ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, anularea Deciziei nr. 105/29.09.2014 și obligarea pârâtului la încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiționat" din punct de vedere al accizelor într-o grupă de produse accizabile, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 417/2015 din 08.04.2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care astfel, legal investită, a soluționat cauza în fond.

Prin sentința nr. 170 din 16.09.2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 170 din 16.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.,.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 din Noul C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, motivările fiind contradictorii și străine de natura cauzei și totodată că instanța a depășit atribuțiunile puterii judecătorești.

În esență, următoarele critici au fost înfățișate și dezvoltate în cererea de recus:

- deși instanța de fond a reținut corect că intimatul pârât în mod eronat a respins cererea de asimilare, în vreme ce reclamanta recurentă formulase o cerere de încadrare într-o grupă de produse accizabile, motivul invocat pentru respingerea acțiunii ca neîntemeiată este strain cauzei;

- instanța de fond nu a luat în considerare faptul că reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de respingere, soluționată de aceeași entitate care a respins plângerea inițială;

- faptul că apar denumiri diferite ale produsului în discuție, prin adăugarea sintagmei "recondiționat", strict de natură comercială, și în coroborare directă cu autorizația de mediu nr. x/10.05.2013 nu are nicio incidență din punctul de vedere al Codului Vamal tarifar și al accizelor;

- în concret, nu există o încadrare tarifară pentru uleiul mineral de motor uzat, și alta pentru uleiul mineral uzat recondiționat, ce reprezintă o denumire de marketing a societății reclamante;

- practic instanța s-a erijat într-o instituție care emite asimilările și încadrările în grupe accizabile ale anumitor produse, desi instanța de fond trebuia să se limiteze strict la analiza motivelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate și să constate dacă acestea erau întemeiate sau nu, nu să argumenteze prin motive străine de natura litigiului, neaduse în discuție nici de părți; în acest sens instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26 octombrie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar și a apărărilor înfățișate în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile legale incidente apreciază că recursul de față este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Cererea de chemare în judecată cu soluționarea căreia reclamanta recurentă a investit instanța de contencios administrativ are ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei nr. 105/29.09.2014 și de obligare a autorității intimate pârâte la încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiționat" într-o grupă de produse accizabile.

Prin Decizia nr. 105/29.09.2014 intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a respins cererea societății recurente de asimilare a produsului ulei mineral uzat recondiționat cu un produs echivalent pentru care este prevăzut un nivel al accizelor, reținând, în esență, potrivit dispozițiilor exprese menționate din Codul fiscal și respectiv din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, că prelucrarea reziduurilor în vederea obținerii de produse accizabile se poate realiza numai într-un antrepozit fiscal de producție.

Plângerea prealabilă formulată de societatea reclamanta împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 019 din 26.02.2015, emisă ulterior datei formulării cererii de chemare in judecată, fiind astfel menținută măsura stabilită prin Decizia nr. 105/29.09.2014.

De menționat, astfel cum rezultă de altfel și din încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2015 că reclamanta nu și-a completat cererea de chemare judecată urmare a faptului ca răspunsul la contestația administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 105/29.09.2014, a fost emis după introducerea cererii inițiale, respectiv a arătat explicit că nu înțelege să solicite și anularea Deciziei nr. 019 din 26.02.2015, acest din urmă document fiind depus în dosarul creat la Curtea de Apel Ploiești, la data de 09.06.2015, după declinarea de competență a cauzei de la Tribunalul Buzău .

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă ca neîntemeiată, iar în urma analizei cuprinzătoare a argumentelor înfățișate de ambele părți, a concluzionat în sensul că, susținerea reclamantei potrivit căreia operațiunea realizată de aceasta, având ca obiect decantarea și eliminarea excesului de apă și de impurități, ar fi o operațiune comună și nu o procesare sau o transformare de produse accizabile, nu a fost dovedită prin proba cu înscrisuri solicitată și încuviințată în cauză.

A mai reținut judecătorul fondului că o atare obligație a părții, de a-și dovedi susținerile, îi incumbă potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., remarcând că în cauză societatea reclamanta nu a dovedit solicitarea de încadrare într-o grupă de produse accizabile a unui produs asimilat unui alt produs accizabil, destinat a fi folosit drept combustibil pentru încălzire, care nu ar intra sub incidența prevederilor secțiunilor a 7-a și a 9-a adică a regimului de antrepozitare fiscală.

Recurenta-reclamantă, printr-un prim motiv de recurs a susținut nelegalitatea hotărârii instanței de fond din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., vizând depășirea de către instanță a atribuțiunilor puterii judecătorești.

Instanța de recurs constată însă că nu sunt întemeiate și nu pot fi primite criticile subsumate acestui motiv, întrucât motivul reglementat are în vedere depășirea de către judecători a atribuțiunilor ce le sunt conferite prin lege, respectiv incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau al puterii executive, în dauna ordinii constituționale și a interesului public.

În doctrină dar și în jurisprudența în materie se reține că un astfel de motiv de casare este incident atunci când instanța săvârșește un act pe care numai puterea legislativă sau cea executivă l-ar putea face, sau când atribuie valoare legală unor texte abrogate sau nesocotind valoarea textelor legale în vigoare.

Din chiar maniera de formulare a criticilor de către recurenta reclamantă dar și din modalitatea de soluționare a cauzei și respectiv de structurare a argumentației înfățișate în susținerea soluției adoptate, rezultă cu evidență că niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză și, ca atare, motivul de casare invocat nu va putea fi reținut.

Totodată Înalta Curte constată, din chiar cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, că instanța de fond nu s-a erijat într-o instituție care emite asimilările și încadrările în grupe accizabile ale anumitor produse, astfel cum fără temei susține recurenta, ci doar a analizat și a făcut trimitere la conținutul înscrisurilor depuse la dosar și, în general la probatoriului administrat, concluzionând în sensul mai sus arătat.

Nefondate sunt în opinia instanței de deja recurs și criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ipoteza invocată fiind cea a hotărârii ce cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Susține astfel recurenta reclamantă că instanța de fond, deși în mod corect a reținut faptul că pârâta intimată în mod eronat a respins cererea de asimilare, in condițiile în care reclamanta a formulat o cerere de încadrare într-o grupă de produse accizabile, motivul invocat pentru respingerea ca netemeinică a acțiunii este străin cauzei, după cum, în mod nelegal nu a luat în considerare faptul că plângerea prealabilă formulată conform legii contenciosului administrativ împotriva deciziei de respingere a fost soluționată de aceeași entitate care a respins plângerea inițială și nu de un organ ierarhic superior.

Nu sunt întemeiate aceste susțineri și ca atare nu pot fi primite în condițiile în care, în opinia instanței de control judiciar, considerentele instanței de fond în susținerea soluției adoptate nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei.

În adevăr instanța de fond a reținut (a se vedea fila x din motivarea sentinței) că este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia cererea formulată și adresată de aceasta Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului finanțelor Publice a vizat încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiționat" din punct de vedere al accizelor și nu asimilarea cu produse similare, pentru care sunt stabilite accize, însă o atare reținere în contextul general al argumentației înfățișate de judecătorul fondului nu a fost menită decât să clarifice natura juridică și respectiv obiectul cererii reclamantei recurente.

Nu apare ca fiind contradictorie o atare clarificare și stabilire a obiectului cererii în raport cu motivul reținut pentru constatarea netemeiniciei acesteia, în sensul că, în cele din urmă, prima instanță a apreciat ca nefiind dovedită în cauză, prin probele solicitate și administrate, susținerea reclamantei potrivit căreia operațiunea realizată de aceasta nu ar intra sub incidența prevederilor regimului de antrepozitare fiscală.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte constată că prima instanță a examinat legalitatea actului administrativ contestat prin raportare la susținerile părților dar și la probele administrate, argumentația înfățișată în susținerea soluției adoptate fiind coerentă și clară, raportat la natura cauzei.

În ceea ce privește pretinsa ne-analizare a susținerilor recurentei reclamante cu referire la modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, Înalta Curte reține netemeinicia susținerilor, în primul rând, urmare opțiunii lipsite de echivoc din chiar partea recurentei reclamante în sensul renunțării la completarea acțiunii și cu solicitarea de anulare a deciziei emise cu ocazia soluționării contestației administrative formulate împotriva Deciziei nr. 105/29.09.2014.

Ca atare, instanța de fond nefiind investită cu o cerere expresă în contestarea acestui act administrativ, în mod firesc nu a trecut la analiza acestuia, chiar dacă a făcut referire în considerente la contextul factual al cauzei, respectiv la operațiunile administrative realizate.

În fine, instanța de control judiciar constată că hotărârea instanței de fond, în sensul constatării legalității actului administrativ atacat a rezultat din analiza temeinică și cuprinzătoare a tuturor înscrisurilor depuse la dosar și a probatoriului administrat.

Acestea nu au combătut și nici înlăturat cele reținute de organul administrativ competent, raportat la dispozițiile art. 206

16

și art. 206

21

Codul fiscal în sensul că activitatea desfășurată de recurenta-reclamantă nu s-a rezumat doar la achiziția și depozitarea produselor reziduale în vederea redistribuirilor în piața de profil, fiind efectuate inclusiv intervenții în structura compușilor chimici, cu consecința modificării elementelor de calificare industrială.

O atare activitate de prelucrare a reziduurilor în vederea obținerii de produse accizabile se impunea a fi realizată într-un antrepozit fiscal de producție, or tot prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 104/29.09.2014 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal a recurentei reclamante, urmare a notificării depuse chiar de societate, de renunțare la autorizația respectivă, motivată de împrejurarea că respectiva activitate nu se mai justifică din punct de vedere economic.

Înalta Curte împărtășește așadar concluzia instanței de fond în sensul că reclamanta nu a dovedit prin probele administrate și încuviințate că operațiunea pe care o realizează având ca obiect decantarea și eliminarea excesului de apă și de impurități ar fi o simplă operațiune comună și nu o procesare sau o transformare de produse accizabile.

Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 170 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2018.