Vicepreședintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Națională a Vămilor a emis în mod legal Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011, prin care începând cu data de 08 august 2011 reclamantului i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică deținută. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M.E., solicitând casarea și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. Sub aspectul primului motiv de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea atacată, și nu a expus în mod complet, clar, pertinent, premisele de fapt și de drept care au dus instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv, nu a realizat o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate de către reclamant și a probelor administrate în cauză, așa cum se impunea, subliniind aspecte de nelegalitate sugerate de probatoriul administrat și care nu au fost valorificate de către prima instanță. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a criticat menționarea, în considerente, a soluționării excepției procedurii prealabile și a mai arătat că instanța a analizat criticile pe care reclamantul nu le-a formulat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a argumentat, în esență, că în mod greșit a apreciat prima instanță că Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu sunt acte administrative cu caracter normativ și că nu ar fi obligatorie publicarea acestora în M. Of., acestea fiind afectate de sancțiunea inexistenței și, în consecință, orice act emis în baza lor este nul. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011 emis de Președintele A.N.V., s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 4, clasa de salarizare 47 la Biroul Vamal Sculeni din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în temeiul art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare. Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011 a fost emis în temeiul H.G.

nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F., având în vedere opțiunea intimatului - reclamant pentru ocuparea funcției publice de execuție de inspector vamal, grad profesional principal la Biroul Vamal Sculeni din cadrul D.R.A.O.V. Iași și rezultatele finale al examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 - 29 iulie 2011 pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul A.N.V. Prima instanță a apreciat că ordinul contestat a fost legal și temeinic emis, respingând acțiunea reclamantului. 1. Referitor la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc.

civ. Argumentele recurentului privind incidența acestor motive de recurs au aceeași finalitate și critică, de fapt, exclusiv vicii ce țin de motivarea, sau lipsa motivării, mai concret, a sentinței recurate, astfel încât cele două se vor examina din perspectiva incidenței art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Textul legal menționat se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător, atât sub aspectul situației de fapt reținute, cât și a dispozițiilor legale incidente, argumentele care au condus la formarea convingerii sale, argumente care sunt susținute de materialul probator prezentat în cauză și la care face referire recurentul. Faptul că nu au fost reținute aspecte apreciate ca importante de către recurent sau nu au fost descrise în detaliu toate elementele care au determinat raționamentul primei instanțe nu echivalează cu nemotivarea hotărârii. Mențiunile referitoare la soluționarea excepției neefectuării procedurii prealabile reprezintă o simplă eroare materială și nu au legătură cu procedura menționată cu două paragrafe mai jos, și anume procedura de examinare prevăzută în Regulamentele anexe ale Ordinului președintelui A.N.A.F.

nr. 2407 din 04 iulie 2011, apreciată ca legală, în concordanță cu dispozitivul hotărârii atacate. Se mai constată că, în cadrul acestui motiv de recurs, argumentele reclamantului critică, în fapt, modul în care instanța de fond a apreciat și aplicat dispozițiile legale incidente, raportat la situația de fapt, ceea ce excede ipotezei avute în vedere de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Motivul de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată neîntemeiate criticile recurentului privind sancțiunea inexistenței Ordinului nr. 2406/ 2011 și Ordinului nr. 2407/2011 care nu au fost publicate în M. Of. pentru motivul că ar fi acte administrative cu caracter normativ.

Ordinul nr. 2406/2010 pentru aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central și teritorial al A.N.V., organigrama, cu alte cuvinte, cât și Ordinul nr. 2407/2011 pentru aprobarea statului de funcții al A.N.V. și structurilor subordonate reprezintă acte administrative cu caracter individual, fiind date pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G. nr. 110/2009, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011. Astfel fiind, nu a existat obligația legală de publicare a celor două ordine în M. Of. al României, Partea I, așa cum, fără temei, a susținut recurentul-reclamant. Înalta Curte constată că operațiunea de reducere a posturilor la D.R.A.O.V. Iași și de organizare a concursului pentru ocuparea postului pentru care a optat intimatul-reclamant, a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, prin H.G. nr. 505/2011, de modificare și completare a H.G. nr. 110/2009, numărul de posturi în cadrul A.N.V. a fost redus de la 4586 la 3159, ceea ce probează că reorganizarea a fost reală, iar reducerea numărului de posturi a fost efectivă. În ceea ce privește necesitatea organizării examenului, rezultă că pentru postul vizat de opțiunea intimatului reclamant au existat și alte opțiuni manifestate, devenind incidente prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care reglementează posibilitatea organizării unui examen de departajare la care intimatul reclamant s-a poziționat pe un loc inferior celui declarat câștigător. Prin urmare, având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională, în mod corect Președintele A.N.V.

a emis Ordinul nr. 7115 din 02 august 2011, prin care, începând cu data de 08 august 2011, reclamantului i-au încetat raporturile de muncă prin eliberarea din funcția publică. În concluzie, neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M.E. împotriva Sentinței nr. 120/2012 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.