ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 629/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul Municipiul Iași prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli POR, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.06.2014, cu privire la Contractul de servicii nr. x/03.03.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., din cadrul Contractului de finanțare nr. x/16.09.2010 cu titlul "Dezvoltare rețea rutieră în zona culturală, istorică și turistică a Municipiului Iași, cod SMIS 20468".

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 111 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamantul nu a urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Iași a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că a formulat Contestația cu nr. x/30.06.2014, împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecției financiare nr. x/11.06.2014. Instanța investită a solicitat prin adresa emisă la data de 02.02.2015, precizări cu privire la cererea formulată, respectiv, dacă este admisibilă, înaintea soluționării contestației. Se mai arată că, potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,instanța dispune citarea părților, iar părții emitente a actului atacat, depunerea documentației care a stat la baza emiterii acestuia, precum și alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Din cadrul Legii nr. 554/2004 nu reiese aplicarea sancțiunii anulării cererii. Conform art. 193 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Pârâtul prin întâmpinarea formulată, nu a ridicat în fața instanței, excepția lipsei procedurii prealabile. În opinia recurentului, instanța poate cel mult să atragă atenția reclamantului asupra necesității depuneri dovezii de parcurgere a procedurii prealabile, dar nu poate regulariza și cu atât mai puțin anula, cererea doar pentru inexistența acestei dovezi. Conform art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii. Alin. 1 al art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, prevede că: împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Recurentul consideră că legiuitorul nu a restricționat dreptul celui îndreptățit, de a formula contestație sau, în cazul în care nu s-a folosit de această cale, să procedeze la contestarea actului administrativ direct în instanță, în temeiul art. 1 și 8 din L.554/2004. A se reține de către instanța de fond faptul că, nu se poate ataca în instanță nota de constatare, ci doar decizia dată în soluționarea contestației, constituie o încălcare a dreptului privind accesul la justiție, respectiv, încălcarea prevederilor art. 6 din CEDO. Anterior comunicării Notei de constatare, pârâtul a solicitat Municipiului lași, punctul său de vedere privind proiectul Notei de constatare, iar acesta a comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. x/06.06.2014. Întrucât punctul de vedere nu a ajuns la pârât, acesta a consemnat în cadrul notei de constatare faptul că, Beneficiarul nu a transmis punctul său de vedere în timpul legal. Față de nota de constatare, Municipiul lași, și-a menținut poziția formulată în cadrul Adresei nr. x/06.06.2014 și în cadrul Contestației cu nr. x/30.06.2014 .

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 11.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, înalta Curte apreciază că recursul este ne fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.06.2014 s-a aplicat recurentului-reclamant Municipiul Iași o corecție financiară de 5% din valoarea contractului de servicii nr. x/3.03.2011 încheiat cu SC 'A." S.R.L., din cadrul contractului de finanțare nr. x/16.09.2010 - cu titlu "Dezvoltare rețea rutieră în zona culturală, istorică și turistică a Municipiului Iași, cod SMIS 20468". Recurentul-reclamant a pretins ca împotriva notei de constatare a formulat contestația nr. x/30.06.2014, la care nu s-a primit răspuns. Prin adresa nr. x/30.06.2014 recurentul formulează un "punct de vedere", iar nu o contestație având forma și conținutul care să investească intimatul. Înalta Curte constată că Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a comunicat Municipiului Iași nota de constatare prin care îi aduce la cunoștință că împotriva acestui titlu de creanță poate formula "contestație ce se depune potrivit dispozițiilor art. 47 din O.U.G. nr. 60/2011", în termen de 30 zile calendaristice. În cauză, problema de drept vizează admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care nu a fost definitivată procedura administrativă de soluționare a contestației formulate împotriva unei asemenea note. Conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare". Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 (1), înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 3,0 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. În raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar criticile formulate de recurentul-reclamant sunt nefondate. În mod judicios judecătorul fondului a constatat că, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu a fost definitivată procedura administrativă prevăzută de dispozițiile citate anterior, în vigoare la data emiterii notei de constatare ce formează obiectul acțiunii. Potrivit dispozițiilor menționate, împotriva titlului de creanță, reprezentat de nota de constatare se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, iar, potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, numai decizia pronunțată în soluționarea contestației poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative formulate împotriva notei de constatare, iar nu, în mod direct, nota de constatare. Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanță, care are posibilitatea de a-și revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că nesoluționarea contestației administrativ-fiscale în termenul prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu îndreptățește persoana vătămată să formuleze acțiune în anularea notei de constatare, contestatorul având deschisă calea acțiunii în contencios administrativ pentru obligarea autorității la emiterea deciziei de soluționare a contestației. Se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004, ceea ce înseamnă, per a contrario, că, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare în absența deciziei de soluționare a contestației administrative. Instanța de control judiciar constată că nici motivul de recurs potrivit căruia instanța, în temeiul dispozițiilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., nu poate regulariza și cu atât mai puțin anula cererea pentru lipsa plângerii prealabile, nu este întemeiat și nu poate fi primit. O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o obligație de formulare a unei plângeri prealabile, pentru a fi incidente prevederile art. 193 C. proc. civ., ci impune ca acțiunea să se formuleze împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative. Acesta este motivul pentru care instanța nu putea proceda la judecarea pricinii chiar în lipsa unei excepții de inadmisibilitate invocate de pârât întrucât nu a fost sesizată cu o acțiune formulată împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative. Art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede, într-adevăr, că "Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii". Interpretarea dată acestui articol de către recurent este, însă, eronată. Textul citat nu reglementează un caracter facultativ al procedurii prealabile ci subliniază caracterul administrativ al acestei proceduri și posibilitatea ca în condițiile legii să se asigure accesul la instanță, soluția dată contestației având caracter definitiv doar în sistemul căilor administrative de atac. În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia ar fi formulat contestație administrativă, dincolo de faptul că această contestație nu ar fi fost, oricum, suficientă, fiind necesară obținerea unei decizii de soluționare a ei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că o astfel de contestație nu a fost formulată în fapt. Recurentul-reclamant a depus doar "punctul de vedere" cu privire la nota de constatare, neînregistrat la intimat. Deci, actul administrativ nu a fost contestat, în procedura prealabilă obligatorie, nici conform Legii nr. 554/2004 și nici conform prevederilor speciale ale O.U.G. nr. 66/2011. Astfel fiind, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că recurentul-reclamant a înțeles să investească direct instanța de judecată cu acțiune împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, fără a urma procedura prealabilă, astfel încât a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. La adoptarea soluției, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în litigii similare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.