ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2010, reclamanții V.M.M., F.M.C. și F.G.M.C. au solicitat, in contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la tratarea cu prioritate a dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 45672/ CC, conform art. 3 din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborat cu art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la desemnarea unui evaluator și la înaintarea dosarului in vedere întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul compus din construcție și teren, situat in București, sector 1, str. Sfântul Constantin, in termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanții au arătat că dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București nr. 9394 din 16 ianuarie 2008 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub numărul 46186/ CC, fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor. Au mai arătat că de la data depunerii notificării au trecut mai bine de 9 ani, iar reclamanta V.M.M. este în vârstă de 81 de ani și suferă de afecțiuni ce presupun zilnic prezența unei persoane la domiciliu pentru o ajuta, fiind in imposibilitate de a-și concretiza in timpul vieții dreptul său moral și material la măsuri reparatorii. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 24 din Legea nr. 554/2004, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Decizia internă a C.C.S.D.

nr. 2815/16 septembrie 2008. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9394/2008 emisă de către Primăria Municipiului București, solicitând suspendarea cauzei și înaintarea dosarului spre soluționarea excepției de nelegalitate către Tribunalul București. Pe fondul cauzei a arătat că cererea de soluționare a dosarului cu prioritate a fost aprobată la data de 26 august 2010, astfel că primul capăt de cerere a rămas fără obiect. A mai arătat că dosarul a fost restituit către Primăria Municipiului București pentru a fi completat. Parata a formulat cerere de chemare in garanție a Primăriei Municipiului București. La data de 7 iulie 2011 reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au solicitat și obligarea pârâtei C.C.S.D.

la anularea măsurii returnării dosarului. Hotărârea instanței de fond. Prin Încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2011 a fost respinsă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9394/2008 emisă de Primăria Municipiului București, ca inadmisibilă in raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele primarului putând face obiectul controlului de legalitate conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin Sentința nr. 7404 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admisă in parte acțiunea reclamanților V.M.M., F.M.C. și F.G.M.C.

in contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a fost obligată pârâta la desemnarea unui evaluator și la trimiterea dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare in maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; a fot obligată pârâta la emiterea deciziei in maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; a fost respinsă cererea de anulare a măsurii returnării dosarului ca inadmisibilă; a fost respinsă cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului București și a fost obligată pârâta la plata sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată, admise in parte.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la admisibilitatea cererii de anulare a măsurii returnării dosarului către primărie că această dispoziție nu dă naștere la drepturi și obligații, ci este o măsură luată in procedura administrativă de emitere a actului, o operațiune administrativă, care poate fi analizată potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 doar odată cu analizarea actului administrativ. A constatat însă instanța de fond, că speța dedusă judecății nu are ca obiect anularea unui act administrativ ci obligarea pârâtei la efectuarea unei operațiuni administrative. Totodată, s-a apreciat că prin returnarea dosarului, autoritatea pârâtă nu s-a dezinvestit, ci doar prin soluționarea propunerii de acordare a despăgubirilor, iar din prevederile legale aplicabile rezultă că C.C.S.D.

nici nu avea această competență de a exercita un control de legalitate asupra dispoziției primarului, neputând relua procesul de apreciere asupra dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că de la emiterea dispoziției de soluționarea a notificării au trecut 3 ani de zile și deși Legea nr. 247/2005 nu stabilește termene speciale de soluționarea a cerilor, a considerat curtea de apel că orice termen rezonabil a fost depășit. În ceea ce privește cererea de chemare in garanție a apreciat judecătorul fondului că aceasta este neîntemeiată, nefiind dovedită culpa autorității ce a soluționat notificarea și a propus acordarea despăgubirilor, in refuzul de îndeplinire a obligațiilor ce-i reveneau.

Față de complexitatea litigiului și in raport de admiterea in parte a acțiunii, a fost admisă parțial cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că in mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9394/2008, fără a-și exercita rolul activ și a analiza actul dedus judecății și din perspectiva dreptului comun in materie, dreptul civil. S-a susținut că intre soluționarea pe fond a litigiului și excepția de nelegalitate ridicată există o evidentă dependență, iar dispoziția primarului reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis in regim de putere publică in vederea executării in concret a Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat in cererea de recurs, că și doctrina a stabilit caracterul de act administrativ a dispoziției primarului, un alt argument in acest sens reprezentând-ul și caracterul executoriu, atribut specific actului administrativ. Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin adresa nr. 46168/ CC din 20 septembrie 2010 întreaga documentație a fost remisă in original Primăriei Municipiului București față de lipsa unor înscrisuri din care să reiasă că imobilul a fost preluat pentru neplata impozitelor cuvenite statului, din motive independente de voința proprietarului, prevăzute la pct. 2.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 250/2007, precum și față de încălcarea principiului potrivit căruia sarcina dovedirii preluării abuzive revine persoanei îndreptățite.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul reglementat de art. 6 din CEDO, având in vedere întreaga procedură administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005. S-a mai criticat greșita respingere a cererii de chemare in garanție a Primăriei Municipiului București și greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii petitelor privind trimiterea dosarului la evaluator și emiterea deciziei. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Procedura în fața instanței de recurs. Recurenta - pârâtă a depus la dosar note de ședință prin care a reluat susținerile din motivele de recurs. S-a mai învederat că prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, emiterea titlurilor de despăgubire au fost suspendată până la data de 15 mai 2013. Intimata - pârâtă a depus la dosar întâmpinare și note scrise prin care a solicitat menținerea sentinței atacate in ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 9394/2008 și in ceea ce privește fondul cauzei privind constatarea depășirii termenului rezonabil de soluționare a notificării. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul formulat este întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește Încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2011 prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9394/2008 emisă de Primăria Municipiului București, ca inadmisibilă și cererea de sesizare a tribunalului, criticile recursului sunt neîntemeiate. Astfel, în cazul Dispoziției nr. 9394/2008, este instituită o procedură specială de contestare la tribunal, ca instanță de drept comun, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 4 și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că verificarea legalității pe calea excepției, poate avea ca obiect exclusiv actele administrative care pot forma și obiectul unei acțiuni directe în fața instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, soluția dată prin Încheierea din 6 septembrie 2011 este legală și temeinică, iar susținerile recurentei - pârâte cu privire la încălcarea principiului rolului activ sunt neîntemeiate. In ceea ce privește respingerea cererii de chemare in garanție a Primăriei Municipiului București, Înalta Curte apreciază că in mod judicios instanța fondului a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., având in vedere petitul acțiunii, obligarea pârâtei la efectuarea unei operațiuni administrative - trimiterea dosarului spre evaluare, respectiv, obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ - decizia de stabilire a despăgubirilor și față de atribuțiile stabilite in sarcina pârâtei prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În cauză, dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București nr. 9394 din 16 ianuarie 2008 a fost înregistrat la autoritatea pârâtă sub numărul 46168/ CC. Deși dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D., solicitarea reclamanților nu a fost soluționată, fiind remis in original Primăriei Municipiului București, față de lipsa unor înscrisuri din care să reiasă că imobilul a fost preluat pentru neplata impozitelor cuvenite statului, din motive independente de voința proprietarului.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației, in speță notificarea fiind înregistrată încă din anul 2001. Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește criticile referitoare la cheltuielile de judecată, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate, susținerile recurentei neputând fi încadrate în dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., mai ales in măsura in care instanța fondului a cenzurat pretențiile reclamanților. În ceea ce privește cererea de cheltuieli de judecată formulată in recurs de către recurenții intimați, urmează a fi respinsă potrivit dispozițiilor aceluiași articol, prin admiterea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 7404 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Obligă autoritatea pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge cererea de cheltuieli de judecată in recurs formulată de intimații reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.