ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALA DE INTEGRITATE, anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015 întocmit de către Agenția Naționala de Integritate, prin care s-a reținut că reclamantul a încalcat regimul juridic al incompatibilitatilor, având în vedere că în perioada exercitării mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj, a deținut și exercitat și funcția de director al D.R.D.P. Cluj, încălcând astfel prevederile art. 88 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Prin sentința civilă nr. 427/2015 din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul, fiind invocat în susținerea căii de atac formulate motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținându-se că în cauză hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurentul nu contestă starea de fapt reținută, arătând că în perioada 29.01.2013-28.05.2014 a deținut calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj, iar din data de 22.06.2012-prezent, deține calitatea de director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, subunitate fără personalitate juridică a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. Argumentează motivul de recurs prin aceea că instanța de fond a dat o greșită și nelegală interpretare a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003, nefăcând o distincție corectă cu privire la sensul legii și interpretarea gramaticală a textului, în sensul că textul legal se referă la sediul principal al instituției, iar recurentul este angajatul unei subunități a acesteia.

Susține recurentul că prin interpretarea gramaticală a textului legal incident în cauză, sensul corect al exprimării își au sediul este își au sediul principal, remarcându-se cu ușurință faptul că textul legal se referă în particular la sediul principal al societății de interes național și nu la orice sediu al acesteia în general.

În susținerea acestei teorii cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziției legale incidente, recurentul invocă dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care reglementează principiul unității terminologice în cadrul limbajului normativ.

Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond. A susținut faptul că dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003, aplicabile cauzei și a căror interpretare este criticată de recurent, se referă numai la sediul societăților comerciale de interes național, nefăcându-se distincția între sediul principal și sediul secundar.

S-a arătat că recurentul a încălcat interdicția prevăzută de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003, iar prin cumularea mandatului de ales local cu o altă funcție publică de autoritate sau cu o funcție privată stabilită prin legea specială, alesul ar putea intra în conflict cu prerogativele și obligațiile stabilite prin statutul său, nefiind vorba de un interes patrimonial.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant nu combate situația de fapt reținută, pe care o acceptă, arătând că a deținut funcțiile enumerate de pârâtă, care atrag starea de incompatibilitate, ci apărarea acestuia se concentrează în jurul interpretării dispoziției legale incidente, cu referire expresă la sensul cuvântului sediu aflat în norma juridică în cauză.

Or, Înalta Curte în deplin acord cu instanța de fond reține ca fiind corectă interpretarea dată de instanța de primă jurisdicție textului legal incident, nefiind vorba de o încălcare a normei materiale în cauză.

Este evident că interpretarea dată de lege cu privire la norma specifică aplicabilă este numai atributul instanței de judecată, iar în cazul de față instanța de primă jurisdicție a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispoziției legale incidente.

Astfel, dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003 prevăd faptul că Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager,asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Este evident că textul legal prevede că simpla deținere simultană a funcțiilor enumerate în norma juridică determină atragerea stării de incompatibilitate din perspectiva regimului juridic impus de calitatea de ales local.

Argumentul recurentului că textul de lege permite o singură interpretare, aceea că textul de lege se referă numai la sediul principal al societății de interes național nu poate fi primită de instanța de control judiciar. Această interpretare nu este susținută de conținutul textului legal care nu distinge între sediul principal și sediile secundare ale Regiilor Autonome sau Societăților Comerciale.

În măsura în care aprecia că textul legal este imprecis, recurentul avea posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestui text.

Aceasta pentru că pretinsa imprecizie a unor dispoziții legale nu poate fi sancționată de instanța de contencios administrativ prin anularea actului administrativ emis în temeiul acestor dispoziții.

Înalta Curte are în vedere că instanțele de judecată nu pot refuza să aplice dispozițiile legale, potrivit art. 5 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, hotărârea instanței de primă jurisdicție va fi menținută de instanța de control judiciar, nefiind identificate motive de casare a acesteia și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 394 coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 427/2015 din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.