ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2017

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 18.09.2014 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și S.C. B. S.R.L., anularea Certificatului de clasificare nr. x/3.06.2014, eliberat de pârâta ANT, prin care pensiunea C. din localitatea Călimănești, str. x nr. 320, jud. Vâlcea, a fost clasificată în categoria 3 margarete, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 240/CA din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Turism și S.C. B. S.R.L.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici subsumate motivului de casare invocat:

- Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 248 alin. (8) și art. 397 din C. proc. civ., republicat, după unirea excepției lipsei de interes cu fondul cauzei, această excepție invocată de ambele pârâte nefiind respinsă în mod expres, deși, în motivare, se reține că reclamanta "justifică un interes în soluționarea cauzei".

- Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 345 din C. proc. civ., republicat, privind încuviințarea cercetării la fața locului prin comisie rogatorie, având în vedere că existau împrejurări de fapt ce puteau fi lămurite prin administrarea acestei probe.

- Instanța de fond a interpretat greșit art. 3 din Cap. II din Ordinul Președintelui ANT nr. 65/2013, reținând că vocație principală în anularea certificatului de clasificare a unei pensiuni o au turiștii.

- Prin hotărârea pronunțată curtea de apel a aplicat greșit normele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a din Legea nr. 554/2004, calificând cererea de chemare în judecată ca fiind o plângere împotriva refuzului nejustificat, în realitate, fiind vorba despre o contestație împotriva unui act administrativ care i-a produs reclamantei o vătămare;

- Instanța de fond a încălcat normele juridice ce conțin criteriile obligatorii de funcționare conform Ordinului Președintelui ANAT nr. 65/2013, cuprinse în ANEXA 1.5. - Definiții și criterii minime obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare tip pensiune turistică și pensiune agroturistică

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, raportat la criticile aduse și față de prevederile legale incidente, reține, conform art. 496 alin. (1) cu referire la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, că se impune admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate.

În speță, obiectul cererii adresate autorității intimate de către reclamanta A., înregistrată sub nr. 688 din 07.07.2014, a vizat, în principal, obținerea informației referitoare la eventuala emitere a certificatului de clasificare pentru pensiunea C., la trei margarete, iar, în cazul în care acest act a fost emis, s-a solicitat anularea lui pentru motivele menționate în respectiva cerere.

Prin Răspunsul emis de Autoritatea Națională pentru Turism, i s-a comunicat reclamantei că a fost eliberat certificatul de clasificare a pensiunii turistice C. din orașul Călimănești și că acesta reprezintă "un act administrativ care poate fi anulat numai pe cale judecătorească de către instanța de contencios administrativ".

În acest context, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune, solicitând anularea certificatului de clasificare nr. x/03.06.2014 emis de Autoritatea Națională pentru Turism, invocând în drept dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinările formulate în cauză, ambele pârâte au invocat excepția lipsei de interes a acțiunii.

Înalta Curte constată că în analiza demersului judiciar al reclamantei, instanța de fond, deși în partea introductivă a considerentelor sentinței a reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată și situația de fapt dedusă judecății, ulterior, în dezvoltarea raționamentului juridic s-a raportat la existența/inexistența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin prisma Răspunsului emis de Autoritatea Națională pentru Turism la cererea reclamantei înregistrată sub nr. x din 07.07.2014 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că această abordare este greșită în raport de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, precum și a temeiului de drept invocat în susținerea acestora, deoarece recurenta-reclamantă a solicitat anularea unui act administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond a soluționat cauza din perspectiva instituției refuzului nejustificat, verificând incidența condițiilor prevăzute de art. 2 lit. i din legea contenciosului administrativ necesare pentru existența acestuia.

În acest context, prima instanță, dacă ar fi dorit recalificarea din punct de vedere juridic a obiectului cererii de chemare în judecată, avea obligația, prin prisma dispozițiilor art. 22 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., republicat, să pună în discuția părților această chestiune.

Neprocedând astfel, judecătorul fondului a încălcat, practic, limitele învestirii sale și principiile generale ale procesului civil (disponibilitatea, contradictorialitatea și echitatea), ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Pe de altă parte, în motivarea hotărârii, instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns, în mod concret, la criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de reclamantă cu privire la actul administrativ contestat, raționamentul juridic raportându-se exclusiv la mențiunile autorității pârâte din Răspunsul emis de A.N.T. la cererea nr. x din 07.07.2014.

Totodată, prima instanță nu a răspuns nici apărărilor formulate de pârâte prin întâmpinări, respectiv, nu a procedat la cercetarea temeiniciei excepției lipsei de interes a acțiunii promovate de reclamantă prin prisma susținerilor, potrivit cărora, reclamanta este terț față de actul administrativ a cărui anulare o solicită, limitându-se a aprecia că atât reclamanta cât și pârâta S.C. B. S.R.L. își justifică interesul procesual în soluționarea prezentei cauze.

Cu toate acestea, la fila 7 alin. (5) a sentinței recurate, instanța de fond reține că din cuprinsul prevederilor Anexei 1.5. din Ordinul Președintelui A.N.T. nr. 65/2013, rezultă faptul că "vocația principală în ce privește anularea certificatului de clasificare legiuitorul o recunoaște turistului întrucât el este principalul beneficiar al serviciilor turistice de cazare și masă".

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o argumentare concisă și riguroasă a convingerii judecătorului asupra soluției pronunțate, întrucât simpla analiză a considerentelor hotărârii, în raport cu temeiurile de fapt și de drept expuse în acțiune, relevă faptul că instanța de fond a elaborat un raționament confuz, care nu se circumscrie scopului/interesului juridic urmărit de reclamantă prin prezentul demers judiciar.

În concluzie, din perspectiva criticii numărul 4, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost analizată mai sus, Înalta Curte constată că interpretarea greșită a obiectului acțiunii introductive de instanță, a condus la aplicarea greșită a normelor de drept incidente, situație care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În acest sens, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat, va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, prevalându-se de rolul active în vederea calificării juridice a acțiunii deduse judecății, cu respectarea princiipiilor procesului civil, ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamantă prin acțiune, de pârâți prin întâmpinări și de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, admite recursul, casează sentința atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 240/CA din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.