ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 din 27.11.2014, reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 512/17.09.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013 de către Colegiul Director al CNCD.

Prin sentința nr. 1572 din 3 iunie 2015 Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, Ministerul Tineretului și Sportului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea reclamantei.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul recurent a susținut următoarele:

În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că O.G. nr. 137/2000 se aplica în cazul oricăror "drepturi recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice", prin urmare și în ceea ce privește acordarea indemnizației de merit pentru rezultate deosebite în sport prevăzută de Legea nr. 118/1002.

În acest context, se susține că Legea nr. 118/2002 nu instituie un drept civil, ci instituie acordarea indemnizației de merit "Pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului,." potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2002.

Indemnizația de merit se acordă pe baza criteriilor prevăzute în normele de aplicare a Legii nr. 118/2002. Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 859/2003 "Indemnizația de merit se acordă persoanelor nominalizate de Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, (...) pe baza criteriilor de atribuire a indemnizației de merit prevăzute în prezentele norme de aplicare a legii."

Aceste dispoziții legale coroborate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 118/2002 care dispun faptul că Ministerul Tineretului și Sportului întocmește anual propunerile pentru acordarea indemnizației de merit pe care le înaintează pentru nominalizare Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, contravin poziției 1 din dispozitivul Hotărârii nr. 512/2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care dispune faptul că "Acordarea indemnizației de merit pentru foști sportivi care au obținut rezultate în activitate, pe criterii nejustificate obiectiv, constituie o faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 6 lit. h și alin. (20) alin. (6) din O.G. nr. 137/2000."

Prin hotărârea atacată se reține în sarcina reclamantului faptul că petenta A. ar fi fost discriminată, prin raportare la dispozițiile art. 10 lit. h care dispun faptul că "refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități" cu toate că a fost învederat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin adresa nr. x/10.05.2013 cât și instanței de fond faptul că la acest moment toate locurile de care dispune Ministerul Tineretului și Sportului, respectiv 115 locuri, sunt deja nominalizate persoane cărora le este acordată indemnizația de merit, motiv pentru care nu se poate reține în sarcina Ministerului Tineretului și Sportului "a unui refuz" atâta vreme cât nu sunt disponibile locuri pentru a putea face noi nominalizări.

În acest context, se apreciază că în mod nefondat a constatat instanța de fond refuzul reclamantei de a include un anumit solicitant în lista de propuneri, refuz prin care îi este afectat dreptul solicitantului de a putea benefica de indemnizația de merit prev. de Legea nr. 118/2002, fără a tine cont de faptul că nu are posibilitatea legală de a face propuneri de acordare a indemnizației de merit cu depășirea numărului total de locuri alocate, respectiv 115 locuri.

Referitor la "diferențierea între solicitanți" s-a învederat atât Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin adresa nr. x/10.05.2013 cât și instanței de fond faptul că în această situație sunt incidente dispozițiile art. 19 din H.G. nr. 859/2003 care dispune faptul că "în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentele norme este mai mare decât numărul de îndemnizații alocate sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va înainta Comisiei naționale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort.", dispoziții legale care contravin dispozitivul Hotărârii nr. 512/2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv sentinței civile nr. 1572/03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

Legiuitorul nu a dispus în sarcina instituției care face nominalizările la indemnizația de merit, acordarea acestora pe baza unor criterii obiective cum reține în mod nefondat instanța de fond, aceste indemnizații fiind instituite pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate, respectiv lăsându-i la aprecierea fiecărei instituții să facă aceste nominalizări, ca un factor deliberativ.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 512/17.09.2014 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat că acordarea indemnizației de merit pentru foștii sportivi care au obținut rezultate în activitate, pe criterii nejustificate obiectiv, constituie o faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. h și art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

La baza investigației efectuate de intimatul C.N.C.D. a stat sesizarea numitei A. privind discriminarea sa în raport de alți sportivi cu rezultate deosebite în sport care beneficiază de indemnizație de merit, prin neacordarea acesteia și petentei, conform Legii nr. 118/2002.

În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reținut în esență că s-a solicitat reclamantei prin mai multe adrese să facă dovada contrară și să comunice criteriile obiective după care face evaluarea dosarelor în vederea obținerii indemnizației de merit conform Legii nr. 118/2002, fără ca acesta să depună vreun răspuns.

În acest context, s-a constatat că nu există un criteriu obiectiv după care se face diferențierea între foștii sportivi cu rezultate deosebite în sport, care au obținut indemnizație de merit și care nu au obținut indemnizație de merit, iar prin acest tratament discriminatoriu este afectat dreptul petentei la o astfel de indemnizație.

Criticile reclamantului referitoare la greșita reținere a unui tratament discriminatoriu, sunt întemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate " prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză se poate reține existența unui tratament diferențiat al reclamantei în raport de alți sportivi care îndeplinesc condițiile legale pentru acordarea indemnizației de merit conform Legii nr. 118/2002 și H.G. nr. 859/2003, prin împrejurarea că nu au fost stabilite criterii obiective suplimentare celor cuprinse în actele normative anterior menționate, prin care să se facă departajarea în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condițiile legale este mai mare decât numărul de indemnizații alocate sportului.

Însă, hotărârea C.N.C.D. atacată în prezenta cauză nu relevă care este criteriul de discriminare care influențează tratamentul diferențiat între sportivii cu aceeași vocație la dobândirea dreptului de indemnizație de merit conform Legii nr. 118/2002.

Inexistența unor criterii obiective pentru acordarea indemnizației de merit, prin ele însele, nu creează o diferență de tratament. Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, neîntâmplător citat mai sus, califică ca discriminatorii practicile aparent neutre, cum ar fi și situația de față și care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, astfel că nu există discriminare fără ca inegalitatea de tratament la care este supusă o persoană să nu rezulte sau să fie influențată de un asemenea criteriu.

Dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 care reglementează sarcina probei în această materie, nu înlătura obligația petentei sau a consiliului pârât de a administra probele necesare și utile a forma convingerea existenței unui tratament discriminatoriu, care să fie influențat de un criteriu determinat sau determinabil, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unui drept. Numai constatarea celor trei condiții duce la nașterea prezumției că diferențierea de tratament nu este justificată obiectiv de un scop legitim, revenind autorului tratamentului sarcina de a face proba contrară în această privință. În alte cuvinte, dovada unui tratament diferențiat nu exonerează de la probațiune și nu face să se prezume existența unui criteriu în raport de care două persoane sunt tratate diferit.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este nelegală, sancționând o conduită care nu e discriminatorie, hotărârea instanței de fond care o validează fiind dată cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului și, casând sentința atacată, va admite acțiunea și va anula Hotărârea nr. 512 din 17.09.2014 emisă de C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 1572 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând pe fond cauza, admite acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului și Sportului.

Anulează Hotărârea nr. 512 din 17.09.2014 emisă de C.N.C.D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.