ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în insolvență, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană A Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generala Regionala A Finanțelor Publice Ploiești, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință:

- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. x emisa de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013;

- anularea Deciziei nr. 389/23.05.2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești prin care a fost soluționata contestația formulata de Societate împotriva deciziei de impunere emisa de AJFP Giurgiu.

2.1. Prin sentința nr. 463 din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană A Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generală A Finanțelor Publice Ploiești; s-a anulat decizia nr. 389/23.05.2014 emisă de pârâta DGRFP Ploiești și a fost obligată pârâta DGRFP Ploiești să emită o nouă decizie de soluționare a contestației reclamantei

II. Motivele de casare invocate

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea excepției prescripției dreptului organului fiscal de a constata obligații fiscale și trimiterea cauzei instanței de fond pentru judecarea cererii pe fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs incident reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu indicația de a dispune anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013 și a Deciziei nr. 389/23.05.2014 de soluționare a contestației.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 al 1, pct. 5 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod nelegal a admis prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, invocat prin acțiune de reclamanta, deoarece, organele fiscale aveau dreptul să reverifice perioada 2004-2007 și să stabilească obligații fiscale ca urmare a dispozițiilor deciziei nr. 474/2012 și a dispozițiilor art. 92 alin. (2) lit. b din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat cu modificările și completările ulterioare care dispune ca: (2)Termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se suspendă: b)pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

În opinia recurentei, pe perioada cuprinsă între data desființării deciziei de impunere prin decizia de soluționare a contestației și data finalizării reverificării, termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de stabili obligații fiscale, era suspendat, astfel că organele fiscale au procedat legal.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că în virtutea principiului disponibilității, care dă dreptul părților de a stabili obiectul și limitele procesului, soluția firească ar fi fost de anulare nu doar a deciziei de soluționare a contestației administrative, ci și a deciziei de impunere, întrucât prin această decizie s-au stabilit obligații fiscale cu nesocotirea împlinirii termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a proceda în acest fel.

Recurenta a mai susținut că soluția de anulare a deciziei de impunere, se impunea și prin raportare la principiul celerității judecății în litigiile de contencios administrativ și fiscal, soluția primei instanțe nefăcând altceva decât să reîntoarcă în fața administrației procesul de reevaluare a dreptului subiectiv încălcat prin emiterea deciziei de impunere.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08.05.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20.09.2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. x emisa de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013 și a Deciziei nr. 389/23.05.2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești prin care a fost soluționata contestația formulata de societate împotriva deciziei de impunere emisa de AJFP Giurgiu.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 389/23.05.2014 emisă de pârâta DGRFP Ploiești și a obligat pârâta DGRFP Ploiești să emită o nouă decizie de soluționare a contestației reclamantei.

Înalta Curte constată că în mod greșit, Curtea de apel a soluționat cauza fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, a schimbat petitul acțiunii și anulat decizia nr. 389/23.05.2014, obligând pârâta să emită o nouă decizie de soluționare a contestației reclamantei.

Înalta Curte reamintește că prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.

În cazul în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și în acest scop poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conținutul solicitat de reclamant, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea la reevaluarea cererii care i-a fost adresată.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale menționate, prima instanță trebuia să cerceteze ea însăși fondul pricinii, pentru a constata dacă obligațiile fiscale au fost stabilite în sarcina reclamantei cu respectarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că în mod eronat, instanța de fond a soluționat cauza, fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție.

În acest context, instanța de fond, în analiza termenului de prescripție, va analiza și toate perioadele de suspendare incidente în cauză, conform dispozițiilor art. 92 alin. (2) lit. b din O.G. nr. 92/2003, urmând să scadă perioadele de suspendare a termenului de prescripție din termenul de prescripție.

Prima instanță nu a analizat apărările formulate de pârâte în combaterea excepției prescripției extinctive a dreptului organelor fiscale de a stabili obligații fiscale, invocată de reclamantă și nu s-a pronunțat, prin sentința recurată, asupra temeiniciei susținerilor pârâtelor, mai precis asupra aptitudinii împrejurărilor relevate de a constitui, potrivit legii, o eventuală cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție.

În mod evident, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul de a prezenta judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt și de drept invocate nu numai de reclamant, prin cererea de chemare în judecată, ci și de către partea sau părțile potrivnice, prin întâmpinare.

Dincolo de împrejurarea că prima instanță nu a motivat necesitatea obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de soluționare a contestației administrativ - fiscale (deși contestația fusese soluționată pe fond), instanța de recurs reține că invocarea prescripției nu reprezintă o apărare ce impune obligativitatea pronunțării organului fiscal în primă etapă, putând fi analizată direct și de instanța de judecată, cât timp prin emiterea deciziei de impunere, acesta implicit a reținut că obligațiile fiscale nu sunt prescrise. De altfel, prin decizia de soluționare a contestației, organul fiscal a analizat deja apărarea reclamantei referitoare la prescripție (dosar de fond, respectiv fila x din decizia de soluționare a contestației).

Instanța de fond a pronunțat, așadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În fond după casare, instanța de rejudecare urmează să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă și pertinentă în cauză.

Astfel, instanța de rejudecare urmează să verifice incidența prescripției prin stabilirea următoarelor elemente de fapt:

- data începerii cursului prescripției pentru obligațiile fiscale aferente perioadei 01.04.2004-31.12.2007( data nașterii creanței);

- perioadele dintre începerea inspecției fiscale și încheierea acestora, aferente celor decizii de impunere;

- dacă termenul de prescripție a fost împlinit, după scăderea perioadelor de suspendare;

Instanța de rejudecare se va pronunța asupra tuturor motivelor de nulitate invocate de reclamantă și asupra tuturor apărărilor formulate de pârâtă, urmând a da o completă dezlegare chestiunilor esențiale deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu în nume propriu și pentru D.G.R.F.P. Ploiești și de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 463 din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2018.