ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale:
- anularea Deciziei nr. 1644/20.01.2017 privind soluționarea contestației;
- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/29.11.2016.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 2043 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotarare, curtea de apel a reținut că, deși reclamanta solicită anularea unui act administrativ emis în legătură cu sumele reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, pentru că actul administrativ contestat emană de la o autoritate regională, asimilată autorităților locale, din perspectiva prevederilor legii contenciosului administrativ și nu centrale.
În egală măsură, nici valoarea creanței bugetare stabilite prin procesul-verbal contestat (410.613,04 RON) nu este de natură a atrage competența curții de apel din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din moment ce aceasta prevede că numai litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
În cauză, competența materială a instanței de contencios administrativ este determinată de apartenența organului emitent al actului la categoria autorităților publice centrale sau locale, fiind fără relevanță dacă acestea au sau nu au personalitate juridică.
Faptul că procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanțelor bugetare este aprobat de directorul general al AFIR nu poate fi interpretat în sensul că actul ar fi emis de AFIR - nivel central, întrucât aprobarea constituie cel mult o formă anterioară emiterii actului administrativ, respectiv o operațiune administrativă.
Cât privește împrejurarea că reclamanta a contestat și decizia de soluționare a contestației, emisă de AFIR, autoritate de nivel central, acest aspect nu prezintă relevanță pentru că actul administrativ vătămător reclamantei și, de altfel, titlul de creanță este reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare.
În consecință, chiar dacă dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a acțiunii se raportează la procesul-verbal ce constituie titlu de creanță, întrucât procedura reglementată de art. 46-51 din O.U.G. nr. 66/2011 nu reprezintă altceva decât o formă particulară a procedurii plângerii prealabile, reglementate cu titlu principial prin prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Prin sentința nr. 5481 din 29 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bucuresti - sectia contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În esență, Tribunalul București a reținut că în analizarea excepției necompetenței materiale prezintă relevanță dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, din a căror interpretare rezultă că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare atacat este un act administrativ complex, (act care presupune două manifestări de voință, provenind de la cel puțin două organe administrative, având caracter esențial pentru legala emitere a actului, deoarece converg spre același scop, producând în comun efectele juridice preconizate).
În ipoteza atacării unui asemenea act, rangul autorității publice care are calitatea de autor intelectual al actului (Centrul Regional pentru Finantarea Investițiilor Rurale 8 Bucuresti - Ilfov, ca organ administrativ care, prin echipa de control, a contribuit la stabilirea conținutul actului, efectuând verificările necesare și întocmind proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare) este irelevant sub aspectul determinarii instantei competente rationae materiae, hotărâtor sub acest aspect fiind rangul autorității publice care are calitatea de autor nominal al actului (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca organ administrativ care, prin conducatorul său, a aprobat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare atacat, conferind actului forță juridică).
Așadar, litigiile privind actele administrative emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, autoritate de rang central în sistemul autorităților publice, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, categorie din care face parte și prezenta pricina, sunt de competența curții de apel, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succed.
Obiectul litigiului vizează anularea Deciziei nr. 1644/20.01.2017 privind soluționarea contestației emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/29.11.2016 emis de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 8 Bucuresti - Ilfov.
Actele administrativ-fiscale contestate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează o procedură specială de contestare a notelor sau proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, finalizată printr-o decizie de soluționare a contestației administrative.
Conform art. 51 din actul normativ menționat:
"(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."
Dacă în regimul general reglementat în Legea nr. 554/2004, competența instanței este atrasă de rangul central sau local al autorității emitente a actului administrativ, act care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului, indiferent dacă împotriva lui a fost exercitat un recurs grațios sau unul ierarhic, reglementarea specială a procedurii administrative de contestare și a obiectului acțiunii judiciare formulate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 deplasează criteriul de stabilire a competenței către actul prin care a fost soluționată contestația administrativă.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește regulile generale în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor privind acte administrative, cu trimitere la criteriile rangului autorității emitente și cel valoric, în timp ce alin. (1
1
) al aceluiași articol, prevede că "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".
Prin urmare, alin. (1
1
) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie o competență materială exclusivă în favoarea curților de apel pentru litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, în această materie nefiind aplicabil criteriul valoric.
În acest sens este și soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a ICCJ din 19 octombrie 2015, potrivit căreia:
În litigiile având ca obiect deciziile de soluționare a contestațiilor, atacate în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța competentă se determină în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) și alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, după cum urmează:
- conform art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel;
- conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice locale, se soluționează în fond de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Așadar, în speță, prezintă relevanță pentru stabilirea competenței materiale actul administrativ-fiscal care poate fi atacat în instanță, respectiv decizia de soluționare a contestației, iar nu procesul-verbal de constatare a neregulilor, care este actul supus executării.
Cum Decizia nr. 1644/20.01.2017 de soluționare a contestației a fost emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, autoritate publică centrală, față de prevederile art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, revine curții de apel competența de soluționare a cauzei.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2018.