ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții D.S.S. și S.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române în termen rezonabil scurt, de maxim 30 de zile.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în luna septembrie 2006 s-au prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, însă au fost refuzați; că la data de 10 noiembrie 2009 s-au adresat cu câte o cerere prealabilă la Ambasada României de la Chișinău cu rugămintea să fie în sfârșit programați pentru a putea depune cerere de redobândire a cetățeniei române, dar nu au primit nici un răspuns; că pârâtul în mod intenționat și nejustificat refuză să le primească cererile de redobândire a cetățeniei române; că prin acțiunile sale Ambasada României la Chișinău încalcă art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1991 și refuză nejustificat să le primească cererea.

Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fiind invocate motive de fapt ce țin de organizarea și funcționarea Ambasadei României la Chișinău. Prin sentința civilă nr. 3436 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul ca prin intermediul Ambasadei României din Republica Moldova să procedeze de îndată la primirea cererii și a actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1991, reclamanții au solicitat redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991 și că apărarea pârâtei, potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispozițiile Legii nr. 21/1991 și ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri și actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiției, a fost înlăturată, în condițiile în care nu s-a făcut nicio probă în acest sens și având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004, care impun soluționarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.

Instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetățeniei române, se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii, într-un termen rezonabil. Referitor la petitul privind acordarea de daune morale, instanța a apreciat că acestea nu pot fi acordate, reclamanții nefăcând dovada condițiilor cerute de lege, iar în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 200 RON către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii. Astfel, recurentul consideră că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că „se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii, într-un termen rezonabil”. Recurentul arată că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea Consulatelor Generale de la Cahul și Bălți.

Mai mult, arată recurentul, în locațiile din Republica Moldova nou-înființate (Cahul și Bălți), procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție. Se mai arată în motivele de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare prealabilă și că, astfel, pentru cetățenii moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanța de contencios administrativ trebuie să țină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamanților de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza Legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanților, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamanților. Se mai arată în motivele de recurs că, și dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

În condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanții. Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil” al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurentul mai menționează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, astfel concretizându-se eforturile Ministerului Afacerilor Externe de a se găsi căi de rezolvare a incapacității de procesare. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul cererii de chemare în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele care dovedesc condițiile prevăzute de lege, obligarea ca această cerere să le fie primită în termen rezonabil, scurt, de maxim 30 zile.

Reclamanții au invocat dispozițiile art. 10 și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 1 din Legea nr. 354/2009, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „ Foștii cetățeni români care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, la cerere, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e).” Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acțiunii) stipulează că: „Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 , însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților.

Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.” Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunțării hotărârii) : „Cererile de redobândire sau de acordare a cetățeniei române întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie”. De asemenea, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G.

nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10 1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea Autorității Naționale pentru Cetățenie”. Prin urmare, potrivit acestor reglementări , cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Astfel, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România, ori de o programare prealabilă. Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod specific, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamanților de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3436 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților D.S.S. și S.V., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.